joi, 17 octombrie 2019

Bucuria unei străluciri într-o poveste

Am trăit o viaţă de om împreună. Mai mult chiar! Ca şi cuplu am trăit două vieți într-una singură, ca două suflete pereche contopite într-unul singur, atât de lipite unul de celălalt încât orice încercare de a le despărți risca să rupă legăturile dintre ele cu tot cu bucăți mari din fiecare trup în parte, lăsând răni adânci in urma fiecărei rupturi.
Ai vrut de la început să pecetluiești legătura dintre noi printr-un talisman de preț care, ca și un mesaj inspirațional, să îmi aducă mereu aminte de iubirea pe care mi-o porți mereu, dintotdeauna și pentru totdeauna, dinainte de viață și dincolo de ea.
Ai vrut la început ca darul pe care mi l-ai fi făcut să aibă sclipiri de diamant. Dar privindu-mă în ochii mei verzi ai vrut ca sclipirile de fericire din ochii mei să se contopescă cu sclipirile ametistului verde. Și ai încercat să îmi oferi o brățară handmade care să poarte în ea și să transmită în toate direcțiile acea lumină aparte pornită din ochii mei spre tine și spre sufletul tău cald.
Ai vrut să îmi oferi o bijuterie unicat, mică, delicată, simplă dar  și sofisticată. Ai vrut ca darul tău să fie la fel de unic în lume ca și relația dintre noi. Și ai vrut ca bucuria primirii acelui dar să fie la fel de mare ca și bucuria cu care mi l-ai oferit. Iar bucuria a fost imensă la în momentul în care mi-ai pus acea brățară pe mână și a crescut pe măsură ce creștea și relația pe care o construiam între noi, cu bune și cu mai puțin bune, cu bucurii ți tristeți.
Acea brățară mi-a stat mereu la încheietura mâinii. S-a încărcat de-a lungul timpului cu toată căldura și energia corpului meu, acea energie care parcă îmi izvora la nesfârșit din suflet. S-a încărcat de-a lungul timpului cu toată energia ce curgea între noi cu fiecare scăpărare de dragoste și pasiune ce se declanșa in fiecare clipă în care ne priveam, ne atingeam, ne îmbrățișam.
De câte ori priveam sau atingeam acea brățară îmi dădeam seama că oferă toate amintirile stocate în viața noastră de cuplu. Energie și amintiri care făceau parte din structura ei atât de puternic încât, chiar dacă ar fi fost transmisă mai departe după ce nici unul dintre noi nu ar mai fi fost pe această lume, le-ar fi oferit, atât energie cât și amintiri, oricărei persoane care ar fi purtat-o mai departe. Ar fi devenit în acest fel o veritabilă bijuterie de familie. Și ca orice veritabilă bijuterie de familie acumulează energii, amintiri, informații și povești despre persoana care a purtat-o pentru prima dată, despre toate persoanele care au purtat-o ulterior, creând legături între oameni și suflete și mai departe peste generații.
O bijuterie este o poveste prin ea însăși. Dar o bijuterie primește și poveștile oamenilor din generații trecute tocmai pentru a le oferi acelor oameni din generațiile viitoare care doresc să le primească, bijuterii și povești deopotrivă.
Articol scris pentru SuperBlog 2019

