Dragul meu coleg,
Ştiu! Abia ai
terminat facultatea de medicină generală. Ca şi mine acum douăzeci de ani. Eram
la fel de speriată ca și tine, la fel de dezorientată. Plecam în lumea largă de
data asta nu ca studentă într-un oraș străin, ca în urmă cu șase ani de zile,
ci ca proaspăt absolvent de facultate. Primisem cât se poate de mult din
noțiunile de bază ale mereriei de medic, deocamdată generalist, dar urma să îmi
croiesc drumul în viață așa cum îmi era voia și destinul. Voia mi-era să devin
medic specialist; poate că era amprenta pusă asupra mea din sistemul de
învățare din timpul facultății, căci făcusem activitatea practică doar în
mediul spitalicesc. Era și bine, căci doar în mediul spitalicesc puteam fi
supravegheată în timp ce învățasem meserie, dar era și rău, căci orizontul îmi
era oarecum limitat doar la mediul spitalicesc, ca și loc de muncă, ceea ce
însemna doar vârful aisbergului în ceea ce privea relația medicului cu
pacientul. Eram pregătită pentru nivelurile doi și trei ale practicii medicale,
omițând să cred că pot lucra la fel de bine pentru cariera mea medicală, ba
chiar și mai bine, in sectorul medicinei primare.
Destinul a
fost altul. Am ratat prima încercare de a deveni medic specialist, așa că aveam
două oportunități. Prima să rămân în continuare șomer și să mă pregătesc mult
mai bine pentru viitorul examen de rezidențiat. Iar a doua era să caut până
atunci un post corespunzător pregătirii mele de la acel nivel, dar în domeniul
medicinii primare. Am ales această a doua variantă, cea de a „vâna” unul dintre
primele posturi scoase la concurs. Și alegerea mea era un post de medic școlar
în orașul meu natal.
Dacă m-ar fi
întrebat cineva în timpul studenției dacă mi-ar fi plăcut să lucrez ca medic
școlar, aș fi răspuns cu mintea mea de atunci că probabil nu aș fi ales acest
drum. Nu vroiam să îmi leg viața profesională de o unitate de învățământ
preuniversitar, așa cum făcuseră părinții mei, pentru că nu știam dacă sunt
pregătită să fac față muncii cu copiii și adolescenții tocmai în direcția
educației lor. Și în plus, venind în contact cu studiul pediatriei, ceva m-a
speriat, căci organismul copilului are particularități aparte față de cele ale
organismului omului matur, cu patologii diferite și reacții diferite la
tratament.
Viața mi-a
dovedit că mă înșelasem speriindu-mă degeaba. Eram mai puternică decât m-aș fi
crezut cândva. Iar meseria de medic școlar, chiar dacă era ceva nou, la început
de drum pentru România, și poate tocmai de aceea, este o meserie de viitor,
poate chiar mai importantă decât cea de medic specialist. Tocmai de aceea am
rămas aici și după 18-19 ani de activitate, învâțând în tot acest timp tot ce
trebuia să fac zi de zi.
Am învățat să
cer de la cei care erau în drept să îmi ofere, tot ceea ce am nevoie pentru
cabinetele în care urma să lucrez de-a lungul timpului și să și obțin cât de
mult posibil. Am învățat să supraveghez starea de sănătate a fiecărui copil în
parte și a colectivităților de copii pe ansamblu, pornind de la supravegherea
condițiilor de igienă a tuturor componentelor unităților de învățământ și
continuând cu alimentația, igiena vestimentației și a corpului, și până la a-i
feri de tentațiile periculoase ale societății contemporane: tutun, alcool și
droguri.
Am învățat să
pot controla efectul bolilor transmisibile în colectivitățile de elevi: să îi
îndrum pe cei deja bolnavi spre izolarea la domiciliu și să îi supraveghez pe
cei încă sănătoși pentru a putea depista orice formă de debut a unei eventuale
noi îmbolnăviri, precum și să păstrez mediul școlii în condiții igienice pentru
a înlătura, pe cât posibil, orice pericol de infectare.
Am învățat și
am încercat să îi învăț și să îi conving pe copii și pe familiile acestora că
bolile infecto-contagioase pot fi prevenite prin vaccinare. Așa că am încercat
să impun, nu cu forța, ci prin convingere, administrarea vaccinurilor încă de
la vârste cât mai fragede. Poate nu atât direct, cât mai ales indirect,
verificând situația vaccinurilor administrate fiecărui copil înscris de la
grădiniță până la absolvirea liceului.
Am învățat să
intru în bucătăriile unităților de învățământ cu program prelungit, în care
copiilor li se servește o masă caldă cu mâncare gătită în incinta școlii, în
cadrul blocului alimentar. Pe cât posibil am încercat să supraveghez prepararea
hranei, să ajut la întocmirea unui meniu echilibrat, curat pregătit, hrănitor.
Am învățat să
comunic cu cadrele didactice, începând cu urmărirea controalelor periodice ale
stării lor de sănătate, pentru a nu periclita și starea de sănătate a celor din
jurul lor, implicit a copiilor, și până la a-i considera ca și intermediari în
comunicarea dintre mine și copii și, mai ales, cu familiile acestora. Totodată
am învățat să le comunic tot ce vedeam în neregulă în școli în măsură să
pericliteze sănătatea lor și a copiilor.
Am învățat să
supraveghez evoluția stării de sănătate a copiilor, atât prin controale
periodice, cât și prin examinări de bilanț la anumite vârste. Iar când am
bănuit că ar putea exista probleme de sănătate, am învățat să îndrum copiii
spre medicii de familie sau specialiști care să îi ajute să redevină sănătoși.
Am învățat să supraveghez copiii în momentele importante ale vieții lor, cum ar
fi un examen important sau un concurs sportiv, pentru a le acorda primul ajutor
la nevoie. Am învățat că pot merge în tabere sau excursii împreună cu ei,
supraveghindu-i și acolo din punct de vedere al sănătății. Am învățat că pot și
trebuie să îi îndrum în alegerea pregătirii lor viitoare în raport cu
posibilitățile lor din punctul de vedere a stării lor de sănătate.
Am învățat că
trebuie să îi învăț cum să fie și să rămână frumoși și sănătoși. Am învățat cum
să le vorbesc în așa fel încât să le transmit cât mai multe informații
folositoare educației lor despre și pentru sănătate.
Am învățat că
atunci când mă simt depășită de problemele de monitorizare a sănătății copiilor să nu mă hazardez în a căuta de una singură rezolvarea problemelor de
diagnostic și terapeutice, mai ales când competențele mele sunt depășite, ci să
apelez cu respect și cu decență la ajutorul unor colegi mult mai pricepuți
decât mine în rezolvarea acelor probleme.
Am învățat să
îmi cunosc limitele și să știu când anume le pot depăși fără să periclitez în
nici un fel sănătatea, viața și integritatea corporală a fiecărui semen de-al
meu.
Am învățat să
mă respect pe mine însămi respectându-i pe ceilalți și tratându-i in mod egal,
cu respect, stimă și compasiune pe toți cei aflați în suferință.
Și nu în
ultimul rând am învățat că și eu trebuie să învăț cât mai mult pentru a fi la
curent cu orice apare nou pe plan profesional.
Toate acestea
și multe altele le poți învăța și tu dacă vrei să vii alături de mine ca medic
școlar. Vom învăța împreună cum să fim medici mai buni și cum să-i învățăm pe
copii cum să crească frumos și sănătos.
Te așteaptă cu drag a ta colegă mai
mare,
Medic școlar dr. Cristina Scacun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu