&&&

 3 noiembrie - „Ziua vânătorilor de munte" din Armata României. La mulți ani tuturor vânătorilor de munte activi, în rezervă sau în retragere! La 3 noiembrie1916, prin Ordinul nr. 294 al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori este transformată în Corpul Vânătorilor de Munte și s-a înfiinţat, astfel, prima unitate de Vânători de Munte din Armata României. 

Spaţiul montan a ridicat întotdeauna probleme greu de rezolvat în faţa oamenilor, în general, şi, cu atât mai mult, în faţa forţelor destinate să ducă acţiuni de luptă în astfel de condiţii. Asprimea regiunilor, intemperiilor, densitatea redusă a căilor de comunicaţii, greutăţile în aprovizionare şi distanţele mari între localităţi constituie obstacole importante în faţa desfăşurării acţiunilor militare de către grupările de forţe ce acţionează în spaţiul montan, limitând libertatea de manevră a forţelor, supunându-le la eforturi deosebite, şi reclamând, totodată, mult curaj, pricepere, pregătire specifică de înaltă calitate şi mult profesionalism. 

Mediul alpin impune, dintotdeauna, o anumită „dimensionare” a concepţiei privind întrebuinţarea forţelor şi în special a mijloacelor de luptă.Operaţiile desfăşurate în spaţiul montan şi adiacent acestuia sunt deosebit de grele şi complexe, necesitând din partea tuturor forţelor angajate ingeniozitate, mobilitate în acţiune şi gândire, flexibilitate, capacitate mare de manevră şi deprinderi de adaptare la condiţiile de teren şi climă. Este un lucru îndeobşte cunoscut şi unanim acceptat că un brand puternic supravieţuieşte nu, neapărat, prin numărarea anilor de istorie, ci prin adaptare continuă, inteligentă şi creatoare, la nevoile unui consumator care ar putea să pară capricios, dar care are, firesc, propriile nevoi. 

Avem brand-uri care îşi merită cu prisosinţă şi „vârsta”, şi performanţele obţinute de-a lungul timpului. Ca semn al adaptării continue de care vorbeam. Din păcate, am impresia că noi, ca societate în ansamblu, nu avem, în pofida istoriei noastre de care suntem mândri, mai puţin respect pentru trecut şi pentru ideea de brand pe care nu le putem pune pe toate pe seama regimului comunist De aceea cred că, la noi, se nasc greu brand-urile şi se menţin şi mai greu. Pentru că, din păcate, ne raportăm la o istorie imobilă, închistată şi lipsită de viaţă, fixată în tipare din care nu mai reuşim să ieşim şi nici să învăţăm ceva din lecţiile pe care ar putea să ni le ofere. Un brand de care Armata României se mândreşte l-ar putea constitui unele din trupele sale specializate în acţiuni militare în areal montan- vânătorii de munte. Observaţi că nu spun „trupe de elită” ci trupe specializate dintr-un singur motiv: pentru că acesta este adevărul!...Ar mai fi unul, acela că şi modestia face parte din ethos-ul vânătorilor de munte...„Est modus in rebus”!

Unităţile şi marile unităţi de vânători de munte din Forţele Terestre ale Armatei României sunt trupe specializate pentru lupta în areal montan având în vedere că mediul geografic exercită o influenţă intrinsecă asupra istoriei popoarelor, aşa cum marele nostru istoric A.D. Xenopol sublinia: „Istoria unui popor este în mare măsură determinată de natura în sânul căreia este aşezat. De la această lege firească nu s-a putut sustrage nici poporul român; ba la dânsul înrăurirea naturei s-a arătat cu o putere deosebită”. În momentele de cumpănă ale istoriei, vânătorii de munte au constituit osatura morală a oştirii române, apărându-i onoarea prin fapte de arme de necontestat, demonstrând tuturor că sunt şi vor rămâne forţe de elită ale României. Poate în contradicţie cu ce am spus la început, acum folosesc sintagma „forţe de elită”...Şi asta pentru simplul fapt că au demonstrat, de-a lungul istoriei lor, începută la 3 noiembrie 1916, caracteristicile unei elite militare. 

Indiferent de schimbările survenite de-a lungul timpului, vânătorii de munte au continuat să desfăşoare acelaşi activităţi de pregătire specifice vânătorilor de munte, la standarde ridicate, în încercarea lor de a deveni cei mai buni militari ai Armatei României. Cei ce se pregătesc la poalele Carpaţilor cunosc şi îndrăgesc meseria armelor, ştiu să înfrunte ploaia, viscolul şi gerul năprasnic îndeplinindu-şi misiunile încredinţate fără a da înapoi. Până în 1989, Armata României se baza pe efective de cca 330.000 militari, într-o structură greoaie, lipsită de flexibilitate şi tributară avatarurilor apartenenţei la blocul socialist. Astăzi, după un parcurs marcat de schimbare, aceeaşi armată îşi îndeplineşte misiunile cu câteva zeci de mii de oameni. Parcursul societăţii româneşti după decembrie 1989 a presupus şi presupune, în continuare, acţiuni ferme pentru întărirea funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale. Astăzi, misiunea principală a armatei şi, implicit a unităţilor şi marilor unităţi de vânători de munte este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar si indivizibil, membru U.E. şi membru cu drepturi depline al NATO, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. 

 Armata României este şi va rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale statului şi ale securitătii naţionale, în strânsă concordanţă cu calitatea României de membră a Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, vânătorii de munte ai Armatei României au fost şi vor rămâne piloni de sprijin de nelipsit în edificiul oştirii acestui neam. Perioada de după decembrie 1989 s-a constituit, odată cu transformările apărute în societatea românească, într-o etapă de căutări conceptuale şi organizatorice pentru a se stabili rolul armatei şi implicit al trupelor de vânători de munte în cadrul strategiei de securitate naţională. La cumpăna dintre milenii, peisajul geostrategic, unanim caracterizat de majoritatea analiştilor politici şi specialiştilor militari drept versatil, incert, complex şi ambiguu, a provocat, în majoritatea statelor, un amplu proces de revizuire şi adaptare a politicilor de apărare şi de reformulare a strategiilor de securitate naţională, a celor militare şi doctrinare. Integrarea în structurile de securitate colectivă este însoţită de asistenţă mutuală şi garanţii de securitate la nivel bilateral, regional, continental sau transcontinental, lucru ce nu presupune încetarea eforturilor de dezvoltare a conceptului de apărare a ţării prin efort singular. În perioada de după1989, organizarea, subordonarea şi aria de responsabilitate a vânătorilor de munte – ca parte importantă a organismului militar românesc– au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării acestor trupe. Astfel, preocuparea de căpetenie a structurilor de comandă din cadrul marilor unităţi de vânători de munte a constat în anii ‘90 şi constă, în continuare, în organizarea cât mai judicioasă a procesului pregătirii pentru luptă, perfecţionarea procedeelor de acţiune specifice spaţiului montan, realizarea coeziunii pentru luptă în timp scurt la nivelul subunităţilor şi unităţilor, creşterea competenţei organizatorice şi de conducere a cadrelor din comandamente şi din statele majore pentru organizarea şi conducerea operaţiei, luptei şi pregătirii specifice în munţi. 

Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi de vânători de munte, necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă. Nu trebuie să uităm că preluarea conceptelor şi principiilor doctrinare ale NATO se realizează prin adaptarea lor la specificul propriu, plecând de la interesele fundamentale ale României. Aceste interese trebuie „acordate” cu vocaţia de libertate şi dezvoltare a poporului român, exprimând apartenenţa sa la spaţiul de civilizaţie europeană. 

Nevoia de a menţine trupele de vânători de munte în Forţele Terestre după 1989 este relevată, punctual şi simplu în câteva idei uşor de „digerat” pentru oricine:

- Vânătorii de munte au tradiţie şi sunt profesionişti în ceea ce fac iar, din punct de vedere geografic, o treime din teritoriul naţional este muntos;

- Trupele de vânători de munte sunt proiectate ca trupe de infanterie uşoară, specializate în operaţii în areal montan şi apte pentru operaţii şi în alte zone sau medii de acţiune;

- Trupele de vânători de munte deţin un nivel înalt de instruire şi au deprinderi specifice în operaţii în areal montan precum şi în schi, alpinism şi operaţiuni în condiţii extreme de timp şi anotimp;

- Unităţile şi subunităţile de vânători de munte deţin un grad mai mare de autonomie în acţiune în comparaţie cu alt tip de trupe, aceasta fiind dată, în primul rând, de caracteristicile arealului montan şi de pregătirea pentru a face faţă provocărilor acestuia;

