$$$

 Povestea reală și emoționantă a omului care a trăit 18 ani într-un aeroport, pentru că și-a pierdut pașaportul.

"Într-o zi de vară a anului 1988, pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, un pasager iranian a coborât din avion și nu a mai plecat.

Trecuseră câteva ore, apoi câteva zile.

Zilele s-au transformat în ani.

Și aeroportul a devenit casa lui.

Numele lui era Mehran Karimi Nasseri.

Un om prins între două lumi, născut în Iran, educat în Marea Britanie, și respins de ambele.

După ce a fost expulzat din țara natală pentru că a protestat, Mehran a obținut statut de refugiat în Europa. Dar, în 1988, în drum spre Londra, i s-au pierdut documentele. Fără pașaport, fără viză, fără identitate.

La sosirea în Paris, autoritățile i-au spus:

„Nu poți intra în Franța fără acte.”

„Dar nici nu mă pot întoarce în Iran,” a răspuns el.

Rezultatul?

A rămas blocat în Terminalul 1 al aeroportului Charles de Gaulle.

La început, personalul aeroportului credea că va sta câteva zile.

Dar zilele au devenit săptămâni.

Și apoi... 18 ani.

Își făcuse un colț doar al lui: o bancă roșie, o valiză veche, o oglindă mică, o masă de plastic.

Deasupra, un afiș cu avionul lui preferat.

Acolo mânca, dormea, scria și citea ziarele pe care i le aduceau angajații aeroportului.

Cei care treceau zilnic pe acolo îl cunoșteau deja. Îl salutau ca pe un vecin.

„Bonjour, monsieur Alfred!” îi spuneau – porecla pe care și-o alesese singur, inspirat de mama pe care nu o mai văzuse de decenii.

Anii au trecut, și Mehran a devenit o legendă vie.

Ziarele au scris despre el, televiziunile l-au filmat, iar regizorul Steven Spielberg s-a inspirat din povestea lui pentru filmul The Terminal cu Tom Hanks.

Dar în viața reală, nu era comedie.

Era un om pierdut între frontiere.

„Când nu ai țară,” spunea el, „aeroportul devine lumea ta.”

În tot acel timp, guvernele Franței și Belgiei s-au certat cine să-l accepte.

I-au oferit acte de rezidență temporară, dar el refuza.

„Actele astea nu spun că sunt Mehran Karimi Nasseri, fiul lui Sir Alfred. Eu vreau identitatea mea reală.”

Refuzul lui era un amestec de orgoliu, confuzie și o formă ciudată de libertate.

Aeroportul devenise tot ce mai avea.

În 2006, sănătatea lui s-a deteriorat.

A fost internat într-un spital din apropiere, dar și-a petrecut restul vieții în Franța.

A murit în noiembrie 2022, la același aeroport Charles de Gaulle — locul care i-a fost casă timp de aproape două decenii.

Mehran Karimi Nasseri nu a avut țară, dar a avut o bancă.

Nu a avut adresă, dar a avut o lume care l-a privit și s-a întrebat:

cum e posibil ca un om să trăiască 18 ani într-un loc unde toți ceilalți stau doar câteva ore?

Pentru el, aeroportul nu a fost o închisoare.

A fost o țară imaginară — fără granițe, fără politicieni, fără războaie."

„Eu nu sunt pierdut,” spunea el. „Doar între două lumi care nu mă recunosc.”

Sursa: Pagina 

Atlasul Vieții