miercuri, 16 octombrie 2019

Te simți iubit de mama ta? – guest post Cristina Gherghel

Te simți iubit de mama ta? – guest post Cristina Gherghel

Mi-e greu să scriu aceste rânduri. Mi-e greu, pentru că odată ce pui negru pe alb un gând sau un sentiment negativ parcă devine instant real.
Săptămâna trecută, am primit un e-mail privat trimis de pe unul din cele 30 de blog-uri ale mele intitulat „Eu merit”.  Primesc multe mesaje de pe bloguri și pe rețelele sociale. Toate mă emoționează și mă pun pe gânduri, căci cine scrie în privat se confruntă cu o situație atât de urâtă încât nu are curajul să o mărturisească într-un comentariu public. Mesajul în cauză era de la o fată disperată, care mi-a spus cu multă durere că mama ei nu numai că nu o iubește, dar o urăște și-și bate joc de ea. Mi-a scris multe întâmplări, ca să înțeleg că nu este numai o idee paranoică în capul ei. Cu infinită amărăciune a trebuit să recunosc că fata, să-i spunem Elena (deși o cheamă altfel), are dreptate. Din ceea ce mi-a povestit a reieșit clar că mama ei nu are nici cea mai mică considerație față de copilul ce a purtat în pântece vreme de 9 luni. Mama Elenei cere de la fată ca aceasta să se dedice ei trup și suflet. Elena îi face toate treburile casei – deși mama este destul de tânără și în putere, dar nu are timp, căci se uită la toate telenovelele care există. Pe lângă asta, mama o vorbește de rău la prietene și vecine, o blestemă și-i dorește tot răul din lume etc.
Nu este prima dată când aud așa ceva, dimpotrivă, dar am plâns cu lacrimi amare și m-am pus în genunchi să-ntreb de ce? De ce unele mame se comportă așa? De ce le-a fost permis să aibă copii când nu sunt capabile să iubească și să ofere confort? De ce ele au devenit mame fără suflet, când alte femei și-ar da viața pentru a avea un copil?
Evident că nu am primit răspunsuri. Și ar fi culmea să aud voci în jurul meu (sau în capul meu) când nimeni nu vorbește. Nici măcar televizorul – căci mama, draga de ea, nu știu din ce motiv – nu vrea să-l mai deschidă. Niciodată. Și dacă nu vrea televizor, nu vrea nici radio – deci este liniște deplină în casă – perfect pentru un scriitor. Dar asta-i o altă poveste.
De mult am vrut să public o carte despre părinții care-și tratează copiii ca pe niște sclavi, dar mi-a fost frică și parcă rușine. Rușine de parcă i-aș fi făcut o nedreptate mamei mele – o mamă eroină – mama a 10 copiii. Dar ea nu are nicio vină că alte mame nu-și iubesc copiii.
Iubirea părinților ar trebui să fie necondiționată. Și, în cele mai multe cazuri, este. Mamele și tații își iubesc copiii indiferent de cum se comportă și ceea ce fac aceștia. Dar există tot la fel de multe cazuri în care părinții își urăsc copiii, de parcă ar fi vina acestora că s-au născut.
Să crești un copil nu e ușor. Nu a fost ușor pe vremea lui Ceaușescu – când se făceau cu grămada – dar acum este și mai greu. Dar nimeni nu obligă o femeie să facă copii, dacă nu-i vrea! Mai ales în ziua de azi.
E ușor pentru mine să vorbesc, că nu-s măritată și n-am datorii față de un bărbat, știu. Cer scuze acelor femei care au rămas însărcinate din întâmplare. Nu am nimic împotriva lor dacă își iubesc copiii, căci știu cât au suferit. Părinții mei nu au plănuit niciun copil, dar i-au primit cu drag pe cei pe care i-a dat cerul: 10 (11 de fapt). Și i-au iubit pe toți.
Mulți dintre noi cred că o mamă își iubește copilul pentru că nu se poate altfel – este carne din carnea ei – dar, din nefericire, iubirea nu se i poate impune nimănui. Nici măcar sau mai ales, unei mame. Dar eu nu condamn nici aceste mame care nu-și iubesc copiii, eu le condamn pe acelea care-și bat joc de ei și-i tratează ca și cum ar fi proprietăți fără drept de apel. Știu că există mame care vor să intervină mereu în viața copiilor de parcă ar fi un drept divin. Unele pretind ca ai lor copii să renunțe la tot și să se dedice îngrijirii celor ce le-au dat viață „că doar de asta te-am făcut”. Unele sunt mereu bolnave, mereu nefericite, tot timpul victime. Părinți toxici.
Elena mi-a spus că e nefericită în căsătorie – soțul este bețiv și violent (printre altele) – și ori de câte ori are curajul să recunoască asta în fața mamei ei, aceasta râde, ridică ochii spre cer, și spune cu ironie: „Și ce să-ți fac eu dacă asta meriți? Tu l-ai ales. Nu veni să te plângi la mine!”
Și mi-a mai spus că este grav bolnavă și face eforturi uriașe ca să meargă la serviciu. Femeia care a născut-o știe și când Elena are câte o criză acută de durere, mama ei fie o ignoră total, fie îi spune să înceteze să facă scene, că nimeni nu este sănătos.
„Nu pot să vorbesc nimic cu ea, nu mă ascultă și mă ia în râs. Deseori mă-ntreb dacă sunt înfiată, căci mamele ar trebui să-și iubească copiii, așa cum îi iubesc eu pe-ai mei. Și Dumnezeu mi-e martor că n-am avut de unde să iau exemplu”, a adăugat Elena.
Se spune că mama este singura persoană care ar trebui să te înțeleagă și să-ți fie alături în cele mai grele momente ale vieții, dar multe mame se comportă mai rău ca dușmanii în toate aceste situații. Și dacă mama nu te iubește, atunci cine?
Dacă mama își bate joc de tine, cu durere în suflet îți spun să pleci departe de ea – eu care m-am întors în țară să mă îngrijesc de mama mea știu ce vorbesc. Și nu te simți vinovat, căci nu e vina ta că ea nu te iubește. Este dreptul tău să-ți faci o familie și să fii fericit. Dar gândește-te bine, reflectă intens asupra motivelor pentru care crezi că mama ta nu te iubește. Dacă și-a făcut datoria față de tine: dacă te-a spălat, te-a îmbrăcat, ți-a dat de mâncare, ți-a suflat pe răni, ți-a șters lacrimile când ai plâns și te-a ținut la pieptul ei până ai adormit, atunci ea te iubește. Nu o pune deoparte și nu te supăra pe ea când îți dă câte un sfat sau își spune o părere cu care nu ești de acord – tot din iubire o face. Ignor-o doar când vrea să-ți comande viața sau îți cere mereu să renunți la tot, ca s-o servești pe ea. Mama are datoria (dacă vrea) să-și dea viața pentru copii, niciodată invers. Nu te  enerva pe ea nici dacă suferă de o boală a minții – nu se poate controla și sunt sigură că suferă mai mult decât îți poți imagina. Știu că e greu, dar nu este vina ei că face sau spune lucruri care te îndurerează. Mintea i se poate deteriora oricui, în orice moment. Fii răbdător și înțelegător – căci cum faci, așa găsești. Poate și tu ai copii la rândul tău. Poate acum înțelegi de ce părinții tăi erau severi cu tine și-ți puneau reguli.
Mamelor care vă iubiți copiii, vă rog din inimă să mă iertați dacă v-am supărat cu acest material – nu era intenția mea, nici pe departe. Ba chiar scriu o poveste despre dragostea de mamă – dar copiii care suferă fără vină din cauza părinților au dreptul să-și facă auzită vocea și durerea. Eu sunt de partea celor care iubesc și sunt împotriva oricărei forme de maltratări. Copiii nu sunt proprietatea și nici sclavii părinților. Una dintre poruncile lui Dumnezeu sună cam așa: „Cinstește pe părinții tăi, ca să-ți fie ție bine și să trăiești mult pe pământ.” Când eram mică, am întrebat un preot de ce nu există o poruncă de acest gen și invers?
Copii, iubiți-vă părinții, îngrijiți-vă de ei și respectați-i. Părinți, faceți la fel, că așa-i omenește.

