$$$

 🐦 Pasărea țesătoare – Arhitectul naturii

,,Pasărea țesătoare este cunoscută pentru talentul său extraordinar de a construi cuiburi complexe și rezistente. Deși are dimensiuni mici, își dovedește măiestria prin împletirea firelor de iarbă, frunzelor și a ramurilor subțiri, transformând materiale simple în adevărate opere de artă naturală.

🧵 Tehnica împletirii

Cu o migală impresionantă, această pasăre își folosește ciocul ca pe un ac de cusut, trecând firele de iarbă unul câte unul și strângându-le cu precizie. Rezultatul este un cuib țesut ca un coș, uneori cu intrări ascunse și camere interioare, menite să protejeze ouăle și puii de prădători.

🌳 Capodopere suspendate

Cuiburile păsărilor țesătoare atârnă de crengi ca niște sfere, saci sau structuri complicate, unele având chiar tuneluri de acces. Privite în lumină, aceste construcții par bijuterii vegetale, în care ingeniozitatea și frumusețea se împletesc într-un mod unic.

🌍 Răspândire și diversitate

Păsările țesătoare trăiesc în special în Africa și Asia, unde există zeci de specii, fiecare cu propriul stil de construcție. Unele sunt solitare, dar multe trăiesc în colonii mari, cu sute de cuiburi adunate pe aceeași ramură, creând o adevărată „metropolă” aeriană.

✨ Simbol al ingeniozității

Prin priceperea lor, păsările țesătoare sunt considerate simboluri ale răbdării, creativității și adaptării. Cuiburile lor nu sunt doar adăposturi, ci adevărate capodopere suspendate, ce amintesc de legătura strânsă dintre artă și supraviețuire în lumea naturală."

~Text preluat ~

$$$

 

🐞 Gândacul de cartof – cel mai mare dușman al culturilor noastre de cartofi

În spatele aspectului său colorat și aparent inofensiv, gândacul de cartof (Leptinotarsa decemlineata) se ascunde un adevărat coșmar pentru agricultori. Această insectă, recunoscută imediat după dungiile sale negre pe fond galben-auriu, este considerată una dintre cele mai distructive specii pentru culturile de cartofi din întreaga lume.

Gândacul de cartof se hrănește exclusiv cu frunzele plantelor din familia Solanaceae, având o preferință clară pentru cartof, dar atacând și vinetele, roșiile și ardeii. Atât adulții, cât și larvele rod frunza până o lasă scheletică, reducând drastic fotosinteza. În doar câteva săptămâni, o populație numeroasă poate distruge hectare întregi de cultură, lăsând fermierii fără recoltă.

👉 Pericolul real vine din faptul că gândacul este extrem de prolific și rezistent. O singură femelă poate depune câteva sute de ouă galbene-portocalii, grupate pe spatele frunzelor. În câteva zile apar larvele, care au un apetit uriaș, devorând frunză după frunză. Până la maturitate, fiecare generație trece prin patru stadii larvare, toate fiind la fel de dăunătoare.

👉 În plus, gândacul de cartof este un adevărat „maestru al supraviețuirii”. De-a lungul timpului, a dezvoltat o rezistență uriașă la insecticide, ceea ce îl face greu de combătut. Mulți fermieri se confruntă an de an cu adevărate invazii, fiind nevoiți să combine metode chimice, biologice și mecanice pentru a-și proteja culturile.

🌱 Impactul economic este uriaș. Gândacul de cartof poate compromite producția cu peste 50%, iar în cazurile grave, când nu există control, recolta poate fi distrusă complet. Este un inamic perfid, care acționează rapid și în masă, iar lipsa intervenției poate duce la pierderi irecuperabile.

Privit de aproape, în imagini ultra-realiste, descoperim un insectar fascinant: carapacea lucioasă, dungile perfecte, ochii negri și antenele mereu în mișcare. Dar dincolo de frumusețea microscopică, rămâne una dintre cele mai mari amenințări pentru hrana noastră și pentru munca celor care trudesc pământul.

🌍 Natura ne arată, încă o dată, că și cele mai mici creaturi pot avea un impact uriaș asupra lumii. Gândacul de cartof este dovada vie că echilibrul dintre om, agricultură și mediul natural trebuie înțeles și respectat.

#GândaculDeCartof #DăunătoriAgricoli #InsectePericuloase #CulturileNoastre #AgriculturăRomânia #NaturăȘiȘtiință #LuptaCuDăunătorii #EcosistemFragil #ProtejămRecolta #HaiduculWild

$$_

 Mr. Bean (Rowan Atkinson) – Povestea bărbatului care nu a renunțat niciodată la visele sale.

Rowan Atkinson s-a născut într-o familie din clasa de mijloc și a suferit teribil în copilărie din cauza bâlbâielii sale. De asemenea, a fost tachinat și hărțuit la școală din cauza aspectului său fizic. Bătăușii lui credeau că arată ca un extraterestru. Curând a fost considerat ciudat și a devenit un copil foarte timid și retras, care nu avea mulți prieteni, așa că s-a dedicat științei, a spus unul dintre profesorii săi. Nu era nimic remarcabil la el. Nu mă așteptam să fie un om de știință strălucit, dar le-a dovedit tuturor că se înșeală. Admis la Universitatea Oxford în timpul carierei sale, a început să se îndrăgostească de actorie, dar nu a putut juca din cauza tulburării sale de vorbire. A obținut o diplomă de master în inginerie electrică înainte de a apărea în vreun film sau emisiune TV. După obținerea diplomei, a decis să-și urmeze visul și să devină actor, așa că s-a înscris într-o trupă de comedie, dar, din nou, bâlbâielile sale i-au stat în cale.

Multe emisiuni TV l-au respins și s-a simțit devastat, în ciuda numeroaselor respingeri. Nu a încetat niciodată să creadă în sine. Avea o mare pasiune pentru a face oamenii să râdă și știa că se pricepe foarte bine la asta. A început să se concentreze din ce în ce mai mult pe sketch-urile sale originale de comedie și și-a dat seama curând că putea vorbi fluent ori de câte ori interpreta un personaj. A găsit o modalitate de a-și depăși bâlbâielile și a folosit-o și ca sursă de inspirație pentru actoria sa. În timp ce studia pentru masteratul său, Rowan Atkinson a co-creat personajul ciudat, suprarealist și acum vorbitor cunoscut sub numele de Mr. Bean.

A avut succes cu alte spectacole, Mr. Bean l-a făcut faimos la nivel global și, în ciuda tuturor obstacolelor cu care s-a confruntat din cauza aspectului său fizic și a tulburărilor sale de vorbire, a dovedit că, chiar și fără un corp eroic sau o față de Hollywood, poți deveni unul dintre cei mai iubiți și respectați actori din lume. Povestea de succes motivațională a lui Rowan Atkinson este atât de inspiratoare pentru că ne învață că, pentru a avea succes în viață, cele mai importante lucruri sunt pasiunea, munca asiduă, dăruirea și renunțarea neîncetată, fără a ne păsa de sentimentele și slăbiciunile noastre.

Morala poveștii:

Nimeni nu se naște perfect. Nu vă fie teamă. Oamenii pot realiza lucruri uimitoare în fiecare zi, în ciuda slăbiciunilor și eșecurilor lor. Așa că mergi și fă tot ce poți cu singura viață pe care o ai.

Sursa: Cu sufletul pe buze.

$$_

 LÂNGĂ CRUCEA PĂRĂSITĂ

 Eliana POPA 

La o margine de codru, pe-o colină însorită,

Lângă potecuța -ngustă, stă o cruce părăsită,

Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani și vreme

Stă Hristos, uitat și singur, peste El timpul se cerne !

Doar un biet copil ce zilnic paște turma de mioare

Se oprește să se-nchine, și se-ntreabă cu mirare:

,, - Cât mai poți să rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,

Nu Ți-e frică de-ntuneric când se-așterne-n codru noaptea ?

Nu Ți-e foame, nu Ți-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine?

Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?

Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colț de pâine,

Cel ce e stăpân pe turmă...azi îmi dă, dar nu știu mâine !

Ți-am adus un colț de pâine, e mai veche, dar e bună,

Sunt prea mic...nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună

Și să-Ti scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns.

Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, și n-ajung așa de sus?

Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete,

Ei Ți-au dat oțet și fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte !

Că și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,

Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască !

N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece,

Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când oi mai trece.

N-am mai multe că aș vrea ,să-ți mai las să ai de schimb,

Dar, ce vad ? Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo...nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,

Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai tine !

,, -Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,

Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.

Și Eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viața pentru ele,

Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere

Și le-astept sa se întoarcă, să le mân către pășune, 

Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s

C-ai întins un colț de pâine si-ai dat apă lui Iisus

Și-ti voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,

Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ti fierbinte !"

Și i-a pus Hristos pe creștet, mâna Sa cu răni de cui,

Si-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui,

Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,

S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece !

$$$

 DOINA

Mihai EMINESCU 

De la Nistru pân’ la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate

Din Hotin și pân’ la Mare

Vin Muscalii de-a călare,

De la Mare la Hotin

Calea noastră ne-o aţin

Și Muscalii și Calmucii

Și nici Nistrul nu-i îneacă

Săraca țară, săracă!

Din Boian la Cornu Luncii

Jidovește-nvață pruncii

Și sub mână de jidan

Sunt românii lui Ștefan.

Că-ndărăt tot dă ca racul

Fără tihnă-i masa lui

Și-i străin în țara lui.

Din Brașov pân’la Abrud

Vai ce văd și ce aud

Stăpânind ungurul crud

Iar din Olt până la Criș

Nu mai este luminiș

De greul suspinelor

De umbra străinilor,

De nu mai știi ce te-ai face

Sărace român, sărace!

De la Turnu-n Dorohoi

Curg dușmanii în puhoi

Și s-așează pe la noi;

Și cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier

Zboară paserile toate

De neagra străinătate

Numai umbra spinului

La ușa creștinului

Codrul geme şi se pleacă

Și izvoarele îi seacă

Săraca țară, săracă!

Cine ne-a adus jidanii

Nu mai vază zi cu anii

Și să-i scoată ochii corbii

Să rămâie-n drum ca orbii

Cine ne-a adus pe greci

N-ar mai putrezi în veci

Cine ne-a adus Muscalii

Prăpădi-i-ar focul jalei

Să-l arză, să-l dogorească

Neamul să i-l prăpădească,

Iar cine mi-a fost mișel

Seca-i-ar inima-n el,

Cum dușmanii mi te seacă

Săraca țară, săracă!

Ștefane, Măria ta,

Lasă Putna, nu mai sta,

Las’ arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija gropilor

Dă-o-n seama popilor

La metanii să tot bată,

Ziua toată, noaptea toată,

Să se-ndure Dumnezeu

Ca să-ți mântui neamul tău…

Tu te-nalță din mormânt

Să te-aud din corn cântând

Și Moldova adunând

Adunându-ți flamurile

Să se mire neamurile;

De-i suna din corn odată

Ai s-aduni Moldova toată

De-i suna de două ori

Vin și codri-n ajutor;

De-i suna a treia oară

Toți dușmanii or să piară

Din hotară în hotară

Dați în seama ciorilor

Ș-a spânzurătorilor.

Ștefane, Măria Ta,

Lasă Putna, nu mai sta

Că te-așteaptă litvele

Să le zboare tigvele

Să le spui molitvele

Pe câți pari, pe câți fuștei

Căpățâni de grecotei

Grecoteii și străinii

Mânca-le-ar inima câinii

Mânca-le-ar țara pustia

Şi neamul nemernicia

Cum te pradă, cum te seacă

Săraca țară, săracă!

Această variantă a Doinei , extrem de puțin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite în timpul vieții, vol. III, note și variante, ediție critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundației Regale, București,1944.

$$$

 COIFUL LUI KOTIOS… 

NICOLAE ARITON

Fix în inima Dobrogei, sub Movila lui UȚĂ lângă neprețuite comori de aur și argint, odihneau trupurile unui prinț local și ale prințesei sale, îngropate acum mai bine de două milenii. Rare și uimitoare, doar câteva coifuri antice poartă încă numele celor ce le-au purtat. În Dobrogea, tezaurul de la Agighiol (sec. IV î.Hr.) a dat un coif împodobit cu aur, legat de prințul local Kotios Egbeo, pomenit pe un vas din același mormânt. La Olympia, Miltiade, eroul de la Maraton (490 î.Hr.), și Hieron I al Siracuzei, victorios la Cumae (474 î.Hr.), și-au lăsat coifurile lui Zeus ca semn al biruinței. În Creta, nume simple dar vii apar: „Neopolis” și „Synenitos, fiul lui Euklotas, a luat acest obiect”. În armata romană, câteva coifuri de tip Weisenau consemnează soldați reali precum „Iulius Mansuetus”, uneori chiar mai mulți proprietari succesivi. Iar în nord, misteriosul Negau B păstrează formula harigasti teiva, cea mai veche urmă de nume germanic. Astfel de coifuri sunt excepții rare, dar uimitoare: arme transformate în documente vii.