Nu în ultimul rând, vânătorilor de munte le place să creadă că moralul lor este mai ridicat comparativ cu al altora...de ce? Simplu, pentru că provocarea muntelui îi uneşte...Luând în discuţie istoria de dată mai recentă a vânătorilor de munte, a anilor ’90 şi după aceştia, transformările structurale generate de schimbarea la nivelul întregii armate române au generat şi reduceri cantitative ale dimensiunii trupelor V.M. La începutul anilor ’90 existau mai multe brigăzi V.M., intrate bine pe făgaşul unei existenţe normale pentru o armată de dimensiunea celei româneşti: Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Braşov, Brigada 4 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Curtea de Argeş, Brigada 1 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Bistriţa, Brigada 5 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Alba-Iulia, Brigada 7 Vânători de Munte înfiinţată în 1990 cu sediul comandamentului la Petroşani şi Brigada 61 Vânători de Munte înfiinţată în 1991 cu sediul comandamentului la Miercurea-Ciuc. 

Şi a început diminuarea despre care spuneam anterior...În anul 1997 se desfiinţează: două batalioane din Brigada 7 Vânători de Munte şi, ulterior, brigada în ansamblul ei, în anul 2000, comandamentul Brigăzii 1 Vânători de Munte, în anul 2001 Brigada 4 Vânători de Munte, iar în anul 2006 Brigada 5 Vânători de Munte. Este de rermarcat aici faptul că unităţile acestor structuri care nu au fost desfiinţate au fost subordonate altor mari unităţi din Forţele Terestre, unele mari unităţi de V.M. iar altele de arme întrunite.

În prezent, trupele de vânători de munte se prezintă astfel: Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” cu sediul comandamentului la Brașov și Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” cu sediul comandamentului la Miercurea Ciuc. În acelaşi context al restructurării şi modernizării armatei s-a înscris şi Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, pregătirea şi specializarea cadrelor urmând a se efectua într-o singură instituţie unificată pentru toate specialităţile (infanterie, vânători de munte, paraşutişti, poliţie militară şi cercetare) la Făgăraş, vânătorii de munte rămânând pe mai departe la Predeal, unde, astăzi, funcţionează Baza de Instruire pentru Vânători de Munte.  

Deschiderea României spre lumea civilizată după 1989 a avut efecte benefice şi asupra armatei, mai ales după semnarea Parteneriatului pentru Pace în 1994. Întâlnirea, la diverse şi numeroase activităţi comune de instruire, în ţară şi peste hotare, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Olanda, Italia, Franţa, Grecia, Germania, Turcia, Iordania, Bulgaria, Ungaria şi multe, multe altele a fost primită în rândul vânătorilor de munte, pe parcursul anilor, cu un justificat interes. Nu e „de ici-colea” să te pregăteşti aproape de la egal la egal cu trupe sau structuri „super-titrate” de pe mapamond gen U.S. Army, Corpul puşcaşilor marini americani, „Beretele Verzi” şi „Navy Seal” americane, cu puşcaşii marini britanici şi cei olandezi din vestita Brigadă 3 Commando a Marii Britanii (cea care a dus greul luptelor din Falkland-ul anilor 80), cu forţele speciale greceşti, turceşti, iordaniene, georgiene cu „alpini” italieni, „gebirgsjager”-ii germani şi cei austrieci ori „chasseurs alpins” francezi, cu trupele de munte ale armatei chineze etc...Asta ca să pomenim doar câteva structuri din armate străine NATO şi non-NATO cu care s-a lucrat foarte bine... 

Ai noştri au apreciat, fără tăgadă, pragmatismul şi dotarea ireproşabilă a partenerilor de exerciţii comune (numărul acestor exerciţii majore de instruire comune depăşind cu mult numărul de câteva sute) dar au constatat cu satisfacţie nedisimulată că pregătirea pentru luptă a militarilor noştri nu este cu nimic mai prejos decât cea a altora, mai ales a trupelor din NATO, la care ne-am raportat în aceşti ani. De remarcat este şi faptul că structurile de vânători de munte, în special Bg. 2 V.M., în cadrul diverselor activităţi de cooperare militară internaţională au primit, începând cu anul 1996, peste șase sute de vizite ale unor delegaţii militare străine, majoritatea de la cel mai înalt nivel de reprezentare militară a statelor respective (miniştri ai apărării, şefii apărării, şefii categoriilor de forţe etc). Majoritatea activităţilor de pregătire comună au fost desfăşurate, mai ales, de către militarii şi subunităţile din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” (într-o proporţie de 3/4 din totalul activităţilor de acest tip desfăşurate de structurile V.M.) fapt ce a fost, în esenţă, benefic atât acestei mari unităţi cât şi celorlalte structuri V.M. mai ales datorită unui bagaj de lecţii învăţate deosebit de consistent care a fost extrem de util mai ales începând cu anul 2005, atunci când s-a considerat că este momentul ca vânătorii de munte să fie dislocaţi în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român. 

Astfel, este notabilă participarea, cu succes, a unor plutoane, companii şi batalioane din Brigada 2 Vânători de Munte la misiunile în afara graniţelor ţării, în cadrul misiunilor ROFND, UNAMI şi ISAF din teatrele de operaţii din Kossovo, Irak şi Afganistan. Este de remarcat faptul că Bg. 2 V.M. şi-a rotit de mai multe ori batalioanele V.M. în Teatrul de operaţii din Afganistan, fiind prima brigadă din Forţele Terestre care şi-a rotit succesiv şi în ciclu complet de rotaţie în acest dificil teatru de operaţii batalioanele sale de manevră. Nu este mai puţin adevărat că un număr important de militari vânători de munte de toate gradele au participat, în decursul anilor, începând cu anul 1993, la misiuni individuale în comandamente şi structuri diverse în Angola, Somalia, Congo, Sudan, Kossovo, Bosnia, Irak, Afganistan etc. Trebuie să ne aducem aminte, dacă ne raportăm la participarea la misiunile executate în Afganistan, că preţul plătit de vânătorii de munte a fost destul de mare în ceea ce priveşte eroii căzuţi la datorie şi răniţii în acţiunile militare. Astfel, merită cu psisosinţă să-i amintim şi pe cei căzuţi la datorie acolo, departe de ţară:

- din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”: Slt. (p.m.) MARCU AUREL în anul 2007 şi Slt.(p.m.) BĂDICEANU FLORIN în anul 2010;

- din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”:slt.(p.m.) ALEXANDRESCU DRAGOŞ în anul 2008;

- din Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”:slt.(p.m.) CHIRA CLAUDIU în anul 2009;

- din Batalionul de Sprijin Logistic al Bg. 2 V.M.:Slt.(p.m.) LEU VALERICĂ în anul 2010;

- din subunităţi de brigadă ale Bg. 2 V.M. :Slt.(p.m.) CARACUDĂ PAUL şi Slt.(p.m.) CIOBOTARU DAN în anul 2010;

- din Batalionul 265 P.M. dar participant la misiune cu B.21 V.M.:

Mr.(p.m.) UNGURAŞ VASILE în anul 2009

Acestora li s-au mai adăugat şi mai multe zeci de răniţi în acţiunile militare din Afganistan. Evoluţia vânătorilor de munte a întâmpinat în această perioadă de după 1990 şi o serie de vicisitudini de ordin structural, logistic şi financiar, generate de condiţiile concrete ale evoluţiei şi transformărilor suferite de întreaga armată română. Nu întotdeauna structurile organizatorice au corespuns nevoilor reale de pregătire pentru operaţii şi luptă în munţi, suportul financiar şi material fiind şi el grevat de lipsurile de ordin structural şi funcţional ale economiei naţionale, care nu a reuşit întotdeauna să asigure un buget adecvat nevoilor de apărare. Urmarea firească a fost desfiinţarea, aşa cum aminteam anterior, între anii 1998 şi 2006 a patru brigăzi de vânători de munte. Chiar dacă acum, vânătorii de munte sunt mai puţini ca număr şi structuri (prea puțini, în opinia mea), nu înseamnă că rolul lor s-a redus ca importanţă, ci dimpotrivă. Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi V.M., necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă.

Surse:

„Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Ed. Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2003, plus alte câteva lucrări din istoria V.M. la care am colaborat, articole în diverse reviste din ţară şi de peste hotare…Plus câteva decenii de viaţă petrecute în această mare unitate a Armatei României…