$$$

 Câinele Ciobănesc Românesc Mioritic este rezultatul unei selecții naturale de sute de ani, perfect adaptat pentru a păzi turmele în Carpați. Nu este doar mare și puternic, ci are o trăsătură de „camuflaj tactic” genială. Blana lui lungă, sârmoasă și albă îl face să semene izbitor cu o oaie. Când lupul sau ursul se apropie de turmă, nu distinge câinele de pradă. Mioriticul stă nemișcat în mijlocul oilor, invizibil, și îl ia prin surprindere doar în ultimul moment. Este un gardian care se îmbracă în uniforma celor pe care îi apără.

Structura blănii acestui patruped este o minune a adaptării la condițiile aspre de munte. Firul de păr este foarte lung, putând ajunge la 15-20 de centimetri, și are o textură aspră, capabilă să respingă apa și zăpada. Sub acest strat exterior dur există un subpăr dens și moale, care funcționează ca o izolație termică superioară. Această „haină” dublă îi permite câinelui să doarmă direct pe zăpadă la temperaturi extrem de scăzute, fără a suferi de frig, fiind protejat de vânturile tăioase ale crestelor carpatine.

Temperamentul Mioriticului este descris de chinologi ca fiind echilibrat și calm, dar extrem de vigilent. Spre deosebire de alte rase care pot fi agitate, acest câine nu consumă energie inutil. El preferă să observe de la distanță, dintr-un punct strategic, tot ce mișcă în jurul perimetrului său. Este recunoscut pentru faptul că este un câine „de un singur stăpân”, dezvoltând o legătură profundă și exclusivă cu ciobanul sau cu persoana care îl îngrijește, fiind în schimb rezervat și neîncrezător cu străinii.

Numele rasei derivă din cuvântul „mioriță”, tânăra oaie, și reflectă legătura indisolubilă cu ocupația pastorală străveche a poporului român. Originea sa se pierde în negura timpului, existând teorii care leagă strămoșii acestor câini de mastifii aduși de triburile migratoare sau de celții care au traversat teritoriul actualei Românii. Cert este că forma actuală a câinelui s-a definit prin utilitate: ciobanii au păstrat doar exemplarele care dovedeau curaj în fața prădătorilor și rezistență la efort prelungit.

Fizicul său este impunător, masculii putând depăși frecvent 75 de centimetri la greabăn și 60 de kilograme. Această masivitate nu este una greoaie; Mioriticul are o mișcare fluidă și surprinzător de rapidă pentru talia sa. Forța sa este dublată de un lătrat gros și profund, care se aude de la mare distanță. Adesea, simpla sa prezență vocală și fizică este suficientă pentru a descuraja intrușii, fără a fi nevoie de o confruntare directă.

În relația cu turma, comportamentul său este instinctiv și nu necesită un dresaj complex pentru a învăța paza. Câinele consideră oile sau vitele ca fiind proprietatea sa și familia sa extinsă. El nu le mână din spate (acesta fiind rolul câinilor de întoarcere), ci patrulează marginile grupului. Dacă o oaie se rătăcește sau rămâne în urmă, Mioriticul o va proteja până când aceasta revine în siguranță lângă celelalte, manifestând o grijă aproape părintească.

Deși este un gardian incoruptibil, în sânul propriei familii umane, Mioriticul se comportă adesea ca un „uriaș blând”. Este tolerant cu copiii pe care îi cunoaște și acceptă joaca acestora cu o răbdare stoică. Totuși, instinctul său de protecție rămâne activ mereu; el va supraveghea copiii familiei cu aceeași seriozitate cu care păzește mieii, intervenind prompt dacă percepe un pericol extern la adresa celor mici.

Recunoașterea internațională a rasei a venit târziu, dar a confirmat valoarea chinologică a acestui câine. Federația Chinologică Internațională (FCI) a omologat definitiv rasa Ciobănesc Românesc Mioritic, stabilind un standard clar care să îi protejeze caracteristicile. Astăzi, el nu mai este doar un câine de stână, ci participă cu succes la competiții de frumusețe în întreaga lume, fiind admirat pentru aspectul său spectaculos și pentru ținuta sa nobilă.

Întreținerea unui Mioritic necesită responsabilitate, mai ales în ceea ce privește spațiul și îngrijirea blănii. Nu este un câine de apartament; are nevoie de o curte largă sau de libertate de mișcare pentru a fi fericit. Blana sa bogată necesită periere periodică pentru a preveni încâlcirea și formarea de noduri dureroase. Fără această îngrijire, aspectul său de „oaie” poate deveni o problemă de igienă și sănătate pentru animal.

Ciobănescul Mioritic rămâne un simbol viu al tradiției pastorale românești. Într-o lume modernă dominată de tehnologie, prezența acestui câine pe pajiștile alpine amintește de o conviețuire armonioasă între om, animal și natură. El este dovada vie a faptului că loialitatea și curajul nu au nevoie de cuvinte, ci doar de o inimă mare și de devotament necondiționat față de misiune.