ODISEEA - REZUMAT
La întoarcerea de la Troia în Ithaca, eroul Ulise a avut de îndurat multe necazuri și trecu prin nenumărate primejdii. Pe drum îi pieriră toți însoțitorii, niciunul dintre ei nefiind cruțat de ursita rea. După pribegii îndelungate, Ulise ajunse pe insula Ogygia, la nimfa Calypso.
Șapte ani fu ținut el acolo de puternica vrăjitoare Calypso. Îi era dor de de Ithaca lui dragă și de familia sa, se ruga să fie lăsat să plece în patrie, dar Calypso era neînduplecată.
În cele din urmă, zeii din Olimp se milostiviră de el. La sfatul zeilor, Zeus, rugat de fiica sa, zeița Pallas-Atena, hotărî ca Ulise să se întoarcă în patrie, deși zeul Poseidon îl urmărea pe tot cuprinsul mării, fiind mâniat pe el din pricină că-l orbise pe ciclopul Polyfemos, fiul zeului mărilor.
Sfaturile zeiței Atena
Când zeii încuviințară întoarcerea lui Ulise în patrie, războinica zeiță Atena coborî numaidecât de pe Olimpul cel înalt pe pământ, în Ithaca, și luând înfățișarea lui Mentes, regele tafienilor, se duse acasă la Ulise. Acolo ea găsi niște pretendenți gălăgioși, care o pețeau pe Penelopa, soția lui Ulise. Ei stăteau în sala de ospețe, unde, în așteptarea mesei pregătite de robi și sluji, jucau zaruri.
Telemah, fiul lui Ulise, o văzu cel dintâi pe zeiță. El îl întâmpină prietenos pe presupusul Mentes. Îl duse în casă și îl așeză la o masă deosebită de cea a pețitorilor. Ospățul începu. După ce se săturară, pețitorii chemară pe cântărețul Femios să-i desfete cu cântul lui.
Pe când Femios cânta, Telemah se aplecă la urechea lui Mentes și i se plânse, fără să-l audă pețitorii, de toate necazurile pe care le îndură de la aceștia. Era îndurerat că tatăl său, Ulise, întârzie să se întoarcă acasă, pentru că atunci, credea el, s-ar sfârși toate necazurile. Telemah îl întrebă pe oaspete cine este și cum îl cheamă. Palas-Atena îi spuse că o cheamă Mentes, că l-a cunoscut pe Ulise cu care Telemah seamănă foarte mult și, ca și cum n-ar fi știut ce se petrece în casa lui Ulise, îl întrebă pe Telemah dacă nu cumva își serbează nunta sau dacă e vreo altă sărbătoare. De ce își fac astfel de cap oaspeții lui? Atunci Telemah îi împărtăși durerea sa, povestindu-i cum acești pețitori gălăgioși o silesc pe mama lui, Penelopa, să-și aleagă de soț pe unul dintre ei; cum fac tot felul de ticăloșii și cum îi jefuiesc averea.
După ce-l ascultă, Atena îl sfătui să strângă la Adunare tot poporul din Ithaca, să i se plângă de purtarea pețitorilor și să-i ceară să-l apere. Îl sfătui să se ducă la Pylos, la bătrânul Nestor, apoi în Sparta, la regele Menelaos, de la care va afla despre soarta tatălui său. După ce-i dădu aceste sfaturi, Atena plecă. Ea se prefăcu în pasăre și ieși din ochii lui Telemah. Acesta înțelese atunci că stătuse de vorbă cu un zeu.
Între timp, Penelopa coborî din iatacul ei în sala de ospețe. Ea îl auzise pe Femios care cânta despre întoarcerea eroilor de la Troia și îl rugă să înceteze cântecul acela trist și să înceapă altul. Dar Telemah o întrerupse, spunându-i că nu cântărețul este vinovat de alegerea cântecului, ci Zeus, care-l îndemna să cânte tocmai acel cântec. Apoi o rugă să se întoarcă în iatacul ei și acolo să-și vadă de treburile ei de femeie și gospodină, și anume să toarcă, să țeasă, să vegheze asupra muncii roabelor și asupra ordinii din casă. O mai rugă să nu se amestece în treburi care nu o privesc și îi spuse că în casa tatălui său el singur este stăpânul. Penelopa îl ascultă pe fiul ei. Se duse supusă în odăile ei și, închizându-se acolo, plânse amarnic, gândindu-se la Ulise. Într-un târziu, zeița Pallas-Atena o scufundă într-un somn dulce.
După plecarea Penelopei, pețitorii se certară multă vreme care din ei urma să-i fie soț. Dar curând Telemah îi întrerupse, spunându-le că va cere ajutor adunării poporului spre a-i opri să-i jefuiască în continuare casa. Îi amenință de asemenea cu mânia zeilor, dar aceasta nu le schimbă cu nimic purtarea; ei continuară să facă zarvă, să cânte și să joace. Abia noaptea târziu plecară. Telemah se duse și el în odaia sa, însoțit de credincioasa slujitoare a lui Ulise, Bătrâna Eurycleia, dădaca lui, și se culcă. Dar nu închise ochii toată noaptea, gândindu-se într-una la sfatul dat de Pallas-Atena.
În fața adunării poporului
A doua zi, dis-de-dimineață, Telemah porunci crainicilor să vestească adunarea poporului. Cetățenii se adunară repede. Veni și Telemah, cu sulița în mână și cu doi câini după el. Era atât de frumos, încât toți se minunau privindu-l. Bătrânii se dădură în lături și el se așeză pe locul tatălui său. Apoi ceru poporului să-l apere de ticăloșiile pețitorilor care îi jefuiau casa, rugându-i pe toți, în numele lui Zeus și al zeiței dreptății, Themis, să-i vină în ajutor.
După ce-și isprăvi mânioasa cuvântare, Telemah se așeză la locul lui, își lăsă capul în jos și-l podidiră lacrimile. Întreaga adunare amuți, dar unul dintre pețitori, pe nume Antinoos, îi răspunse obraznic. El o mustră pe Penelopa că întrebuințează un șiretlic pentru a nu se căsători cu vreunul dintre dânșii. Ea le spusese că-și va alege de soț pe unul dintre ei, numai atunci când va isprăvi de țesut un văl bogat. Într-adevăr, ziua ea țesea la vălul acela, însă noaptea desfăcea tot ceea ce izbutise să țeasă în timpul zilei. Antinoos mai spuse că pețitorii nu vor părăsi casa lui Ulise până când Penelopa nu-și va alege de soț pe unul dintre ei. El ceru chiar lui Telemah să-și trimită mama la tatăl ei. Astfel el voia s-o silească să-și aleagă un soț.
Semnul lui Zeus
Telemah se împotrivi să-și alunge mama din cămin și-l chemă pe Zeus ca martor al tuturor jignirilor și necazurilor pe care le îndură de la pețitori. Zeus, stăpânul tunetelor, îl auzi și trimise un semn. Deasupra adunării poporului se ridicară doi vulturi care se rotiră în zbor la o mare înălțime; când ajunseseră în mijlocul adunării, ei se năpustiră unul asupra celuilalt, își sfâșiară până la sânge piepturile și pieriră în zare sub ochii poporului înmărmurit. Halitherses, ghicitorul, spuse adunării că semnul prevestește întoarcerea grabnică a lui Ulise și va fi vai și amar de toți pețitorii. El se va întoarce necunoscut de nimeni și-i va pedepsi crunt pe toți cei care-i jefuiesc avutul.
Unul dintre pretendenți, Eurimahos, începu să-și bată joc de ghicitor, ba mai spuse amenințător că și pe Ulise îl vor ucide. Eurimahos ținu să arate, plin de trufie, că pețitorii nu se tem de nimeni – nici de Telemah și nici de păsările prevestitoare cu care-i sperie ghicitorul.
Telemah nu mai stărui să-i înduplece să înceteze cu ticăloșiile. El ceru poporului să-i dea o corabie care să-l ducă repede în Pylos, la bătrânul Nestor, unde nădăjduia să afle ceva despre tatăl său. Numai înțeleptul Mentor, un prieten al lui Ulise, îl sprijini pe Telemah; el mustră poporul pentru că îngăduie pețitorilor să-l jignească astfel pe fiul lui Ulise. Cetățenii stăteau tăcuți.
Dintre pețitori se mai ridică și Leocritos, care, batjocorindu-l pe Telemah, spuse că-l va ucide pe Ulise dacă – după ce se va întoarce – va încerca să-i alunge pe pețitori din casa lui. Leocritos fu atât de nerușinat, încât chiar porunci adunării să se împrăștie.
Pregătirea călătoriei
Telemah se duse întristat pe țărmul mării și acolo înălță rugi zeiței Pallas-Atena. Zeița i se arătă luând înfățișarea lui Mentor și-l sfătui să-i lase în pace pe pețitori, căci în orbirea lor își pregătesc singuri pieirea, care e tot mai aproape. Apoi îi făgădui să-i găsească o corabie și să-l însoțească până la orașul Pylos. În sfârșit, îi porunci să se ducă acasă și să-și pregătească tot ce trebuie pentru o lungă călătorie.
Telemah îi dădu ascultare. Acasă îi găsi pe pețitori pregătindu-se să înceapă ospățul. Antinoos îl întâmpină cu batjocuri și, luându-l de mână, îl chemă să ia parte la petrecere. Dar el își retrase mânios mâna și plecă, amenințându-i cu mânia zeilor. Chemă la dânsul pe credincioasa slujitoare Eurycleia și se duse cu ea în marea cămară a lui Ulise să ia cele trebuitoare pentru călătorie. Numai ei îi spuse că se hotărâse să plece la Pylos și o rugă să-i poarte de grijă mamei sale cât timp va avea să lipsească el. Slujitoarea credincioasă îl rugă să nu plece din Ithaca, temându-se ca nu cumva să-și afle pierirea. Dar el nu se lăsă înduplecat.
Între timp, Pallas-Atena, luând înfățișarea lui Telemah, cutreieră tot orașul, adună 20 de vâslași tineri și se abătu în drum pe la Noemon să-i ceară o corabie. Totul era gata pentru plecare. Nevăzută de nimeni, Atena intră în sala unde se ospătau pețitorii și-i cufundă pe toți într-un somn adânc. Apoi luând din nou înfățișarea lui Mentor, îl scoase pe Telemah din palat și-l duse la corabia care aștepta pe țărmul mării. Însoțitorii lui Telemah aduseră iute proviziile pregătite de Eurycleia și le încărcară pe corabie. Apoi, însoțit de presupusul Mentor, Telemah se urcă pe vas. Atena trimise un vânt prielnic și corabia goni spre largul mării.
Nestor
Zeița Atena îi hărăzi lui Telemah o călătorie minunată. A doua zi dimineața, când Helios, zeul soarelui, abia se urca pe cer cu caii săi albi ca neaua, corabia lui Telemah sosi la Pylos. Poporul lui Nestor tocmai aducea jertfe zeului Poseidon. Locuitorii din Pylos înjunghiară mulți boi lângă altar, iar după aceea pregătiră un ospăț bogat. La nouă mese luară loc câte cinci sute de oameni.
Pe când slujitorii aduceau mâncarea, Nestor văzu deodată apropiindu-se de el câțiva străini, având în fața lor pe zeița Pallas-Atena sub chipul lui Mentor. Bătrânul rege al Pylosului îi întâmpină prietenos. Peisistratos, fiul lui, îi pofti să ia parte la ospăț. Acesta dădu zeiței Atena o cupă cu vin, rugând-o să facă o libațiune în cinstea zeului Poseidon. Atenei îi plăcu faptul că tânărul Peisistratos o cinstise întinzându-i prima cupă de vin.
