Ce să faci când te plictisești și te simți inutil și singur – guest post Cristina Gherghel

Îți amintești când nu era decât un canal de televiziune, care transmitea numai câteva ore pe zi?
Sau n-ai avut norocul (sau nenorocul – depinde din care perspectivă privești) să te naști pe timpul lui Ceaușescu?
A trecut ceva vreme de atunci – în decembrie se împlinesc exact 30 de ani. Deși eram doar un copil, îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Îmi amintesc pentru că acei ani din „Epoca de aur” m-au marcat pe vecie. De aceea am și scris „14 nuanțe de roșu”.
Și câte nu s-au schimbat în acest timp… . Pe atunci, nu știam ce-i plictiseala, nu auzisem de nimeni care se plictisea. Copiii, dacă nu-și făceau temele, ieșeau în stradă să joace fotbal ori de-a v-ați-ascunselea. Părinții erau la serviciu. Când nu erau la serviciu, stăteau la coadă la ouă, lapte, carne, pâine ș.a.m.d. Și la coadă se socializa, se legau noi prietenii și se discuta despre orice mișca prin cartier.
Bătrânele croșetau, împleteau sau coseau. Bătrânii se strângeau la crâșmă să-și povestească tinerețile. Cum să te plictisești? Când?! Erau prea multe de făcut. Și nu erai niciodată singur.
Nici eu nu aveam cum să mă plictisesc. Nu aveam timp să mă gândesc la asta, căci mintea-mi era mereu ocupată cu povești, în timp ce mâinile trebăluiau prin curte sau prin pământ. Dacă mă urmărești, îmi știi povestea.
De când cu telefoanele, sutele de canale la televizor, internetul etc., lumea se simte din ce mai singură și se plictisește îngrozitor.
Rețelele de socializare ne-au acaparat întru totul. Nu mai ieșim în lume, ne izolăm din proprie inițiativă și nici măcar nu ne dăm seama de asta. Dar vrem cu disperare să aparținem unui grup… cuiva, să avem cât mai mulți prieteni, de aceea suntem mereu online. Așteptăm cu sufletul la gură „like-uri” la ceea ce distribuim și când acestea nu apar, ne simțim și mai ignorați, și mai inutili și plictisiți de toate. Atât de mulți și-atât de singuri… .
Însă ar putea să fie altfel, dacă noi am decide să ne schimbăm tabieturile. Sunt infinite lucrurile pe care ai putea să le faci ca să alungi plictiseala. Eu îți dau câteva idei, care ar putea să-ți schimbe viața.

• Ca iubitor de lectură, îți propun să citești. Încearcă mai multe genuri, mai mulți autori. Nu te da bătut la primul semn de neplăcere și disconfort. Nu ți s-a întâmplat niciodată să guști dintr-un aliment și să-l găsești dezgustător, iar la a doua gustare, a treia sau a patra, să gândești exact opusul? Dar asta a fost posibil doar dacă nu te-ai dat bătut din prima. Din nefericire, mulți oameni fac asta.
• Învață o limbă străină, să cânți la un instrument, să faci fotografii, să împletești (croșetezi, coși etc.) să desenezi, să pictezi, să dansezi etc. Dansul te scoate din depresie. Încearcă.
• Ia un caiet vechi și scrie. Scrie orice îți trece prin minte. Nu contează că faci greșeli – eu fac cu nemiluita. Nu trebuie să devii scriitor profesionist dacă nu vrei. Trebuie doar să-ți umpli timpul cu ceva. Acesta este secretul sensului de apartenență.
• Plimbă-te prin parcuri, păduri și pe câmpii. Observă tot ce mișcă, admiră vegetația.
• Vizionează documentare. Ești pasionat, poate, de istorie, geografie, anatomie, biologie etc? Pe YouTube sunt miliarde de documentare. Gratis. Știi cum trece timpul când treci de la un documentar la altul? Orele par secunde. Te prinde noaptea și chiar Crăciunul.
• Înscrie-te la un curs. Trebuie să existe ceva care să-și placă să faci. Dacă nu, e o problemă gravă. Dar eu zic că nu ai descoperit încă ce-ți place să faci. Ce dacă ai 70 de ani? Nu-i târziu niciodată să faci ceva care te entuziasmează.

De cele mai multe ori, ne plictisim pentru că ne gândim doar la noi și devenim leneși și fără poftă de viață, deprimați sau chiar sinucigași. Nu renunța la viață înainte de a fi pus pe altcineva, care are nevoie de ajutor – în afară de tine – pe primul loc. Dacă uităm de noi, nu avem cum să ne plictisim, să ne simțim singuri și nefolositori.

• Dedică-ți timpul liber să vizitezi bolnavi, bătrâni, orfani și oameni care nu au pe nimeni. Sunt atâtea case de bătrâni, orfelinate, spitale pline până la refuz de oameni singuri, abandonați și uitați de toți. Stai de vorbă cu ei, citește-le ceva, ascultă-le poveștile. Nici nu știi cât bine le faci lor, dar, mai ales ție.
• Trebuie să ai un vecin care are nevoie de o mână de ajutor. Poate are de dus coșul de gunoi, de plătit o factură, de rezolvat o problemă, de cumpărat medicamente sau chiar de făcut curat ori de gătit ceva. Mulți oameni bătrâni și bolnavi nu sunt în putere să gătească. O supă caldă este hrană nu numai pentru trup, dar și pentru suflet. Nici nu-ți închipui câtă satisfacție îți poate da orice gest făcut din mărinimie, pentru altcineva. Te vei simți mândru că ești om, norocos că ai putut face ceva pentru cineva, care o duce mai rău și, de cele mai multe ori, e mai singur decât tine.
• Du-te să faci curat pe stradă, în parc, în podul sau garajul casei tale. Nu știi câte lucruri interesante poți găsi.
• Fă voluntariat într-o bibliotecă.
• Îngrijește-te de animale. Ele simt exact ca tine.

Mă opresc aici cu ideile. În „Ce ești azi, ai decis ieri”, voi oferi mai multe, pe teme diferite. Nu uita că atunci când dai, primești. Și nu mă refer la lucruri materiale. Averea nu este totul, averea nu-i nimic dacă nu ești fericit.
Din ceea ce am înțeles eu din studierea constantă a comportamentului uman, așa cum am scris mai înainte, plictiseala, sensul de singurătate sau de inutilitate, ne copleșesc atunci când ne gândim doar la noi. Lipsa de ocupație este primul motiv pentru care ne plictisim. Și asta știi și tu. În momentul în care decidem să uităm de noi și să ne ocupăm de alții, toate aceste sentimente negative și destructive dispar ca prin miracol.
Dacă nu mă crezi, fă măcar un lucru din ceea ce am scris în acest material. De preferință, ajută pe cineva care are cu adevărat nevoie. Ține-i de urât. Ascultă-i doleanțele. Mângâie și încurajează. Gătește și fă curat. Nimic nu ne ridică moralul mai mult ca altruismul.
Interacționarea cu alte persoane ne alungă singurătatea și tristețea cronică.
Când stăteam la coadă ore-ntregi, pe vremea comunismului, mă gândeam că-i timp pierdut și-mi era ciudă. Gândind în retrospectivă, cred că a fost unul dintre puținele lucruri bune care ni s-au impus. La coadă, intram în contact cu nenumărate persoane. Povestirile lor ne țineau în suspans. Nu aveam timp să ne plictisim, căci povestirile nu stagnează și nu dispar, dimpotrivă, evoluează mereu. Și câte nu am auzit atunci… .
Mi-e dor.
Și ție? Citește „14 nuanțe de roșu: Amintiri din Epoca de Aur”.
Dacă ai apreciat, de ce nu te alături celor care dau valoare muncii mele?
Blog-urile mele sunt enciclopedii de idei și sfaturi practice și utile.

• https://ceestiaziaidecisieri.blogspot.com
• https://devorbacucristinag.blogspot.com
• https://autoriromanidecitit.blogspot.com

CRISTINA GHERGHEL