Dacă ai apreciat, te aștept pe blog-uri și rețele sociale:
Nu uita că voi începe să fac vlogging pe YouTube. Mulțumesc din inimă celor care s-au abonat deja.

CRISTINA GHERGHEL

marți, 15 octombrie 2019

În amintirea vremurilor de altădată

Acum vreo 35 de ani, liceană fiind, aşteptam cam lipsită de chef sfârşitul orelor dintr-o sâmbătă sumbră de toamnă. Era o singură zi de odihnă la final de săptămână, duminica, pe care nu știam cum s-o împart între teme și relaxare, chiar dacă la aceasta se adăuga și după-amiaza zilei de sâmbătă. pe care o foloseam aproape întotdeauna pentru odihnă. Și deodată, în starea aceea greu de descris, ceva între plictiseală, oboseală și dorința de a ajunge cât mai repede acasă, am simțit mai mult decât am văzut cum un coleg trece val-vârtej printre mesele și scaunele din sala de clasă, spunând:
- Să vă uitați la televizor la programul din după-amiaza asta. Va da un reportaj despre Roman, orașul nostru.
Ajunsă acasă, am deschis televizorul și m-am instalat cât de comod se putea pe marginea patului așteptând reportajul cu pricina. Cum programele TV erau extrem de puține, pe un singur canal al televiziunii naționale, și acelea doar câteva ore pe zi, dimineața și seara, doar sâmbăta și duminica și câteva ore în plus în timpul după-amiezii, orice emisiune mai acătării atrăgea interesul. În sfârșit, realizatorul emisiunii, implicit al reportajului, unul dintre realizatorii mei preferați de atunci, regretatul Tudor Vornicu, prezintă reportajul mult așteptat. Și încheie prezentarea cam așa:
- Priviți bine și cu atenție imaginile următoare, dragi romașcani. Și nu doar dumneavoastră. În curând, aceste locuri filmate în acest reportaj nu le veți mai vedea în realitate, așa cum sunt acum, ci doar în fotografii sau filme de arhivă.
 librarii 01061 Imaginile au început să curgă pe ecran însoțite de comentarii. Era un reportaj despre centrul vechi comercial al Romanului, Strada Mare, cum o știau părinții noștri, strada Ștefan cel Mare, sau cel puțin o parte din ea, așa cum o știam noi, copiii de atunci. O stradă cu carosabilul mai mult pietruit cu piatră cubică decât asfaltat. Oricum piatra cubică rezista mai bine traficului de atunci decât asfaltul acelor vremuri.O stradă cu clădiri vechi, mai mult cenușii, adesea lipite una de alta, chiar dacă aspectul lor nu era același. O stradă sub clădirile căreia se înșirau, în subteran, beciurile adânci și cramele negustorilor și crâșmarilor de odinioară. Nu cred că cineva știa nici atunci, nici acum, ceea ce putea fi sub nivelul acelei zone ale orașului. Clădirile vechi, odinioară trainice, începeau să nu mai suporte povara timpului și începeau să se prăbușească una câte una, uneori doar câte o bucată de clădire, în hăul beciurilor adânci de dedesubt. Oricât s-ar fi dorit păstrarea și întreținerea lor sub acea formă, chiar dacă s-ar fi dorit renovarea lor, terenul plin de beciuri și destul de instabil, nu ar fi permis acest lucru. Așa că s-a întocmit un proiect de construcție unic la vremea aceea și cred că greu de întâlnit în alte locuri chiar și acum. Ideea era să se demoleze toate acele clădiri vechi, să se sape adânc sub nivelul beciurilor de dedesubt, oricât de adânci ar fi fost, și să se reconstruiască blocuri cu două niveluri de spații comerciale, cel de jos sub nivelul străzilor din jur, cel de deasupra la nivelul zero inițial, și cu maximum trei etaje de locuințe deasupra. În esență un pietonal cu destinație mixtă, atât comercială cât și de locuințe.
Au trecut mulți ani până ca proiectul să prindă contur. Era și încă este un proiect destul de amplu, solicitant, atât ca volum de muncă cât și ca resurse financiare. Nici acum proiectul nu este realizat definitiv, căci încă mai trebuie făcute completări și renovări ulterioare, care necesită bani, materiale și muncă. Dacă realizarea acestui proiect s-ar continua prin aceleași mijloace ca și până acum, probabil că realizarea completă a proiectului s-ar face destul de greu și ar fi necesară efectuarea de multiple renovări ale părților deja construite înainte de finalizarea întregului proiect și cu costuri destul de mari.
O soluție care ar ușura mult construirea acestui proiect și reamenajarea eficientă a spațiului de-a lungul timpului poate fi folosirea unui concept modern și extrem de eficient de tipul Vindem Ieftin.  
  Cu alte cuvinte, folosind casa de comenzi Vindem-ieftin.ro se evită aprovizionarea cu materiale de construcții de la multipli furnizori, ceea ce ar implica prețuri diferite, materiale de construcții diferite atât ca stil cât și calitate. În plus, se pot face din start economii financiare, materialele ce ajung în depozitele casei de comenzi sunt achiziționate la prețuri deja negociate cu furnizorii, prețuri mai mici cu până la 10-15% față de valoarea inițială. Se poate achiziționa întreaga gamă de materiale de construcție online de la pavaje și borduri până la travertin natural pentru amenajarea spațiilor exterioare. Orice client al acestui depozit de materiale de construcții poate garanta prin feedback-ul oferit de recenzii calitatea materialelor și serviciilor urmărite. Și asta pentru că toate materialele de construcții vin direct de la furnizor, ambalate corespunzător, evitându-se manipularea excesiva produsă de trecerea și stocarea prin depozite. Calitatea este garantată, clientul primește exact ceea ce comandă. În plus comenzile sunt făcute și onorate cu mult mai rapid decât dacă ar fi făcute direct la furnizori și materialele ajung direct pe șantier.
Rămâne de văzut dacă cei care și-au asumat realizarea acestui proiect vor apela la această variantă de aprovizionare cu materialele de construcție necesare.
Articol scris pentru SuperBlog 2019