După ospăț, Nestor îi întrebă pe străini de unde vin. Telemah răspunse că este fiul lui Ulise și că a venit în Pylos ca să afle ceva de soarta părintelui său. Bătrânul rege se bucură aflând că avea în față pe fiul lui Ulise, pe care-l prețuia mai mult decât pe toți eroii pentru istețimea lui. Se miră văzând ce bine seamănă Telemah cu tatăl lui și nu numai la înfățișare, ci și la înțelepciune. Nestor îi povesti de primejdiile întâmpinate la întoarcerea în patrie, dar de Ulise nu-i putu spune nimic. Îi păru rău că Telemah are de îndurat atâtea necazuri de la pețitorii desfrânați, care-i jefuiesc casa. Înțeleptul bătrân îl sfătui să se întoarcă mai repede acasă, dar mai întâi să caute a-l vedea pe regele Menelaos, fiindcă acesta se întorsese în patrie mai târziu decât ceilalți și s-ar putea să știe ceva despre Ulise. Regele Nestor era încredințat că zeii, și îndeosebi zeița Pallas-Atena, au să-l ajute pe fiul lui Ulise să afle unde este tatăl său.
Se înnoptă. Telemah se pregătea să rămână peste noapte pe corabia lui, Dar Nestor nu-l lăsă, voind ca fiul lui Ulise ăs-și petreacă noaptea în palatul său. Mentor îl sfătui și el să înnpteze la bătrânul rege, însă Telemah se pregăti să plece pe corabie, căci, după cum spunea el, trebuia să se ducă în țara cauconilor pentru a primi de la aceștia o veche datorie. După aceea, pretinsul Mentor se prefăcu deodată într-un vultur și pieri din ochii locuitorilor din Pylos plini de uimire. Nestor și toți ceilalți înțeleseră că Telemah este ajutat chiar de zeița Pallas-Atena.
În dimineața următoare, Nestor aduse jertfă marii zeițe Atena o juncă cu coarnele poleite cu aur. După jertfă și după ospăț, fiii lui Nestor înhămară caii la un car în care luară loc Telemah și fiul mai mic al lui Nestor, Peisistratos, apoi porniră la drum spre regele Menelaos. Caii alergau iute și până seara drumeții ajunseră la Feai, unde trăia eroul Diocles. Acesta îi găzdui peste noapte, iar dimineața când abia se iviră zorile plecară mai departe și seara ajunseră în Sparta.
MenelausMenelaos
Când sosiră în Sparte, la palatul lui Menelaos era sărbătoare mare, căci regele își trimitea fiica la Neoptolemos, fiul lui Ahile, căruia i-o făgăduise de soție încă de la Troia. În afară de aceasta, Menelaos serba și nunta fiului său, Megapenthes. Oaspeții petreceau plini de veselie, desfătați de cântăreți care cântau din lire, în sunetele cărora dănțuiau doi tineri.
Telemah și Peisistratos sosiră acolo tocmai în toiul petrecerii și fură întâmpinați de un slujitor al lui Menelaos. Văzându-i pe străini, slujitorul se duse la Menelaos și-l întrebă dacă primește în palat niște drumeți. Regele porunci să fie deshămați îndată caii, iar călătorii să fie poftiți la ospăț. După ce se spălară în niște băi minunate și îmbrăcară veșminte curate, Telemah și Peisistratos intrară în sală. Fură uimiți de bogăția neobișnuită pe care o întâlneau la fiece pas în palatul lui Menelaos. Acesta îi primi prietenos și-i pofti să stea alături de el.
Ospățul fu îmbelșugat. Uimit de măreția palatului și a ospățului, Telemah se aplecă la urechea lui Peisistratos și-i spuse încet că nicăieri n-a mai văzut atâta bogăție și că numai palatul lui Zeus – crede el – putea fi mai minunat. Menelaos auzi cuvintele lui Telemah și îi spuse zâmbind că muritorii nu se pot compara cu zeii nemuritori, dar dacă bogăția palatului lui e mare, și strădaniile lui au fost mari și a trebuit să treacă prin mari primejdii ca să agonisească acele bogății. Dar oricât de mari fuseseră primejdiile prin care trecuse, ele nu înseamnă nimic față de acelea pe care ursita le-a abătut asupra lui Ulise. Telemah începu să plângă auzindu-l vorbind despre tatăl său.
