$$&

 M-am conformat!😂

19 mai - Ziua expunerii la soare. Uite 10 beneficii uimitoare ale razelor ultraviolete

Zilele senine și călduroase ne duc cu gândul la ore nesfârșite de plajă, pe malul mării sau la piscină. Azi, 19 mai, este marcată Ziua expunerii la soare. Pare o denumire ciudată, însă este un prilej de a ne aduce aminte beneficiile soarelui. Pentru că nu doar plantele absorb și metabolizează lumina soarelui. Ființele umane o fac și ele. Și chiar dacă nu suntem conștienți faptul că stăm la soare, ne ajută nu numai să avem o piele bronzată ci și să fim mai sănătoși.

 Medicii recomandă expunerea la razele soarelui deoarece aduce multe beneficii. Însă trebuie să fim foarte precauți pentru că excesele ne pot face mult rău.

Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh din Marea Britanie subliniază în mod special că beneficiile expunerii la soare pentru sănătatea inimii, de exemplu, depășesc cu mult riscul de a dezvolta cancer de piele, conform lifehack.org. Primăvara și vara sunt suficiente doar 10-20 de minute la soare pentru a obține doza optimă de vitamina D, atât de necesară pentru menținerea mai multor funcții vitale.

Iată 10 avantaje uriașe pentru sănătate ale expunerii moderate la soare:

1. Scade tensiunea arterială

Într-un studiu făcut de un grup de cercetători de la Universitatea din Edinburgh s-a descoperit că un compus numit oxid nitric care ajută la scăderea tensiunii arteriale este eliberat în vasele de sânge imediat ce lumina soarelui atinge pielea.

2. Îmbunătățește sănătatea oaselor

Cercetările indică o legătură directă între densitatea osoasă și vitamina D3 care reglează absorbția calciului și care este produsă de organism în urma expunerii la razele soarelui. Atunci când este destulă vitamina D3 în sânge, există un risc mai mic de a suferi fracturi.

3. Îmbunătățește funcția creierului

Există studii care arată că cei care s-au expus mai mult la soare aveau o funcție congitivă mai bună față de cei cu o expunere mai mică. De asemenea, lumina soarelui ajută la stimularea creșterii celulelor nervoase în partea creierului responsabilă de formarea, organizarea și stocarea amintirilor.

4. Ameliorează depresia ușoară

Privarea luminii solare poate provoca o afecțiune numită tulburare afectivă sezonieră (SAD), o formă de depresie frecventă în lunile de iarnă sau la persoanele care lucrează toată ziua în birouri. Cercetătorii au descoperit că în zilele însorite creierul produce mai multă serotonină, o substanță care îmbunătățește starea de spirit.

5. Îmbunătățește calitatea somnului

Expunerea la razele soarelui ajută organismul să producă melatonină (un hormon care ne face somnolenți și ne ajută să dormim). Fără soare, organismul nostru ar avea probleme în menținerea unei calități ridicate a somnului.

6. Diminuează simptomele Alzheimerului

Cercetările clinice au arătat că pacienții cu Alzheimer expuși la lumina soarelui au mai puține simptome de depresie, trezire nocturnă, agitație față de ceilalți.

7. Vindecă unele afecțiuni ale pielii

Lumina soarelui ajută la vindecarea afecțiunilor pielii, cum ar fi acneea, psoriazisul, eczema, icterul și alte infecții fungice ale pielii. Această metodă de tratament alternativă trebuie însă făcută sub supraveghere medicală pentru a preveni efectele secundare negative ale radiațiilor UV.

8. Stimulează creșterea la copii

Acest beneficiu este valabil mai ales pentru sugari. Studiile arată că expunerea regulată la soare în primele luni ale vieții unui bebeluș are un efect asupra înălțimii copilului.

9. Îmbunătățește sistemul imunitar

Expunerea la soare poate ajuta la suprimarea unui sistem imunitar hiperactiv, ceea ce ar putea explica de ce lumina solară este utilizată pentru tratarea bolilor autoimune precum psoriazisul. Iar numărul globulelor albe care au un rol cheie în apărarea organismului împotriva infecțiilor, crește odată cu expunerea la soare.

10. Reduce riscul anumitor tipuri de cancer

Studiile cercetătorilor au arătat că o creștere a vitaminei D în sânge aduce o scădere dramatică a riscului de a dezvolta orice formă de cancer cu 60%. Acest lucru confirmă beneficiile vitaminei D și expunerii la s oare în reducerea riscului de cancer.

___&&&

 S-a întâmplat în 19 mai1737: La această dată, episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu (1692-1768), cel care a pornit lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică, şi-a stabilit reşedinţa („a descălecat”) la Blaj, unde a ridicat clădiri şcolare, o mănăstire şi o catedrală.

Ioan Micu, numit ulterior Inochentie Micu-Klein (n. 1692, Sadu, judeţul Sibiu - d. 23 septembrie 1768, Roma, Italia) a fost preot greco-catolic, episcop, iluminist, baron, consilier imperial, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. S-a născut în familia unor ţărani români din localitatea Sadu, judeţul Sibiu. A absolvit cinci clase secundare la colegiul catolic din Cluj și a studiat ulterior la seminarul din Tirnavia, Slovacia. Prin diploma din 25 februarie 1729, împăratul austriac Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu episcop şi consilier imperial. El a urmat în scaunul episcopal după episcopul Ioan Giurgiu Patachi, decedat în anul 1727. La 5 septembrie 1729, el a primit titlul de baron, luându-şi numele de Klein, care-nsemna...Micu. În acelaşi an, la 23 septembrie s-a hirotonit, iar la 25 septembrie s-a călugărit, luând numele de Inochentie. La 5 noiembrie a fost consacrat episcop. După hirotonire a plecat la Viena, pentru a cere drepturi pentru românii din Transilvania, aşa cum au fost ele acordate de diplomele leopoldine.

A fost înscăunat episcop la Făgăraş la data de 28 septembrie 1732. Înainte de înscăunare a scris opt scrisori împăratului austriac Carol al VI-lea, prin care cerea drepturi pentru românii din Transilvania, afirmând că acesta este „cel mai vechiu în Transilvania şi totodată cel mai numeros căci Românii sunt de zece ori mai mulţi decât Ungurii, Saşii şi Secuii laolaltă". După înscăunare a scris alte şaisprezece scrisori având acelaşi subiect. Între 1734-1735 a stat la Viena, pentru a obţine de la împărat schimbarea domeniilor de la Sâmbăta de Jos şi Gherla cu cel de la Blaj. În 1737 a mutat sediul episcopiei de la Făgăraş la Blaj. La Blaj a strâns fonduri pentru repararea castelului din localitate şi pentru edificarea catedralei, a mănăstirii şi a şcolilor pe care dorea să le înfiinţeze. În 1738 a pus piatra de temelie a primei şcoli româneşti din Blaj. În acelaşi an a convicat un sinod eparhial, în timpul căruia a vorbit în numele „naţiunii române", ceea ce a constituit un act de mare curaj pentru acea vreme. În 1741 a pus piatra de temelie a mănăstirii, care va fi terminată în anul 1747.

În 1743 a obţinut de la împărăteasa Austriei, Maria Tereza, un rescript prin care se acordau preoţilor greco-catolici români locuri de casă, locuri de biserică, pentru iobagi dreptul a urma şcoli, dreptul de a nu mai fi maltrataţi, iar pentru nobilii români, dreptul de a accede în funcţii publice. La 23 ianuarie 1744, el a fost foarte aproape de a fi aruncat pe fereastră de membrii Dietei ardelene de la Sibiu pentru că îndrăznise să ceară drepturi pentru români. În acelaşi an au avut loc tulburări în rândul credincioşilor, din cauza călugărului sârb Visarion Sarai. Acesta a provocat românii ortodocşi să respingă greco-catolicismul şi pe preoţii greco-catolici. Aceasta, împreună cu convocarea ortodocşilor la un sinod greco-catolic, a făcut ca Inochentie să nu fie privit cu ochi buni de austrieci. În urma acestor tulburări, Inochentie Micu a fost cercetat la Viena, de către autorităţi, pentru răzvrătire împotriva statului. Împărăteasa Maria Tereza intenţiona să îl arunce în temniţă, astfel că Inochentie Micu a plecat de la Viena la Roma, în exil. Timp de mai mulţi ani s-a încercat înduplecarea Mariei Tereza de a-i permite lui Micu să se întoarcă, ceea ce nu s-a reuşit. 

În 1751 Inochentie Micu a renunţat la funcţia de episcop, asigurându-i-se o pensie anuală, care i-a fost plătită tot restul vieţii sale. A fost urmat în scaunul episcopal de episcopul Petru Pavel Aron. A rămas în exil la Roma un total de douăzeci şi patru de ani, timp în care a suferit de gută. A murit la 23 septembrie 1768, în Italia, la Roma. A fost înmormântat în biserica Madona del Pascolo din Roma. Rămăşiţele sale pământeşti au fost repatriate în România şi reînhumate la data de 19 octombrie 1997, fiind depuse în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, ctitoria lui Inochentie Micu-Klein.

Surse:

Albu, Corneliu - Dela Bobâlna la Alba Iulia (Lupta Transilvaniei pentru dreptate şi libertate), Editura Dacia Traiană, Bucureşti

Prunduş, Silvestru Augustin; Plaianu, Clemente - Catolicism şi ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de editură "Viaţa creştină", Cluj-Napoca, 1994

http://www.historica-cluj.ro/suplimente/SuplimentHistorica2013/7.pdf

https://www.egco.ro/2018/09/22/episcopul-greco-catolic-ioan-inocentiu-micu-klein/

http://www.bru.ro/blaj/lista-episcopilor/ps-ioan-inocentiu-m icu-klein/

&&&

 S-a întâmplat în 19 mai1887: În această zi, s-a născut Ion Jalea, sculptor. Ion Jalea (n. Casimcea, judeţul Tulcea - m. 7 noiembrie 1983) a fost un sculptor român, membru al Academiei Române. A urmat gimnaziul pentru băieţi „Mircea cel Bătrân" din Constanţa (1899) şi apoi Şcoala de Belle-Arte şi Meserii (1903-1907), aceasta fiind perioada în care şi-a descoperit talentul pentru artele plastice sub îndrumarea unuia dintre cei mai cunoscuţi pictori constănţeni ai vremii. Sprijinit de Primăria Constanţa, care i-a acordat o bursă, Ion Jalea şi-a continuat studiile la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, cu Frederick Storck şi Dimitrie Paciurea.

În 1912, el a debutat cu o expoziţie personală la Bucureşti, unde a expus lucrări inspirate din vechile basme româneşti: Sfarmă-Piatră, Briar, Remuşcarea etc. Şi-a desăvârşit educaţia artistică la Academia Julian din Paris şi la „Grande Chaumiere'', sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle. De asemenea, a lucrat şi în atelierul marelui sculptor impresionist Auguste Rodin. Ion Jalea a participat la Războiul de Reîntregire Naţională, pe frontul din Moldova, unde, în urma unei răni primite, şi-a pierdut braţul stâng. Pasiunea pentru sculptură şi talentul său l-au determinat să-şi depăşească limitările impuse de infirmitatea sa, continuând să îşi „modeleze" operele cu o singură mână.

În cadrul unei expoziţii colective, organizată la Iaşi de artiştii mobilizaţi, au fost expuse schiţele de front, în care artistul a evocat amintirea războiului, dar şi ororile faţă de tragediile pe care le-a provocat şi sentimentul de recunoştinţă pentru eroii căzuţi la datorie, toate aceste sentimente regăsindu-se transpuse în „Monumentul soldaţilor francezi căzuţi pe teritoriul României'' (Bucureşti, 1922), „Monumentul eroilor ceferişti'' (Bucureşti, 1923), „Monumentul dedicat soldaţilor români, foşti prizonieri în Germania'' (ridicat la Dieuse, Franţa), precum şi în basorelieful „Mausoleului de la Mărăşeşti'', realizat împreună cu Cornel Medrea.

Sculptorul român a întreprins călătorii de studii în: Franţa, Anglia, Italia (1923), URSS (1958, 1963), Austria (1961), Franţa (1962), SUA (1963), Japonia (1966).În 1922, a expus la Salonul de toamnă de la Paris. Din 1924, a participat la saloane oficiale, la expoziţii anuale de stat, la manifestări de artă românească, organizate la: Rotterdam şi Haga (1930); Zürich şi Bratislava (1943); Budapesta (1947); Moscova (1958); Helsinki, Leningrad, Budapesta, Bratislava, Minsk, Praga, Atena, Berlin, Belgrad (1960); Paris, Istanbul, Damasc, Alexandria, Cairo (1961); Pekin, Phenian (1966); Ulan Bator (1967); Torino (1970), precum şi la expoziţii internaţionale: Barcelona (1929); Paris (1937); New York (1939); Bienala de la Veneţia (1958); Berlin (1966); Anvers (1967); Paris (muzeul „Rodin'', 1971).

În 1915, 1923, 1936 (retrospectivă) a avut expoziţii personale la Bucureşti, organizate la Ateneul Român, Salonul oficial, Căminul Artelor, Sala Dalles.A acoperit cu activitatea sa bogată o perioadă de şase decenii, ciclurile sale tematice incluzând scene alegorice, religioase sau mitologice, scene de război sau de muncă, nuduri, portrete, figuri de ţărani, reliefuri şi basoreliefuri, statui, busturi, statuete, culminând cu lucrările sale monumentale.Dintre lucrările sale, realizate în cele mai diverse materiale - gips, bronz, piatră sau marmură : „Hercule doborând centaurul'', „Minerva'', „Bacante'', „Arcaş odihnindu-se'', „Spiru Haret'' (statuie, Bucureşti, 1935), „Monumentul infanteriei'' (Bucureşti, 1936), „Mihai Eminescu'' (Bucureşti), „'Mircea cel Bătrân'' (Tulcea), „Decebal'' (Deva), „Traian Demetrescu'' (Craiova), „La sapă'', „Muncitori cărând saci'', „Cu cobiliţa'', „Lăptăresele'' ş.a.

A fost membru corespondent (31 mai 1946; 2 noiembrie 1948) şi membru titular (21 martie 1963) al Academiei Române. De asemenea, a fost preşedinte activ (1956) şi preşedinte de onoare (1968) al Uniunii Artiştilor Plastici. În 1932 a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, iar în 1942 director în Ministerul Artelor. A fost premiat la Expoziţia internaţională de la Barcelona (1932) şi a primit Marele Premiu al Expoziţiei internaţionale de la Paris (1937), Premiul Naţional pentru sculptură (Barcelona, 1941), Premiul de Stat (1957). A fost distins cu titlurile de Maestru Emerit al Artei şi Artist al Poporului (1957).

Sculptorul Ion Jalea a murit la 7 noiembrie 1983, la Bucureşti, la vârsta de 96 de ani. În 1968, Ion Jalea a donat Muzeului de Artă din Constanţa, 108 dintre lucrările sale cele mai însemnate. O mică parte dintre acestea a fost expusă în clădirea principală a muzeului, restul de lucrări putând fi admirate în cadrul Muzeului de Sculptură „Ion Jalea'', înfiinţat cu ocazia acestei donaţii a artistului. Printre lucrările expuse se regăsesc autoportrete ale artistului, portrete ale părinţilor săi şi ale celor două fiice, portretul scriitorului Liviu Rebreanu şi un cap de Madonă de o inestimabilă valoare. Colecţia a fost întregită în 1984, cu o serie de alte sculpturi dăruite de familia artistului, ajungând astfel la un total de 227 de lucrări. Muzeul de sculptură „Ion Jalea" este găzduit de o clădire în stil naţional (neo-românesc) proiectată de arhitectul Victor Stephanescu după marele război, aflată în zona istorică a oraşului Constanţa

Surse:

https://www.litoralulromanesc.ro/muzeul_ion_jalea.htm

https://adevarul.ro/locale/constanta/ion-jalea-constanteanul-sculptat-viata-singura-mana-operele-superbe-expuse-lume-1_563f1cb6f5eaafab2c682002/index.html

http://www.eualegromania.ro/2015/09/17/ion-jalea-sculptorul-prins-intre-doua-lumi/

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/personalitati-din-constanta/portrete-oameni-care-au-facut-istorie-culturala-in-dobrogea-ion-jalea-galerie-foto-636717.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/07/documentar-35-de-ani-de-la-moartea-sculptorului-ion-jalea--205826

$$$

 S-a întâmplat în 19 mai1887: În această zi, s-a născut Ion Jalea, sculptor. Ion Jalea (n. Casimcea, judeţul Tulcea - m. 7 noiembrie 1983) a fost un sculptor român, membru al Academiei Române. A urmat gimnaziul pentru băieţi „Mircea cel Bătrân" din Constanţa (1899) şi apoi Şcoala de Belle-Arte şi Meserii (1903-1907), aceasta fiind perioada în care şi-a descoperit talentul pentru artele plastice sub îndrumarea unuia dintre cei mai cunoscuţi pictori constănţeni ai vremii. Sprijinit de Primăria Constanţa, care i-a acordat o bursă, Ion Jalea şi-a continuat studiile la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, cu Frederick Storck şi Dimitrie Paciurea.

În 1912, el a debutat cu o expoziţie personală la Bucureşti, unde a expus lucrări inspirate din vechile basme româneşti: Sfarmă-Piatră, Briar, Remuşcarea etc. Şi-a desăvârşit educaţia artistică la Academia Julian din Paris şi la „Grande Chaumiere'', sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle. De asemenea, a lucrat şi în atelierul marelui sculptor impresionist Auguste Rodin. Ion Jalea a participat la Războiul de Reîntregire Naţională, pe frontul din Moldova, unde, în urma unei răni primite, şi-a pierdut braţul stâng. Pasiunea pentru sculptură şi talentul său l-au determinat să-şi depăşească limitările impuse de infirmitatea sa, continuând să îşi „modeleze" operele cu o singură mână.

În cadrul unei expoziţii colective, organizată la Iaşi de artiştii mobilizaţi, au fost expuse schiţele de front, în care artistul a evocat amintirea războiului, dar şi ororile faţă de tragediile pe care le-a provocat şi sentimentul de recunoştinţă pentru eroii căzuţi la datorie, toate aceste sentimente regăsindu-se transpuse în „Monumentul soldaţilor francezi căzuţi pe teritoriul României'' (Bucureşti, 1922), „Monumentul eroilor ceferişti'' (Bucureşti, 1923), „Monumentul dedicat soldaţilor români, foşti prizonieri în Germania'' (ridicat la Dieuse, Franţa), precum şi în basorelieful „Mausoleului de la Mărăşeşti'', realizat împreună cu Cornel Medrea.

Sculptorul român a întreprins călătorii de studii în: Franţa, Anglia, Italia (1923), URSS (1958, 1963), Austria (1961), Franţa (1962), SUA (1963), Japonia (1966).În 1922, a expus la Salonul de toamnă de la Paris. Din 1924, a participat la saloane oficiale, la expoziţii anuale de stat, la manifestări de artă românească, organizate la: Rotterdam şi Haga (1930); Zürich şi Bratislava (1943); Budapesta (1947); Moscova (1958); Helsinki, Leningrad, Budapesta, Bratislava, Minsk, Praga, Atena, Berlin, Belgrad (1960); Paris, Istanbul, Damasc, Alexandria, Cairo (1961); Pekin, Phenian (1966); Ulan Bator (1967); Torino (1970), precum şi la expoziţii internaţionale: Barcelona (1929); Paris (1937); New York (1939); Bienala de la Veneţia (1958); Berlin (1966); Anvers (1967); Paris (muzeul „Rodin'', 1971).

În 1915, 1923, 1936 (retrospectivă) a avut expoziţii personale la Bucureşti, organizate la Ateneul Român, Salonul oficial, Căminul Artelor, Sala Dalles.A acoperit cu activitatea sa bogată o perioadă de şase decenii, ciclurile sale tematice incluzând scene alegorice, religioase sau mitologice, scene de război sau de muncă, nuduri, portrete, figuri de ţărani, reliefuri şi basoreliefuri, statui, busturi, statuete, culminând cu lucrările sale monumentale.Dintre lucrările sale, realizate în cele mai diverse materiale - gips, bronz, piatră sau marmură : „Hercule doborând centaurul'', „Minerva'', „Bacante'', „Arcaş odihnindu-se'', „Spiru Haret'' (statuie, Bucureşti, 1935), „Monumentul infanteriei'' (Bucureşti, 1936), „Mihai Eminescu'' (Bucureşti), „'Mircea cel Bătrân'' (Tulcea), „Decebal'' (Deva), „Traian Demetrescu'' (Craiova), „La sapă'', „Muncitori cărând saci'', „Cu cobiliţa'', „Lăptăresele'' ş.a.

A fost membru corespondent (31 mai 1946; 2 noiembrie 1948) şi membru titular (21 martie 1963) al Academiei Române. De asemenea, a fost preşedinte activ (1956) şi preşedinte de onoare (1968) al Uniunii Artiştilor Plastici. În 1932 a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, iar în 1942 director în Ministerul Artelor. A fost premiat la Expoziţia internaţională de la Barcelona (1932) şi a primit Marele Premiu al Expoziţiei internaţionale de la Paris (1937), Premiul Naţional pentru sculptură (Barcelona, 1941), Premiul de Stat (1957). A fost distins cu titlurile de Maestru Emerit al Artei şi Artist al Poporului (1957).

Sculptorul Ion Jalea a murit la 7 noiembrie 1983, la Bucureşti, la vârsta de 96 de ani. În 1968, Ion Jalea a donat Muzeului de Artă din Constanţa, 108 dintre lucrările sale cele mai însemnate. O mică parte dintre acestea a fost expusă în clădirea principală a muzeului, restul de lucrări putând fi admirate în cadrul Muzeului de Sculptură „Ion Jalea'', înfiinţat cu ocazia acestei donaţii a artistului. Printre lucrările expuse se regăsesc autoportrete ale artistului, portrete ale părinţilor săi şi ale celor două fiice, portretul scriitorului Liviu Rebreanu şi un cap de Madonă de o inestimabilă valoare. Colecţia a fost întregită în 1984, cu o serie de alte sculpturi dăruite de familia artistului, ajungând astfel la un total de 227 de lucrări. Muzeul de sculptură „Ion Jalea" este găzduit de o clădire în stil naţional (neo-românesc) proiectată de arhitectul Victor Stephanescu după marele război, aflată în zona istorică a oraşului Constanţa

Surse:

https://www.litoralulromanesc.ro/muzeul_ion_jalea.htm

https://adevarul.ro/locale/constanta/ion-jalea-constanteanul-sculptat-viata-singura-mana-operele-superbe-expuse-lume-1_563f1cb6f5eaafab2c682002/index.html

http://www.eualegromania.ro/2015/09/17/ion-jalea-sculptorul-prins-intre-doua-lumi/

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/personalitati-din-constanta/portrete-oameni-care-au-facut-istorie-culturala-in-dobrogea-ion-jalea-galerie-foto-636717.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/07/documentar-35-de-ani-de-la-moartea-sculptorului-ion-j alea--205826

&&&

 S-a întâmplat în 19 mai1910: În această zi, s-a născut pictorul Ion Ţuculescu. Ion Țuculescu s-a născut la Craiova, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Ioan P. Ţuculescu, a fost institutor şi, mai târziu, director timp de aproape trei decenii la Şcoala „Ion Heliade Rădulescu'' din Craiova, iar mama sa, Verginica Ţuculescu, era institutoare la aceeaşi şcoală. În oraşul natal, a urmat şcoala primară şi liceul.A fost foarte ataşat de bunicul său, Ion Papinian, „Tata Mare'' cum îi spuneau copiii, fiind crescut de acesta până la vârsta şcolară.

Întâiul pictor pe care l-a văzut lucrând şi care a lăsat o puternică impresie asupra sa a fost Eustaţiu Stoenescu. A urmat cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova, unde a studiat desenul cu profesorul Eugen Ciolac, dar a trecut, în câteva rânduri, pentru lecţii particulare, şi prin atelierul pictoriţei craiovene Freda Tribalsky. Prima expoziție la care a fost remarcată prezența „pictorului diletant Ion Țuculescu” – alături de a fratelui său, Șerban – este cea organizată în1925, în sala de recepții a Palatului Administrativ al județului Dolj. După ce, un timp, a frecventat atelierul profesorului Gh.Teodorescu-Romanaţi, Ţuculescu a încercat să ilustreze, dar fără succes – cum avea să mărturisească mai târziu – celebra tragedie a lui Goethe, Faust. Descurajat şi cu credinţa că nu este suficient de talentat pentru a continua să se ocupe de pictură, s-a hotărât, la cererea tot mai insistentă a tatălui său, să-şi îndrepte paşii către Facultatea de Ştiinţe Naturale şi apoi spre cea de Medicină din Bucureşti, obținând doctoratul, în 1939, cu calificativul magna cum laude.

Autentica sa vocaţie pentru pictură avea, însă, să-şi spună cuvântul şi să dea roade nu peste mulţi ani. In 1938, prima expoziție personală în sala Ateneului Român din București s-a constituit într-un mare şi neaşteptat succes.În anii următori, Țuculescu participă la Salonul Oficial, la expoziţiile „Tinerimii Artistice” şi la alte expoziţii colective, iar, in 1942, este prezent la Bienala internaţională de artă de la Veneţia. Până în 1947, el deschide şapte expoziții personale, însă, în următorii zece ani, Ion Ţuculescu nu mai are acces la aproape nicio manifestare expoziţională, din pricina inaderenţei la noua linie estetică impusă de sovietici. În această perioadă este cercetător la Academia Română şi şef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc. În 1956 deschide o expoziţie în propria locuinţă, iar, din 1957, reîncepe să participe la expoziţii colective. La 27 iulie 1962, în urma unei boli neiertătoare, Ion Țuculescu se stingea din viaţă, la numai cincizeci şi doi de ani, aproape izolat, puţin cunoscut de public şi chiar de confraţi, total ignorat de autorităţi. Este înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.

În 1965, la Sala Dalles din Capitală, a fost organizată prima expoziţie retrospectivă Ion Ţuculescu, care a revelat publicului existența unuia dintre marii pictori europeni ai epocii de după război.În anul următor, România a participat la Bienala de artă de la Veneţia cu 80 dintre lucrările sale. Petru Comarnescu a scris prima monografie Țuculescu, aparută în 1967, iar Muzeul de Arta din Craiova a inaugurat, în 1973, Secția Ion Țuculescu. Vorbind despre existența acestui mare artist, Geo Bogza scria: „Ion Țuculescu a pictat până în ultima clipă, credincios țelului său, lăsând în urma lui o operă trainică și cutezătoare, cu care, în anii următori, poporul nostru se va mândri tot mai mult, cum s-a petrecut și cu opera lui Constantin Brâncuși. Biruința lui Țuculescu este mare și pilduitoare, fiindcă este una dintre acele biruințe de după moarte care, din timp în timp, ne zguduie conștiințele și îmbogățesc tezaurul spiritual al omenirii.”

Surse:

https://www.artline.ro/Pictori-romani--Ion-Tuculescu--13657-1-n.html

http://www.eualegromania.ro/2015/10/09/ion-tuculescu-pictorul-diletant-o-personalitate-complexa-a-culturii-romane/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/07/27/documentar-55-de-ani-de-la-moartea-pictorului-ion-tuculescu-0 3-46-17

&&&

 S-a întâmplat în 19 mai1919: La această dată, a fost înfiinţată organizaţia non guvernamentală „Save the Children” pentru apărarea drepturilor copilului. Face parte din „International Save the Children Alliance” care este compusă din alte 27 de organizaţii naţionale. „International Save the Children Alliance este un ONG cu statut consultativ pe lângă Consiliul Economic şi Social al ONU. Am avut onoarea acum două decenii să lucrez îndeaproape cu reprezentanți ai acestei organizații în Irak și depun mărturie că oamenii lucrau cu o rară dedicație pentru oameni și pe care nu am văzut-o prin alte părți!

Povestea „Save the Children” începe în 1919, atunci când Eglantyne Jebb, revoltată de consecințele Primului Război Mondial (zeci de mii de copii mureau zilnic din cauza bolilor și a foametei în toate țările Europei), înființează „Save the Children Fund”, urmând ca, un an mai târziu, în 1920, să fondeze la Geneva prima mișcare internațională pentru copii „The International Save the Children Union”, având ca membri „Save the Children Fund” și „Rädda Barnen” (Salvați Copiii Suedia). Aceeași Eglantyne Jebb redactează documentul care devine Declarația Drepturilor Copilului, adoptată în 1924 de Liga Națiunilor Unite și sursă de inspirație pentru viitoarea Convenție cu privire la Drepturile Copilului adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1989 și ratificată de România în 1990. Devotați crezului lui Eglantyne Jebb, „salvarea copiilor din întreaga lume reprezintă un lucru imposibil doar dacă refuzăm să-l realizăm”, toți cei care au aderat, de-a lungul anilor, la principiile „Save the Children” – angajați și voluntari, deopotrivă, au dezvoltat mereu programele pentru copii, astfel încât niciunui copil din lume să nu-i fie refuzat dreptul la viață, educație, protecție și participare. Scopul principal al asociației „Save the Children” este dezvoltarea proiectelor care aduc îmbunătățiri substanțiale și de lungă durată în folosul copiilor.

La noi, organizaţia „Salvaţi Copiii România” a fost înfiinţată în anul 1990 şi a devenit membră a organizaţiei „International Save the Children Alliance” în anul 1997. „Salvați Copiii România” este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile și protecția copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele Organizației sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenție deosebită către cei aflați în situații dificile - copiii din comunitățile dezavantajate, copiii victime ale violenței, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiați etc. Peste 1.340.000 copii au fost implicați în campaniile și programele desfășurate de Organizație. „Salvați Copiii România” este membru al „Save the Children International”, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări. Misiunea organizației „Salvați Copiii România” este de a obține progrese marcante privind modul în care copiii sunt tratați și de a produce schimbări imediate și de durată în viața acestora. Viziunea „Salvați Copiii România” este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viață, protecție, dezvoltare și participare.

Surse:

https://www.savethechildren.net/

https://www.salvaticopiii.ro/

https://www.salvaticopiii.ro/cine-suntem/povestea-save-the-ch ildren

&&&

 S-a întâmplat în 19 mai 1947: În această zi, s-a născut actorul italian Michele Placido. De fapt, Michele Placido este actor, regizor și scenarist italian. Este cunoscut în România în special pentru rolul lui Corrado Cattani din serialul de televiziune La piovra (Caracatița).

Michele Placido s-a născut în Ascoli Satriano, într-o familie săracă din Rionero in Vulture, Basilicata. Este descendent al bine-cunoscutului Carmine Crocco. A studiat actoria la Centro Sperimentale di Cinematografia din Roma, și apoi împreună cu Silvio D'Amico a studiat și la Academia de Arte Dramatice. Și-a făcut debutul ca actor în piesa Midsummer's Night Dream din 1969. Doi ani mai târziu a început să joace în filme, în regia lui Luigi Comencini, Mario Monicelli, Salvatore Samperi, Damiano Damiani, Francesco Rosi, Walerian Borowczyk, Marco Bellocchio, Paolo Cavara și Carlo Lizzani. 

Primul său succes l-a cunoscut cu rolul soldatului Paolo Passeri din Marcia trionfale (1976, regizat de Bellocchio), rol pentru care el a câștigat un premiu David di Donatello. Peste doi ani a câștigat premiul Ursul de Argint pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 29, pentru rolul muncitorului homosexual din melodrama ironică Ernesto (1978, regizată de Samperi). A apărut în câteva filme TV din anii 1970, dar anul 1983 a marcat începutul celei mai mari popularități a sale, prin rolul principal al inspectorul de poliție ce investighează Mafia în serialul Caracatița, de Damiano Damiani. Și-a reluat rolul în următoarele trei părți ale serialului, până când personajul său a fost asasinat. După aceasta a apărut într-un număr de filme și producții de televiziune în calitate de om al legii ce se ocupă cu crima organizată, printre care și filmul semibiografic despre Giovanni Falcone, în care l-a jucat pe judecătorul titular. În 2008, într-o răsturnare de roluri, Placido l-a portretizat pe capul longeviv al mafiei, Bernardo Provenzano, în filmul L'ultimo padrino.

Michele Placido a fost căsătorit cu actrița Simonetta Stefanelli; cei doi au divorțat în 1994. Stefanelli este cunoscută pentru rolul primei soții a lui Michael Corleone în filmul Nașul. Fiica lor, Violante Placido, de asemenea este actriță. Din 2012, Michele Placido este căsătorit cu actrița Federica Vincenti (n. 8 noiembrie 1983), după ce anterior au avut o relație de zece ani. Au divorțat în decembrie 2017.Actorul are cinci copii, iar în urma lui se află trei căsnicii și o mulțime de aventuri, unele încheiate cu nașterea unor copii. 

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/michele-placido-15372/

http://stiri.tvr.ro/va-amintiti-de-comisarul-cattani-actorul-michele-placido-interpretul-celebrului-comisar-impline-te-70-de-ani_74327.html#view

https://www.avantaje.ro/articol/cum-arata-astazi-actorii-din-caracatita-serialul-care-i-a-tinut-cu-sufletul-la-gura-pe-romani/39th-moscow-international-film-festival

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/05/19/documentar-actorul-italian-michele-placido-interpretul-comisarului-cattani-implineste-70-de-ani-08-31-22

https://www.facebook.com/vmarkus.ro/posts/ne-a-desp%C4%83r%C8%9Bit-b%C4%83tr%C3%A2ne%C8%9Bea-michele-placido-are-79-de-ani-so%C8%9Bia-lui-41-iar-c%C4%83snici/9302993 16529070/