$$$

 S-a întâmplat în 21 februarie…

– „Ziua Internaţională a Limbilor Materne”, marcată, sub egida UNESCO, începând din anul 2000, pentru a proteja şi revigora bogata diversitate culturală prin promovarea limbilor străine ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare; la origine a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de poliţie, deoarece au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan, care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh

–1613: Mihail Romanov, fiul patriarhului Moscovei, a fost ales ţar al Rusiei (1613-1645) şi a întemeiat dinastia Romanov, care a domnit în Rusia până la Revoluţia din februarie 1917, când ultimul ţar, Nicolae (1894-1917), a fost detronat şi executat de bolşevici împreună cu familia (21.II/3.III)

– 1677: A murit Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (n. 1632)

– 1791: S-a născut Karl Czerny, compozitor, pedagog şi pianist austriac (m. 1857)

– 1805: S-a născut Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (m. 1887)

– 1836: S-a născut compozitorul francez Léo Delibes (m. 1891)

– 1841: S-a născut Nicolae Quintescu, critic literar, filolog şi traducător; membru titular al Academei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for (1884-1885; 1909-1912) (m. 1913)

– 1844: S-a născut organistul şi compozitorul francez Charles-Marie Widor (m. 1937). 

– 1852, 21.II / 4.III: A murit prozatorul şi dramaturgul rus Nikolai Vasilievici Gogol (n. 1809)

– 1864: S-a născut Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1915)

– 1865: S-a născut Anton Bacalbaşa, prozator, traducător, publicist (întemeietorul revistei „Adevărul literar”; împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”) (m. 1899)

– 1876: S-a născut Teodor Teodorescu, compozitor de muzică populară şi psaltică, dirijor şi profesor (m. 1920)

– 1881: S-a născut juristul Anibal Teodorescu; contribuţii în domeniul dreptului administrativ; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1971)

– 1866: S-a născut medicul şi bacteriologul german August von Wassermann; cercetări în domeniul microbiologiei; cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă numele (serodiagnosticul sifilisului) (m. 1925)

– 1885: S-a născut Sacha Guitry, actor şi regizor de teatru şi de film francez de origine rusă (m. 1957)

– 1887: S-a născut poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (m. 1961)

– 1893: S-a născut chitaristul spaniol Andrés Segovia (m. 1987)

– 1903: S-a născut Anaïs Nin, scriitoare americană de origine franceză (m. 1977)

– 1903: S-a născut scriitorul francez Raymond Queneau; este cunoscut mai ales ca fiind autor al romanului „Zazie dans le métro” şi drept cofondator al Oulipo, un grup de autori care îi include pe Italo Calvino, Georges Perec şi Harry Mathews (m. 1976)

–1907: Intrarea în vigoare a Legii pentru organizarea Marinei comerciale (21.II/6.III)

– 1904: A murit pictorul Sava Henţia; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (n. 1848)

– 1907: S-a născut Wystan Hugh Auden, poet şi dramaturg englez, considerat printre cei mai importanţi şi influenţi scriitori ai secolului al XX-lea (m. 1973) – 110 ani

– 1912: A murit Émile Lemoine, inginer şi matematician francez (n. 1840

–1914: S-a născut juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)

- 1916: La Verdun, în Franţa, a început cea mai distrugătoare bătălie din timpul primului război mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime, care s-a încheiat, în decembrie 1916, prin respingerea definitivă de către armata franceză a atacurilor germane. Deși s-a încheiat, oficial, cu o victorie franceză, Bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important

– 1921: S-a născut filosoful american John Rawls (m. 2002)

– 1924: S-a născut Robert Mugabe, preşedintele Republicii Zimbabwe din 1987; fost prim-ministru al statului între anii 1980 – 1987

– 1926: A murit Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913 (n. 1853)

– 1929: S-a născut actorul şi scenaristul mexican Roberto Gómez Bolaños, supranumit „Chespirito”, unul dintre cei mai iubiţi actori de comedie latino-americani, cu o carieră de peste 40 de ani (m. 2014)

– 1933: S-a născut cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Kathleen Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (m. 2003)

– 1937: S-a născut regele Harald al V-lea al Norvegiei (încoronat la 21.I.1991)

– 1937: S-a născut pictorul Ilie Boca 

– 1938: A murit astronomul american George Ellery Hale; unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne; a inventat (1891) spectroheliograful şi a construit (1897) primul telescop-turn din lume; a descoperit existenţa câmpului magnetic al Soarelui (1908) şi a emis o teorie cu privire la originea petelor solare (n. 1868)

– 1941: A murit Sir Frederick Grant Banting, fiziolog şi farmacolog canadian; contribuţii la descoperirea şi introducerea terapeutică a insulinei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923, împreună cu scoţianul John Macleod (n. 1891). De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (1869-1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923

– 1945: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu; a fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002 (m. 2014)

– 1946: S-a născut actorul britanic Alan Rickman (m. 2016)

–1947: Omul de ştiinţă american Edwin H. Land (1909 – 1991), și-a prezentat la Optical Society of America, din New York, invenția sa, Polaroid Land Camera, primul aparat de fotografiat la minut

– 1948: În perioada 21 – 23 februarie, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat şi de constituire a partidului unic (Partidul Muncitoresc Român) desăvârşea evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România. Secretar general al CC al PMR a fost ales Gh. Gheorghiu-Dej

–1961: Fondarea Agenţiei de Presă Novosti (APN), agenţia principală de informaţii şi de presă a instituţiilor sovietice. APN a rezultat din transformarea Sovinfoburo (Biroul Sovietic de Informaţii), creat în iunie 1941. Printr-un decret al preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov, din 27.VII.1990,APN a fost transformată în Novosti Information Agency/Agenţia de Informaţii Novosti (IAN).În septembrie 1991, aceasta, împreună cu RIA (Russian Information Agency/Agenţia Rusă de Informaţii) vor forma RIA Novosti (Russian Information Agency Novosti/ Agenţia Rusă de Informaţii Novosti). La data de 9 decembrie 2013, printr-un decret al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost înfiinţată agenţia „Rossia Segodnia” („Rusia astăzi”), prin reorganizarea vechii agenţii RIA Novosti şi a postului de radio „Vocea Rusiei”

– 1961: S-a născut alpinistul şi geologul Constantin Lăcătuşu, sportiv de performanţă; preşedinte al Clubului Montan Român; este primul român care a atins, la 17.V.1995, vârful Everest (a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”); în 8 ani şi 166 zile a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente

– 1972: A murit Georgi Adamovici, poet şi critic literar rus (n. 1892) 

–1974: A fost adoptată o nouă constituţie a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo şi Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales preşedinte al Iugoslaviei pe viaţă. Această prevedere a fost eliminată în 1990, când statele succesoare ale Iugoslaviei şi-au adoptat propriile constituţii: Constituţia Croaţiei, Constituţia Serbiei şi Constituţia Sloveniei

– 1984: A murit scriitorul rus Mihail Şolohov; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1965 (n. 1905)

– 1991: A murit psihologul Vasile Pavelcu; contribuţii în domenii precum: problema personalităţii şi afectivităţii, statutul ştiinţific al psihologiei, învăţarea şcolară ş.a.; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1900, la Costuleni/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova)

– 1995: A murit Cristian Popescu, poet, eseist şi publicist (n. 1959)

–1997: Adoptarea Legii nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice, promulgată la 17 martie 1997

– 1999: A murit dirijorul Liviu Cavassi (n. 1921)

– 2013: A murit cineastul rus Aleksei Gherman, considerat de către critici „gurul cinematografului rus (din perioada sovietică), o legendă vie, cel mai important cineast rus după Tarkovski sau chiar mai important decât acesta şi mai interesant” (n. 1938)

– 2013: A murit Magic Slim (numele real: Morris Holt), chitarist şi cântăreţ american de blues (n. 1937)

– 2015: A murit actorul şi regizorul italian Luca Ronconi, considerat unul din inovatorii teatrului contemporan atât italian cât şi european (n. 1933)

– 2015: A murit muzicianul american de jazz Clark Terry, un maestru al trompetei recompensat cu Premiul Grammy; unul dintre muzicienii cu cele mai multe discuri înregistrate din istoria muzicii jazz (n. 1920)

– 2015: A murit istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1927)

– 2016: A murit compozitorul şi muzicologul Pascal Be,ntoiu; expert în muzica lui George Enescu (n. 1927)

$$$

 ETICA VIRTUȚII

1) Aristotel și etica virtuții:

Etica virtuții, așa cum a fost susținută de filosoful grec Aristotel, este un cadru filosofic care pune accentul pe cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase ca cheie pentru a duce o viață împlinită și sănătoasă din punct de vedere moral. Aristotel credea că scopul final al existenței umane este eudaimonia, adesea tradusă prin „fericire” sau „înflorire”. Potrivit lui, atingerea eudaimoniei necesită cultivarea virtuților, care sunt obiceiuri de caracter care ghidează indivizii spre excelență morală.