În acest timp, intră soția lui Menelaos, preafrumoasa Elena, urmată de câteva roabe care duceau o furcă de tors făcută din aur și un coș de argint cu marginile aurite, umplut cu fire toarse. Aruncându-și ochii asupra străinilor, Elena fu uimită de asemănarea unuia dintre ei cu Ulise. Ea îi spuse aceasta lui Menelaos. Auzindu-i vorbele, Peisistratos îi spuse că are într-adevăr în față pe Telemah, fiul lui Ulise. Menelaos se bucură că alături de el se află fiul prietenului său scump, care a îndurat atâtea necazuri numai de dragul lui. Menelaos începu să povestească despre isprăvile mari ale lui Ulise și despre toate nenorocirile pe care le-au îndurat grecii la Troia. Elena vorbi și ea despre Ulise.
Aducerile aminte despre tatăl lui îl făcură pe Telemah să plângă din nou. Plânse și Peisistratos, aducându-și aminte de fratele său, Antilohos, căzut la Troia. Durerea după prietenii pieriți îl cuprinse și pe Menelaos. Atunci, ca să-i înveselească pe cei ce luau parte la ospăț și ca să alunge gîndurile triste, Elena turnă în cupe seva unei plante fermecate. Băutura aceea, care aducea uitarea durerilor, i-o dăruie în Egipt regina Polydamna.
Veni timpul ca ospățul să ia sfârșit. Regele Menelaos și oaspeții se duseră să se odihnească. Convorbirea dintre Telemah și regele Spartei fu amânată pentru a doua zi.
Regele Menelaos ieși devreme dimineața din iatacul lui și trecu în odaia unde dormea Telemah, pe care îl întrebă ce l-a adus în Sparta. Telemah răspunse că vrea să afle de soarta tatălui său. Menelaos îi povesti lui Telemah toate pățaniile lui Ulise și îi spuse cum zeul mării, Proteus, îi destăinuise soarta eroilor întorși de la Troia. După cum spusese Proteus atunci, Ulise se chinuia în robie pe insula nimfei Calypso. Asta era tot ce putu Menelaos să-i spună lui Telemah despre tatăl lui. Apoi regele Spartei căută să-l convingă pe Telemah să rămână oaspetele lui timp de 12 zile. Dar Telemah îl rugă pe rege să nu încerce a-l opri, ci să-l lase să se întoarcă mai repede acasă. Menelaos și Telemah stătură multă vreme de vorbă.
Pe când Telemah se afla în Pylos și în Sparta, pețitorii aflară din întâmplare de la Noemon că el a plecat din Ithaca, și se speriară la gândul că Telemah se dusese după ajutor. Atunci Antinoos îi sfătui să pregătească o corabie și să-l aștepte în larg pe Telemah, să-l atace pe neașteptate și să-l ucidă. Pețitorii se înțeleseră cu toții să comită această fărădelege. Adunară vâslași, se duseră la țărmul mării, luară toate cele necesare în corabie și porniră spre insula Asteris, unde voiau să stea la pândă.
Penelopa află de uneltirea lor mișelească și fu cuprinsă de deznădejde, deoarece nici ea nu știa de plecarea lui Telemah din Ithaca. Era gata să trimită un slujitor la bătrânul Laertes, tatăl lui Ulise, ca să-i vestească primejdia ce-l pândea pe nepotul lui. Dar slujitoarea Eurycleia o opri, sfătuind-o să ceară mai bine ajutor zeiței Atena. Regina dădu ascultarea sfatului, aduse jertfă zeiței și-i înălță rugăciuni. După aceea se culcă în patu-i bogat și adormi. Zeița Atena îi ascultă rugăciunea și-i trimise în somn umbra surioarei ei, Ifthime. Aceasta îi spuse că Telemah n-are să piară. Iar când o întrebă de soarta soțului ei, umbra nu-i spuse nimic și se topi ca o ceață ușoară. Penelopa se trezi și-și dădu seama că vedenia i-a fost trimisă de zei.
