$$$

 Un nume nou, o viață întreagă

În 1967, un tânăr pianist de douăzeci de ani pe nume Reginald Dwight a intrat emoționat la o audiție la Liberty Records, în Londra, s-a așezat la pian și a cântat impecabil, iar verdictul a fost pe cât de sincer, pe atât de dureros: avea talent muzical, dar nu știa să scrie versuri, iar fără cântece complete nu avea niciun viitor ca artist.

Apoi s-a întâmplat ceva neașteptat: omul din spatele biroului i-a întins un plic sigilat, scos dintr-un teanc de aplicații, spunându-i că un alt tânăr răspunsese la același anunț și că, poate, ar fi bine să se întâlnească.

În metrou, în drum spre casă, Reggie a deschis plicul și a găsit poeziile unui băiat de șaptesprezece ani dintr-o fermă din Lincolnshire, pe nume Bernie Taupin, cuvinte crude, sincere, pline de imagini pe care nu le mai gândise niciodată, dar pe care le simțea, ciudat, ca fiind ale lui.

În seara aceea s-a așezat la pian și muzica a curs instantaneu, natural, de parcă versurile îl așteptaseră toată viața.

Următorii cincizeci și șapte de ani aveau să funcționeze la fel: Bernie trimitea versuri, Reggie, devenit între timp Elton John, le citea și compunea muzica, de cele mai multe ori în mai puțin de o oră, fără să discute sensuri, fără să scrie vreodată în aceeași cameră, într-unul dintre cele mai stranii și mai reușite parteneriate din istoria muzicii.

În 1969, Reginald Dwight a devenit oficial Elton John, un nume împrumutat de la doi colegi de trupă, dar schimbarea nu a fost doar de imagine, ci o permisiune de a fi cine tatăl lui nu acceptase niciodată: îndrăzneț, teatral, extraordinar.

Pe 25 august 1970, a urcat pe scena clubului Troubadour din Los Angeles, în fața a trei sute de oameni, Neil Diamond l-a prezentat, iar după „Your Song” criticii scriau deja că se născuse o stea, iar dimineața nimic nu mai era la fel.

A urmat explozia: „Rocket Man”, „Tiny Dancer”, „Goodbye Yellow Brick Road”, șapte albume consecutive pe locul întâi, cel mai mare star din lume, ascuns sub pene, paiete și platforme, în timp ce băiatul timid din Pinner dispărea complet.

Dar sub strălucire trăia un om care își ascundea cel mai important adevăr: Elton era gay, iar în anii ’70 asta însemna frică, tăcere și o viață jucată. În 1984, dependent și disperat după normalitate, s-a căsătorit cu Renate Blauel, o căsnicie sortită eșecului, nu din vina ei, ci pentru că nu era despre ea.

În 1990, prăbușirea a fost totală: droguri, alcool, o intervenție a prietenilor, reabilitare, sobrietate și ani de terapie, până când a început să afle cine este cu adevărat dincolo de scenă.

A urmat onestitatea. În anii ’90 a ieșit public ca bărbat gay, iar în 1993 l-a cunoscut pe David Furnish, alături de care nu a mai fost nevoit să se ascundă niciodată. S-au unit civil în 2005 și s-au căsătorit în 2014, când legea a permis-o, devenind părinții a doi băieți.

Elton John, care crezuse că nu va avea niciodată o familie, și-a construit una.

Astăzi, la șaptezeci și șapte de ani, cu peste trei sute de milioane de discuri vândute, cu Emmy, Grammy, Oscar și Tony, și cu un turneu de adio de cinci ani și trei sute treizeci de concerte, povestea lui nu este doar despre talent și succes, ci despre un om care și-a schimbat numele ca să supraviețuiască, s-a ascuns decenii întregi, aproape s-a distrus, apoi a ales adevărul, sobrietatea și viața reală.

Elton John a fost masca care i-a dat voie lui Reggie Dwight să fie extraordinar, dar a fost nevoie de o viață întreagă ca cei doi să devină unul singur.

Uneori, a deveni cine ești începe cu un nume nou.

Și uneori, îți ia o viață să împaci acel nume cu omul care l-a ales.

Morală: adevărata împlinire nu vine din strălucire, ci din curajul de a trăi sincer, chiar dacă drumul până acolo este lung și dureros.

#EltonJohn #RocketMan #Identitate #Curaj #Adevăr #ViațăAutentică #Muzică

Tu ai avut vreodată sentimentul că a trebuit să devii „altcineva” pentru a-ți permite, într-un final, să fii tu însuți?