Numele lui, Kotios Egbeo (ΚΟΤΥΟΣ ΕΓΒΕΟ) dăinuie și astăzi, gravat pe unul dintre vasele de argint găsite în mormântul său. Legendele azi pierdute, erau sigur despre o viață plină de lupte și glorie, despre o iubire nemuritoare, iar mormântul, păzit de tăcerea veacurilor, a fost conceput să le asigure o trecere demnă în lumea de apoi. Alături de ei, meșterii antici au așezat un tezaur magnific, compus din podoabe de argint și aur, vase prețioase decorate cu grifoni și cerbi fantastici, arme ceremoniale și harnașamente bogat împodobite, toate simboluri ale rangului și puterii lor.

Dobrogea acelor vremuri era un tărâm fabulos, unde colinele și văile adăposteau sate getice, iar pe țărmul Mării Negre grecii așezau primele lor colonii. Viitoare orașe precum Histria, Callatis și Tomis plantau focare de comerț și cultură elenistică, iar geții, puternici și mândri, se întâlneau cu grecii nu doar în punctele de comerț, ci și pe câmpurile de luptă sau la celebrele banchete ritualice. Kotios, o căpetenie locală a geților, simboliza această confluență de lumi. Tezaurul său reflectă această punte culturală: vasele din argint purtând animale fantastice sunt o îmbinare perfectă între măiestria locală și influențe pontice. Bijuteriile, bogat ornamentate, și sacrificiul calului, un gest sacru menit să-i conducă sufletul spre nemurire, arată cât de profund era legătura lor cu divinitatea și credința în viața de după moarte.

Tumulul lor, construit cu migală să sfideze timpul, nu a fost un mormânt, ci un sanctuar al memoriei. Sub el, prințul Kotios și prințesa lui dormeau înconjurați de artefactele ce le fuseseră dragi, fiecare piesă încărcată cu zeci de povesti. Un colier de aur putea vorbi despre o victorie câștigată, o cupă de argint amintea de un pact încheiat cu prietenii greci, iar ornamentele harnașamentului purtau ecoul hergheliilor nobile care stăpâneau câmpiile Dobrogei.

Valoarea acestui tezaur este imposibil de estimat, dar semnificația sa strălucește dincolo de aurul și argintul său. Kotios și prințesa sa nu erau doar lideri locali, ci personaje într-o epocă în care Dobrogea era o poartă între lumi. Sub cerul strălucitor al acestei regiuni, tradițiile geților s-au întâlnit cu influențele elene, iar arta și meșteșugurile luau un avânt incredibil. Tăcerea mormântului regal este astăzi un ecou al măreției de odinioară, iar tezaurul de la Agighiol, păstrat cu grijă în Muzeul Național de Istorie a României, păstrează vie legenda. 

Kotios, prințul get, și-a găsit nemurirea, iar povestea sa continuă să inspire, fiind spusă acum de briza neobosită a Dobrogei, sub cerul larg, unde morile moderne de vânt se învârt neobosit, ca niște străjeri tăcuți. Iar briza, aceeași care a mângâiat odinioară și viața lui Kotios, șoptește povestea prințului get și a prințesei sale, purtând-o de-a lungul câmpiilor, ca o amintire vie a unui tărâm unde timpul și poveștile nu pot fi uitate.

Fix din acea perioadă Strabon pomenește de existența unor peșteri-labirint la hotarele Sciției și Traciei, extrem de asemănătoare celei de la Limanu din Dobrogea de astăzi, folosite de geți ca loc de refugiu și apărare. Legenda spune că aici, în întortocheatele galerii, localnicii își ascundeau comorile și familiile, iar pasaje menite să rătăcească pe oricine pătrundea fără ghid făceau din peșteră o adevărată fortăreață subterană.

Cronicarii antici, Diodorus Siculus, Polybius, Plutarch și Pausanias au consemnat victoria geților conduși de Dromihete împotriva lui Lysimachus. Aceste surse antice, scrise, credibile, au certificat bogăția de artefacte de aur și argint din zona Daciei… Lisimah, un general macedonean care a cucerit toate cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre și care și-a propus să supună Dacia întreagă, pentru a fi apoi încoronat ca rege aici. Pentru aceasta a trimis la nord de Dunăre pe fiul său, Agatocle, în fruntea vestitelor falange macedonene. Dacii cunoșteau tactica de luptă a grecilor încă din vremea lui Alexandru cel Mare, așa că Dromihete, regele dacilor, a distrus armata macedoneană și l-a luat prizonier pe Agatocle, conducătorul ei. Însă nu l-a ucis, nici nu l-a torturat. Tânărul prinț a fost trimis înapoi acasă, în Grecia, la tatăl său, așa cum ar trimite cineva la tatăl său pe un tânăr care a făcut o faptă murdară. Căci acțiunea prințului macedonean era de-a dreptul o murdărie. El pătrunsese în țara dacilor, care nu-i făcuseră nici un rău, pentru a jefui. Dar Dromihete l-a trimis pe Agatocle nu doar în bună stare, ci și cu daruri pentru Lisimah, tatăl lui. Era mai mult decât un gest de politețe, era un semn de atenție pentru greci. Era un semn că dacii nu acționează după impulsuri, nici după instincte, ci cugetat și cu mărinimie.

Nu vreau să mă gândesc la rușinea pe care a trăit-o Agatocle la vederea tatălui său și la desconsiderarea pe care i-o arătau acum cei pe care-i condusese la dezastru, dar cert e un singur lucru. Nesimțirea grecilor i-a făcut să uite episodul înfrângerii lor, conduita umanitară și cadourile pe care dacii le făcuseră în urmă cu doar câțiva ani. Lisimah însuși, lăsându-l de data asta pe fiul său la vatră, s-a dus să dea piept cu Dromihete și dacii lui.

Dar istoria s-a repetat. Armata macedoneană a fost făcută zob, iar Lisimah a căzut prizonier. Dacii fremătau de mânie. Cereau moartea celor pe care data trecută îi iertaseră și care acum, din nou, le călcau țara, semănând jaf și ucidere în rândul locuitorilor nevinovați. Dacii aveau dreptate. Macedonenii nu înțeleseseră nimic din gestul lor. Poate moartea și schingiuirea tuturor prizonierilor le-ar fi potolit setea de a mai năvăli în Dacia. Și totuși... Dromihete a avut o altă părere.

Cu acordul luptătorilor săi a oferit un banchet prizonierului său Lisimah și generalilor macedoneni. În acea mare sală au fost așezate două mese, una pentru învinși, plină cu bucate alese și pocale de argint, iar alta pentru dacii învingători, cu bucate simple, legume și carne, în care fiecare își bea vinul din cornul său. În latura unde stăteau grecii, masa a fost așezată cu mobilierul și vesela macedoneană, care fusese luată ca pradă de război de daci.

Către sfârșitul ospățului, Dromihete a umplut cu vin o cupă uriașă de lemn și l-a rugat pe Lisimah să-i spună care din cele două mese i s-a părut mai demnă de un rege: cea care a fost oferită macedonenilor ori cea cu care s-au mulțumit dacii...

Fără îndoială, cea a macedonenilor, a răspuns Lisimah.

Atunci, pentru ce ai renunțat tu la viața atât de strălucitoare de la curtea ta, ca să vii să cauți o regalitate pe care ai crezut-o minunată, dar care e atât de simplă și lipsită de plăcerea pe care tu o guști acasă la tine zi de zi? Pentru ce ți-ai purtat trupele într-o țară cu climă aspră, unde nici o armată străină nu poate să subziste cu ușurință? l-a întrebat cu mâhnire Dromihete.

La toate aceste întrebări Lisimah și-a plecat capul în piept și a bâiguit că făcuse această expediție militară din pricina necunoașterii sale și că totul a fost o mare greșeală. Apoi a făgăduit să nu mai atace niciodată Dacia și nici să ofere ajutor militar celor care vor vrea să invadeze această țară. Dromihete l-a crezut, lui Lisimah i-a fost înapoiată mantia regală și a plecat înapoi în Grecia, la fel ca Agatocle, fiul său. Prietenia între Dromihete și Lisimah a fost pecetluită prin căsătoria primului cu fiica regelui macedonean.

Recomandam lucrarea dl. Nicolae Ariton cu întreaga istorie a acestei comori, inclusiv povestea contemporană, le puteți citi în volumul din acest link, în format electronic (există și varianta tipărită)... https://play.google.com/store/books/details/Nicolae_C_Ariton_Misterul_comorii_de_la_Agighiol?id=_LruEAAAQBAJ

$$$

 29 august 2005: 

S-a stins din viață scriitorul RADU ANTON ROMAN.

Radu Anton Roman (19 august 1948, Făgăraș – 29 august 2005, București) a fost un jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut mai ales pentru documentarea gastronomiei românești, dar și pentru emisiunile pe teme culinare.