Zeii hotărâră că Atena trebuie să-l ajute pe Telemah să se înapoieze acasă teafăr, ferindu-l de atacul pețitorilor. Lui Hermes i se ceru să zboare spre insula Ogygia, ducând nimfei Calypso poruncă să-l lase liber pe Ulise.
Stăpânul tunetelor îl trimise numaidecât pe Hermes la Calypso. Punându-și sandalele înaripate și luând în mână sceptrul, Hermes se avânta de pe Olimp iute ca gândul. Asemenea vulturului de mare, el zbură deasupra apelor și cât ai clipi din ochi ajunse în Ogygia. Tare frumoasă era insula aceea, plină de falnici platani, de plopi, pini, cedri și chiparoși. Poienele erau acoperite cu iarbă grasă, iar prin iarbă viorelele și crinii răspândeau o mireasmă minunată. Patru izvoare dădeau apă insulei și pâraiele țâșneau din ele, șerpuind printre copaci. Pe insulă se afla o peșteră răcoroasă, unde viețuia nimfa Calypso. Toată peștera era acoperită cu viță de vie, de care atârnau strugurii copți.
Când Hermes intră în peșteră, Calypso țesea cu o suveică de aur un văl cu dantele minunate. Ulise nu era acolo. El stătea pe o stâncă, lângă malul mării, ațintindu-și privirea în zare și plângea, gândindu-se la Ithaca lui dragă. Trist și singuratic, el petrecea acolo zile întregi.
Văzându-l pe Hermes, Calypso îi ieși în întâmpinare. Îl rugă să se așeze și-l ospătă cu ambrozie și cu nectar. După ce se sătură cu hrană zeiască, Hermes îi spuse porunca lui Zeus, regele zeilor și al oamenilor. Calypso se întristă aflând că trebuie să se despartă de Ulise, căci ea ar fi vrut să-l țină o viață întreagă pe insula ei și să-i dea nemurirea. Dar nu se putea împotrivi lui Zeus.
După plecarea lui Hermes, nimfa Calypso se duse pe malul mării, unde stătea Ulise întristat și-i zise:
– Ulise, nu mai plânge și nu mai fi mâhnit. Îți dau drumul să pleci în patrie. Ia îndată toporul și taie lemne pentru a-ți face o plută. Ai să pleci cu pluta și eu îți voi trimite vânt prielnic. Dacă aceasta este voința zeilor, te vei întoarce în patrie.
– Zeiță – răspunse Ulise – tu nu vrei să mă întorc în patrie, ci ai alte gânduri. Cum aș putea să trec marea furtunoasă pe o plută șubredă? Când nici corabia cea iute n-o trece cu bine totdeauna. Nu, zeiță, nu mă urc pe plută, până ce nu-mi faci jurământul neclintit al zeilor că n-ai de gând să mă duci la pieire.
– Pe drept se spune, Ulise, că tu ești cel mai înțelept și mai isteț dintre muritori! – grăi nimfa. Îți jur pe apele Stixului că nu urmăresc pieirea ta.
Calipso se întoarse în peșteră, împreună cu Ulise. În timpul ospățului ea încercă să-l înduplece să rămână și-i făgădui nemurirea. Îi spuse că dacă ar ști câte primejdii îl așteaptă în cale, n-ar mai pleca. Dar dorința lui Ulise de a se înapoia în patrie era prea mare și Calypso nu izbuti cu niciun chip să-l facă să uite de Ithaca lui dragă și de familie.
În dimineața următoare, Ulise începu să-și înjghebeze pluta. Patru zile se trudi tăind copacii, cioplind bârnele și bătând scândurile. În sfârșit, pluta fu gata, apoi îi puse un catarg cu o pânză. Calypso îi dădu merinde de drum și se despărți de dânsul. El desfăcu pânza, astfel că pluta, mânată de un vânt prielnic, se avântă în larg.
Se împliniră 18 zile de când Ulise plutea pe mare, căutând drumul după constelațiile Pleiadelor și Carului Mare. În sfârșit, în depărtare se z
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu