$$$

 DREPTUL LA NEUITARE…

1 ianuarie 1432 - Domnul Moldovei Alexandru cel Bun a trecut la cele veșnice, pe când se afla la Mănăstirea Bistrița, ctitoria sa, unde a petrecut Sărbătorile de iarnă, fiind înmormântat alături de soția sa Ana.

După o domnie lungă de peste trei decenii, Alexandru, fiul mai mare al lui Roman I și al doamnei Anastasia, și-a câștigat acest cognomen „cel Bun”, datorită virtuților sale. El a întreprins o operă amplă de organizare a țării pe mai multe planuri: politic, administrativ și bisericesc, Moldova fiind organizată pe atunci în 24 de ținuturi (între care și ținutul Romanului). Fiind un bun diplomat, domnitorul a iubit pacea și a evitat războiul, reușind să domnească timp îndelungat fără mari conflicte. 

Este considerat pe bună dreptate „organizatorul ierarhiei bisericești moldovene”, după ce a intervenit pe lângă Patriarhia Constantinopolului și în iulie 1401 a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei, precum și a primului ei mitropolit Iosif I Mușat. Deasemeni, domnitorul a înființat două Episcopii: la Roman, în Țara de jos și la Rădăuți, în Țara de sus, în perioada 1408-1413. La 16 septembrie 1408, Alexandru cel Bun a dăruit două sate „bisericii Sf. Vineri, care este în târgul Roman, unde zace sfântrăposata mamă a noastră, cneaghina Anastasia”. Această „carte domnească” atestă prima biserică din Roman, ctitorie a străbunilor săi, unde a fost îngropată mama domnitorului și care mai apoi va deservi drept Catedrală Episcopală.

Un moment important pentru Mitropolia Moldovei (cu reședința la Suceava) a fost aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, în iunie 1402, scena fiind zugrăvită și în pridvorul Catedralei Episcopale de la Roman (frescă din sec. al XVI-lea), în care vedem cum familia domnitorului, sfetnicii și dregătorii țării, întâmpină cortegiul condus de mitropolitul Iosif I Mușat, la intrarea în cetatea Sucevei.

În anul 1932, când s-au împlinit 500 de ani de la trecererea în veșnicie a domnitoru

lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor și reașezate pe latura nordică a gropniței, sub două bolți de piatră. Tot atunci, Mănăstirea Bistrița a fost gazda unor ample serbări naționale, omagiu adus voievodului care a intrat în istoria țării sub numele de „părintele Moldovei”. Pe lângă mitropolitul Moldovei Pimen, au participat din partea Episcopiei Romanului ambii ierarhi de atunci: Episcopul Lucian și arhiereul Ilarion Băcăoanul.

O manifestare similară a avut loc și la sfârșitul anului 1982, când s-au împlinit 550 de ani de la moartea ctitorului. La slujba parastasului pe lângă mitropolitul Moldovei Teoctist (viitor patriarch al BOR) a slujit PS Episcop Eftimie al Romanului și Hușilor, fost stareț al mănăstirii Bistrița. Atunci s-a sfințit și statuia voievodului lucrată în marmură albă, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu.

Veșnică să fie pomenirea lor și amintirea lor din veac în veac!