***

 Gogea Mitu – misterul vieții și al morții celui mai înalt român din toate timpurile

Olteanul de 2,42 metri provenea dintr-o familie cu 11 copii, era sărac lipit, peltic și nu știa să scrie. Și-a câștigat pâinea ca boxer și circar. Se prezenta Gogu Ștefănescu, dar a intrat în istorie cu supranumele Gogea Mitu, poreclă care a dat limbii române expresia „cogeamite”. Uriașul frământat din glodul Mârșanilor, un sat afl at la 50 de kilometri de Craiova, și-a găsit sfârșitul la doar 22 de ani, după ce uluise Micul și marele Paris. Moartea sa a rămas până astăzi o enigmă. Mai mult sau mai puțin deslușită.

În cumpăna anilor 1911- 1912, pe ulițele prăfuite ale Mârșanilor vedea lumina zilei „Goliat de România”, așa cum avea să fie alintat de occidentali, în perioada interbelică, lunganul Gogu. Urmașii acestui uriaș blând își amintesc, lăcrimând, povestea celui mai înalt român din toate timpurile: „După spusele mamei mele, Mărioara, care a fost sora lui Gogea Mitu, unchiul meu era destul de inteligent, îi plăceau glumele și vorbea din vârful limbii. A fost foarte matur de mic, a învățat să citească singur și, pe la 10-12 ani, în clasele primare fiind, nu mai avea loc în bancă. Nici nu bănuiți cât de harnic era și cât de mult iubea animalele”. .

Electriza prostimea îndoind bare de fier

Cu 11 copii de hrănit, familia lui Gogu n-a stat însă pe gânduri când a venit oferta unui patron de circ din Praga. Și-au lăsat băiatul în grija acestui profitor rătăcit cine știe cum pe drumurile Olteniei. Adolescentul de 17 ani nu s-a supărat însă pe părinți. Ba chiar ar fi glumit, potrivit nepoatei Constanța Burada, cu tatăl său: „Lasă, tată, șiașa te plângi mata că n-o să mă ia nici o fată din sat! Mergând la circ, poate mă însor cu una care, suită pe trapez, poate ajunge la mine”. A început, astfel, marea aventură a lui Gogea Mitu. Una tristă, indiferent dacă citim cartea adevărului sau miile de pagini încărcate de legendă urbană. Prizonier într-un cort din diverse târguri și bâlciuri bucureștene, copilul Mârșanilor, care cântărea 120 de kilograme și măsura aproape doi metri și jumătate, era scos în fața mulțimii pentru demonstrații ieftine. Îndoia, în palmele sale generoase, bare de metal și drugi de fier pe care, probabil, un om obișnuit n-ar fi reușit să le dovedească. De fapt, electriza prostimea prin simpla apariție, fizicul său intimidant fiind „vânat” de amatorii de fotografii, care plăteau gologani frumoși să se tragă în cadru cu cogeamite flăcău.

Lumea circului s-a destrămat pentru Gogea Mitu când a realizat că ar putea câștiga mai mulți bani din box, un sport la modă în perioada dintre războaie. Hotărât să-și ia viața în propriile mâini, bravul oltean a descins la redacția Gazetei Sporturilor, interesânduse de un impresar. A pus ochii pe jurnalistul care scria despre box, Radu Ottulescu, și, cel mai probabil, acesta i-a făcut lipeala cu Umberto Lancia, un fost pugilist italian născut și crescut în București. Chestionat ulterior de Ottulescu dacă a semnat contractul cu alunecosul Lancia, uriașul avea să răspundă senin: „Nu încă. De fapt, nici nu știu să scriu. Cred că o să semnez prin punerea degetului”. Ceea ce s-a și petrecut. Gogea Mitu i-a cedat macaronarului 50% din viitoarele burse, pe o perioadă de cinci ani.

Afaceristul Umberto și uriașul Mitu s-au pus pe treabă. Primul meci, neoficial, s-a consumat la Galați, în fața a 2.500 de curioși, iar în ring au urcat managerul și elevul! Succesul a fost asigurat, bineînțeles, de bizareria combatantului mai tânăr. Cu mențiunea că în ring s-a derulat tot un număr de circ. Prima luptă oficială, după ce Gogea fusese chinuit cu antrenamente aiuritoare – i se cerea să se cațere în copaci, pentru dezvoltarea agilității! – a avut loc în iunie 1935. „Goliat” s-a bătut cu „pensionarul” Severio Grizzo, un conațional de-al mentorului Lancia, boxer care, cu doar două săptămâni în urmă, fusese făcut KO de Motzi Spakow, campion profesionist al României la categoria grea. Organizat pe arena Venus, plină-ochi, meciul n-a avut istoric. Obositul Grizzo n-a rezistat decât câteva secunde în fața pumnilor stângaci ai lui Gogea. Șase pumni și trei eschive largi au fost de ajuns pentru ca în mintea lui Mitu să încolțească iluzia unei cariere în box. Din păcate, a mai urmat o singură înfruntare oficială, în octombrie 1935, când Mitu l-a trimis la podea, tot în prima rundă, pe Dumitru Pavelescu, un golan brutal de 38 de ani, fost campion la amatori, fără rezultate notabile la profesioniști, cunoscut mai mult pentru implicarea, contra-cost, în ciomăgelile electorale ale vremii.

Gogea Mitu s-a stins la doar 22 de ani, oficial din cauza unei tuberculoze. Rudele uriașului din Oltenia au susținut, însă, și mai susțin și astăzi, fără nici o dovadă palpabilă, varianta asasinatului. El ar fi fost omorât, pe un pat al Spitalului Filantropia, de patru injecții letale executate în burtă! Motivul? Succesul fulminant din ring! A murit după turneul de la Paris Varianta uciderii la comandă este infirmată de declarațiile lui Umberto Lancia, oferite Gazetei Sporturilor cu două luni înainte să-i moară elevul: „Am avut mare ghinion că Gogea nu și-a făcut debutul la Paris în condițiuni satisfăcătoare. Vlăguit de boală, nu a putut avea viteza necesară cuceririi entuziasmului. Am consultat pe dr Simionescu, cel mai proeminent medic de plămâni al serviciului pentru profilaxia tuberculozei. Domnia sa m-a anunțat că Mitu Gogea nu este amenințat de nici o boală pulmonară. Cu toate acestea, elevul meu s-a resimțit timp de două luni și nu a putut să activeze”. Cu alte cuvinte, în ciuda părerii medicului Simionescu, uriașul era deja bolnav când a urcat în ring la Paris. La data de 9 iunie 1936, ziarele interbelice titrau pe prima pagină: „Gogea Mitu a murit!”

Perioada în care Gogea Mitu a boxat, în meciuri mai mult sau mai puțin aranjate de Umberto Lancia, a fost însoțită de zvonuri care mai de care mai spumoase. Se spune că atunci când a început să câștige bani mulți, „Goliat al României” trimitea părinților, la Mârșani, câte trei saci cu bancnote! Poștașul îi aducea la poartă flancat de jumătate de sat, iar părinții lui Gogea numărau banii chiar în uliță, spre încântarea oamenilor.

De la uriașul Gogea Mitu, care se prezenta Gogu Ștefănescu, dar care s-ar fi numit, de fapt, Dumitru Goagă, a rămas în limba română cuvântul „cogeamite”, adică foarte mare, foarte înalt. Coșcogea și coșcogeamite fac parte din aceeași familie de cuvinte.

Înmormântat în satul natal, la Mârșani, Gogea Mitu sau, mai precis, rămășițele sale au fost exhumate în anii ’80, la solicitarea Catedrei de Anatomie şi Istorie a Medicinei din cadrul Universităţii de Medicină Craiova. Scheletul lui Gogea a fost folosit ca material didactic.

În iulie 1935, Gogea Mitu avea să uluiască Parisul. Dar nu grație talentului de pugilist, ci tot datorită șarmului personal. A întâlnit, e adevărat, în cadrul unei partide demonstrative, tot un italian – pe Giuseppe Sanga – , boxer mediocru. Se întâmpla în decembrie, timp de o lună titanul venit din România făcând deliciul parizienilor la diverse evenimente mondene orchestrate de Lancia. Și această încleștare a fost lipsită de miez, victoria anemică a olteanului dezamăgind presa franceză de specialitate: „Acest gigant dă impresia unei neobișnuite slăbiciuni fizice. Pe ring el seamănă cu un mare cangur care ar avea nevoie de fortifiante. A obținut doar un anemic succes de amuzantă curiozitate”. Observația ziariștilor de pe Sena s-a dovedit a fi corectă. Curiozitatea iubitorilor de box s-a risipit ca un fum, Gogea și Lancia strângând, ulterior, parale din reprezentații penibile, de circ, luând la pas orașele Franței pentru a le arăta urmașilor lui Napoleon cum rupe un român-sadea clești din fier cu palmele goale. Așadar, după două partide oficiale și câteva amicale, cariera de boxer a celui mai înalt român din toate timpurile s-a încheiat. Din păcate, la puțin timp după periplul în Hexagon, în anul 1936 avea să se frângă, dramatic, și viața blândului uriaș  Gogea Mitu