$$$

 ADRIAN PĂUNESCU — DEPENDENT DE OTRAVĂ  

Aproape ai ajuns otrava mea,  

cu care m-am obișnuit treptat,  

și aș înnebuni, de nu te-aș bea,  

așa cum ești și m-ai intoxicat.  

Otrava mea de noapte și de zi,  

otrava mea de suflet și de sânge,  

de tine nu mă poate curăți  

decât măicuța ta, care te plânge.  

Ca un drogat, te caut și te sorb,  

ca un nebun, mă liniștesc în tine,  

te pipăi, printre neguri, ca un orb,  

sunt surdomut la tot ce-mi este bine.  

Mă-ntunec, mă iluminez, revin,  

în toată risipirea ta grozavă  

și te resimt, ca-ntr-un rărunchi străin,  

când îmi ajungi în vine, ca otravă.  

Și nici nu sunt în stare să te las  

cum nici de vindecare vorbă nu e,  

și-ncape-n textul meu, ca într-un vas,  

otrava ta cea dulce amăruie!

---

🖋️ Această poezie semnată de Adrian Păunescu este un manifest al dependenței pasionale, în care iubirea se transformă în obsesie, iar dorința devine o otravă dulce, învăluită în metafore profunde și uneori tulburătoare. Poetul jonglează magistral cu imaginea unei iubiri copleșitoare, în care se amestecă suferința, extazul și pierderea sinelui. Versurile sale evocă stări intense, greu de delimitat între euforie și agonie, într-un limbaj confesiv și dens, care invadează gândul și sensibilitatea cititorului. O creație de o sinceritate brutală, dar poetică, emblematică pentru stilul emblematic al lui Păunescu.