$$$

 REGELE CAROL ȘI ELISABETA

In Memoriile sale Carol descrie lapidar intilnirea sa cu cea care avea sa ii devina sotie. Călătorie pe Dunăre – Bazias- Viena – ( sta la hotelul „Arhiducele Carol”) – Salzburg – Munchen (stă la hotelul „Cele patru anotimpuri”). A plecat de la Bucuresti la sfirsitul lunii august. Isi pregătise minuțios întilnirile de care avea nevoie. Motivul acestui turneu era dublu, diplomatico-marital. Firește și-a căutat perechea in Germania de unde se aprovizionau cam toate casele domnitoare. Dupa citeva schimburi de scrisori și-a facut o imagine despre aleasa lui. Avea o listă scurtă de unde a ales. S-a oprit asupra printesei Elisabeta Pauline Ottilie Luise zu Wied ( n 1843, 26 de ani ). Mai trebuia să o vadă, desi nu era obligatoriu. Imaginile pe care le-a cercetat l-au convins, dar nu se știe niciodata. Nu era totuși o chestiune de amor, ci una eminamente politica. Intrebarea cheie era – ce printesa i-ar fi mai de folos pe tronul de la Bucuresti. Pe scurt – cine il conecta mai bin pe singuratecul domnitor de centrele de putere din Europa. Era domnitor doar din 1866, dar înfruntase destule crize. Alegerea corecta era esențială pentru a-si consolida pozitia la Bucuresti, dar si la Viena, Berlin Paris, Istanbul, Skt Petersburg.

Ce a notat Carol ? „Prințul regal sfăituiește stăruitor pe vărul său să îndepărteze toate partidele ce i se propun pentru căsătorie, spre a nu se gindi decit la principesa de Wied” Lucruril erau clare. Curtea de la Berlin, Impăratul – care era capul familiei Hohenzollern – o preferau pe Elisabeta. Lucrurile erau tranșate, Carol cu disciplina sa cazonă s-a supus. Kronprințul propune să mijlocească „o vedere” între cei doi. Era neaparat să se vada și să se placă, măcar in aparenta. Da, aparențele trebuie salvate întotdeauna. Rudelele ii găsisera o nevasta potrivită, nu avea decit să o accepte si să mulțumeasca pentru asistență.

La Paris trebuia să infățiseze planurile sale împăratului Napoleon lll ca să-și dea acordul. Carol descinde la hotel Bristol, rue de Fauburg Saint Honore. Impăratul Frantei il așteapta la Saint Cloud unde-și avea resedinta. Il găseste, noteaza Carol in Memorii, cam bolnav. În plus îmbătrînise mult din 1863 cind îl mai întîlnise. Pe seară Carol „se supune plăcerilor marelui oraș, îi face plăcere de a vizita magazinele…(era incognito, n red) și de a se amesteca pe stradă prin mulțime: seara singur-singurel intr-un restaurant.” Seara merge să vadă opera Faust de Gounod…Pasajul prin Paris se incheie după o săptămîna cu o recepție oferita de Împărat in onoarea oaspetelui. A doua zi in timpul unei plimbări, Carol il informeaza că merge la Koln să-și întilnească aleasa. Impăratul se foloseste de prilej pentru a-i da binecuvintarea. Prudența și chibzuința lui Carol dădea roade. Nu se antagonizase cu nimeni care conta cu alegerea pe care o făcuse – Elisabeta de Wied.

Nu îmi imaginez că principesa nu avea deja la cunostinta despre ce se urzea. Dimpotrivă, fusese chestionată asupra căsătoriei ei cu Carol. Iși dorea să se căsătorească, avea o virsta, risca să rămînă fată bătrină. Ii convenea si candidatul pe care toti in jur îl vorbeau de bine. Carol era un ofiter chipes, domnitor într-o țara îndepartata. Firea visatoare, romantică, era cit se poate de potrivită. elisabeta carolDepărtărea, aventura, necunoscutul o atrăgeau. Așa că își aștepta cu nerabdare pețitorul. Carol a doua zi la Paris urcă înainte de ora 8 in tren în Gare du nord. Dimineața, 30 septembrie, sosește la Koln. Plecase de o lună din Bucuresti. Ultimele zile de burlăcie.

Înca de pe peron află de prezența principesei de Wied in oraș pentru a participa la un concert de pian susținut de Clara Schuman. Un motiv foarte valabil. De fapt venise fix pentru a se întîlni cu cel urzit ei. Nu mai era un secret pentru nimeni. Carol și suita se instaleaza la hotel Nord. În acelasi hotel se găsea si Elisabeta. Hotărăște să îi faca o vizita protocolara. Planul a cazut din simplul motiv că principesa plecase la hotel „Flora” pentru a lua prinzul. Carol – nerăbdător să o cunoască – ajunga indată acolo” . Asteptă ca societatea aceea aleasă „să sa se scoale de la masă și să treaca in grădina ; lasă apoi să mai treaca timp, spre a putea întîlni pe doamna, fără ca aceasta să pară ceva extraordinar.’…Baronul Roggenbach îl prezinta prințesei. ”Astfel s-a trecut repede și în chip plăcut acest prim moment dificil.” Tinerii se plimbă prin grădina… Elisabeta ” îl întreaba despre țara lui și despre viața ce o duce acolo. Înainte ca promenada să ia sfirșit, principele e deja subjugat. Ea l-a cucerit pentru totdeauna fără să banuiască măcar” – noteaza Carol in Memorii, scriind despre el la persoana a treia ca de obicei.

Formalitatile căsătoriei nu durează. Carol cere o întrevedere cu mama principesei. Întîlnirea decurge bine. Gazda se miră că printul s-a decis atit de repede, după o vedere de citeva minute. Este de acord să îi dea fata, s-ar spune la Bucuresti. Dar trebuie sa accepte si ea, zice. Nu după mult timp Carol află că „Prințesa a zis da!”. Abia acum cei doi – cf protocolului, rigid din acel timp – pot să rămînă singuri într-o încăpere. Aici Carol îi cere mîna alesei sale. Elisabeta acceptă. Lucrurile sunt perfectate. Nu stim dacă a urmat o imbrățișare. Carol face stinga imprejur doar după citeva minute și fuge la gară sa ia trenul de Paris ca să anunțe vestea. Era omul datoriei, se știe.

Logodna are loc la 4 octombrie, la Monrepos lingă Neuwied. 4 zile mai tirziu Carol părăsește Neuwied, pentru a-l intilni la Florenta pe regele Italiei Victor Emanuel, ultimul de pe listă rămas nebifat. Apoi îl anunta pe Otto von Bismark prim-ministru la Berlin. La 10 octombrie ajunge în sfîrșit la Weinburg, reședinta familiei sale. Două zile mai tirziu vine la Weinburg si mireasa „pentru a se înfățișa socrilor săi”. Căsătoria este fixată pentru 15 noiembrie. Intilnirile, vizitele se întețesc, se fac ultimele pregătiri. Cei doi se revad abia la 28 octombrie, petrec împreuna, pînă la 11 noiembrie. Vremea s-a răcit brusc, ninge, peisajul e o feerie. În fine, au timp să se cunoască. Sunt poate cele mai frumoase zile ale vieții lor. Ceremo0nia căsătoriei are loc la Neuwied, așa cum au hotărit, pe 15 noiembrie. La ora două se semneaza contractul „ intre părți”. Cununia catolică se oficiază elisabeta carol 1la 16,00. „ in fata reginei Augusta, a tuturor augustelor rude, a oaspetilor princiari și a suitei intr-una din sălile castelului transformată în capela.”(notează Carol in Memorii ). Apoi se celebrează cununia protestantă într-o altă sală. Asistă sute de persoane. La final se aud lovituri de tun. Masa de gală are loc la ora 18,00 în marea sala a castelului, cu 150 de tacîmuri pentru cei veniți să asiste la fericitul eveniment. Carol și Elisabeta rămin la castelul Monrepos citeva zile să se bucure. Si să-și traga sufletul dupa agitatia ultimelor zile. Să facă planuri despre cum vor trăi la București.Totul a decurs cu precizie germană. Coincidență, notabilă – în aceeasi zi, se deschide cu mari ceremonii Canalul de Suez.

Un scurt postscriptum. Această căsătorie aranjată, încorsetată de un protocolul rigid, nu a fost una nefericită. Scînteia s-a aprins intre ei încă de la hotelul Flora la Koln. S-au iubit de cind s-au intilnit și flacăra nu a incetat niciodată să ardă. In noaptea de septembrie 1914 cînd regele Carol s-a stins (la ora 3) cei doi incă dormeau in aceeași încăpere – dupa 45 de ani de căsătorie. Rarissim. Cea mai grea incercare a fost moartea unicului lor copil, Maria, la 4 ani in 1874 – o tragedie care i-a marcat puternic. Și nu a fost singurul moment greu. Dar miracolul iubirii lor a durat pina cînd Dumnezeu i-a luat la EL.