Aristotel a identificat două tipuri de virtuți: virtuți intelectuale și virtuți morale. Virtuțile intelectuale, cum ar fi înțelepciunea și raționamentul practic, sunt dezvoltate prin educație și gândire rațională. Pe de altă parte, virtuțile morale, precum curajul, onestitatea și generozitatea, sunt forjate prin practică și obișnuință. Aristotel a susținut că indivizii ar trebui să caute „calculul just” între exces și deficiență atunci când vine vorba de virtuți. De exemplu, curajul este echilibrul dintre imprudență și lașitate.

În etica virtuții, accentul se mută de la etica bazată pe reguli sau consecințialism la importanța caracterului unui individ. Aristotel credea că, acționând în mod constant în conformitate cu virtuțile, indivizii vor face în mod natural alegeri virtuoase din punct de vedere moral. Caracterul virtuos devine o busolă călăuzitoare pentru luarea deciziilor etice, permițând oamenilor să navigheze prin situații complexe cu integritate și virtute. Acest lucru contrastează cu abordările care evaluează acțiunile exclusiv pe baza rezultatelor lor.

Etica virtuții a lui Aristotel pune, de asemenea, un accent puternic pe rolul comunității și al educației. El credea că un caracter virtuos este cultivat într-un mediu de susținere care încurajează obiceiurile corecte și conduita etică. Acest aspect comunitar evidențiază interconectarea indivizilor și responsabilitatea lor comună în promovarea unor vieți virtuoase.

2) Stoicii și etica virtuții:

Stoicii, o altă școală de gândire proeminentă în filosofia antică, au îmbrățișat și ei etica virtuții ca aspect fundamental al cadrului lor filosofic. Stoicismul, fondat de Zenon din Citium, pune un accent puternic pe viața în conformitate cu natura și pe dezvoltarea virtuților ca cheie pentru atingerea liniștii și a excelenței morale.

Pentru stoici, scopul suprem al vieții este atingerea eudaimoniei, o stare de înflorire și pace interioară. Cu toate acestea, spre deosebire de Aristotel, stoicii credeau că eudaimonia se obține trăind în armonie cu ordinea naturală a universului, mai degrabă decât urmărind bunuri sau plăceri externe. Această aliniere cu natura se realizează prin cultivarea virtuților.

Stoicii au identificat patru virtuți cardinale: înțelepciunea (sophia), curajul (andreia), dreptatea (dikaiosyne) și cumpătarea (sophrosyne). Aceste virtuți sunt văzute ca piatra de temelie a unei vieți virtuoase, iar practicarea lor duce la o stare de virtute morală și echilibru emoțional. Stoicii credeau că prin raționalitate și autodisciplină, indivizii pot depăși emoțiile negative și pot atinge o stare de liniște cunoscută sub numele de ataraxie.

O trăsătură distinctivă a eticii virtuții stoice este perspectiva lor asupra evenimentelor externe ca fiind în afara controlului unui individ, în timp ce singurul lucru aflat sub controlul cuiva este propria atitudine și răspuns la acele evenimente. Această filozofie încurajează indivizii să se concentreze asupra caracterului și virtuții lor, mai degrabă decât să se lase influențați de circumstanțe externe. Stoicii pledează pentru dezvoltarea unei atitudini de acceptare și reziliență în fața provocărilor.

Etica virtuții stoice este adesea asociată cu conceptul de „persoană înțeleaptă” - cineva care a atins virtutea perfectă și trăiește în deplină conformitate cu natura. Deși recunosc că atingerea unei astfel de stări este o provocare, stoicii credeau că progresul continuu către virtute este realizabil și valoros. Acest accent pe autoperfecționarea continuă se aliniază cu principiile fundamentale ale eticii virtuții.

3) Principii principale ale eticii virtuții:

Principiile principale ale eticii virtuții se învârt în jurul cultivării și exprimării trăsăturilor de caracter virtuoase ca fundament pentru luarea deciziilor etice și o viață înfloritoare. Spre deosebire de alte cadre etice care se concentrează pe reguli sau consecințe, etica virtuții plasează dezvoltarea caracterului în prim-plan. Centrală acestei abordări este convingerea că indivizii ar trebui să se străduiască să întruchipeze virtuțile care le ghidează acțiunile și interacțiunile. Aceste virtuți nu sunt doar concepte teoretice, ci mai degrabă obiceiuri practice de comportament care sunt perfecționate prin practică și repetiție.

Un principiu cheie al eticii virtuții este accentul pus pe „mediul de aur”. Acest principiu sugerează că virtuțile se situează între exces și deficiență, încurajând indivizii să găsească o cale de mijloc echilibrată în comportamentul lor. De exemplu, curajul este calea de mijloc dintre imprudență și lașitate, iar generozitatea se află între extravaganță și zgârcenie. Acest echilibru urmărește să evite extremele și promovează moderația, cultivând un caracter echilibrat.

Un alt principiu este rolul exemplelor morale sau al modelelor de urmat. Etica virtuții încurajează indivizii să-i imite și să învețe de la cei care exemplifică trăsături virtuoase. Observarea și interacțiunea cu persoane virtuoase poate inspira creșterea personală și poate ajuta la dezvoltarea unor obiceiuri etice. Învățarea din experiențele și înțelepciunea acestor modele de urmat contribuie la cultivarea propriului caracter virtuos.

În plus, etica virtuții recunoaște că luarea deciziilor etice este sensibilă la context. Spre deosebire de regulile rigide sau principiile universale, virtuțile se adaptează la nuanțele situațiilor specifice. Această flexibilitate permite o abordare mai nuanțată și mai realistă a dilemelor morale, deoarece indivizii își folosesc virtuțile pentru a naviga prin circumstanțe complexe și variate.

Mai mult, etica virtuții subliniază importanța comunității și a contextului social. Virtuțile nu se dezvoltă izolat, ci sunt modelate de mediul în care trăiesc indivizii. Comunitățile joacă un rol vital în cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase prin valori, norme și așteptări comune. Acest aspect comunitar consolidează interconectarea indivizilor și responsabilitatea reciprocă în promovarea unui comportament virtuos.

4) Gânditorii musulmani și etica virtuții:

Gânditorii musulmani au contribuit semnificativ la dezvoltarea și aplicarea eticii virtuții în cadrul filosofiei și teologiei islamice. Etica virtuții se aliniază bine cu învățăturile islamice, punând accent pe cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase pentru a atinge excelența morală și o legătură strânsă cu Dumnezeu (Allah). De-a lungul istoriei islamice, savanții și filozofii au explorat principiile eticii virtuții în raport cu învățăturile și valorile islamice.

În gândirea islamică, conceptul de „ihsan” reflectă urmărirea excelenței și a virtuții în toate aspectele vieții. Această noțiune este derivată dintr-un hadith binecunoscut al profetului Mahomed, care îi încurajează pe credincioși să-L venereze pe Allah ca și cum L-ar vedea, iar dacă nu, să știe că El îi vede. Aceasta surprinde esența eticii virtuții prin promovarea sincerității, a atenției conștiente și a integrității morale în acțiunile fiecăruia.

Gânditori musulmani, precum Al-Farabi, Avicenna (Ibn Sina) și Al-Ghazali, au integrat etica virtuții în operele lor filosofice și teologice. Accentul pus de Al-Farabi pe cultivarea virtuților într-o societate dreaptă și armonioasă se aliniază cu ideea de a contribui pozitiv la comunitate. Explorarea eticii de către Avicenna în magnum opus-ul său „Cartea vindecării” (Kitab al-Shifa) aprofundează dezvoltarea caracterului moral ca fiind esențială pentru perfecțiunea umană. Operele lui Al-Ghazali, inclusiv „Renașterea științelor religioase” (Ihya' Ulum al-Din), se concentrează pe dimensiunea spirituală interioară a eticii virtuții, subliniind importanța autopurificării și a creșterii spirituale.

Virtuțile subliniate în etica virtuților islamice sunt adesea paralele cu virtuțile clasice, cum ar fi curajul, dreptatea și cumpătarea. Cu toate acestea, etica islamică introduce și virtuți specifice credinței, cum ar fi „taqwa” (conștiința de Dumnezeu), „sabr” (răbdarea) și „husn al-khulq” (bunele maniere). Aceste virtuți reflectă importanța alinierii acțiunilor și intențiilor cuiva la învățăturile și valorile islamice.

Etica virtuții islamice pune accentul pe urmărirea virtuților ca pe un proces continuu de auto-îmbunătățire și dezvoltare personală. Musulmanii sunt încurajați să lupte continuu spre excelență morală, căutând mulțumirea lui Allah printr-o conduită virtuoasă. Acest lucru se aliniază cu înțelegerea mai largă a eticii virtuții, care privește dezvoltarea caracterului ca pe o călătorie pe tot parcursul vieții.

5) Martha Nusbaum și etica virtuții:

Martha Nussbaum, o filosofă contemporană, a adus contribuții remarcabile în domeniul eticii virtuții prin lucrările sale perspicace pe această temă. Abordarea sa asupra eticii virtuții, adesea denumită „abordarea capacităților”, extinde înțelegerea tradițională a virtuților pentru a cuprinde capacitățile umane și dezvoltarea lor într-un context social și politic mai larg.

Abordarea capacităților a lui Nussbaum identifică un set de capacități umane centrale, necesare indivizilor pentru a duce o viață demnă și împlinită. Aceste capacități includ aspecte precum viața, sănătatea corporală, afilierea, rațiunea practică și implicarea emoțională. Nussbaum susține că aceste capacități formează fundamentul unei societăți juste și etice, iar virtuțile joacă un rol esențial în a permite indivizilor să își exercite și să își îmbunătățească aceste capacități.

În lucrarea sa „Fragilitatea bunătății”, Nussbaum critică etica tradițională a virtuții, argumentând că aceasta poate fi inadecvată în abordarea complexităților și vulnerabilităților vieții umane. Ea subliniază importanța recunoașterii și abordării incertitudinilor și provocărilor inerente cu care se confruntă indivizii. Abordarea lui Nussbaum urmărește să ofere un cadru mai cuprinzător care să recunoască diversele circumstanțe și limitări pe care le întâlnesc oamenii.

Mai mult, contribuțiile lui Nussbaum la etica virtuții se extind la explorarea emoțiilor și a rolului acestora în luarea deciziilor morale. Ea susține că emoțiile nu sunt simple perturbări ale rațiunii, ci surse valoroase de informații care contribuie la judecata etică. Perspectivele lui Nussbaum subliniază interconectarea dintre emoții și virtuți, evidențiind necesitatea de a înțelege și gestiona emoțiile în urmărirea unui trai virtuos.

Opera lui Nussbaum subliniază, de asemenea, intersecția dintre etica virtuții și filosofia politică. Ea susține că o societate dreaptă ar trebui să promoveze dezvoltarea capacităților umane, permițând indivizilor să își exercite virtuțile și să ducă vieți înfloritoare. Abordarea sa se aliniază cu ideea că structurile sociale și politice ar trebui concepute pentru a sprijini indivizii în cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase și în realizarea potențialului lor.

6) Etica virtuții acum:

„Etica virtuții acum” se referă la aplicarea contemporană și relevanța eticii virtuții în lumea noastră modernă. Într-o perioadă caracterizată de progrese tehnologice rapide, diversitate culturală și provocări etice complexe, etica virtuții continuă să ofere perspective și îndrumări valoroase persoanelor care doresc să navigheze prin dileme etice și să ducă vieți semnificative.

Unul dintre punctele forte cheie ale eticii virtuții în zilele noastre este accentul pus pe dezvoltarea caracterului și creșterea personală. Într-o lume în care informațiile și oportunitățile sunt abundente, etica virtuții încurajează indivizii să cultive virtuți care promovează empatia, integritatea și raționamentul moral. Această abordare promovează luarea deciziilor etice, înrădăcinate pe o fundație solidă de virtuți care pot rezista fluxurilor schimbătoare ale normelor societale.

Etica virtuții abordează, de asemenea, complexitățile societății noastre globale interconectate. Pe măsură ce oameni din culturi și medii diverse interacționează, etica virtuții oferă un cadru pentru valori comune și principii etice comune. Concentrându-se pe virtuți care transcend granițele culturale, cum ar fi onestitatea, compasiunea și dreptatea, etica virtuții poate contribui la promovarea înțelegerii și cooperării între diferite comunități.

În plus, era digitală a adus noi provocări etice, cum ar fi comportamentul online, preocupările legate de confidențialitate și implicațiile etice ale inteligenței artificiale. Etica virtuții oferă o perspectivă holistică care se extinde dincolo de soluțiile bazate pe reguli, încurajând indivizii să reflecteze asupra impactului acțiunilor și alegerilor lor asupra lor înșiși și asupra celorlalți. Aceasta ridică întrebări despre virtuțile relevante în domeniul virtual și despre modul în care acestea ar trebui să ne ghideze interacțiunile în spațiile digitale.

Conceptul de „eudaimonia” sau înflorire, esențial în etica virtuții, rămâne relevant astăzi, deoarece oamenii caută să găsească un scop și împlinire într-o lume în rapidă schimbare. Etica virtuții invită indivizii să reflecteze asupra a ceea ce înseamnă să duci o viață bună și asupra modului în care virtuțile pot contribui la bunăstarea și fericirea personală. Într-o epocă în care succesul material și validarea externă au adesea prioritate, etica virtuții ne amintește de valoarea durabilă a virtuților în modelarea unei existențe semnificative.

$$$

 EVANGHELIA LUI IUDA

Undeva în anii 1970 a fost descoperit de către niște săteni, lângă El Minya, în Egipt, un manuscris antic ce conținea o scriere intitulată „Evanghelia lui Iuda”, redactată în limba coptă, probabil după un text grecesc anterior, astăzi pierdut.

După ce-au fost realizate o serie de teste care să certifice valoarea și vechimea papirusului (jumătatea secolului al doilea, până în anul 180 d.Hr.r), în aprilie 2006 documentul a fost dat în cele din urmă publicității pentru prima dată la Washington, la sediul central al National Geographic.

Că a existat o Evanghelie a lui Iuda se știa de mult timp, din scrierile unor apologeți creștini din vechime, care au combătut-o ca eretică. Unul dintre cei care au scris despre ea este Sf. Irineu. Cu toate acestea, deși în mediile teologice existența ei nu reprezenta o noutate, în momentul în care respectiva scriere a fost găsită, ea a fost promovată de către canalele mass-media ca reprezentând o Evanghelie senzațională, capabilă să zguduie din temelii învățătura creștină așa cum o cunoaștem astăzi.

Pentru teologi, care știau din scrierile apologetice ce fel de învățături sunt promovate prin respectiva „Evanghelie”, descoperirea arheologică nu a produs emoțiile pe care le-a produs în rândul publicului general. Pentru cei neavizați, ideile din această scriere se înscriu în curentul senzațional deja cunoscut – Biserica ascunde adevărul și tăinuiește anumite scrieri.

„Evanghelia” de față predă ideea că Iisus i-a cerut lui Iuda să Îl trădeze, ca să se împlinească planul mântuirii omenirii. De asemenea, avem aici și o cosmologie gnostică.

Notă: Manuscrisul nu s-a fost păstrat intact, astfel ca punctele de suspensie marchează lipsa pe alocuri a textului...

Introducere

Relatarea tainică a descoperirii pe care Iisus a făcut-o vorbind cu Iuda Iscarioteanul vreme de o săptămână și trei zile înainte ca El să prăznuiască Paștile.

Slujirea pământească a lui Iisus

Când Iisus a coborât pe pământ, a înfăptuit lucruri și mari minuni pentru mântuirea omenirii. Și pentru că unii umblau pe calea cea dreaptă, în timp ce alții umblau pe căi rele, au fost chemați cei doisprezece ucenici.

El a început să le vorbească despre tainele lumii și despre ceea ce se va petrece la sfârșitul lumii. Nu apărea întotdeauna în fața ucenicilor cu chipul Său obișnuit, ci luând înfățișarea unui copil.

Iisus vorbește cu ucenicii săi. Rugăciunea Sfintei Împărtășanii

Într-o zi, El se afla cu ucenicii Săi în Iudeea și i-a găsit stând împreună și cuprinși de evlavie. Când s-a apropiat de ucenicii Săi, care se rugau deasupra pâinii, El a început să râdă.

Ucenicii I-au spus: Stăpâne, de ce râzi de rugăciunea noastră pentru Împărtășanie? Noi am făcut ceea ce se cuvine.

El le-a răspuns astfel: Eu nu râd de voi. Voi nu faceți aceasta din propria voastră voie, ci pentru că, prin asta, Dumnezeul vostru va fi proslăvit.

Ei au spus: Stăpâne, Tu ești... fiul Dumnezeului nostru.

Iisus le-a spus: Mă cunoașteți voi pe Mine? Adevăr grăiesc vouă, niciun neam dintre cele ce sunt azi printre voi nu Mă va cunoaște.

Ucenicii se mânie

Când ucenicii au auzit aceasta, au început să se mânie și să-l hulească pe El în inimile lor.

Când Iisus a văzut lipsa lor de pricepere, le-a spus: De ce v-a dus tulburarea aceasta la mânie? Dumnezeul vostru, care este înăuntrul vostru și... v-au pricinuit mânie în suflet. Fie ca acela dintre voi care este îndeajuns de puternic printre oameni să scoată la iveală desăvârșirea omenească și să Mi se arate.

Ei toți au răspuns: Noi avem puterea.

Dar sufletele lor nu au avut curajul să I se arate, în afară de Iuda Iscarioteanul. El a fost în stare să stea înaintea Lui, dar nu-L putea privi în ochi, și astfel și-a întors fața.

Iuda I-a spus: Eu știu cine ești și de unde vii. Tu vii din împărăția nemuritoare al lui Barbelo. Și nu sunt vrednic să rostesc numele Celui care te-a trimis aici.

Iisus vorbește cu Iuda între patru ochi

Văzând că Iuda se gândea la ceva care era slăvit, Iisus i-a spus: Depărtează-te de ceilalți și Eu îți voi împărtăși ție tainele împărăției. Tu poți pătrunde acolo , dar te vei întrista nespus. Căci altcineva îți va lua locul, pentru ca cei doisprezece ucenici să poată ajunge din nou la Dumnezeul lor.

Iuda I-a spus: Când îmi vei spune aceste lucruri și când se va ivi marea zi a luminii pentru neamul nostru?

Dar când a spus asta, Iisus a plecat.

Iisus reapare în fața ucenicilor

A doua zi, după ce s-au petrecut acestea, Iisus a venit iar înaintea ucenicilor Săi.

Ei I-au spus: Stăpâne, unde ai fost și ce ai făcut cât timp nu ai fost cu noi? Iisus le-a răspuns: Am fost la un alt mare și sfânt neam.

Ucenicii I-au spus: Doamne, care este acel mare neam care este mai presus de noi și mai sfânt decât noi, și care nu se află pe acest pământ?

Când Iisus a auzit aceasta, a râs și le-a spus: De ce cugetați în inimile voastre la neamul sfânt și puternic? Adevăr grăiesc vouă, nimeni născut din această înălțime nu va vedea acel neam și nicio ceată de îngeri ai stelelor nu va domni peste acel neam, și niciun muritor nu i se va putea alătura, pentru că acel neam nu vine din... care a devenit... Neamul vostru vine din seminția oamenilor... putere care... celelalte puteri... prin care stăpâniți voi.

Când au auzit ucenicii Săi aceasta, s-au mâhnit în inimile lor. Și nu au putut rosti niciun cuvânt.

În altă zi, Iisus a venit la ei. Ei I-au spus: Stăpâne, te-am văzut într-o închipuire, căci am avut vise deosebite... noaptea...

El le-a spus: De ce ați... când v-ați ascuns?

Ucenicii văd templul și vorbesc despre el

Ei au spus: Am văzut o casă mare cu un altar mare înăuntrul ei și doisprezece oameni – ei sunt preoții, am spune noi - și un nume; și o mulțime de oameni așteptând în fața altarului, până ce preoții... și primesc jertfele. Dar noi am stat și am așteptat.

Iisus le-a spus: Cum arată preoții?

Ei au spus: Unii... două săptămâni. Unii își sacrifică copiii, alții pe femeile lor, în rugăciune și smerenie unii cu alții; unii se culcă cu bărbați; unii se dedau la ucideri; unii săvârșesc o mulțime de păcate și nelegiuiri. Iar bărbații ce stau înaintea altarului Îți cheamă numele și, cu toate lipsurile lor, jertfele sunt duse la bun sfârșit.

După ce au spus aceasta, au rămas tăcuți, căci erau tulburați.

Iisus oferă o tâlcuire ascunsă vedeniei templului

Iisus le-a spus: De ce sunteți tulburați? Adevăr grăiesc vouă, toți preoții care stau înaintea acelui altar Îmi cheamă numele. Vă spun încă o dată, numele Meu a fost scris pe această... a neamurilor stelelor prin mijlocirea neamurilor pământești. Iar ei au sădit copaci fără roade, în numele Meu, în chip rușinos.

Iisus le-a spus: Cei pe care i-ați văzut primind jertfele la altar - aceia sunteți voi. Acela este Dumnezeul pe care îl slujiți voi și voi sunteți acei doisprezece oameni pe care i-ați văzut. Vitele pe care le-ați văzut aduse pentru jertfire sunt numeroșii oameni pe care voi îi duceți în rătăcire înaintea acelui altar... Va sta și va chema așa numele Meu și mulțimile de oameni evlavioși îi vor rămâne credincioși. După el, un alt om va sta acolo dintre adulteri, și un altul dintre ucigașii de copii, altul dintre sodomiți și dintre cei ce se înfrânează, și din restul oamenilor plini de nelegiuire și păcat, și acei care spun „Noi suntem precum îngerii.” Ei sunt stelele ce duc totul la bun sfârșit. Căci neamului cel muritor i s-a spus: Priviți, Dumnezeu a primit jertfa voastră din mâinile unui preot, adică un slujitor al răului. Dar este Domnul, Dumnezeul văzduhului care poruncește: În ziua de apoi, ei vor fi făcuți de rușine.

Iisus le-a spus: Nu mai jertfiți... deasupra altarului, întrucât ei se află deasupra stelelor voastre și îngerilor voștri și au ajuns la sfârșit acolo. Așa că lăsați-i să fie ispitiți și lăsați-i să plece... Un brutar nu poate hrăni toată făptura de sub ceruri. Și... lor... și nouă și...

Iisus le-a spus: Nu vă mai luptați cu Mine. Fiecare dintre voi are steaua sa și fiecare... care a venit... pentru pomul... din această înălțime... pentru o vreme... dar cel ce a venit să ude raiul lui Dumnezeu și neamul care va rămâne, pentru că el nu va strica partea aceea din neamul acela ci... pentru veșnicie.

Iuda îl întreabă pe Iisus despre acel neam și despre neamul muritor

Iuda I-a spus: Stăpâne, ce fel de roade aduce acest neam?

Iisus i-a spus: Sufletele fiecărui neam de oameni vor pieri. Dar când acești oameni își vor fi sfârșit timpul împărăției iar duhul îi va părăsi, trupurile lor vor muri, dar sufletele lor vor trăi și vor fi înălțate la cer.

Iuda a spus: Și ce va face restul neamului omenesc?

Iisus a spus: Este cu neputință să semeni semințe în piatră și să culegi apoi roade... Tot așa... neamul cel stricat... și Înțelepciunea cea stricăcioasă... și mâna care a făcut pe oamenii muritori, pentru ca sufletele lor să fie luate la tărâmurile veșnice de sus. Adevărat îți spun... înger... putere vor putea vedea că... cei cărora... neamurile sfinte...

După ce Iisus a spus aceasta, a plecat.

Iuda are o vedenie și Iisus răspunde

Iuda a spus: Stăpâne, așa cum i-ai ascultat pe ei toți, acum asculta-mă și pe mine, căci am avut o vedenie deosebită.

Când Iisus a auzit aceasta, a început să râdă și i-a spus: Tu, cel de-al treisprezecelea duh, de ce te nevoiești așa de mult? Dar vorbește, și Eu te voi asculta.

Iuda i-a spus: În vedenia pe care am avut-o, m-am văzut lovit cu pietre și pedepsit aspru de către cei doisprezece ucenici. Și am ajuns, de asemenea, în locul în care... după Tine. Am văzut o casă... iar ochii mei nu o puteau cuprinde cu privirea. Oameni de seamă o înconjurau și acea casă avea un acoperiș de verdeață, iar în mijlocul ei se afla o mulțime de oameni... spunând: Stăpâne, ia-mă și pe mine alături de acești oameni.

Iisus i-a răspuns: Iuda, steaua ta te-a dus în rătăcire. A continuat: Niciun muritor nu este vrednic să intre în casa pe care tu ai văzut-o, căci acel sălaș este păstrat sfinților. Nici soarele, nici ziua nu vor pătrunde acolo, nici ziua, dar tot ceea ce este sfânt va sălășlui acolo mereu, în tărâmul veșnic, alături de sfinții îngeri. Iată, ți-am împărtășit tainele împărăției și te-am învățat despre greșeala stelelor, și... trimit... către cele douăsprezece înălțimi.

Iuda întreabă despre propria-i soarta

Iuda a spus: Stăpâne, sămânța mea nu se află și ea sub stăpânirea conducătorilor?

Iisus a răspuns și i-a zis: Vino, căci Eu... dar tu vei suferi mult când vei vedea împărăția cerurilor și toate neamurile sale.

Când a auzit aceasta, Iuda a spus: Ce bine mi s-a făcut mie? Căci Tu m-ai pus deoparte pentru acel neam.

Iisus i-a răspuns: Tu vei deveni al treisprezecelea și vei fi blestemat de celelalte neamuri. Și tu vei ajunge să stăpânești peste ele. În zilele de pe urmă, ele îți vor blestema ridicarea către neamul cel sfânt.

Iisus îi împărtășește lui Iuda tainele cosmologiei: Duhul și Cel Prin Sine Zidit

Iisus a spus: Vino, căci îți voi încredința taine pe care niciun om nu le-a văzut vreodată. Căci există un tărâm mare, fără margini, a cărui margine nici îngerii n-o cunosc, în care sălășluiește un mare duh nevăzut, pe care niciun ochi de înger nu l-a zărit, la care niciun gând al inimii nu s-a urcat și care n-a fost nicicând chemat pe nume.

Și atunci un nor luminos apăru acolo. El a spus: Fie ca un înger să se întrupeze acum, pentru a Mă sluji.

Un mare înger, dumnezeiescul prin-sine-zidit, s-a ivit din nor. Din pricina lui, alți patru îngeri s-au arătat dintr-un alt nor și au devenit slujitorii preaslăvitului prin-sine-zidit. Acesta a spus: Să ia trup... și au luat trup. Și a zidit primul corp ceresc pentru a domni peste el. A spus: Să ia trup îngerii, pentru a-l sluji, și un număr mare de îngeri au fost zidiți astfel. A spus: Să fie o înălțime luminată, și aceasta a fost. A zidit și al doilea corp ceresc asupra căruia să domnească, alături de un număr mare de îngeri, pregătiți să-l slujească. Acesta este felul în care au fost făcute și restul înălțimilor luminate. A făcut apoi stăpânirile și a făcut numeroși îngeri pentru a le sluji.

Adamas și corpurile cerești

Adamas se afla în primul nor strălucitor, pe care niciun alt înger nu l-a mai văzut dintre toți cei chemați „Dumnezeu”. El... chip... și după asemănarea acestui înger. A făcut neamul cel neprihănit al lui Seth... doisprezece... douăzeci și patru... A zidit șaptezeci și două de corpuri cerești în neprihănitul neam, potrivit dorinței Duhului. Cele șaptezeci și două de corpuri au zidit la rândul lor trei sute șaizeci de corpuri în neamul cel neprihănit, potrivit dorinței Duhului, astfel încât numărul lor să fie cinci de fiecare.

Cele douăsprezece înălțimi ale celor douăsprezece corpuri cerești sunt părinții lor, cu șase ceruri pentru fiecare înălțime, astfel încât să fie șaptezeci și două de ceruri pentru cele șaptezeci și două de corpuri și pentru fiecare dintre ele, cinci firmamente, pentru toate cele trei sute șaizeci de firmamente. Li s-a dat putere și un număr nemărginit de îngeri, spre slavă și închinare și, după aceea, și duhuri fecioare, spre slava și închinarea tuturor înălțimilor și cerurilor și firmamentelor lor.

Văzduhul, adâncul și lumea de jos

Mulțimea celor veșnice se cheamă văzduh, adică nemărginire, de către Tatăl și cele șaptezeci și două de corpuri cerești care sunt cu Cel-Prin-Sine-Zidit și cu cele șaptezeci și două de înălțimi ale sale. În el a apărut prima făptură omenească cu puterile sale nestricăcioase. Iar înălțimea care s-a ivit cu neamul său, înălțimea înăuntrul căruia se află norul cunoașterii și îngerul, se numește El. Înălțimea... după aceea... a spus: Lăsați doisprezece îngeri să ia trup și să stăpânească peste adânc și peste lumea de jos. Și iată, dintr-un nor s-a ivit un înger a cărui față era ca para focului și al cărui trup era învăluit în sânge. Numele lui era Nebro, care înseamnă „răzvrătit”; alții îl numesc Yaldabaoth. Un alt înger, Saklas, s-a ivit și el din nor. Astfel că Nebro a făcut șase îngeri. La fel și Saklas, pentru a-l sluji, și aceștia la rândul lor au făcut doisprezece îngeri în ceruri, fiecăruia dându-i-se o parte a cerului.

Stăpânirile și îngerii

Cei doisprezece stăpâni au vorbit celor doisprezece îngeri: Fie ca fiecare dintre voi... și lăsați-i... îngeri...

Primul este Seth, căruia i se zice Hristos. Al doilea este Harmathoth, care este... Al treilea este Galila. Al patrulea este Yobel. Al cincilea este Adonaios.

Aceștia cinci sunt cei care au stăpânit peste lumea de jos și, înainte de toate, peste adânc.

Facerea omului

Apoi Saklas a spus îngerilor săi: Să facem o făptură omenească după chipul și asemănarea noastră. L-au zidit pe Adam și pe femeia sa Eva, căreia i se spune în nor, Zoe. Căci după acest nume cheamă toate neamurile pe om și fiecare dintre ele pe femeie o cheamă după aceste nume. Acum Saklas nu... a poruncit... decât... neamurile... Iar stăpânul i-a spus lui Adam: Vei avea o viață lungă alături de copiii tăi.

Iuda întreabă despre soarta lui Adam și a lumii

Iuda îi spuse lui Iisus: Care va fi lungimea zilelor omului?

Iisus a spus: De ce întrebi despre acest lucru, despre Adam și neamul său care și-au trăit viața în locul unde el și-a primit împărăția, cu lungime de zile, cu stăpânul lui?

Iuda i-a spus lui Iisus: Va muri duhul omului?

Iisus a spus: Pentru aceea i-a poruncit Dumnezeu lui Mihail să le dea oamenilor duh, ca un împrumut, ca ei să poată oferi slujire, dar Cel Sfânt i-a poruncit lui Gavriil să dea duh marelui neam fără stăpân peste el, adică duh și suflet. Astfel că restul sufletelor...

Iisus vorbește cu Iuda și cu ceilalți despre pieirea nelegiuiților

...duhul care este în voi să locuiască în acest trup printre neamurile de îngeri. Dar Dumnezeu a făcut astfel încât înțelepciunea să-i fie dăruită lui Adam și celor cu el, astfel încât împărații adâncului și ai lumii de jos să nu domnească peste ei.

Iuda i-a spus lui Iisus: Și ce vor face acele neamuri?

Iisus a spus: Adevăr grăiesc ție, pentru ei toți, stelele sunt cele care desăvârșesc totul. Când Saklas duce la bun sfârșit timpul care i-a fost dat, prima lor stea va lua naștere împreună cu neamurile și ei vor sfârși ceea ce au spus că vor face. Apoi ei vor face desfrânare în numele Meu, își vor omorî copiii și vor... numele Meu... steaua ta peste a treisprezecea înălțime.

După aceea, Iisus a râs.

Iuda a întrebat: Stăpâne, de ce râzi de noi?

Iisus a spus: Nu râd de voi, ci de greșeala stelelor, pentru că aceste șase stele hoinăresc alături de acești cinci luptători și vor pieri toți, alături de făpturile lor.

Iisus vorbește despre cei care sunt botezați. Trădarea lui Iuda

Iuda i-a spus lui Iisus: Iată, ce vor face cei care au fost botezați în numele Tău? Iisus a spus: Adevăr vă grăiesc vouă, acest botez... numele Meu... Adevărat îți spun ție, Iuda, cei ce aduc jertfe lui Saklas... Dumnezeu... tot ce e rău.

Dar tu îi vei întrece pe toți. Căci tu îl vei jertfi pe cel ce Mă înveșmântează. Cornul tău deja s-a făcut auzit, mânia ta a fost stârnită, steaua ta a strălucit puternic și inima ta a...

Adevărat spun... ultima ta... devine... durere... stăpânul, căci va fi pierdut. Și apoi chipul marelui neam al lui Adam va fi preamărit căci, înainte de cer, pământ și îngeri, acel neam este, care vine din tărâmurile veșnice. Iată, ți s-a spus totul. Deschide ochii și privește norul și lumina sa și stelele ce-l înconjoară. Steaua care arată calea este steaua ta.

Iuda și-a ridicat privirea, a văzut norul strălucitor și a pătruns în el. Cei rămași pe pământ au auzit o voce venind dinăuntrul norului, spunând... neam mare...

Încheiere: Iuda îl trădează pe Iisus

Marii lor preoți cârteau pentru că El se dusese în camera de oaspeți pentru a-și face rugăciunea. Dar unii scribi Îl priveau cu atenție, pentru a-L prinde în timpul rugăciunii, căci le era teamă de oameni, care Îl socoteau drept proroc.

S-au apropiat de Iuda și i-au spus: Ce cauți tu aici? Tu ești ucenicul lui Iisus. Iuda le-a făcut pe plac. Și a primit bani și L-a dat pe El în mâna lor.

$$$

 EVOLUȚIA HAMAS

Hamas, o organizație islamistă sunnită, are o istorie complexă, profund împletită cu conflictul palestiniano-israelian și cu lupta continuă pentru statalitate și autodeterminare.

Rădăcinile Hamas pot fi urmărite până la prima Intifada palestiniană, o perioadă de intensă nesupunere civilă și proteste declanșate de moartea a patru muncitori palestinieni. Răspunsul Israelului la Intifada, care a inclus desfășurarea extinsă de soldați și contramăsuri, a atras critici pentru disproporționalitatea sa percepută. În această perioadă, Hamas a început să apară ca o forță semnificativă în politica și rezistența palestiniană.

În timpul războiului arabo-israelian din 1948, fondatorii Hamas au fost forțați să fugă, ceea ce a dus la sentimente anti-israeliene care aveau să devină un principiu fundamental al organizației. Pe măsură ce atacurile inițiale ale grupării împotriva Israelului s-au intensificat, aceasta s-a confruntat cu un răspuns puternic, ceea ce a dus în cele din urmă la scoaterea lor în afara legii.

În special, Hamas a avut inițial dificultăți în a câștiga popularitate pe scară largă în timpul primei Intifade. Cu toate acestea, masacrul de la Hebron s-a dovedit a fi un punct de cotitură, determinând Hamas să ceară răzbunare și ducând la o schimbare a tacticilor sale militante. Acest eveniment a marcat o evoluție semnificativă în abordarea grupării și în influența sa crescândă în rândul palestinienilor.

Hamas a făcut, de asemenea, o schimbare crucială în strategia sa de țintire, abandonând distincția dintre țintele militare și cele civile. Justificându-și acțiunile cu citate religioase din Coran, Hamas și-a continuat campania de atentate sinucigașe cu bombă ca represalii pentru acțiunile israeliene, escaladând tensiunile în regiune.

În ciuda represaliilor neîncetate din partea forțelor israeliene, Hamas a preluat controlul administrativ asupra Fâșiei Gaza după ce a câștigat alegerile, introducând schimbări radicale și pregătind terenul pentru confruntări sporite cu Israelul. Acest lucru a impulsionat și mai mult un ciclu de măsuri de represalii, inclusiv atacuri cu rachete, închiderea granițelor și atacuri aeriene, ducând la escaladarea tensiunilor și a violenței dintre cele două partide.

Chiar și în mijlocul escaladării tensiunilor și violențelor, Hamas a oferit Israelului o armistițiu de zece ani, deși cu condiții care includeau retragerea completă a Israelului din teritoriile palestiniene ocupate și recunoașterea drepturilor palestinienilor. Cu toate acestea, Hamas și-a menținut poziția față de operațiunile armate, refuzând să îndeplinească cerințele formulate pentru ajutor internațional, ceea ce a dus la un impas prelungit.

În contextul acestor evoluții, au existat momente în care Hamas și-a exprimat disponibilitatea de a coopera în rezolvarea conflictului arabo-israelian, inclusiv prin articularea unei viziuni pentru un stat palestinian bazat pe granițele din 1967 și prin demonstrarea deschiderii către dialogul cu comunitatea internațională și cu administrația Obama. Aceste momente au sugerat potențialul unui angajament diplomatic și o cale către o rezoluție pașnică.

Cu toate acestea, complexitatea situației a devenit evidentă în mod evident atunci când Israelul a declarat război Hamas, ceea ce a dus la noi violențe și crize umanitare, deoarece civili neînarmați, ostatici și soldați israelieni capturați au fost transportați în Fâșia Gaza. Regiunea a fost cufundată într-o stare de tensiune și instabilitate sporite, ceea ce a determinat apeluri urgente pentru a se face distincție între civili și combatanți, pentru a atenua impactul conflictului asupra vieților nevinovate.

Traiectoria Hamas de la originile sale în timpul Intifadei până la dinamica sa actuală cu Israelul subliniază natura complexă și interconectată a conflictului palestiniano-israelian. Această istorie în continuă evoluție continuă să modeleze peisajul geopolitic al Orientului Mijlociu, prezentând provocări și oportunități continue pentru pace și stabilitate în regiune.

$$$

 EXPERIMENTUL EȘUAT AL EVOLUȚIEI

Cu mult înainte ca dinozaurii să cutremure pământul sub pașii lor și chiar înainte ca primele organisme cu schelet să populeze oceanele, planeta noastră a fost gazda unor forme de viață atât de bizare, încât oamenii de știință le compară adesea cu organisme extraterestre. O analiză recentă a fosilelor din perioada Ediacarană scoate la lumină o concluzie fascinantă: acești giganți străvechi nu erau nici plante, nici animale în sensul modern, ci reprezentanți ai unei „căi pierdute” a vieții, un experiment biologic unic care a dispărut complet, fără a lăsa urmași direcți.

O lume a tăcerii și a formelor fractale

Călătorind în timp acum aproximativ 575 de milioane de ani, într-o eră cunoscută sub numele de Ediacaran, am fi descoperit oceane întunecate și silențioase, populate de creaturi care sfidau regulile anatomiei moderne. Aceste organisme, denumite colectiv Rangeomorfe (Rangeomorphs), arătau la prima vedere ca niște frunze uriașe de ferigă, însă, spre deosebire de plante, trăiau în adâncurile oceanului, departe de lumina soarelui necesară fotosintezei.

Misterul acestor creaturi, care puteau atinge dimensiuni impresionante de până la doi metri, a nedumerit cercetătorii timp de decenii. Analizele anatomice detaliate au relevat că Rangeomorfele nu aveau gură, intestine, organe interne sau mijloace de locomoție. Practic, din punct de vedere biologic, nu aveau mecanismele standard prin care animalele moderne supraviețuiesc. În schimb, ele au dezvoltat o strategie de viață bazată pe geometrie pură. Corpurile lor erau construite după un model fractal, structura repetându-se la scări din ce în ce mai mici. Această arhitectură complexă le permitea să își maximizeze suprafața exterioară în raport cu volumul corpului, transformându-le în niște „bureți” vii uriași, capabili să absoarbă nutrienți dizolvați (precum carbonul organic și oxigenul) direct prin piele, printr-un proces numit osmotrofie.

Paradoxul dimensiunii: De ce au crescut atât de mari?

Într-un studiu aprofundat, paleontologii de la Universitatea Cambridge au încercat să răspundă la întrebarea critică: de ce aceste organisme primitive au evoluat spre dimensiuni gigantice, având în vedere că organismele microscopice sunt mult mai eficiente în absorbția nutrienților prin difuzie?

Răspunsul rezidă în competiția pentru resurse. Pe măsură ce fundul oceanului a devenit suprapopulat, Rangeomorfele au fost forțate să crească pe verticală pentru a accesa coloane de apă mai bogate în nutrienți și oxigen, situate deasupra „aglomerației” de pe substrat. Această cursă a înălțimii este similară cu modul în care copacii concurează pentru lumină într-o pădure densă, doar că în cazul acestor creaturi preistorice, miza era hrana invizibilă din curenții oceanici. Capacitatea lor de a-și modifica forma corpului – de la structuri plate la unele conice sau ramificate – le-a permis să colonizeze diverse nișe ecologice, dominând ecosistemele marine timp de 30 de milioane de ani.

Sfârșitul tragic al „Grădinii Ediacara”

Deși au fost stăpânii incontestabili ai oceanelor pre-cambriene, acești giganți pașnici au dispărut brusc acum aproximativ 541 de milioane de ani, într-un eveniment de extincție care a marcat tranziția către Explozia Cambriană. Dispariția lor rămâne un subiect de dezbatere, însă teoria predominantă sugerează că au fost primele victime ale apariției „animalelor adevărate”.

Odată cu evoluția primelor organisme mobile, dotate cu guri și sisteme digestive, Rangeomorfele au devenit o pradă ușoară. Fiind imobile și lipsite de orice mijloc de apărare, aceste „bufete vii” de nutrienți nu au avut nicio șansă în fața noilor prădători sau a competiției biologice. Mai mult, schimbările chimice din oceane ar fi putut face ca strategia lor de absorbție pasivă să devină ineficientă.

Astăzi, cercetătorii consideră Rangeomorfele drept un „experiment eșuat” al evoluției. Ele nu sunt strămoșii noștri și nici ai animalelor moderne, ci reprezintă o ramură complet distinctă a arborelui vieții (posibil un regat biologic separat, Vendobionta), care a înflorit spectaculos doar pentru a fi ștearsă complet din istorie. Studiul acestor fosile ne amintește că viața pe Pământ a testat nenumărate forme și strategii înainte de a ajunge la modelul biologic pe care îl cunoaștem astăzi.

$$_

EZRA POUND

1) Biografia sa:

Ezra Pound, născut pe 30 octombrie 1885, în Hailey, Idaho, a fost un influent poet, critic și traducător american. Cariera literară a lui Pound s-a întins pe mai multe continente și a jucat un rol semnificativ în conturarea mișcării moderniste în poezie. Este renumit pentru abordarea sa inovatoare a limbajului și pentru pledoaria sa pentru imagism și vorticism.

Pound și-a petrecut o mare parte din tinerețe în Europa, cufundându-se în cercurile literare și artistice din Londra și Paris. A devenit o figură centrală a mișcării moderniste, colaborând cu alți scriitori renumiți precum T.S. Eliot și William Butler Yeats. Contribuțiile lui Pound la reviste literare și eseurile sale critice, precum „Spiritul romantismului” și „ABC-ul lecturii”, au contribuit la redefinirea parametrilor poeziei și literaturii la începutul secolului al XX-lea.

Una dintre cele mai semnificative opere ale lui Pound este poemul său epic, „Cânturile”, la care a lucrat timp de peste cincizeci de ani. Acest proiect ambițios, format din 120 de secțiuni, încorporează referințe istorice, mitologice și personale, reflectând implicarea profundă a lui Pound în istoria, cultura și politica lumii. „Cânturile” reprezintă explorarea de către Pound a unor teme precum economia, guvernarea și natura ciclică a civilizațiilor.

Opiniile și activitățile politice ale lui Pound, în special sprijinul său pentru regimul fascist al lui Benito Mussolini din Italia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au rămas subiect de controverse și critici. După război, Pound s-a confruntat cu acuzații de trădare și a fost considerat inapt mintal pentru a fi judecat. A fost internat la Spitalul St. Elizabeth din Washington, DC, unde a continuat să scrie și să corespondeze cu alți scriitori.

De-a lungul vieții sale, Pound a arătat un interes deosebit pentru traducere, prezentând cititorilor occidentali operele poeților clasici chinezi și japonezi. Traducerile sale, precum „Cathay” și „Piesele Noh din Japonia”, au contribuit la reducerea decalajelor culturale și au promovat o mai bună înțelegere și apreciere a literaturii orientale în Occident.

Contribuțiile literare ale lui Ezra Pound, deși adesea însoțite de controverse, au lăsat o amprentă de neșters asupra lumii poeziei. Experimentările sale cu forma, limbajul și ideile au împins limitele expresiei poetice, inspirând generațiile ulterioare de scriitori. Moștenirea complexă și multifațetată a lui Pound continuă să stârnească discuții despre relația dintre artă, politică și moralitate.

2) Lucrări principale:

Cântecele:

Magnum opus al lui Pound, „Cântele”, este un poem epic care se întinde pe mai multe volume și explorează o gamă vastă de teme istorice, mitologice și personale. Acesta încorporează referințe la diverse culturi, civilizații și concepte filosofice, reflectând rețeaua complexă de cunoștințe și idei a lui Pound. „Cântele” oferă o narațiune fragmentată, dar interconectată, care explorează ciclurile istoriei, natura puterii și condiția umană.

Hugh Selwyn Mauberley:

Această colecție de poezii, publicată în 1920, reflectă deziluzia lui Pound față de starea societății moderne și declinul culturii. Figura centrală, Mauberley, reprezintă artistul și intelectualul modern care se luptă cu valorile superficiale și mediocritatea artistică a vremii. Opera servește drept critică a stagnării culturale la care a fost martor Pound și o explorare a rolului artistului într-o lume din ce în ce mai materialistă.

Lustra:

Publicată în 1916, „Lustra” este o colecție de poezii care prezintă tranziția lui Pound de la stilul său imagist inițial la o abordare mai ambițioasă și experimentală. Poeziile din „Lustra” abordează teme precum dragostea, pierderea, războiul și reflecția personală. Printre poeziile notabile din această colecție se numără „Într-o stație de metrou”, o poezie imagistă concisă și evocatoare, și „Omagiu lui Sextus Propertius”, o serie de poezii care aduc un omagiu poetului roman.

Personaje:

„Personae”, publicată în 1909, este prima colecție majoră de poezie a lui Pound. Aceasta include o serie de poezii inspirate din literatura clasică, mitologie și personaje istorice. Pound adoptă diverse voci și personaje poetice, explorând teme precum frumusețea, dorința și complexitățile naturii umane. Colecția prezintă experimentele timpurii ale lui Pound cu forma și interesul său pentru reînvierea tradițiilor poetice antice.

Catay:

„Cathay”, publicată în 1915, este o colecție de traduceri ale lui Pound de poezie clasică chineză. Aceasta le-a prezentat cititorilor occidentali operele unor poeți chinezi renumiți precum Li Bai (Li Po) și Du Fu (Tu Fu). Pound și-a propus să surprindă esența și muzicalitatea poeziilor chineze originale, adaptându-le în limba engleză. „Cathay” a jucat un rol semnificativ în lărgirea înțelegerii și aprecierii poeziei chineze în lumea vorbitoare de limbă engleză.

ABC-ul lecturii:

Ca critic și susținător al inovației poetice, Pound a publicat „ABC-ul lecturii” în 1934. Această colecție de eseuri critice și prelegeri oferă perspectivele lui Pound asupra meșteșugului poeziei, discutând diverse aspecte precum ritmul, imaginile și utilizarea limbajului. „ABC-ul lecturii” rămâne o resursă valoroasă pentru poeții aspiranți și cititorii interesați să aprofundeze arta și tehnicile poeziei.

Spiritul romantismului:

Publicată în 1910, „Spiritul romantismului” este lucrarea critică a lui Pound care explorează originile și dezvoltarea literaturii romantice. Pound examinează diverse tradiții literare, inclusiv poezia trubadurică, legendele arturiene și romantismul medieval. Printr-o analiză meticuloasă, el urmărește evoluția temelor romantice și influența lor asupra literaturii moderne. „Spiritul romantismului” evidențiază cunoștințele vaste ale lui Pound despre istoria literară și capacitatea sa de a stabili conexiuni între diferite epoci și culturi.

3) Teme principale:

Modernism și experimentare:

Pound a fost o figură cheie în mișcarea modernistă și a îmbrățișat etosul inovației și experimentării. Poeziile sale au împins adesea limitele formelor tradiționale, explorând tehnici și structuri noi. Pound a căutat să conteste noțiunile convenționale de poezie și să extindă posibilitățile de exprimare.

Renaștere istorică și culturală:

De-a lungul carierei sale, Pound a manifestat un interes deosebit pentru istorie, cultură și tradiții literare. S-a inspirat din literatura clasică, trubadurii medievali și diverse tradiții literare globale. Pound a căutat să reînvie și să reinterpreteze aceste elemente istorice și culturale în operele sale, îmbinându-le cu sensibilitățile sale moderniste.

Imagism și precizie:

Pound a fost o figură importantă a mișcării imagiste, care pleda pentru imagini concise, vii și precise în poezie. El credea în puterea limbajului clar și evocator de a surprinde esența unei imagini sau a unei idei. Poeziile lui Pound prezintă adesea un accent puternic pe detaliile senzoriale și un angajament față de claritate și economie de exprimare.

Comentariu social și politic:

Scrierile lui Pound reflectă implicarea sa în problemele sociale și politice ale timpului său. El a comentat subiecte precum războiul, economia, naționalismul și declinul cultural. Opiniile politice ale lui Pound au fost complexe și în continuă evoluție, ducând atât la aprecieri, cât și la controverse. Poeziile și eseurile sale servesc drept platformă pentru criticile, observațiile și viziunile sale asupra schimbării societale.

Traduceri și schimb cultural:

Interesul lui Pound pentru limbi străine și traducere a dus la influența sa în aducerea literaturii orientale, în special a poeziei chineze și japoneze, în atenția cititorilor occidentali. Pound și-a propus să elimine decalajele culturale și să promoveze o mai bună înțelegere și apreciere între diferitele tradiții literare. Traducerile sale au demonstrat adesea abordarea sa inovatoare de adaptare a acestor opere în limba engleză, păstrându-le în același timp esența.

Natura și lumea naturală:

Poeziile lui Pound explorează frecvent teme legate de natură și lumea naturală. El surprinde frumusețea peisajelor, anotimpurile și ritmurile vieții prin descrierile sale vii și imaginile evocatoare. Natura servește drept sursă de inspirație și reflecție, transmițând perspective mai profunde asupra condiției umane și a locului nostru în cadrul ordinii naturale.

Rolul poetului:

Pound a reflectat pe larg asupra rolului poetului în societate. El credea în responsabilitatea poetului de a interacționa cu lumea și de a crea artă care să aibă un impact semnificativ. Pound a subliniat capacitatea poetului de a modela cultura, de a contesta normele stabilite și de a contribui la evoluția societății.

4) Relația sa cu T.S. Eliot:

Relația dintre Ezra Pound și T. S. Eliot este un aspect semnificativ al carierelor lor și al dezvoltării poeziei moderniste. Pound a jucat un rol crucial în cultivarea talentului lui Eliot și în modelarea vocii sale poetice. Pound și Eliot s-au întâlnit prima dată în 1914, când Eliot, un tânăr poet aspirant, i-a trimis poeziile sale lui Pound pentru feedback. Recunoscând talentul lui Eliot, Pound a devenit un mentor influent și i-a susținut opera. Pound a jucat un rol esențial în publicarea poemului revoluționar al lui Eliot, „Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock”, în revista Poetry în 1915. Această publicație a marcat începutul ascensiunii lui Eliot în lumea literară.

Îndrumarea lui Pound s-a extins dincolo de sprijinul editorial. El i-a oferit lui Eliot sfaturi neprețuite cu privire la tehnica poetică, limbaj și tradiții literare. Expertiza lui Pound în literatura antică și medievală, precum și cunoștințele sale despre poezia europeană, au influențat foarte mult stilul poetic și subiectele abordate de Eliot. Pound l-a încurajat pe Eliot să se inspire din diverse surse, inclusiv Dante, trubaduri și clasici, și l-a ajutat să-și rafineze utilizarea imaginilor și aluziilor.

Relația lor s-a adâncit când Eliot s-a mutat la Londra în 1914, unde Pound l-a prezentat scriitori și artiști influenți ai vremii. Rețeaua extinsă a lui Pound și conexiunile sale în cadrul cercurilor literare și artistice i-au oferit lui Eliot expunere și oportunități de colaborare. Îndrumarea și introducerile lui Pound au deschis calea pentru implicarea lui Eliot în mișcarea modernistă și, în cele din urmă, pentru asocierea sa cu revista literară The Egoist.

Influența lui Pound asupra operei fundamentale a lui Eliot, „Țara pustie”, nu poate fi supraestimată. Pound a fost editor și consilier în timpul compoziției poemului, oferind feedback și sugerând revizuiri. El a jucat un rol esențial în modelarea structurii și conținutului poemului „Țara pustie”, ajutându-l pe Eliot să încorporeze voci diverse, referințe mitologice și limbi multiple. Asistența editorială a lui Pound a contribuit semnificativ la natura complexă și stratificată a poemului.

Cu toate acestea, relația lor s-a confruntat cu tensiuni în ultimii ani. Implicarea tot mai mare a lui Pound în politică, inclusiv sprijinul său pentru fascism și Mussolini, a creat o diviziune între ei. Eliot, care avea opinii politice diferite, s-a distanțat de Pound și a căutat să-și separe reputația literară de activitățile controversate ale lui Pound. În ciuda acestei rupturi ideologice, Eliot a recunoscut influența lui Pound asupra operelor sale timpurii și a recunoscut contribuția sa semnificativă la poezia modernistă.

5) Moștenirea sa:

Moștenirea lui Ezra Pound este complexă și multifațetată, marcată de contribuțiile sale semnificative la poezia modernistă, de teoriile sale literare influente și de activitățile sale politice controversate. Pound a jucat un rol crucial în conturarea cursului poeziei moderniste. Experimentarea sa cu forma, limbajul și imaginile a contestat convențiile poetice tradiționale și a deschis noi posibilități pentru exprimarea poetică. Pledoaria lui Pound pentru imagism, utilizarea sa inovatoare a versului liber și încorporarea elementelor istorice și mitologice au influențat generații de poeți și au contribuit la redefinirea limitelor creativității poetice.

Ideile și teoriile lui Pound despre poezie continuă să rezoneze în cercurile literare. Accentul său pus pe precizie, economia limbajului și utilizarea tehnicilor imagiste a pus bazele mișcărilor și stilurilor poetice ulterioare. Influența lui Pound poate fi observată în operele unor poeți precum T.S. Eliot, William Carlos Williams și Robert Lowell, care au fost inspirați de abordarea sa inovatoare asupra limbajului și de credința sa în rolul poetului ca critic cultural.

Scrierile critice ale lui Pound, inclusiv „ABC of Reading” și „The Spirit of Romance”, rămân contribuții importante la critica literară. Perspectivele sale asupra naturii poeziei, a meșteșugului scrisului și implicarea sa în contextele istorice și culturale au influențat cercetătorii și criticii literari. Analiza meticuloasă a tehnicilor poetice de către Pound, explorarea diferitelor tradiții literare și ideile sale despre relația dintre literatură și societate continuă să modeleze discursul literar.

Traducerile lui Pound de poezie clasică chineză și japoneză, precum „Cathay” și „Piesele Noh din Japonia”, au adus literatura orientală cititorilor occidentali și au contribuit la o mai bună înțelegere și apreciere a acestor tradiții. Eforturile sale de a reduce decalajele culturale și de a introduce publicul occidental în opere literare non-occidentale au avut un impact de durată asupra domeniului traducerii și al schimbului intercultural.

Ultimii ani ai lui Pound au fost marcați de activitățile sale politice controversate, inclusiv de sprijinul acordat regimului fascist al lui Mussolini în Italia. Aceste acțiuni au umbrit moștenirea sa și au dus la dezbateri despre relația dintre artă, politică și moralitate. Arestarea lui Pound și internarea ulterioară în Spitalul St. Elizabeths au ridicat semne de întrebare cu privire la responsabilitatea artiștilor și intelectualilor în fața extremismului politic.

6) Câteva versete:

„Omul care citește ar trebui să fie un om intens viu. Cartea ar trebui să fie o sferă de lumină în mâna cuiva.” - Ezra Pound

„Literatura este o știre care rămâne știre.” - Ezra Pound, ABC-ul lecturii

„Nu există niciun motiv pentru care aceluiași om i-ar plăcea aceleași cărți la optsprezece și la patruzeci și opt de ani.” - Ezra Pound

„Apariția acestor chipuri în mulțime; Petale pe o creangă neagră și udă.” - Ezra Pound

„Și zilele nu sunt îndeajuns de pline, și nopțile nu sunt îndeajuns de pline, și viața trece ca un șoarece de câmp, fără să scuture iarba.”

― Ezra Pound

„În mod corect, ar trebui să citim pentru putere. Omul care citește ar trebui să fie un om intens viu. Cartea ar trebui să fie o sferă de lumină în mâna cuiva.” - Ezra Pound

„Vorbește împotriva opresiunii inconștiente, vorbește împotriva tiraniei celor lipsiți de imaginație, vorbește împotriva legăturilor.” - Ezra Pound

„Un sclav este cineva care așteaptă ca cineva să vină și să-l elibereze.” - Ezra Pound

„Dacă un om nu este dispus să își asume riscuri pentru opiniile sale, fie opiniile lui nu sunt bune, fie el nu este bun.” - Ezra Pound

„Artistul este mereu un început. Orice operă de artă care nu este un început, o invenție, o descoperire este de mică valoare.” - Ezra Pound

„Poezia este un fel de matematică inspirată, care ne oferă ecuații, nu pentru figuri abstracte, triunghiuri, pătrate și altele asemenea, ci pentru emoțiile umane. Dacă cineva are o minte înclinată spre magie mai degrabă decât spre știință, va prefera să vorbească despre aceste ecuații ca despre vrăji sau incantații; sună mai arcan, misterios, ascuns.” - Ezra Pound

$$$

 ERIK AXEL KARLFELDT

Erik Axel Karlfeldt (născut pe 20 iulie 1864, Folkärna, Suedia - decedat pe 8 aprilie 1931, Stockholm) a fost un poet suedez a cărui poezie, în esență regională, legată de tradiție , a fost extrem de populară și i-a adus Premiul Nobel pentru Literatură postum în 1931; acesta îl refuzase în 1918, cel puțin parțial din cauza poziției sale de secretar al Academiei Suedeze , care acordă premiul.

Legăturile puternice ale lui Karlfeldt cu cultura țărănească din patria sa rurală au rămas o influență dominantă asupra sa toată viața. Țăranii pe care i-a portretizat sunt, așa cum a spus un critic, „în armonie cu natura și anotimpurile”; cultura lor este uneori amenințată de eroticul și anarhicul Pan. Karlfeldt și-a publicat cele mai importante lucrări în șase volume de versuri: Vildmarks- och kärleksvisor (1895; „Cântece de sălbăticie și de dragoste”), Fridolins visor (1898; „Cântecele lui Fridolin”), Fridolins lustgård (1901; „Grădina de plăcere a lui Fridolin”), Flora och Pomona (1906; „Flora și Pomona”), Flora och Bellona (1918; „Flora și Bellona”) și, în final, cu patru ani înainte de moartea sa, Hösthorn (1927; „Cornul toamnei”). Unele dintre poeziile sale au fost publicate în traducere în engleză în Arcadia Borealis: Selected Poems of Erik Axel Karlfeldt (1938). A fost un poet neoromantic îndrăgit, a cărui complexitate artistică ocazională era mai degrabă emoțională decât intelectuală . În timp, chiar și unii dintre admiratorii săi l-au criticat pentru că și-a folosit talentele atât de exclusiv în slujba unei culturi locale pe moarte.