***

 

Pentru cei ce vor sa stie mai mult(e) !

              Povestea impresionantă a marelui Grigore Vasiliu Birlic. 

              Avocat de meserie, Birlic a picat de șase ori examenul 

              la Teatru

Grigore Vasiliu Birlic a fost, așa cum l-a considerat Radu Beligan, un „geniu al comediei, al umorului românesc'.

 Supranumele “Birlic” (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărţile de joc) l-a căpătat de pe urma rolului pe care l-a interpretat în piesa cu același nume. În această piesă, îl juca pe Costache Perjoiu, zis Birlic, un funcționar dintr-o localitate din nordul Moldovei.

Potrivit historia.ro, în cartea “Oraşul Muzelor”, scriitorul Eugen Dumitriu povesteşte despre tânărul Grigore Vasiliu:

 „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia… Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură'. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă', povestește, cu umor, scriitorul.

Cu toate astea, Grigore Vasiliu nu s-a visat în copilărie star de cinema, ci clovn la circ. Potrivit aceleiași surse, a început să fie atras de actorie în adolescență. A fost, însă, fost împiedicat de familie să urmeze această carieră, considerată, la acea vreme, neserioasă. Prin urmare, acesta s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuţi. În timp ce îşi pregătea licenţa în Drept, a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din Cernăuţi pentru a câștiga un ban.

Aici avea să-i surâdă norocul. A fost distribuit de directorul teatrului din Cernăuţi într-un rol de tâmp. Pronunția peltică a fost mai mult decât binevenită pentru acel rol, iar aprecierile publicului nu au întârziat să apară. Între timp, Birlic a absolvit Facultatea de Drept, dar nu a renunțat la visul lui, de a se școli în arta teatrală. După absolvirea facultăţii, s-a angajat la Teatrul Naţional din Cernăuţi unde a cucerit definitiv publicul.

               Grigore Vasiliu Birlic a dat de șapte ori la Teatru

Talentul nativ nu l-a împiedicat să nu-și dorească să urmeze studii de specialitate. A dat la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți şapte ani la rând. A șaptea oară a fost cu noroc. De şase ori a fost respins din cauza… defectului de vorbire, același defect care-i adusese simpatia publicului și succesul cu ceva ani în urmă.

„Eram peltic şi scuipam când vorbeam' povestea Birlic, potrivit sursei citate. Admis într-un final la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi, în 1933 s-a mutat la Conservatorul din Bucureşti. Odată ajuns în capitala României, Grigore Vasiliu a primit numeroase roluri în comedii la Teatrul Vesel. Aici a primit și rolul care i-a adus porecla, în comedia bulevardieră franţuzească 'Birlic'.

                     A interpretat rolul funcţionarului Perjoiu.

Nici aspectul fizic nu l-ar fi ajutat prea mult în cariera de actor, dacă la mijloc nu ar fi fost talentul lui excepțional. 'Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic(…)', spunea Radu Beligan despre Birlic.

                       Marele Birlic era extrem de emotiv

Datorită talentului nativ, Grigore Vasiliu a devenit un actor extrem de apreciat, iar ulterior a devenit director și patron al mai multor companii teatrale. Birlic “umplea” scena, dar în spatele ei, marele actor se transforma.

„Grigore Vasiliu Birlic era o persoană extrem de emotivă. În afara scenei, nu lega două vorbe! Țin minte că, înainte de a ieși în fața oamenilor și a le spune câteva cuvinte, înainte de premiera filmului «Titanic Vals», stătea în culise și se întreba panicat: «Ce mă fac, ce mă fac?», în timp ce-și freca nervos mâinile. Din când în când, se ducea și se uita, din spatele cortinei, la publicul din sală, apoi revenea speriat în culise și începea iarăși să se văicărească', spunea Ion Dichiseanu într-un interviu mai vechi pentru Libertatea.