&&&

 S-a întâmplat în 12 mai1942: La această dată, s-a născut Aurelian Andreescu, cântăreț român de muzică ușoară (n. București- d. 22 iulie 1986, Constanța). Aurelian Andreescu s-a născut în București, fiind fiul lui Spiridon Andreescu și al Mariei Andreescu. A fost căsătorit timp de şapte ani cu Ana Ciumetti, în anul 1968  dar a divorţat, unul dintre motive fiind şi problema sterilităţii lui Aurelian. S-a recăsătorit cu Mariella Dumitriu, în anul 1976, balerină la Teatrul „Constantin Tănase”, şi împreună au înfiat un băieţel în vârstă de 2 ani, abandonat la Leagănul de copii. În 1991, Mariella se mută în Canada împreună cu fiul lor.

A debutat la Festivalul Național de Muzică Mamaia la prima ediție în anul 1963 cu melodia „În tot ce e frumos pe lume" de Elly Roman. Este unul din cei mai „curtați" interpreți de muzică ușoară de către compozitorii vremii. Aurelian Andreescu susține programe muzicale la cele mai selecte baruri și cluburi de noapte din București și de pe litoral. Din anul 1965 s-a angajat la Teatrul Constantin Tănase. Împreună cu colectivul teatrului a efectuat turnee în mai multe țări din Europa, precum și în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obținut locul al III-lea la Festivalul Internațional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la „Ziua discului". 

A făcut parte din echipa României alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971.În anul 1973 Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia „Alerg printre Stele" a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu și a deschis recitalul lui Johnny Hallyday. De-a lungul carierei, a înregistrat peste două sute de melodii. Aurelian Andreescu a murit la 44 de ani, în anul 1986, suferind de ciroză. Este înmormântat în cimitirul Ghencea din București. Din anul 1993, la teatrul Constantin Tănase are loc anual Festivalul de Muzică Ușoară „Aurelian Andreescu". Lucky Marinescu a plecat din România în 1985, iar la revenirea în țară, alături de regretatul ei soț, Constantin Barbu, a fost unul dintre oamenii care au sponzorizat Festivalul „Aurelian Andreescu", contribuind financiar, și făcând parte din juriu. Mihai Trăistariu a fost descoperit în urma participării la acest festival. Primul câștigător al Trofeului „Aurelian Andreescu" este Marian Stere, actualmente textier și redactor la Radio România Internațional. Lucky Marinescu era de părere că numele lui Aurelian Andreescu trebuie reactualizat, așa cum trebuie să se întâmple cu alte nume mari, cum ar fi Dan Spătaru, Laura Stoica sau Gil Dobrică.

Poate cel mai valoros interpret pe care l-a avut vreodată muzica uşoară românească, cu o voce tremolată, viguroasă, dar caldă şi sensibilă în acelaşi timp, cel care cânta în primul rând pentru satisfacţia sa, având capacitatea de a imprima oricărei melodii harul său lăsat de Dumnezeu, Aurelian Andreescu a fost, cu siguranţă, un adevărat zeu în sălile de concert, în cele mai căutate restaurante de pe Litoral şi cele mai scumpe şi selecte baruri din Bucureşti, deşi n-a fost nici pe departe atât de apreciat, pe cât de uriaş i-a fost talentul.„Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica ușoară românească din timpul său, și nu numai. Cânta pentru satisfacția sa. Avea vocea tremolată, viguroasă, încânta publicul pe care l-a iubit și respectat totdeauna .Era echilibrat și avea sufletul nobil.”- Temistocle Popa

Surse:

Ionescu, Doru (2005).Timpul chitarelor electrice (vol. 1, ediția I), Editura Humanitas Educațional.

https://identitatea.ro/fost-odata-aurelian-andreescu-unul-dintre-cei-mai-mari-artisti-romani/

https://radioromaniacultural.ro/greii-muzicii-usoare-romanesti-aurelian-andreescu/

https://jurnalul.antena3.ro/timp-liber/monden/aurelian-andreescu-un-destin-dramatic-71628.html

https://taifasuri.ro/index.php/taifasuri/la-taifas/11617-aurelian-andreescu-secretele-unui-om-stralucitor-ca-un-imperiu-nr549-sapt29-oct-04 -noi-2015

$$$

 S-a întâmplat în 12 mai1945: În această zi, armata românã şi-a încheiat participarea la acțiunile militare din cel de-al doilea rãzboi mondial. Efectivele sale angajate în lupte s-au cifrat la aproape 540.000 de combatanţi. Prin rapturile teritoriale din 1940, guvernul României a primit declaraţii de război nescrise de la vecinii săi hrăpăreţi: Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi Bulgaria. Administraţia românească, unităţile militare româneşti şi o parte din populaţia românească, aflată în provinciile româneşti furate de către vecini, au suferit mari umilinţe din partea trupelor de ocupaţie şi a unor extremişti localnici, care au trecut de partea ocupanţilor. 

Au fost atacaţi, răniţi, omorâţi şi jefuiţi de bunurile materiale unii reprezentanţi ai administraţiei româneşti şi unele cadre militare active şi în rezervă, care s-au opus ocupării teritoriilor româneşti şi jefuirii mijloacelor materiale de luptă. Un număr însemnat de români din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa a fost dus în gulagurile din Siberia de către ocupanţii ruşi. Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinţe în viaţa internă şi externă a României, care s-au repercutat negativ asupra capacităţii de apărare a ţării, numărul cetăţenilor mobilizaţi reducându-se simţitor.

Rămasă singură în faţa agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat și sub presiunea directă a Germaniei naziste, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian, iar în octombrie acelaşi an au pătruns în ţară primele trupe germane. După înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusă de dictatura militară a lui Ion Antonescu, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei României (1933-1934). Continuând politica imperialistă de cuceriri teritoriale şi de subjugare a altor popoare, Germania nazistă, încălcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 şi tratatul de frontieră şi prietenie din 28 septembrie 1939, a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 (planul Barbarosa din decembrie 1940).

Alături de forţele Wehrmachtului au participat la război Italia, Finlanda, Ungaria, România, precum şi unităţi militare din Slovacia, Croaţia, Franţa vichystă, Olanda, Belgia şi Spania. România a participat la război, alături de Germania nazistă, cu scopul eliberării teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa şi Basarabiei au fost eliberate, prin luptele dârze desfăşurate de Armatele a 3-a şi a 4-a Române şi Armata a 11-a Germană, subordonate Grupului de Armate general Ion Antonescu. În perioada desfăşurării acţiunilor de luptă  pierderile armatei române s-au cifrat la 4.112 morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi (6% din efectivele totale angajate în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941). La cererea insistentă a lui Hitler, armata română a participat, de la 8 august 1941, la acţiunile militare din operaţia militară Odessa (Armata a 4-a Română) şi la luptele dintre Nistru şi Bug (Armata a 3-a Română), până la capitularea fortăreţei Odessa (16 octombrie 1941). După această dată, o parte a efectivelor Armatei a 4-a a rămas în Ucraina, pentru asigurarea ordinei şi pazei, în timp ce Armata a 3-a Română (Corpurile de vânători de munte şi de cavalerie), în colaborare cu Armata a 11-a Germană, a desfăşurat lupte crâncene între Bug şi Nipru, pătrunzând în Crimeea. Pierderile armatei române în operaţia militară de la Odessa au fost de aproximativ 49.000 de militari.

De la data de 15 iunie 1942, unităţile militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad, acţionând în condiţii deosebit de grele datorate reliefului, climei şi lipsurilor materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniţii, echipament gros pentru iarnă, alimente şi medicamente). Luptând până la data de 3 februarie 1943, armata română a suferit mari pierderi materiale şi umane. Au fost pierduți 155.010 ostaşi din cei 228.072 câți au avut, la 19 noiembrie 1942, Armata a 3-a şi Armata a 4-a. Din luna martie 1943, cu efective subţiate, armata română a fost retrasă pe teritoriul dintre Nipru şi Nistru. În Caucazul de Vest au rămas Diviziile 19 Infanterie, 6 Cavalerie şi 9 Cavalerie, care au acţionat în subordinea unui comandament românesc, precum şi Diviziile 10 Infanterie, 2 Munte şi 3 Munte, subordonate unor grupări operative germane, însumând 64.606 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi. În luna iunie 1943, Divizia 19 Infanterie a fost trecută pe litoralul Mării Negre, pe frontul din Kuban fiind introdusă Divizia 10 Infanterie, iar Divizia 3 Munte a fost retrasă în Crimeea. 

În luna octombrie 1943, se aflau pe frontul din Crimeea Diviziile 1, 2 şi 3 Munte, 10 şi 19 Infanterie, 6 şi 9 Cavalerie. Din cauza marilor pierderi suferite  în efective, Diviziile 4 Munte şi 24 Infanterie au fost unite sub denumirea de Divizia 4/24 Infanterie, această mare unitate fiind trimisă în zona Herson. În lunile aprilie-mai 1944, au fost aduşi în ţară, din Crimeea, 42.190 de militari români, dintre care 39.134 pe mare şi 3.056 pe calea aerului, aceștia reprezentând 90% din efectivele retrase de la Sevastopol. Pierderile suferite în  perioada martie – mai 1944 au fost de 22.522 de militari români. La începutul lunii aprilie 1944, Armata a 3-a Română avea în compunere Diviziile 14, 15, 21, 4/24 Infanterie şi Comandamentul 104 „Siret”, iar Armata a 4-a Română avea Corpul 1 Armată (cu Diviziile 6 şi 20 Infanterie şi Comandamentul 104 Munte), Corpul 4 Armată (cu Diviziile 3 Infanterie, 18 Munte şi Comandamentul 101 Munte) şi Corpul 5 Armată (cu Diviziile 4 Infanterie, 1 Gardă şi Regimentul 9 Grăniceri). În rezervă se aflau Diviziile 1 şi 8 Infanterie şi Comandamentul 103 Munte, iar sub comandament german acţionau Diviziile 10 şi 18 Infanterie, 5 Cavalerie şi Detaşamentul Blindat. Armata a 3-a a fost trecută în apărare pe litoralul Mării Negre, între gurile Dunării şi Cetatea Albă. Armata a 4-a Română a fost dispusă între Ungheni şi Boroaia, la 30 km sud-vest de Suceava.

Epuizată datorită pierderilor suferite în lupte, România şi-a intensificat activitatea diplomatică în 1943 şi 1944 în vederea ieşirii din război. S-au înmulţit contactele directe ale guvernului antonescian cu reprezentanţii Naţiunilor Unite de la Stokholm şi Cairo şi cu ale unor state neutre. La data de 12 aprilie 1944, la opt zile de la bombardamentul masiv al aviaţiei inamice asupra Bucureştiului şi a zonei Prahovei, Uniunea Sovietică a propus României încheierea unui armistiţiu unilateral, pe care mareşalul Ion Antonescu l-a respins, întrucât era dezavantajos  pentru România. Situaţia militară grea de pe frontul Târgu Neamţ – Paşcani – Târgu Frumos – Iaşi – Chişinău – Tighina a grăbit înlăturarea guvernul antonescian şi propunerea încheierii armistiţiului cu Naţiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovietică. Răsturnarea prin forţă a guvernului antonescian a început cu arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu, în ziua de 23 august 1944 (aceştia au fost convocaţi la Palatul Regal de către Regele Mihai), şi ulterior a altor membri din guvern. Deşi în ziua de 22 august 1944 guvernul sovietic, prin Ana Kolontai, ambasador la Stocholm, a trimis mareşalului Ion Antonescu documentul prin care se acceptau condiţiile puse de guvernul României, Grigore Niculescu-Buzeşti, din Centrala Ministerului de Externe, sfătuit de Iuliu Maniu, a trimis documentul la Palatul Regal.

Sfătuit de consilierii săi, regele a acționat decisiv. În seara zilei de 23 august 1944, după ora 22:00, regele Mihai a transmis la radio Comunicatul către ţară, prin care poporul român era anunţat de arestarea guvernului antonescian, înlocuirea lui cu un nou guvern de uniune naţională, prezidat de generalul de corp de armată Constantin Sănătescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, prin reprezentantul său, Uniunea Sovietică (care s-a înfăptuit abia la data de 12 septembrie 1944, fapt ce a condus la capturarea de către Armata sovietică a peste 150.000 de ostaşi români şi multe bunuri materiale), încetarea operaţiilor militare împotriva armatei sovietice şi întoarcerea armelor împotriva armatei Germaniei naziste. A urmat apoi comunicatul şefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Gheorghe Mihail, care a prezentat Directiva Operativă pentru comandanţii celor două armate şi comandanţii marilor unităţi şi unităţi militare din armata română. Pentru românii din Bucovina de Nord şi Basarabia a reînceput calvarul ocupaţiei sovietice, când armata sovietică a pătruns în Cernăuţi (29 martie 1944) şi Chişinău (24 august 1944) şi a reinstaurat puterea sovietelor, ceea ce a generat numeroase probleme de ordin social, economic şi cultural.

Armata română a început acţiunile militare de dezarmare a trupelor germane încă din noaptea de 23/24 august 1944, acestea încheindu-se la 31 august 1944. Cele mai dârze și dure lupte s-au desfăşurat în capitală, în împrejurimile capitalei, pe Valea Prahovei, în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Ţara Bârsei şi nord-vestul Moldovei. Armata română şi formaţiunile populare participante la aceste acţiuni militare au pierdut aproximativ 9.500 de oameni. Desprinderea României din coaliţia cu Germania hitleristă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite a însemnat prăbuşirea frontului german în Balcani, scurtarea cu cel puţin şase luni a războiului în Europa şi deschiderea căilor pentru ofensiva armatei sovietice spre Budapesta, Praga, Viena și Berlin. Ziua de 23 august 1944 a creat condiţiile necesare pentru recunoaşterea de către Naţiunile Unite a drepturilor României asupra părţii de nord a Transilvaniei, care a fost eliberată la 25 octombrie 1944, prin jertfele celor peste 59.000 de ostaşi români care au luptat aici în perioada 1 septembrie – 25 octombrie 1944, în colaborare cu armata sovietică.

La 12 septembrie, destul de târziu, dar eram la cheremul sovieticilor, România semnează Armistițiul cu Națiunile Unite, asumându-și obligația de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localități românești de sub ocupație maghiaro-germană: Carei și Satu-Mare. În continuare, România participă la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta cca. 567.000 de soldați. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei și în Munții Tatra, acestea fiind soldate cu mari pierderi de vieți omenești. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenței sovietice în România. Punctele cel mai occidentale eliberate de armata română în ofensiva împotriva Germaniei naziste au fost orașele Chotěboř și Humpolec, la 90 km est de Praga, în ziua de 4 mai 1945. 

În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război, iar în ochii aliaților apuseni, un stat dușman învins. Delegația română la tratativele de pace de la Paris a argumentat că și guvernul Pétain, singurul legal în Franța în perioada iunie 1940 - august 1944, fusese un aliat al Germaniei fără ca asta să tăgăduiască Franței dreptul de a fi numărată printre cobeligeranți, dar URSS și-a impus punctul de vedere și prin condițiile Tratatului de la Paris din 1947, Aliații au refuzat României statutul de stat cobeligerant. 

Deși URSS-ului i-a fost recunoscută definitiv anexarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, iar Bulgariei recuperarea Cadrilaterului, totuși contribuția României de partea Aliaților nu rămâne total fără urmări. În ciuda încercărilor Ungariei de a „conserva” Oradea și Satu-Mare, nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, până la frontiera trasată în 1919/1920 de comisia internațională condusă de geograful francez Emmanuel de Martonne, care este și frontiera actuală. Nordul Bucovinei și partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit o nouă republică a URSS denumită „RSS Moldovenească". Aceasta a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova.

La 6 martie 1945, Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND cu dominantă comunistă, care deținea 14 ministere. Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin abdicarea silită a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia în exil forțat.

Surse:

Col. dr. Ion Alexandrescu (coord), România în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Editura Militară, Bucureşti, 1989

Dinu C. Giurescu, „România în al doilea război mondial: (1939 - 1945)”, Editura ALL Educational, Bucureşti,1999, 

Ioan Scurtu, „România în anii celui de-al doilea război mondial”, Bucureşti, 1989

Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Editura Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999

http://www.consiliul-unirii.ro/2017/07/08/armata-romana-in-cel-de-al-doilea-razboi-mondial/

https://www.idr.ro/publicatii/PRIZONIERII_ROMANI _URSS_1941-1956.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 12 mai1995: În această zi, a murit antrenorul de fotbal Ştefan Kovacs (cunoscut și sub ortografierea Ștefan Covaci). Ștefan Kovács, cunoscut ca Piști Kovács (n. 2 octombrie 1920, Timișoara - d. Cluj), a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal. A fost fratele fotbalistului Miklós (Nicolae) Kovács. Ștefan Kovacs se descria ca fiind „român după mamă, ungur după tată, evreu dupa bunici şi puţin sârb după străbunici”. 

S-a născut în 1920, la Timișoara, și ca fotbalist, a jucat cu precădere la echipe din Cluj: Ferar, CFR și Universitatea. Înainte de al doilea război mondial, Ștefan Kovacs a apucat să joace și trei ani în Belgia, la Charleroi. Fratele său, Miklos Kovacs, a jucat pentru naționala României la primul Campionat Mondial de Fotbal, cel din 1930, desfășurat în Uruguay. Ulterior, a ales naționala Ungariei. Ștefan Kovacs s-a apucat de antrenorat la vârsta de 33 de ani și după ce a stat pe banca Universității Cluj și a Naționalei României ca antrenor secund, a ajuns la Steaua. A antrenat echipa Armatei între 1967 și 1971, timp în care a câștigat un campionat și trei cupe ale României. În cealaltă parte a continentului, Ajax Amsterdam, campioana en-titre a Europei, începea căuta un nou antrenor. Cel cu care câștigase Cupa Campionilor își anunțase intenția de a pleca la Barcelona, așa că Ajax a monitorizat 15 antrenori din toată lumea. Într-un final, nu se știe cum, l-au ales pe Ștefan Kovacs. Nu se știe nici cum au fost de acord autoritățile comuniste să îl lase să plece, dar ce a urmat e cu adevărat important.

Ștefan Kovacs a scris istorie la Ajax. Între 1971 și 1973, el a câștigat două campionate și o cupă a Olandei și foarte important, două ediții consecutive ale Cupei Campionilor Europeni. Ar mai fi și două Supercupe ale Europei și o Cupă Intercontinentală. Ca să vă faceți o idee despre performanțele lui Ștefan Kovacs, trebuie să știți că rezultate similare au Jose Mourinho sau Pep Guardiola. La Ajax, Ștefan Kovacs a avut la dispoziție jucători excepționali și, ca să ne referim la unul singur, o să-l numim pe Johann Cruyff.

După perioada petrecută în Olanda, Kovacs a fost selecționar al Naționalei Franței, dar ce e drept, nu a avut rezultate strălucite. A trecut apoi pe banca Naționalei României, unde a ratat „la mustață” calificarea la Mondialul din 1982. A mai antrenat-o pe Panathinaikos Atena, cu care a câștigat o Cupă a Greciei, și pe AS Monaco. Echipa de pe Coasta de Azur a fost și ultima pe care a pregătit-o. Ștefan Kovacs a murit la Cluj, în 12 mai 1995, cu 12 zile înainte ca Ajax Amsterdam să câștige a patra Cupă a Campionilor din istoria clubului.

Surse:

http://www.ziare.com/fotbal/stiri-fotbal/mandru-ca-sunt-roman-stefan-kovacs-discipolul-fotbalului-total-1198204

https://www.pressalert.ro/2018/01/timisoreanul-de-la-carma-marelui-ajax/

https://adevarul.ro/news/sport/Stefan-covaci-creierul-marelui-ajax-1_50ad60847c42d5a663940072/index.html

https://www.europafm.ro/stefan-covaci-stefan-kovacs-castigator-a-doua-editii-consecutive-ale-cupei-campionilor-europeni-la -fotbal/

&__

 S-a întâmplat în 12 mai…

– „Ziua internaţională a asistenţilor medicali”; sărbătorită din 1974 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, marchează ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), care a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale

- 113: A fost inauguratã, la Roma, în forumul nou construit, Columna lui Traian, operã atribuitã lui Apollodor din Damasc.

- 1364: A fost fondată Universitatea din Cracovia, una din primele universităţi din Europa Centrală

– 1634: A murit George Chapman, dramaturg, poet și traducător englez renascentist din perioada elisabetană (n. 1559)

– 1684: A murit Edme Mariotte, fizician și preot francez (n. 1620)

– 1699: A murit Lucas Achtschellinck, pictor flamand (n. 1626)

– 1700: S-a născut Luigi Vanvitelli, pictor, inginer şi arhitect italian (m. 1773)

– 1700: A murit John Dryden, scriitor englez (n. 1631).

- 1755: S-a născut Giovanni Battista Viotti, violonist, compozitor şi pedagog italian; a trăit mult timp la Paris şi Londra (m.3.III.1824).

- 1759: A murit Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)

– 1784: A murit Abraham Trembley, naturalist elvețian (n. 1710)

– 1803: S-a născut chimistul german Justus von Liebig; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (m. 1873)

–1812, 12/24: S-a născut George Bariţiu, om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Academiei Române din 1866, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (m. 1893). Unele surse dau naşterea la 4.VI.1812

– 1812: S-a născut Edward Lear, artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick (m. 1888)

- 1820: S-a născut pictorul şi graficianul ceh Josef Manes, unul dintre iniţiatorii şcolii moderne de pictură cehă (m.1871).

– 1820: S-a născut Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern, prima infirmieră modernă, dar și un statistician important (m. 1910)

– 1829: S-a născut Pavlos Carrer, compozitor grec (m. 1896)

– 1842: S-a născut compozitorul francez Jules Massenet (m. 1912)

- 1845: S-a născut compozitorul francez Gabriel Fauré (m.4.XI.1924).

- 1848: Revoluţionarii moldoveni refugiaţi în Transilvania elaborează, la Braşov, programul–legământ „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei". Este documentul care sintetizează dezideratele româneşti: „Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într–un singur stat neatârnat românesc"

– 1860: A murit Sir Charles Barry, arhitect britanic; unul dintre liderii curentului reluării stilului renascentist în Marea Britanie; rol important în reconstruirea Palatului Westminster (n. 1795)

– 1870: A murit Eftimie Murgu, avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician; conducătorul Revoluţiei de la 1848-1849 din Banat (n. 1805). Unele surse dau ca dată a morţii 30 aprilie 1870, iar altele, 8 mai 1870

- 1871: A murit compozitorul francez Francois Auber (m.1782)

–1874: S-a născut Clemens von Pirquet, om de știință și medic pediatru austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul bacteriologiei și imunologiei; a inventat și a introdus în medicină termenul de alergie (m. 1928)

– 1880: S-a născut Lincoln Ellsworth, explorator, inginer şi om de ştiinţă american, care a condus primele traversări aeriene transarctică (1926) şi transantarctică (1935) (m. 1951)

- 1884: A murit Bedřich Smetana, compozitor şi dirijor ceh (n. 1824) 

- 1885: S-a nascut Alexandru Stamatiad, poet simbolist şi traducător din poezia clasică chineză şi persană (traduceri care au depăşit, de multe ori, propriile creaţii) (m.1956)

-1894: A apărut, în ziarul francez „La Justice”, articolul „Lupta raselor” semnat de Georges Clemenceau, în care, după ce face un istoric al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania, se pune chezaş pentru adevărul luptei lor. Georges Clemenceau (1841-1929), a fost un om politic şi ziarist francez, prim-ministru (1906-1909, 1917-1920), preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) şi unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (12/24)

- 1895: S-a născut William Giauque, chimist american, laureat al Premiului Nobel (m. 1982)

- 1907: S-a născut Katharine Hepburn, actriţã americanã, de patru ori laureatã Oscar (m. 29 iunie 2003)

-1910: S-a născut Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel (m. 1994) 

– 1915: S-a născut Roger Shutz, devenit ulterior Fratele Roger, fondatorul Comunităţii Taizé din Franţa; a militat întreaga viaţă pentru reconcilierea bisericilor creştine. Fratele Roger a rămas în istorie ca principal protagonist al renaşterii religioase în rândul tinerilor din întreaga lume, alături de alte personalităţi, cum ar fi Chiara Lubich, don Giussani sau Maica Tereza de Calcutta, de care era legat printr-o puternică prietenie spirituală (m. 2005)

- 1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar; membru de onoare al Academiei Române.

- 1921: S-a nãscut romancierul Marian Porumbescu (m. 1994).

- 1922: Premiera piesei „Suflete tari” de Camil Petrescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti, prima piesă scrisă de acesta care a văzut lumina rampei – regia, Paul Gusty. În 1925, piesa apărea în volum

- 1928: S-a nãscut Burt Bacharach, compozitor şi pianist american.

- 1929: A fost înfiinţat Radio – Clubul Român, din iniţiativa unor pionieri ai radiofoniei româneşti, care contribuiseră esenţial şi la înfiinţarea Radiodifuziunii: Dragomir Hurmuzescu, Ghron Netta, C. Muller şi alţii. Printre obiective, Radio-Clubul îşi propunea să militeze pentru răspândirea şi organizarea radiofoniei în ţară

- 1933: A murit Jean Bart (pseudonimul sub care a publicat comandorul Eugeniu P. Botez), romancier; a cultivat pentru prima datã în literatura românã jurnalul de bord şi schiţa marinã - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dãruit primul şi cel mai realizat roman al unui port românesc (n. 1874).

- 1934: S-a născut Lucian Raicu, eseist şi critic literar român, stabilit, după 1986, în Franţa (m. 2006)

- 1934: S-a născut Zsolt Kerestely, compozitor de muzică uşoară, instrumentist şi dirijor

 - 1938: S-a născut Dumitru Fărcaş, taragotist român 

- 1942: Prima gazare în masă, datată cu exactitate, din lagărul de concentrare Auschwitz–Birkenau, în urma căreia au fost ucişi 1.500 de evrei polonezi

- 1942: S-a născut Aurelian Andreescu, interpret român de muzică uşoară (m. 1986) 

- 1943: A fost terminată construirea clădirii Pentagonului

- 1945: Armata românã şi-a încheiat participarea la cel de-al doilea rãzboi mondial. Efectivele sale angajate în luptã s-au cifrat la aproape 540.000 de combatanţi

-1946: S-a născut Ileana Popovici, actriţă, ilustrator muzical şi redactor TV.

– 1957: A murit Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (n. 1885)

–1962: A murit Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (n. 1884)

- 1970: A murit poeta germana Nelly Sachs; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (n.10.XII.1891).

- 1972: Rolling Stones lansează Exile On Main Street, considerat cel mai bun album al lor

– 1975: S-a născut Jonah Lomu, fostul jucător legendar al naţionalei de rugby a Noii Zeelande; a fost privit ca primul superstar al rugbyului mondial şi recunoscut, pe data de 9 octombrie 2007, ca unul dintre cei mai importanţi jucători din toate timpurile (m. 2015)

– 1993: A murit filosoful Ion Banu; lucrări de istorie a filosofiei (antice şi medievale, europene şi orientale), precum şi de teorie a filosofiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1913)

- 1995: A murit Mia Martini, cântăreţ italian (n. 1947) 

–1995: A murit muzicianul Petre Bodeuţ, fondatorul ansamblului „Rapsodia Română” (1970), stabilit în Canada (n. 1919)

– 1995: A murit antrenorul de fotbal Ştefan Covaci (n. 1920)

– 1999: A murit Saul Steinberg, desenator și grafician american de origine română (n. 1914, la Râmnicu Sărat)

- 2001: A murit inginerul rus Alexei Tupolev, creatorul primului avion de pasageri supersonic sovietic, TU-144, supranumit de presa occidentală „Concordski"; lucrari teoretice privind calculul aerdinamic al avioanelor (n.1925)

– 2008: A murit Robert Rauschenberg, pictor, sculptor şi compozitor american, iniţiatorul tranziţiei de la expresionismul abstract la curentul pop-art (n. 1925) – 10 ani

– 2008: A murit Pop Simion, scriitor, jurnalist şi diplomat; între anii 1955 şi 1958 a lucrat la Radiodifuziunea Română ca reporter la Redacţia Culturală (n. 1930)

– 2009: A murit Petre Mihai Bănărescu, zoolog şi biogeograf; s-a concentrat asupra ihtiologiei; membru titular, din 2000, al Academiei Române (n. 1921)

– 2009: A murit Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (n. 1931)

– 2009: A murit Margareta Bărbuţă, critic de teatru (n. 1922)

– 2011: A murit fosta campioană europeană la tir sportiv Silvia (Dumitrescu) Kaposztai; a participat la participat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene, unde a obţinut şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz şi a fost maestră emerită a sportului şi a evoluat pentru cluburile UTA Arad şi Steaua Bucureşti (n. 1953)

– 2013: A murit Anghel Dumbrăveanu, poet, prozator şi traducător (n. 1933)

– 2014: A murit Jacinto Convit, medic și om de știință venezuelan; este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva leprei; este autorul unor studii de vindecare la diferite tipuri de cancer; în 1988, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Medicină pentru vaccinul său anti-lepră (n. 1913)

- 2016: Capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu a fost certificată printr-o ceremonie desfăşurată la baza militară Deveselu, în prezenţa premierului Dacian Cioloş, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a unor înalţi oficiali români şi străini. Scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU şi este destinat exclusiv apărării legitime împotriva ameninţ ării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume

***

 La poarta unei mănăstiri retrase, trei femei își așteaptă rândul pentru interviul de admitere. Parohul, un om cu privire blândă dar pătrunzătoare, le primește pe rând în biroul său pentru a le evalua trecutul „lumesc”.

Prima femeie intră sfioasă. Parohul o privește peste ochelari și întreabă:

— „Spune-mi, fiică, ai păstrat calea cea dreaptă cât ai fost în lume?”

— „Părinte, am fost de o puritate rară! Chiar și după nuntă, am rămas neatinsă, dedicându-mă doar rugăciunii.”

Impresionat, parohul deschide o cutie de catifea:

— „Ești un exemplu de sfințenie! Primești Cheia de Aur a mănăstirii.”

Intră a doua femeie, ceva mai încrezătoare.

— „Dar tu, fiică? Cât de mult ai greșit în fața ispitirilor?”

— „Părinte, am fost curată până în ziua căsătoriei, dar după aceea m-am bucurat de viața de familie, așa cum e firesc.”

Parohul dă aprobator din cap:

— „E un parcurs onest. Pentru tine avem Cheia de Argint.”

În final, intră și a treia femeie, care pășea cu o siguranță ce trăda multă experiență de viață. Parohul o întreabă direct:

— „Și tu, fiica mea? Tu cât de cuminte ai ales să fii?”

Femeia zâmbește larg și răspunde fără nicio ezitare:

— „Sincer, părinte? Deloc! Mi-a plăcut viața din plin, n-am refuzat nicio aventură și am profitat de fiecare ocazie, oriunde și cu oricine s-a ivit!”

Parohul lasă capul în jos, oftează adânc, apoi scoate un set de chei din buzunarul sutanei și îi spune cu o voce joasă:

— „Înțeleg... Ei bine, în cazul acesta, tu primești chei a de la chilia mea!”

$$$

 La recepția unui spital, într-o dimineață liniștită, telefonul începe să sune insistent. O asistentă ridică receptorul și răspunde politicoasă:

— Bună ziua, Spitalul Municipal, cu ce vă putem ajuta?

De la celălalt capăt al firului, o voce timidă întreabă:

— Bună ziua… aș vrea să știu și eu cum se simte domnul Ionescu din salonul 546…

Asistenta începe imediat să verifice fișa pacientului:

— Să vedem… da, domnul Ionescu. Totul este în regulă. Operația a reușit foarte bine, tensiunea este stabilă, analizele au ieșit bune, iar medicii sunt mulțumiți de evoluție.

Vocea de la telefon răsuflă ușurată:

— Aaa… ce bine…

Asistenta continuă:

— Firele vor fi scoase marți, iar dacă recuperarea merge la fel de bine, vineri va fi externat.

— Vă mulțumesc mult, chiar m-ați liniștit!

Asistenta zâmbește și întreabă politicoasă:

— Sunteți o rudă apropiată? Soția? Fiul?

Urmează câteva secunde de tăcere, apoi omul răspunde oftând:

— Nu… eu sunt Ionescu…

— Cum adică dumneavoastră?!

— Păi da… eu sunt pacientul din salonul 546. Doar că pe aici nimeni nu-mi spune nimic și am zis să aflu și eu ce se î ntâmplă cu mine!

$$$

 🔴 Teroarea psihologică a celui mai iubit roman românesc interbelic nu s-a născut la o masă de scris din cafeneaua Capșa, ci printre cadavre mutilate, în noroiul amestecat cu sânge al tranșeelor Marelui Război. Mulți cred că paginile despre front sunt doar o demonstrație literară de geniu, dar adevărul ascunde o brutalitate sufocantă. Autorul a trăit fizic fiecare secundă de agonie, fiecare explozie care i-a spart timpanele și fiecare atac la baionetă descris în carte. Tânărul ofițer Camil Petrescu nu a imaginat deloc infernul de la Mărășești dintr-o cameră confortabilă, ci a fost strivit fizic și psihic sub greutatea lui implacabilă. A sângerat pentru frazele pe care noi le studiem astăzi.

În vara anului 1917, România lupta cu disperare pentru supraviețuire. Rămas fără capitală, statul aruncase în luptă tot ce mai avea. Printre ofițerii trimiși să apere fâșia îngustă de libertate rămasă se afla și un intelectual bucureștean, un spirit analitic și extrem de sensibil, aruncat brusc în cel mai sălbatic abator uman. Nu purta uniforma cu o mândrie oarbă, ci cu o groază lucidă, perfect conștient de absurditatea cinică a măcelului care urma să îi înghită generația. Pentru el, războiul nu reprezenta o paradă eroică, ci o descompunere a ființei umane sub artilerie.

🔴 Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” nu este o ficțiune stilizată, ci un reportaj clinic, scris cu sângele propriilor camarazi. La Mărășești, bombardamentele au atins o intensitate pe care mintea umană nu o putea procesa fără să se fractureze definitiv. Pământul fierbea la propriu, transformându-se într-un amestec grotesc de carne smulsă, oțel încins și noroi otrăvit. Ofițerul a fost prins fix în epicentrul acestui cataclism de foc, luptând disperat nu doar pentru viața fizică, ci mai ales pentru a nu-și pierde mințile în mijlocul urletelor de durere ale soldaților. Exploziile continue rupeau pur și simplu plămânii pe interior.

În acele zile de teroare absolută, scriitorul a plătit un preț biologic ireversibil pentru datoria față de națiunea sa. O explozie violentă i-a distrus definitiv auzul la o ureche, lăsându-l cu o surditate severă care îl va izola social toată viața. Sângele curgea amestecat cu țărână, în timp ce el încerca să-și conducă oamenii prin fumul negru și șrapnele. A fost rănit fizic în acele lupte de o sălbăticie rară, dar trauma reală s-a gravat infinit mai adânc în cortexul său. Fusese martorul neputincios al colapsului rațiunii umane, văzând cum frica animalică anulează orice demnitate și cum moartea lovește complet orb.

Calvarul personal nu s-a oprit pe câmpul de luptă, acolo unde fusese traumatizat iremediabil. Capturat de trupele inamice, ofițerul a fost aruncat într-un lagăr, unde umilința detenției s-a suprapus peste durerile rănilor netratate. În acel mediu ostil și inuman, privat de libertate, bolnav și izolat în propria surditate apăsătoare, viitorul mare romancier a adunat în el disperarea unei națiuni sfâșiate. S-a întors în România de după război nu ca un erou glorificat cu fanfară, ci ca un om mutilat pe interior, purtând o arhivă mentală a terorii pe care trebuia să o descarce pentru a nu înnebuni definitiv.

🔴 Așa s-a născut locotenentul Ștefan Gheorghidiu și capodopera absolută a literaturii noastre, romanul care a definit un secol întreg. Apariția cărții a șocat societatea interbelică prin refuzul autorului de a romanța sacrificiul militar. Camil Petrescu a demontat brutal mitul fals al eroismului de paradă, punând pe hârtie exact ce trăise în tranșeele de la Mărășești: spaima incontrolabilă, incompetența criminală a comandanților și instinctul orb de supraviețuire. El a obligat o națiune întreagă, obișnuită comod să ridice doar statui triumfale de marmură, să privească direct în ochii măriți de groază ai soldatului simplu care moare plângând în noroi. A fost victoria adevărului.

Detaliul cutremurător, o mostră de ipocrizie socială, este felul în care acest om genial a fost privit de contemporanii săi pe timp de pace. Din cauza surdității dobândite pe front, Camil Petrescu devenise un bărbat suspicios, retras și adesea considerat un personaj foarte dificil sau arogant în saloanele literare mondene. Societatea înaltă, aceeași care îi citea cu fascinație noul roman în timp ce savura șampanie la Capșa, îl ironiza sistematic pe la spate pentru că vorbea prea tare, nu înțelegea replicile șoptite și se izola. Elitele își băteau joc exact de infirmitatea tragică pe care scriitorul o căpătase apărându-le cu arma în mână libertatea de a sta în siguranță la cafenele. Le-a dăruit o capodoperă plătind cu auzul distrus în război, iar ei l-au judecat pentru că nu îi mai  putea auzi.