duminică, 13 octombrie 2019

Cât costă cel mai frumos vis?

Dragul meu prieten,

Mă bucur să aflu că, în sfârșit, visul tău de a-ți construi o casă a ta începe să prindă contur. Mi-ai spus deja că ai un buget oarecum stabilit. Nu este rău, dar trebuie să ții cont în același timp, dacă nu chiar înainte de a stabili bugetul final, fie el și (încă!) estimativ, și de alte multe aspecte.
În primul rând stabilește-ți un proiect de casă. Asta te va ajuta ulterior la celelalte etape ulterioare ale desfășurării proiectului de realizare a visului numit „CASA MEA”. Să trec la ceva concret. Am intrat pe https://www.aia-proiect.ro/ ca și sursă de inspirație și ca punct de pornire. Ai avea cel puțin trei variante de bază pentru un proiect de casă: proiecte casă doar cu parter, proiecte casă cu etaj, proiecte casă cu mansardă. Pornind de aici, le poți dezvolta și combina spre a ajunge la proiectul potrivit nevoilor tale și posibilităților pe care le ai în acest moment.
Mai întâi de toate ar trebui să ții cont de posibilitățile pe care le ai la fața locului, începând cu terenul în sine și continuând cu arhitectura construcțiilor din jur. Astfel poți să te rezumi la o casă doar cu parter sau poți să adaugi la parter și unul sau mai multe nivele. Apoi treci la etapa realizării proiectului, pentru care ai nevoie de un arhitect bun.
Spuneai că ai un buget deja pregătit și că ai prefera să nu îl depășești, în materie de cheltuieli, cu mult prea mult față de posibilitățile tale reale. Și asta incluzând totul, începând de la proiect și terminând cu ultimele detalii ale decorațiunilor interioare și exterioare. Iar proiectul în sine ocupă doar o mică parte din costurile prevăzute în buget.
În momentul în care te hotărăști să apelezi la un arhitect, uită pe moment de costuri. Sau, mai bine spus, proiectează costurile dincolo de faza proiectului în sine. Ai nevoie încă de la început de un proiect de casă care să îți diminueze costurile ulterioare fără să îți pericliteze gradul de confort. Și iată cum...
Un proiect de casă bun îți compartimentează locuința în așa fel încât să fie funcțională. Și cu mult mai mult decât funcțională: să fie eficientă din toate punctele de vedere. Cu alte cuvinte să poată fi amenajată optim, începând cu izolarea termică, cu realizarea tuturor instalațiilor (electrică, sanitară, de încălzire) care să permită un consum minim posibil la un confort bun, adică eficiență optimă. În plus permite compartimentarea eficientă a locuinței în așa fel încât circuitele funcționale din interior să fie realizate bine.
Un proiect de casă bun va permite folosirea unor materiale de construcție de bună calitate, într-o cantitate rezonabilă, fără nimic în plus și nimic în minus, fără costuri mari și inutile în această direcție.
Un proiect de casă bun va permite realizarea unei locuințe ușor de întreținut, ușor de renovat la nevoie, ușor de reparat atunci când situația o impune, ușor de transformat atunci când ceva anume devine inutil și altceva anume devine absolut necesar într-o anumită etapă a vieții.
Un proiect de casă bun îți va combina perfect sau aproape perfect esteticul cu funcționalul, tradiția cu modernitatea, absolut necesarul cu potențialele „mofturi” sau „fițe”. Și asta fără să te supună ulterior la cheltuieli suplimentare mari.
Ideal ar fi să găsești și să angajezi un arhitect care să știe să țină cont de toate aceste lucruri. Un arhitect care să aibă o viziune de ansamblu, în prezent și în perspectivă. Un arhitect care să fie la curent cu imaginea arhitectonică a zonei respective dar și cu piața materialelor de construcții, cu calitatea și costurile acestora. Un arhitect care să își depășească condiția de simplu „desenator” al casei și care să fie mai mult un „desenator” al proiectului în ansamblu și în potențială transformare pe parcursul timpului. Uită pentru moment de costurile în această primă etapă și gândește costurile în perspectivă. Și nu îți va părea rău.
Găsește-ți un arhitect sau o firmă de arhitectură cu experiență. Acel arhitect sau acea firmă de arhitectură cu un portofoliu bogat de proiecte din care să poți alege proiectul potrivit sau din care să poți alege proiectele pe care le poți combina si/sau adapta tocmai pentru a realiza proiectul ideal pentru tine.Acel arhitect cu experiență bogată dar și cu o minte suficient de deschisă spre nou tocmai pentru a putea realiza proiectul care ți se potrivește.Abia
Nu te tocmi la preț. Tocmește-te la calitate. Gândește-te în perspectivă. Și vei simți pe parcurs o economie în bugetul care înseamnă bani, timp, confort, calitate.
Abia aștept momentul când casa va fi gata, predată la cheie și deja locuită. Vreau să cred că va fi căminul visurilor tale, că te vei simți extraordinar de bine în ea, ca și cum ai fi locuit în ea de-o viață și ca și cum nu ai vrea să te muți din ea niciodată. Abia aștept momentul când mă vei invita la tine acasă pentru a-ți face o vizită, dar nu ca simplu prieten ci ca un membru al familiei tale, și să fii plăcut surprins constatând că mă simt la fel de bine în propria ta casă așa cum te simți și tu. Nu va conta că stai într-o casă doar cu parter sau într-o casă cu etaj sau/și mansardă. Totul este să fie acea casă bine încadrată atât în peisaj cât și în viața ta de acum și dintotdeauna.
     A ta prietenă, Cristina
Articol scris pentru SuperBlog 2019

vineri, 11 octombrie 2019

“Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!”

Sunt un copil crescut în perioada când inteligența artificială şi internetul nu erau nici măcar un vis frumos. Poate doar subiecte de roman de ficţiune în genul unor maeştri ai genului: Jules Verne, Isaac Asimov... Şi mulţi, mulţi alţii... Singura mea sursă de informare rămânea biblioteca plină de cărți, fie că era vorba de biblioteca din propria-mi casă, fie că era vorba de bibliotecile prietenilor și ale rudelor, fie că era vorba de bibliotecile publice. Iar noutățile editoriale, atâtea câte erau în diferite etape ale dezvoltării mele ca om, persoană, intelect și caracter, veneau invariabil din librării.
Intrarea ca student în facultate a fost un pas înainte. Începuseră să apară calculatoarele. Încă relativ simple și anoste, păreau totuși un pas înainte, cel puțin în ceea ce privește scrierea și editarea de texte, întocmirea de grafice, ceva mai ușor și mai repede decât același lucru scris de mână. Dar, deși practic vorbind, cam pricepeam eu cum stau lucrurile, căci prindeam relativ repede ceea ce aș fi putut face, elementar vorbind, teoria mă speria oarecum, nepricepând mare lucru dintr-o expunere stufoasă a noțiunilor teoretice. Așa că momentan mi-am spus că nici eu, nici neam de neamul meu nu vom folosi prea curând aceste „scule”.
Termin facultatea și după anul obligatoriu de stagiu, mă angajez pe unul dintre posturile de medic școlar scoase la concurs. Am lucrat câțiva ani liniștită. Oarecum... Tot trebuia să citesc și să mă documentez profesional, dar, credeam eu!, făceam oarecum față cu ceea ce aveam. Începea să imi fie din ce în ce mai greu să cumpăr noutăți editoriale după pofta inimii, fiind depășită oarecum din punct de vedere financiar, dar supraviețuiam. Până când, la un moment dat, a trebuit să dovedesc oarecum în mod oficial că sunt la curent cu noutățile in domeniu. Treaba mergea destul de greu, atât ca timp cât mai ales ca bani: trebuia să merg la cursuri, simpozioane și alte manifestări științifice medicale, care nu erau gratuite, in sine, la taxa de participare, mică sau mai mare, adăugându-se și cheltuielile cu transportul. Ca să nu mai vorbim de timpul consumat și oboseala. Nu ajunsesem nici la jumătatea a ceea ce trebuia să dovedesc în acel moment când mi-a căzut sub ochi o notiță într-o publicație de specialitate despre oportunitatea unor cursuri online și, mai mult, gratuite, creditate ca și formare profesională. Și atunci mi-a venit o idee absolut genială: „Asta este, fato, trebuie să-ți aduci tehnologia la tine acasă!”
Zis și făcut. Cu chiu cu vai am achiziționat un desktop destul de performant la vremea aceea. În câteva zile calculatorul era și conectat la internet, mare lucru la vremea aceea, căci internetul abia se pripășise în oraș si, adesea, funcționa ca de Doamne-ajută!
Odată ce m-am văzut cu sculele necesare, m-am apucat de treabă. Din nefericire, acea variantă de cursuri online a picat tot atunci, căci modalitatea de înscriere era destul de anevoioasă, practic imposibilă pentru mine. Dar am rezolvat curând problema cu alte cursuri, pe altă platformă. Bucurie mare pentru mine, căci până atunci deja cheltuisem bani cât pentru un tratat de medicină internă sau de chirurgie de bază în Statele Unite ale Americii tradus în limba română. Ceea ce însemna o sumă destul de mare. Sumă care însemna, după socoteala mea, doar însumarea taxelor de participare, fără a mai socoti și cheltuiala cu drumurile. Cursurile online scuteau și bani, gratuite fiind, și timp, căci se făceau de acasă și mult mai repede, plus că rămâneai cu ceva în memorie.
După ceva ani buni de exploatare a acestui prim calculator, „unealta” a început să cedeze. Reparată de mai multe ori și repusă de fiecare dată în funcțiune, a sfârșit prin a ceda de tot. Așa că am trecut la o a doua „sculă”, un laptop mai mic și mai ușor de folosit. De pe el am continuat cu studierea cursurilor, parcurgând in fiecare an cât pentru 2-3 ani, socotind la minimul necesar. Dar în plus am realizat că laptopul îl poți lua cu tine peste tot, pentru a-l avea asupra ta atât ca să cauți și să stochezi informații necesare la nevoie cât și să poți prezenta și altora materiale elaborate și prelucrate de tine. Ca atare ai nevoie de diverse accesorii laptop, fie și dacă te rezumi la o geantă sau rucsac în care să îl transporți protejându-l totodată. Să nu uităm totuși că internetul este o sursă inepuizabilă de informații care de multe ori pot fi stocate tocmai pentru a putea fi folosite oricând la nevoie fără a fi nevoie să le cauți mereu, iar laptopul în sine poate stoca în memoria proprie o destul de mare cantitate de astfel de informații sau le poate transfera pe unități de memorie externe.
Obosită de căutarea de informații, simt adesea nevoia să mă relaxez. Citind... Ascultând muzica preferată... Sau redevenind copil prin jocuri. Cu alte cuvinte: gaming... Un fel de odihnă activă, care produce un soi de plăcere fără a deveni dependent de jocuri. Și aici să facem diferența, în cazul celor care petrec destul de mult timp în compania jocurilor, între gamerii profesioniști și cei dependenți de jocuri. Iar aici putem să ne ușurăm viața de gamer cu ajutorul unor scaune gaming comode, diverse ca design, dar care îți mențin o poziție relaxata tocmai pentru a te putea bucura de orice repriză de jocuri.
Să lămurim totuși problema. Nu am renunțat la viața tradițională de până acum, cu cărți, muzică. filme, rebus. N am renunțat la timpul petrecut în mijlocul naturii. Dar mă pot bucura de multe dintre hobby-urile mele și cu ajutorul tehnologiei. Așa că pot spune: „“Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!”
Articol scris pentru SuperBlog 2019

miercuri, 9 octombrie 2019

Ocolul Pământului în 80 de zile în versiune modernă

Nu prea obișnuiesc să îmi fac prieteni online și la distanță, fără să simt nevoia, neapărată sau nu, să mă cunosc cu ei direct și în viața reală. Și totuși am făcut-o, chiar dacă comunicarea cu ei nu a durat mai mult de câțiva ani, în cel mai fericit caz. În toate cazurile în care relația de corespondență nu a durat prea mult, problema era distanța geografică dintre noi, situație în care nici nu se punea problema vreodată, cel puțin în următoarele luni sau chiar în următorii ani să reușim să ne întâlnim față în față.
Și totuși în prezent țin legătura cu cineva în mediul online. Și doar online... Și asta de vreo 2-3 ani, fără să reușim să ne vedem decât în puținele poze pe care ni le-am trimis unul altuia. Nici măcar la voce nu ne știm... Și asta pentru că, probabil, nici unul dintre noi nu a vrut să ne implicăm sentimental prea mult, într-atât de mult încât să devenim dependenți unul de celălalt. Așa că am rămas. cel puțin până acum, doar simpli prieteni.
De ceva timp încoace, înainte de a adormi, îi spun aproape invariabil, prin mesaje: „M-am retras în dormitor. Încerc să mai citesc puțin până adorm. Dacă nu reușim să mai vorbim, îți spun de pe acum noapte bună și somn odihnitor, dragul meu prieten!”
Azi așa... Mâine așa... Când mă prindea în vreo conversație, mă găsea citind...
- Dumnezeule! Tu mai apuci să mai faci și altceva decât să citești?
- E o poveste mai lungă... i-am răspuns. Știi că ți-am spus că la un moment dat mă podidiseră niște probleme de sănătate. Privind îndărăt, cred că eram epuizată de stres fizic și, mai ales, emoțional, psihic. Eram atât de epuizată încât nu mai apucam să citesc mai nimic. Eu! care eram cititor înrăit în copilărie și adolescență, abia de mai frunzăream vreo revistă la 2-3 zile. Aproape de citeam doar titlurile mari si restul articolelor pe sărite și în diagonală, fără să înțeleg mare lucru. A trecut ceva vreme până să îmi intre în cap că ceva începea să nu fie în regulă. Am încercat să reîncep să citesc cărți, dar ceva parcă nu mergea. La un moment dat sesizam că nu înțeleg și nu rețin aproape nimic din ceea ce citeam. Începeam să mă tem să nu devin analfabetă funcțional.
- Haida-de... Nu devii analfabet funcțional așa ușor!
- Ai dreptate. Se prea poate să fie așa. S-ar putea să fi fost vorba de un fenomen mai sever de tip reading-slump.
- Ai reușit să ieși din asta? Și cum?
- La un moment dat am văzut pe un raft romanul „Toate pânzele sus!”. Mi-a picat atunci fisa. Mi-am zis că am mai citit cartea de câteva ori. Am văzut și filmul de atâtea ori încât mă tem că i-am învățat și replicile toate. Am zis că mi-ar fi mai ușor să mă apuc de citit cartea. Și așa a fost. Am citit cartea pe îndelete, în 4-5 zile am terminat-o. Lejer... Ca pe vremuri când citeam cărțile ca ți cum aș fi văzut un film, cu personajele trăind de-adevăratelea, cu mine însămi în mijlocul acțiunii. Am continuat apoi cu încă vreo câteva cărți citite în adolescență, apoi am trecut și la cărți mai pentru oameni maturi. Nu zic că aș fi ieșit total din această stare, dar este cu mult mai bine. De aceea citesc acum cât de mult se poate, ca să revin la o stare mai bună în ceea ce privește lectura.
- Eu nu m-aș mai încumeta să citesc cărțile citite în adolescență. Poate că uneori aș fi tentat, dar...
- De ce nu? Hai să facem împreună un joc. Să luăm o carte pe care, ipotetic, am citit-o amândoi cu mulți ani în urmă și să ne punem în pielea personajelor.
- Ok. Ce carte propui?
- Ai citit „Ocolul pământului în 80 de zile” al lui Jules Verne?
- Sigur că da. Dar nu vrei să spui că am putea reface traseul parcurs de cei doi eroi în aceleași condiții.
- Pun pariu că am putea face ocolul lumii. Poate că nu în 80 de zile, ci în cu mult mai puțin timp. Și nu pe același traseu. Și nu în aceleași condiții... Desigur, ar trebui să punem la bătaie o sumă ceva mai mare de bani, pe care cu siguranță încă nu o avem, dar , ipotetic vorbind, cred că avem la dispoziție mijloacele posibile într-un mod organizat.
- Adică?
- Adică am putea să ne folosim de câteva circuite culturale Christian Tour combinate cu câteva circuite exotice Christian Tour și legate între ele în așa fel încât să facem turul Pământului.
- De acord. Dar hai să nu punem problema să legăm mai multe circuite unul după altul în așa fel încât să repetăm isprava celor doi eroi în decursul a 80 de zile legate una după alta. Nu vom avea atâta timp liber deodată și nici atâtea resurse financiare. Am putea face circuitele respective prin lume  pe parcursul mai multor ani pe măsură ce dispunem de timp și bani. Ia gândește-te pe unde am putea merge pentru început. Pun pariu că, dacă facem planurile pentru mai mulți ani, facem de mai multe ori ocolul Pământului.
- Exact. Și în plus avem timp să privim locurile pe care le vizităm. Să rămânem cu amintiri, impresii și, mai ales, informații utile.
- Deci? Cu ce propui să începem?
- Uite... Luăm mai mult sau mai puțin întâmplător: un circuit mai aproape de noi...  Austria - Germania - Cehia. Ce ar putea lega aceste țări? De pildă castelele extrem de frumoase riverane unor artere fluviale sau cățărate pe coama munților sau în mijlocul unor păduri superbe. Peisaje superbe departe de nebunia orașelor aglomerate. Sau locurile legate de viața unor personalități geniale din cultura acestor țări. Sau instituțiile culturale, monumentele arhitectonice, muzeele ...
- Am bifat traseul... Poate ne nimerim la Oktober Fest. Bere, cârnații nemțești, ștrudelele... Sau un tur prin Prater... Nu ar strica măcar câteva ore într-un parc de distracții
- Eventual prindem în 2-3 ani Turcia, Iranul și India. Civilizație orientală. Forfota bazarelor, misterul moscheilor... Climatul cald și uscat...
- Da.... Sfânta Sofia însăși ne face trecerea de la creștinism la islam, ca și monument religios. Palatele masive și fastuoase le găsim peste tot. Și tare aș vrea să retrăim iubirea la Taj Mahal. Ajungem acolo ușor, purtați pe spinarea elefanților, dacă pierdem toate mijloacele de transport. Plus că de India ne leagă pasiunea lui Mircea Eliade pentru India și a noastră pentru scrierile lui.
- Poate legăm Peru de Mexic și de Statele Unite și Canada. Știi... Contrastul intre enigmele istoriei împietrite între ruine și modernitatea arhitecturii și civilizației contemporane. Ar fi un adevărat șoc cultural. Enigmele istoriei ca venite din cosmos și contemporaneitatea care vrea la rândul ei să evadeze în cosmos. Plus că am regăsi și acolo hrana noastră cea de toate zilele, dar pregătită in mod diferit și cu adausuri de ingrediente noi și cu arome, gusturi și savori aparte.
- Ce ai zice să pornim din Israel pentru a ajunge în Iordania? Tărâmuri cu rezonanțe biblice, ca într-o altă lume, altă civilizație încremenită in simplitatea istoriei străvechi cioplite în piatră și deșerturi. Una este să citești biblioteci întregi de istorie și alta este să vezi și să trăiești istoria la pas, la fața locului...
- Și să ajungem și prin China?
- Cu siguranță. Călătorim întâi prin Mongolia apoi străbatem Marele Zid Chinezesc cât ne țin picioarele și trecem dincolo de el pentru a vizita China. Este fascinant cum o civilizație atât de străveche ne-a influențat viața contemporană prin invențiile sale. Și creativitatea chinezilor nu se oprește la invenții, ci și în artă, filosofie, literatură, religie, arhitectură... În toate domeniile...
Am fi continuat discuția la infinit. Dar am convenit să adaptăm potențialul nostru program turistic pe măsură ce avem la îndemână și serviciile operatorului turistic și spre alte destinații.
Articol scris pentru SuperBlog 2019

luni, 7 octombrie 2019

Plăcerea cafelei și frumusețea varietății – ritualul unei zile perfecte!

Nu există zi din viața mea în care, înainte de a mă apuca de lucru, prin casă sau la serviciu, să nu mă atragă, ca un magNET, ideea de a prepara o ceașcă de cafea fierbinte sau măcar de ceai fierbinte, tari și energizante. Adesea merg în paralel cu preparatul băuturii fierbinți și cu ceea ce am deja în planul de lucru, tocmai pentru a termina mai repede lucrul înainte de a se răci complet cafeaua sau ceaiul.
Ca atare imi pun în funcțiune espressorul automat Phillips cumpărat din magazinul online magNET.ro. Pentru mine este aparatul ideal. Nu ai nevoie decât de o cantitate anume de boabe proaspete de cafea și îți poți prepara o imensă varietate de cafele exact după pofta inimii. Cu o singură personalizare la o atingere de buton aparatul ajustează concentrația și aroma băuturii, și totodată ajustează cantitatea de cafea și de lapte pentru a obține o spumă de lapte fină cu Latte Go. Cu ajutorul a doar trei setări diferite aparatul se potrivește perfect preferințelor fiecăruia dintre noi.
Aparatul este pus deja în funcțiune. Îl las să-și facă treaba liniștit, în timp ce eu mă apuc să lucrez. Deschid laptopul și încep să mă gândesc. De ce să mă apuc oare? Aș putea face un curs online de medicină. Dar mă gândesc că nu de mult, dintr-un exces de zel absolut inexplicabil, privind lucrurile la rece, am parcurs cea mai mare parte dintre cursurile pe care le aveam la dispoziție. Mă gândesc rapid că nu este rău să mai aștept ceva timp până să fac următorul curs; oricum nu am de gând să forțez lucrurile doar ca să impresionez lumea prin genialitatea mea științifică.
Trag cu urechea și cu coada ochiului la espressor. Toarce ca o pisică de plăcere în timp ce, se pare, fierbe apa pentru cafea. Continui să mă gândesc: să scriu pe blog sau să scriu articolul solicitat pentru revistă? Pun în balanță cele două variante. Articolul pentru blog se scrie mai repede, cel pentru revistă se cere „rumegat” ca și idee. Deși nu-mi place să amân lucrurile, mă gândesc că azi deja este cam târziu, așa că ar trebui să scriu ceva scurt și repede dacă vreau să am timp și pentru altceva. Mâine însă sper să mă apuc de scris ceva mai devreme. Așa că rămâne hotărât: azi blogul, mâine articolul pentru revistă.
  Cafeaua este deja gata și se scurge aburindă in ceașcă. Aștept să se scurgă și ultima picătură și iau ceașca plină lângă mine, savurând-o cu poftă în timp ce scriu rapid materialul pentru blog. Cafeaua fierbinte, concentrată, imi stimulează simțurile  și mintea, iar degetele mele parcă o iau razna pe tastatură.
 Am terminat de scris articolul și sorb cafeaua, savurând-o până la ultima picătură. Îmi aduc aminte că tocmai aștept un bun prieten. Îmi spun că nu se cade să dau dovadă de egoism și să mai prepar încă două cafele: una pentru mine, cealaltă pentru oaspetele care trebuie să sosească din clipă în clipă. Îi știu preferințele în materie de cafea, așa că prepar rapid două căni mari de cafea.
Ador să beau cafeaua împreună cu un prieten, deși nu-mi refuz niciodată o cafea băută în liniștea singurătății. Mai ales că am destul de mult de discutat cu amicul respectiv, o pot face cu mult mai bine în compania lui și a unei cafele fierbinți, tari și aburinde. Așa că discuția purtată la o cafea se dovedește mai plăcută și mai eficientă.
Cum nu sunt cafegiu înveterat, am întotdeauna pregătite și câteva căni de ceai pe care le „lungesc” savurarea, consumându-le mai mult de sete, pentru a suplini deficitul de apă. Ritmul alert de lucru nu îmi permite mereu un consum potrivit de apă pentru hidratarea organismului, așa că trebuie să îmbin utilul cu plăcutul pentru a mă rehidrata. Cafeaua? O ador, dar nu trebuie să fac exces. Mai este și mâine o zi...
Articol scris pentru SuperBlog 2019

***

  21 de lucruri pe care nu le știai despre România: 1. Aproximativ o treime din Munții Carpați se află în România, oferind peisaje uimitoare...