$$$

 𝟏𝟏 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟕𝟖𝟎, 𝐳𝐢 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞! 

🟢 Aniversăm, în 2025, 245 de ani de la apariția, în limba latină, a primei gramatici a limbii române realizate de doi mari corifei ai ȘCOLII ARDELENE, teologi, filosofi, traducători și istorici, Samuil Micu și Gheorghe Șincai: „ELEMENTA LINGUAE DACO-ROMANAE SIVE VALACHICAE” / „ELEMENTELE LIMBII DACOROMÂNE SAU VALAHICE”.

🟢 În al doilea volum din monumentala lucrare „ȘCOALA ARDELEANĂ”. ANTOLOGIE DE TEXTE (1743‒1830), realizată de un colectiv impresionant de specialiști sub coordonarea lingvistului Eugen Pavel, și publicată de Editura ȘCOALA ARDELEANĂ, sunt reproduse fragmente esențiale din cele două ediții ale primei gramatici a limbii române (din 1780 și 1805), însoțite de note, comentarii și ilustrații.

📕Ne întoarcem în timp și vă invităm să (re)citim împreună câteva fragmente din traducerea prefeței celei de a doua ediții a primei gramatici a limbii române, din care vom înțelege mai multe despre legătura dintre istorie, politică, diplomație, religie și limbă.

„𝐶𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑖𝑡𝑖𝑡𝑜𝑟, 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒

Au trecut șaptesprezece veacuri de când Traian l-a învins pe Decebal și a adus coloni în Dacia secătuită de locuitori. Cei pricepuți în știința istoriei vor afla cu ușurință cât de multe și cât de mari greutăți au îndurat aici urmașii romanilor. (...)

Cine ar cuteza să nege că limba latină a strămoșilor noștri a fost foarte coruptă din cauza acestei subjugări? Dar ar susține în mod greșit că s-a transformat în ceea ce este astăzi. De la scriitorii istoriei românilor și, mai ales, din cronica (în manuscris) a lui Constantin Miron, logofătul Țării Moldovei, pe care nu demult prealuminatul și preaînvățatul domn Iosef Sulzer mi-a dat prilejul să o citesc, precum și din „Descrierea Moldovei” a preastrălucitului domn Dimitrie Cantemir, fost domnitor și principe al acestei țări, rezultă că strămoșii noștri au căzut în starea de barbarie în care ne aflăm și acum, atunci când, din nefericire, au început să folosească limba slavonă sau (dacă preferi) ilirică în slujbele religioase pe vremea Conciliului de la Florența. Preastrălucitul autor ne informează că acest lucru s-a făcut pentru a se împlini voia arhiepiscopului de Ohrida, cetate din Bulgaria, care, îndemnat de Marcu din Efes (după cum se crede), încerca în acest fel să închidă românilor orice cale spre Sfânta Unire cu Biserica Romei.

Acești doi schismatici se temeau că, dacă românii și-ar fi folosit limba maternă în sfintele slujbe la fel ca înainte, italienii ar putea să o învețe fără greutate, fiind înrudită îndeaproape cu a lor, și ar putea tipări cărți cu ajutorul cărora poporul nostru ar fi condus cu mai mare ușurință la unire. Astfel, pomenitul arhiepiscop bulgar s-a silit din răsputeri să îi aducă pe români de partea sa.

Speranța sa nu a fost zadarnică, căci, într-adevăr, Alexandru I, domnitorul și principele Moldovei, i-a făcut pe plac și a poruncit ca limba slavo-ilirică să fie folosită la slujbele religioase în toată țara. Apoi alți domnitori români au urmat exemplul său, chiar dacă au adus un îndoit prejudiciu întregului neam, și anume, o îndelungată ruptură dintre acest neam și Biserica latină și o foarte mare vătămare a propriei limbi; pentru primul prejudiciu mă rog din tot sufletul ca Preabunul Dumnezeu să se milostivească să aducă oarecând un leac; pentru al doilea, s-a găsit deja un remediu parțial, căci la scurtă vreme după aceea, după un secol, înaintașii noștri au renunțat la limba slavonă, păstrând însă slovele; iar noi vom continua, străduindu-ne să fie înființate școli românești după modelul celor germane austriece cu bunăvoința preaauguștilor împărați.

Am considerat că acest lucru trebuie amintit aici, ca să nu creadă cineva că noi, în toată această lucrare, nu am avut altă intenție în afară de desăvârșirea limbii noastre materne. Căci nu ne-am străduit să o desăvârșim, ci să învățăm, fără să căutăm altceva în afară de binele public, și să dăm ascultare rugăminților elevilor români de la Colegiul grecesc Sfânta Barbara, care, fiindcă sunt foarte iubitori de învățătură, ne-au rugat de mai multă vreme să dăm la lumină această lucrare, ba chiar ne-au ajutat în multe privințe. Am acceptat bucuros cu atât mai mult, cu cât am prevăzut de multă vreme că mulți oameni din toate condițiile și stările vor dobândi un foarte mare folos din lucrarea noastră.

Dacă cineva ar avea de-a face cu românii sau ar călători prin Țara Românească, Moldova, Transilvania, Maramureș, Ungaria de dincolo de Tisa, Silvania, Banat, Cuțo-Valahia, Basarabia până în Crimeea, ar avea nevoie de limba română mai mult decât de oricare alta, deoarece nu vei auzi nicio altă limbă mai des folosită în provinciile enumerate.”

🟢 𝐏𝐫𝐨𝐟. 𝐮𝐧𝐢𝐯. 𝐝𝐫. 𝐈𝐎𝐀𝐍-𝐀𝐔𝐑𝐄𝐋 𝐏𝐎𝐏, 𝐏𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞: „Această lucrare ne urcă pe scena civilizației.”

🟢𝐄𝐔𝐆𝐄𝐍 𝐏𝐀𝐕𝐄𝐋: „Începutul spiritualității românești moderne este marcat de mișcarea Școlii Ardelene, curent ideologic și cultural care coincide cu o renaștere identitară fără precedent, cu o trezire a conștiinței de sine a unei națiuni aflate multe veacuri la marginea istoriei. Prin conectarea la un program umanist-emancipator, cărturarul român își afirma, în același timp, încă din primele decenii ale secolului al XVIII-lea, statutul de «homo europaeus», deschis spre universalitate.

Studierea acestei epoci ne dezvăluie un adevărat tezaur de gândire și simțire românească, a cărui cunoaștere are pentru fiecare generație resorturi intelectuale și formative multiple, deloc inactuale. Vom descoperi în operele iluministe pagini dense de istorie, limbă și cultură națională, de filosofie și teologie morală, de literatură artistică și științifică, unele perimate estetic, având însă valori expresive ineluctabile, a căror valorificare pe baza unei relecturi proaspete și avizate, direct din sursele primare, s-a impus cu acuitate. Iată de ce o nouă lectură a scrierilor care se revendică de la creația iluministă transilvăneană, tipărituri și manuscrise, edite și inedite, în consonanță cu stadiul actual al istoriografiei și filologiei românești, și, implicit, alcătuirea unei crestomații de referință au devenit un demers stringent. Antologia este centrată în jurul corifeilor Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu, secondați de medicii polihistori Ioan Piuariu-Molnar și Vasile Popp, de moralistul și revizorul Lexiconului budan, Ioan Teodorovici, de stihuitorii naivi Vasile Aaron și Ioan Barac, de teologii Petru Pavel Aaron, Gherontie Cotore și Grigore Maior sau de gramaticianul Radu Tempea. Li se adaugă bănățenii, atât de incisivi, Paul Iorgovici, Constantin Diaconovici-Loga, Pavel Vasici-Ungurean, Damaschin Bojincă și Dimitrie Țichindeal, fabulistul cu «gură de aur», precum și alte nume mai mult sau mai puțin cunoscute.

Noua antologie «Școala Ardeleană» își propune să restituie o mare parte din opera reprezentanților acestei mișcări de răsunet, fiind cuprinse, integral sau fragmentar, 197 de scrieri, respectiv 28 de texte istorice, 32 lingvistice, 39 literare, 47 teologice și religioase, 6 filosofice și 45 didactice și instructive, însoțite de note și comentarii, alături de 153 de ilustrații.

Aparent eterogenă, epoca «Luminilor» transilvane trebuie percepută în toată complexitatea ei, relevantă prin impactul produs în spiritualitatea românească din veacul al XVIII-lea. Nu întâmplător, animatorilor mișcării li se vor conferi frecvent în istoriografie calificative mitologizante, de factură romantică, fiind denumiți «apostoli ai regenerațiunei românești» (Al. Papiu-Ilarian), «corifeii și deșteptătorii literaturei române» (T. Cipariu) sau «evangheliștii religiei nouă» (N. Iorga). Școala Ardeleană se definește, prin urmare, ca un curent generat pe baza unor afinități ideologice asumate, o sinteză umanistă de anvergură, cu texte scrise în limba română și în limba latină, în principal, de o mare diversitate ideativă și stilistică, o operă în care sacrul coexistă cu profanul, teologia cu raționalismul, conceptele teoretice cu ideile practice, reformatoare, discursul polemic cu cel analitic, spiritul critic partizan cu cel introspectiv, medi¬tativ, imaginarul baroc cu recuzita preromantică, oferind imaginea eclatantă a primei perioade a modernității românești.”