$$$

 Primul om supus criogenizării după moarte a fost profesorul american de psihologie, doctorul James Hiram Bedford. La sfârșitul anilor ’60, această inițiativă era privită cu o mare doză de scepticism, căci însuși termenul „crionică” nu avea decât doi ani de existență, iar procedura de înghețare era doar o ipoteză teoretică, lipsită de orice garanție că, peste decenii, omul criogenizat va putea fi readus la viață. Bedford, însă, era un om al științei, iar înainte de a muri a declarat că nu recurge la această măsură din dorința de a fi „înviat” în viitor, ci în speranța că urmașii săi vor putea, cândva, valorifica rezultatele acestui experiment științific unic.

James Hiram Bedford s-a născut în anul 1893, în orașul american Pittsfield, statul Massachusetts. La vârsta de patru ani a suferit o formă gravă de difterie, care aproape că i-a curmat viața. Totuși, copilul s-a însănătoșit și a trăit o viață plină de lumină, aventuri și împliniri.

În tinerețe, Bedford s-a mutat în California și s-a înscris la Universitatea Californiei din Berkeley, unde a obținut o diplomă de master în educație și psihologie, predând totodată la o școală secundară. După absolvire, s-a dedicat complet formării sale profesionale și carierei academice, devenind profesor de psihologie la aceeași universitate și publicând mai multe lucrări în domeniu.

De-a lungul vieții, Bedford a călătorit mult și a manifestat un interes profund pentru prelungirea vieții umane și pentru dezvoltarea tehnologiilor menite să încetinească procesul de îmbătrânire. A fost atras de ideea criogenizării după ce a citit lucrarea doctorului Robert Ettinger, „Perspectiva nemuririi”, și curând a devenit o figură marcantă în acest domeniu. Astfel, când la vârsta de 73 de ani i s-a diagnosticat un cancer renal cu metastaze pulmonare, el a luat o decizie crucială: aceea de a deveni primul om criogenizat din istorie.

Bedford era conștient că medicina epocii nu atinsese încă nivelul necesar pentru a garanta o eventuală reanimare, dar spera că experiența sa va impulsiona știința și va deschide drumuri pe care generațiile viitoare le vor putea urma.

Trebuie spus că Bedford nu a fost primul om care și-a dorit să-și supună trupul unui asemenea experiment, însă două încercări anterioare eșuaseră. Un profesor din San Francisco murise cu mult înainte ca echipa de crioniști să ajungă la el, ceea ce făcuse imposibilă conservarea creierului, iar o femeie din California fusese îmbălsămată fără știrea specialiștilor, fapt care a dus la abandonarea procedurii și la îngroparea ei obișnuită.

James Bedford se afla într-un hospice când, la 12 ianuarie 1967, inima sa a încetat să mai bată – răpus de complicațiile provocate de cancer. Echipa medicală a Societății Crionice din California, condusă de doctorul Reno Abel, a sosit la căpătâiul său pentru a-i împlini ultima dorință.

Medicii aveau doar șapte minute de la momentul morții pentru a efectua toate procedurile necesare. Bedford a fost conectat la un aparat de respirație artificială, pentru a menține fluxul de oxigen către creier, în timp ce în vene i s-a injectat dimetilsulfoxid, menit să înlocuiască sângele și să protejeze organele interne de deteriorarea prin îngheț. Ulterior, trupul său a fost așezat pe gheață carbonică într-o capsulă metalică și transportat la compania Cryo-Care Equipment Corporation din orașul Phoenix, unde a fost introdus într-un vas Dewar – o capsulă cu azot lichid, menținută la temperatura de −196 °C.

Câteva zile mai târziu, lumii i s-a anunțat că primul om fusese cu succes înghețat în azot lichid și că va putea fi readus la viață atunci când medicina va descoperi un leac pentru cancer. În același timp, publicația The Times a subliniat că trupul lui Bedford ar putea fi păstrat în stare de anabioză în acea uriașă capsulă timp de douăzeci de mii de ani – o afirmație privită însă cu mult scepticism de comunitatea științifică.

După doi ani, corpul lui Bedford a fost transferat de la Cryo-Care la depozitul Galiso Inc., producător de echipamente de testare din Anaheim, unde a fost așezat într-un nou vas Dewar, mai performant. În anii care au urmat, soția și fiul său, deși nu împărtășeau entuziasmul pentru crionică, au fost nevoiți să înfrunte numeroase procese intentate de alți membri ai familiei, care cereau dezghețarea și înmormântarea profesorului după rânduiala tradițională.

Presiunea din partea rudelor și a companiei de asigurări i-a determinat pe reprezentanții Galiso Inc. să refuze continuarea conservării capsulei, declarând că trupul trebuie înmormântat. Atunci, fiul său, Norman, a închiriat o rulotă și a transportat trupul tatălui său mai întâi la instalația comercială de criogenizare Trans-Time Inc. din Emeryville, iar mai târziu – într-un loc necunoscut din sudul Californiei.

Până la începutul anilor ’90, Norman Bedford, în ciuda cheltuielilor uriașe, a fluctuațiilor de preț la azot lichid și a tensiunilor familiale, a încercat să păstreze trupul tatălui său, mutându-l de mai multe ori, până când vasul Dewar a început să se deterioreze. În acel moment, el a fost nevoit să-l readucă la Galiso Inc. și să solicite sprijinul Fundației Alcor Life Extension Foundation, o organizație non-profit dedicată criogeniei, care deja îngrijea alte capsule cu persoane criogenizate.

După decenii de relocări și depozitări succesive, starea trupului era incertă, astfel că medicii fundației Alcor, înainte de a-și asuma răspunderea pentru conservarea sa, au decis să-l examineze. Spre uimirea lor, corpul lui Bedford se păstrase remarcabil de bine: chipul îi părea mai tânăr decât vârsta de 73 de ani pe care o avusese la moarte, deși unele porțiuni ale pielii își pierduseră culoarea, iar corneele, afectate de cristalele de gheață, deveniseră albicioase. Totuși, aceste modificări au fost considerate minore, astfel că trupul a fost așezat într-un nou vas Dewar și lăsat în grija fundației Alcor la Galiso Inc.

Trei ani mai târziu, temerile privind posibile cutremure în California au determinat mutarea întregii instalații de criogenizare în orașul Scottsdale, statul Arizona, unde trupul lui Bedford, împreună cu alte treizeci și trei de persoane criogenizate, se află și astăzi.

Au trecut cincizeci și opt de ani de la momentul criogenizării sale. În acest timp, știința a evoluat considerabil: crioconservarea umană a devenit un proces mai bine înțeles și mai sigur, în special după anii 2000, când metoda înghețării cu azot lichid a fost înlocuită de vitrificare – procedură care previne deteriorarea țesuturilor prin formarea cristalelor de gheață. De asemenea, dimetilsulfoxidul, un agent chimic agresiv folosit în trecut, a fost de mult abandonat; unii specialiști consideră că această substanță a provocat, probabil, leziuni ireversibile creierului lui Bedford.

Cu toate acestea, trupul său rămâne în continuare conservat și a devenit un simbol emblematic în comunitatea crioniștilor. Încă nu există un răspuns cert la întrebarea dacă un om poate fi reînviat complet și fără urmări după o lungă crioconservare – și nici când s-ar putea întâmpla acest lucru pentru prima dată. Dar este posibil ca, într-o zi, savanții să încerce să-l readucă la viață, oferindu-i lui James Bedford o a doua șansă, atunci când omenirea va fi găsit, în sfârșit, leacul pentru cancer.