Philip s‑a născut pe 10 iunie 1921, pe insula Corfu, în Villa Mon Repos, ca Prince Philip, Duke of Edinburgh (iniţial „Philippos of Greece and Denmark”).
Părinţii lui erau Prince Andrew of Greece and Denmark (1882‑1944) şi Princess Alice of Battenberg (1885‑1969).
Genealogia lui e sofisticată: tatăl provenea din casa daneză Glücksburg care fusese ridicată pe tronul Greciei, iar mama era descendentă a reginei Victoria.
Deşi s‑a născut în Grecia, linia sa nu era etnic greacă: casa regentă fusese instalată de puterile europene.
Unul dintre cele mai dramatice momente ale vieții lui Philip s-a petrecut când era doar un bebeluș:
în 1922, după ce unchiul său, regele Constantin I al Greciei, a fost forțat să abdice, tatăl lui Philip (Prințul Andrew) a fost arestat și condamnat la moarte de noua conducere militară.
Intervenția britanicilor (în special a reginei Alexandra și a lui George V) a salvat familia.
Marina Regală Britanică a trimis un vas, HMS Calypso pentru a evacua familia regală greacă.
Micuțul Philip, în vârstă de un an și jumătate, a fost ascuns într-o ladă de portocale, improvizată ca pătuț, ca să fie scos discret de pe insulă și să nu atragă atenția.
Acest detaliu aproape metaforic a marcat începutul unei vieți între exil și datorie.
Prințesa Alice a Greciei, mama lui Philip, era nepoata Reginei Victoria și o femeie profund religioasă. Dar viața ei a fost un carusel:
A fost diagnosticată cu schizofrenie în anii '30 și internată forțat la o clinică din Elveția de către familia regală.
A fost tratată chiar de Sigmund Freud, care a recomandat o histerectomie pentru a „reduce fanteziile religioase”.
După ani de suferință, s-a întors în Grecia și a devenit călugăriță ortodoxă, fondând o misiune pentru săraci.
A salvat evrei în timpul ocupației naziste, ascunzându-i în propria casă, iar mai târziu, a fost recunoscută de Yad Vashem ca Dreaptă între Popoare.
La sfârșit, a trăit în Palatul Buckingham, în ultimii ani din viață.
Philip a fost practic abandonat de părinți în adolescență.
Tatăl său a plecat să trăiască cu o amantă în sudul Franței.
Surorile lui s-au căsătorit cu aristocrați afiliați cu regimul nazist fapt care i-a complicat viața publică în Anglia.
A fost „fără casă, fără țară, fără mamă”, după cum spunea chiar el și a fost crescut prin internate și de rude britanice, inclusiv unchiul său Lordul Mountbatten, cel care l-a împins să o curteze pe Elizabeth.
Un punct definitoriu: Philip a urmat studiile la celebrul internat Gordonstoun School în Scoţia, fondat de pedagoguol Kurt Hahn.
Şcoala era renumită pentru disciplină strictă, program dur muncă manuală, activităţi fizice, condiţii austere. Aceasta i‑a modelat caracterul: rezilienţă, toleranţă la disconfort, spirit de competiţie.
Această experienţă explică multe din comportamentul său mai târziu: seriozitate, logică militară, dar şi distanţă emoţională.
La vârsta de aproximativ 18 ani, Philip s‑a înrolat în Royal Navy (Marea Britanie).
A participat la diverse operaţiuni în Mediterană şi Pacific, controlând luminile de căutare ale navelor, salvând nave de atacuri aeriene etc.
Îşi dezvoltase atât abilităţi militare cât şi o carieră limpede.
Philip şi Elizabeth se cunoscuseră încă din 1939, când Elizabeth avea 13 ani şi Philip 18. Schimbul de scrisori, întâlnirile discrete au urmat.
Logodna a fost anunţată în 1947; pe 20 noiembrie 1947 cei doi s‑au căsătorit la Westminster Abbey.
Înainte de a se căsători, Philip a renunţat la titlurile greceşti şi daneze, a devenit cetăţean britanic, a adoptat numele Mountbatten.
La căsătorie a primit titlurile Duke of Edinburgh, Earl of Merioneth, Baron Greenwich.
Când Elizabeth a devenit regină la 6 februarie 1952, Philip a devenit consortul regal, nu rege, dar partener principal al monarhiei.
Deşi nu avea coroana, a avut un rol major în reprezentare, patronaje, reforme instituţionale.
A renunţat la activitatea militară activă, s‑a concentrat pe sprijinul reginei şi pe rolul său public.
Copiii, familia, viaţa privată
Philip şi Elizabeth au avut patru copii:
King Charles III (n. 1948)
Princess Anne (n. 1950)
Prince Andrew (n. 1960)
Prince Edward (n. 1964)
Familia a trăit într‑o epocă de schimbare: tradiţie regală vs. lumea modernă. Relaţiile nu au fost întotdeauna liniştite, Philip era om de disciplină, iar copiii lui au avut experienţe diferite.
A fost frustrat că nu a putut da numele Mountbatten copiilor, abia mai târziu, în 1960, acest lucru s-a schimbat parțial.
A avut o relație rece cu Charles, pe care îl considera slab și prea sensibil.
Își iubea familia, dar era un om rigid, cu o fire autoritară.
Philip nu a fost doar „soţul reginei”. A avut interese clare:
Sporturi: polo, apoi conduceri de trăsuri („carriage driving”), a fost campion mondial la această disciplină.
Aviaţie: a avut licenţă de pilot, a acumulat ore în numeroase tipuri de avioane.
Conservarea mediului: a fost patron al organizaţiilor de mediu, a susţinut cauza protecţiei naturii.
Educaţia tinerilor: a creat şi a promovat programul The Duke of Edinburgh’s Award (DofE) care îşi propune să dezvolte tinerii prin provocări, voluntariat şi aventură.
Viaţa lui Philip nu a fost lipsită de tensiuni:
Originea sa grecească şi daneză, exilul familial, rude implicate în Germania nazistă, toate au generat provocări de imagine.
Stilul său direct, umorul adesea „pe muchie”, gafele publice (unele considerate politice incorecte) au atras critici. De exemplu, i-a spus unui student britanic în China: „Dacă mai stai aici mult, o să ai ochii oblici.”
Philip s‑a retras oficial din activităţile publice la 2 august 2017, la vârsta de 96 de ani.
Starea lui de sănătate a fost monitorizată atent în ultimii ani, cu internări şi intervenţii medicale.
A murit pe 9 aprilie 2021, la Castelul Windsor, în vârstă de 99 de ani.
Funeraliile au avut loc pe 17 aprilie 2021, în contextul pandemiei COVID‑19, cu restricţii.
Philip rămâne una dintre figurile monarhiei britanice care, prin adaptare şi loialitate, au traversat un secol de schimbări dramatice.
El a fost:
Un copil de exil, devenit unul dintre cei mai longevivi consorţi regi.
Un militar, un pilot, un patron al cauzelor moderne, dar un tradiţionalist prin temperament.
Un susţinător discret al reginei „sprijinul & călăuza ei” cum a fost descris.
Dincolo de imaginea rigidă, a existat un om care s‑a adaptat, dar n‑a abandonat complet valorile de disciplină, onoare şi serviciu.
Din păcate, unele aspecte precum distanţa faţă de emoţii, momentele tensionate cu familia sau comentariile publice arată că nici „viaţa de prinţ” nu e doar poveste frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu