$$$

Așa zice lumea-n sat...

E vineri și e cald. Neașteptat de cald, aşa zice lumea din sat. Păulina stă pe bancă la poartă sub un cireș porumbesc, cu o zadie udă legată pe cap și cu o greblă rezemată de genunchi. Păulina are 39 de ani dar arată și se simte de 97. Trecuse dimineaţa culegând motric colorado de pe picioici și înjurând pe sub mustaţa perimenopauzală găinile care nu mai fac ouă de ceva vreme, deși le dădea furaj bun, de la morile lui Tomoioagă.

Pe ulicioară se apropie Firuţa, cu pași mărunţi, cărând o plasă cu pătrunjel și ochelarii de soare câștigați de nepot într-o pungă de chipsuri pe vârful nasului. E surdă de vreo 20 de ani, dar refuză să-și recunoască handicapul. Unii spun că se preface, așa zice lumea prin sat...nimeni nu va ști niciodată.

Își apleacă amândouă capul în semn de salut, își reglează baticul, atipic pentru două vecine vechi ca drumul ţării. Păulina rămâne cu ochii în pământ, frecându-și călcâiele crăpate și analizându-şi unghiile de la picioare care n-o mai văzut lac de la dansul coșercilor din 1997. Îs sfădite, aşa zice lumea prin sat.

***

Păulina o renunțat la prieteniile rurale de o vreme bună. Cam de când o încercat Firuţa să-i combine bărbatu', la afterparty-ul de după pomana preotesii. Așa zice lumea prin sat. Aburii de vişinată, piroșca prea fiartă, un viganău prea ridicat pe pulpă...știe franţu' cine-o fo de vină...dar s-o lecuit de solidaritatea feminină și de mult prea multe critici împachetate frumos de la purtătoarele de ñiuñiură de pe uliță.

Păulina nu se uită nici la Realitatea TV, nici la telenovele turcești, te cunosc de undeva, regal folcloric sau alte emisiuni în care se vede câte un coi sau o țâță de se rușinează și scuipă-n sân toate. Păulina nu e nici detector ambulant de ploaie și vreme grea, hoarder de pungi ori şterguri de la înmormântări, dispecer de bârfe, spion, nici nu amenunţă cu divinitatea. Nu-şi face coci la nunți, nu poartă costumașe uni la biserică, nu-și ponoslé bărbatu' și nu se vaită toată ziua de dureri, frustrări şi invidii asupra vecinelor...nu are niciun atribut tipic femeilor de la ţară. E un outsider, ruptă de lume, o rândunică între găini, o străină în propria obște, un mac singuratic pe calea ferată. Și de asta, n-o suportă nimeni. Așa zice lumea prin sat.

Păulina nu s-o regăsit niciodată nici în traiul de la oraș. O stat cu omu' 3 ani în chirie, dar nu s-o adaptat. O fost veșnic prea verde pentru beton și prea de plastic pentru pământ. Migrenele ei se agravau la lumină, la hărmălaie, multe voci, trafic, praf și figuri. I-o zis atunci la om, "hai mă să ne mutăm în pădure...atât de adânc în ea încât să nu vedem pe nimeni, și cât să mai bată semnalu' la Netflix"...da' nu s-o putut.

Unul din lucrurile care îi plăceau Păulinei era mierla de pe hornu' vecinului, care îi cânta mereu pe ritmuri gen primăvara lui Vivaldi la 2 ore fixe..la 5 dimineata și la 9 seara. Erau momentele ei de relaxare între toate sarcinile zilnice...între sape, fân, vaci de muls, hidrofoare, cuiburi de rândunici, găinaț și hiturile lu' Deţi Iuga puse pe repeat la boxe de la prima oră, de către Victor Bolundu'.

Păulina n-ar reuși nici de s-ar strofoca, să aibă păr în stil fânațe, nici un camel toe sau but crack regulamentar în pantaloni de stofă cu 3 numere mai mici, ca primărița Felicia. Păulina s-a născut cu suflet de blugi clasici, converși și-un tricou alb...numa Dumnezo' poate ști cum o ajuns în capot de vâscoză înflorat, șlapi maro de gumă topiți de soare și-un arsenal de baticuri fucsia cu verde crud...a citit mereu Orwell, Hesse, Nabokov și totuși s-a trezit în mijlocul acțiunii într-un roman gen Ion sau Moromeții. 

Păulina are 17 riduri...2 adânci între sprâncene, formate peste nopți și nopți cu coșmaruri, câte 2 la colțurile ochilor și câte 2 la gură de la zile și zile de râs la bancurile răsuflate a lui bărbatu-so, și restul de 7 la ceafă, din cauza ochilor dați peste cap până-n trunchiu' cerebral, când aude ce pasiuni și ce discuții au femeile din jurul ei.

Așa zice lumea prin sat...că Păulina nu și-o desenat constelațiile, că nu și-o calculat prin știința numerologiei cifra destinului, nici nu și-o analizat și vindecat traumele transgeneraționale. 

Însă lumea din sat nu știe că pe Păulina o doare la "chifla din Rai" de ce zic ei. Ca ea e zen fără investiții, frumoasă fără botox și crioliză, că își acceptă curul mare și țâțele mici, și face ospăț cu cei 7 lei din pormoneu. 

Femeile din sat, strânse ca niște prune uscate în fața porților, o privesc pieziș de sub batic, frecându-și palmele muncite de parcă ar vrea să șteargă urmele ei din praf. Nu e ură ce simt, e o amestecătură de teamă, dor și mândrie.

În Păulina văd ceea ce ele nu sunt. Și poate de-aia o vor tăcută, modestă, cu privirea-n pământ. Dar ea merge drept.

Le lasă să creadă că frumusețea ține de cât de strâns e baticul și de câte borcane ai în cămară.

Dar Păulina știe mai bine: adevărata frumusețe ține de cât de bine îți porți ridurile — și tăcerea. Deșteptul nu se laudă că-i deștept. Nici frumosul că-i frumos. Doar golul cere aplauze. Ce e plin — tace...așa zice lumea-n sat...