⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️LUCIAN BLAGA – POETUL LUMINII CARE NU SE LASĂ ATINSĂ....
-S-a născut într-o noapte de mai, în anul 1895, în satul LANCRĂM, la poalele APUSENILOR.. . Era o casă mică, aproape de biserică, iar tatăl lui era preot.
Copilul s-a născut în tăcere.... Nu scâncea... nu plângea... nu scotea niciun sunet..... Părinții s-au speriat — credeau că e mut.....
Mai târziu, avea să scrie despre sine:
„M-am născut mut ca o lebădă.”
O frază care i-a devenit destin, nu doar metaforă.
-LUCIAN BLAGA a crescut printre munți, printre oameni simpli, dar cu un fel de religie tăcută a misterului. Satul acela ardelean i-a rămas mereu în sânge.
Pentru el, lumea n-a fost niciodată ceva de explicat, ci de simțit. Într-o epocă în care toți voiau să înțeleagă rațional universul, BLAGA a venit și a spus:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”
-Era o declarație de dragoste pentru mister.
😢Copilăria i-a fost marcată de pierderea mamei — o rană adâncă, care a rămas ca o umbră în poezia lui. Tăcut, retras, citea mult. Avea o sensibilitate aproape mistică.
Când alți copii se jucau, el se pierdea în apusuri și în visări.
-După liceu, a studiat la SIBIU, apoi la VIENA, unde a obținut un doctorat în filozofie.
Acolo, între zidurile reci ale universității, BLAGA a înțeles că mintea poate explica lumea, dar numai inima o poate înțelege.
Când s-a întors în țară, ROMÂNIA tocmai se ridica din cenușa Primului Război Mondial. Era o epocă de entuziasm și haos, de modernitate și confuzie.
-BLAGA s-a integrat în generația de aur a intelectualilor interbelici — printre care se aflau, MIRCEA ELIADE, CIORAN, NOICA, VULCĂNESCU.
-Dar el nu era un orator sau un polemist.
Era o prezență calmă, discretă, un gânditor care vorbea încet, dar spunea enorm.
A publicat volume de poezie care au schimbat literatura română:
Poemele luminii (1919),
În marea trecere (1924),
Lauda somnului (1929),
La curțile dorului (1938).
-În aceste volume, lumina, tăcerea, dorul, somnul și moartea nu sunt teme, ci entități vii, ființe care se mișcă printre versuri.
-În paralel, BLAGA a scris o serie de lucrări filozofice impresionante – „TRILOGIA CUNOAȘTERII ”, „TRILOGIA CULTURII ” și „TRILOGIA VALORILOR ” – în care a formulat o idee genială:că omul nu cunoaște lumea ca un savant, ci ca un creator.
Că între om și mister nu trebuie ziduri, ci punți.
-LUCIAN BLAGA a fost și diplomat: a lucrat în legațiile ROMÂNIEI din VARȘOVIA, PRAGA, VIENA, BERNA.
În anii ’30, era deja un nume mare, un poet și filozof respectat, candidat la Premiul Nobel pentru Literatură ,1943 – propus de Mircea Eliade.
Apoi a venit comunismul.....Noul regim n-a iubit oamenii care gândeau prea mult.
😢BLAGA a fost dat afară din universitate, interzis, redus la tăcere.Ani la rând, n-a mai avut voie să publice.... Lucra ca bibliotecar la Cluj, printre rafturi de cărți prăfuite, el – omul care visase la absolut.....
Dar nu s-a plâns niciodată.
Trăia liniștit, la margine de oraș, cu soția lui, CORNELIA.
Și continua să scrie în taină.
Așa a apărut poezia lui târzie, plină de liniște și resemnare, dar fără disperare.
„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.”
Acest vers a devenit una dintre cele mai frumoase definiții ale spiritului românesc.
-LUCIAN BLAGA a murit în 1961, la 66 de ani, la CLUJ.
-A fost înmormântat în satul său natal, Lancrăm, sub un stejar bătrân, cu munții la orizont — acolo unde veșnicia chiar pare să fi început.
Pe piatra lui funerară scrie simplu:
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”
MORALA :
-LUCIAN BLAGA a fost poetul care a înțeles că nu tot ce e adevărat trebuie explicat.
Că frumusețea lumii stă în lucrurile care nu pot fi spuse până la capăt.
A trăit tăcut, a fost persecutat fără să urască, și a plecat senin, lăsând în urma lui o filozofie a luminii care nu se stinge.
-El a dovedit că poezia nu e doar cuvânt — este o formă de cunoaștere.
Și că, uneori, tăcerea spune mai mult decât o mie de versuri.
preluare:Asmarandi Alexandra
ODIHNA-N VEȘNICĂ LUMINĂ!
RECUNOȘTINȚĂ,CONSIDERAȚIE,RESPECT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu