$$3

 În Groenlanda există un concept social minunat: nimeni nu deține pământul. Nu poți cumpăra un teren. Pământul este al comunității și al naturii. Dacă vrei să îți construiești o casă, primești permisiunea de a folosi locul, dar nu îl cumperi. Deții doar clădirea (pereții), nu și solul de sub ea. Din acest motiv, nu există garduri în Groenlanda. Nu există „proprietatea mea” îngrădită. Natura este liberă, curțile sunt deschise, iar copiii și câinii pot alerga liberi oriunde. Este o societate bazată pe încredere și împărțire, nu pe delimitare.

Această filozofie își trage rădăcinile din cultura inuită străveche, unde ideea de a deține o bucată de natură era considerată absurdă. Pentru inuiți, pământul, gheața și marea erau entități vii, care ofereau resurse pentru supraviețuire, dar care nu puteau fi supuse voinței unui singur individ. Deși Groenlanda s-a modernizat, acest principiu fundamental a rămas intact în legislație, prevenind specula imobiliară asupra terenurilor și asigurând că accesul la natură rămâne un drept universal, nu un privilegiu financiar.

Procesul de construcție începe cu o cerere la municipalitate pentru alocarea unui spațiu. Autoritățile verifică dacă locul ales este sigur, dacă nu blochează accesul altora și dacă solul este stabil, dar nu există o tranzacție financiară pentru parcelă. Odată ce ai primit aprobarea, poți ridica structura. Dacă decizi să te muți, vinzi doar casa fizică, iar noul proprietar preia automat dreptul de folosință a solului de sub ea, sistemul fiind fluid și lipsit de birocrația complexă a cadastrului clasic european.

Lipsa gardurilor are un impact vizual profund asupra așezărilor. Casele, vopsite tradițional în culori vii precum roșu, albastru, galben sau verde, par presărate direct pe stânci, ca niște piese de Lego într-un peisaj imens. Spațiul dintre locuințe nu este „al nimănui”, ci este spațiu comun. Trecătorii pot scurta drumul printre case fără a fi considerați intruși, iar sentimentul de intimitate este reglat prin respect reciproc și perdele trase, nu prin bariere fizice de lemn sau metal.

Geologia locului impune, de asemenea, acest stil de viață deschis. Solul este adesea permafrost (înghețat permanent) sau stâncă dură (granit), ceea ce face imposibilă săparea unor fundații adânci sau a șanțurilor pentru garduri. Casele sunt construite pe piloni, deasupra solului, pentru a nu topi gheața de dedesubt cu căldura locuinței și pentru a permite zăpezii să fie spulberată de vânt pe sub ele. Astfel, casa abia atinge pământul, respectând natura terenului.

Această organizare elimină complet litigiile de graniță care consumă atâta energie în alte părți ale lumii. Vecinii nu se ceartă pentru câțiva centimetri de pământ sau pentru umbra unui copac, deoarece nimeni nu are pretenția exclusivității asupra exteriorului. Relațiile sociale sunt mai relaxate, iar comunitatea funcționează ca un organism unitar, unde responsabilitatea pentru curățenia și ordinea din jurul caselor este împărțită tacit.

Libertatea de mișcare este totală. Într-o țară unde nu există drumuri sau căi ferate care să lege orașele între ele (transportul se face doar cu barca, elicopterul sau avionul), capacitatea de a traversa terenul fără obstacole este vitală. Oamenii pot merge în drumeții, la cules de fructe de pădure sau la vânătoare oriunde doresc, fără a întâlni vreodată un semn de „Proprietate Privată” sau „Accesul Interzis”, peisajul aparținând tuturor în egală măsură.

Un alt avantaj al acestui sistem este menținerea unei vederi neobstrucționate. Pentru că nu există garduri înalte și construcțiile sunt reglementate pentru a nu se aglomera, majoritatea locuitorilor se pot bucura de panorama fiordurilor și a icebergurilor. Nimeni nu poate cumpăra „vederea” pentru a o îngrădi doar pentru el. Frumusețea naturală este considerată un bun comun, la care fiecare locuitor, indiferent de statutul social, are dreptul să privească de la fereastra sa.

Chiar și în capitala Nuuk, unde densitatea populației este mai mare și au apărut blocuri de apartamente, principiul de bază rămâne valabil. Terenul de sub blocuri aparține municipalității. Zonele de joacă, parcările și spațiile verzi dintre clădiri sunt accesibile oricui. Acest lucru încurajează copiii să socializeze în grupuri mari, nefiind limitați la curtea propriei familii, ceea ce contribuie la coeziunea socială puternică specifică groenlandezilor.

Modelul groenlandez demonstrează că o societate modernă poate funcționa perfect și fără obsesia proprietății funciare. Este o lecție de modestie în fața naturii, recunoscând că omul este doar un trecător temporar pe acest pământ. Într-un mediu atât de aspru, unde clima dictează ritmul vieții, solidaritatea și accesul liber la resurse sunt mult mai valoroase decât titlurile de proprietate și gardurile care separă oamenii.