BIOGRAFIE

Radu Anton Roman s-a născut pe data de 19 august 1948, în Făgăraș. După moartea mamei sale de cancer în anul 1962, se mută împreună cu sora sa mai mică la București. După terminarea liceului, se înscrie la cursurile facultății de drept din cadrul Universității din București, la care renunță după scurt timp. Se înrolează în armată, iar după terminarea stagiului militar, revine la București cu intenția de a deveni scriitor.

În perioada de început a carierei sale literare, Roman acceptă slujbe diverse pentru a se întreține, printre care un post de zidar pe șantierul hotelului Intercontinental din București, între 1968 și 1969, învățător la Răușor, în 1970, pedagog și gardian de noapte la sanatoriul pentru copii din Timișul de Sus, în 1971, și bibliotecar la Biblioteca Municipală București, între 1976 și 1978. Roman urmează cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București, iar în anul 1976 își susține dizertația intitulată Clișee imperative în cronica de artă.

În 1983, Roman, în urma unei fracturi, este diagnosticat cu o boală congenitală demielinizantă, de care va suferi tot restul vieții. În urma aflării diagnosticului, acesta se refugiază în Delta Dunării, de unde revine la București în 1984.

În 1985, Radu Anton Roman publică volumul Zile de pescuit, alcătuit din unsprezece povestiri, cu acțiunea stabilită într-un oraș pescăresc din Delta Dunării, în timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Datorită elementelor de critică socială ale volumului, percepute de către autorități ca fiind ostile Partidului Comunist Român, Roman pierde funcția de redactor al ziarului „Munca“, pe care o ocupa în perioada respectivă, și forțat să se pensioneze medical.

După revoluția din 1989, Roman revine în jurnalism, publicând des articole critice la adresa lui Ion Iliescu și împotriva continuității regimului comunist prin guvernarea FSN. În această perioadă, Roman realizează două documentare despre Delta Dunării, care îl vor aduce în atenția publicului național și internațional: Paradisul pierdut, în 1990, și Delta, acum!, în 1991. Ambele documentare sunt produse și difuzate de Televiziunea Română.

Datorită reputației de bun cunoscător al Deltei Dunării, Roman este invitat de către echipa lui Jacques-Yves Cousteau să facă parte dintr-o expediție documentară a Deltei, la care au mai participat, printre alții, zoologii Mihai C. Băcescu și Alexandru Marinescu, cercetătorul Adrian Gagea și geograful Ion Cepleanu. Expediția este prezentată în cadrul emisiunii Cousteau's Rediscovery of the World II, în anul 1992. Ulterior, Roman își publică experiențele și impresiile din această expediție sub forma unui jurnalul de călătorie, intitulat În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau, în anul 2001.

În 1995, Roman intră într-o dispută legată de existența unei bucătării românești autentice cu filozofii Andrei Pleșu și Ion Bănșoiu, antropologul Vintilă Mihăilescu, și istoricul Mihai Oroveanu. În urma acestei discuții, Radu Anton Roman începe să lucreze la volumul de antropologie culinară Bucate, vinuri și obiceiuri românești, publicat în 1998 și editat de către Ion Bănșoiu. Volumul nu a cunoscut un succes imediat, ci unul progresiv, care a culminat după ce Roman a devenit cunoscut ca realizator TV. Până în prezent, Bucate, vinuri și obiceiuri românești a fost publicat în cinci ediții în limba română și tradus și publicat în 2008 în limba engleză, iar în 2009 în limba franceză.

Între 2001 și 2005 a realizat pentru Pro TV emisiunea cu profil culinar “Bucătăria lui Radu”.

Radu Anton Roman a murit la vârsta de 57 de ani, în București, în urma unui infarct miocardic, și este înmormântat în cimitirul Bellu catolic.

OPERA

POEZII

- Ohaba, Țara asta, Editura Cartea Românească, București, 1972

- Elegii, Editura Cartea Românească, București, 1980

ROMANE

- Vara nimănui, Editura Eminescu, București, 1978

- Zile de pescuit, Editura Cartea Românească, București, 1985, Editura Metropol, București, 1996, Editura Paideia, București, 2002, 2010

- Precum fumul, Editura Cartea Românească, București, 1996

POVESTIRI

- Haz cu... pește, Editura Globus, București, 1994

JURNAL DE CĂLĂTORIE

- Țările de sus ale merilor, Editura Eminescu, București, 1974

- Călătorie spre Nord, Editura Eminescu, București, 1976

- În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau, Editura Paideia, București, 2001

GASTRONOMIE

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, Editura Paideia, București, 1998 (ISBN 973-9368-36-0), 2001 (ediție de lux), 2001 (ediție răscroită), 2008, 2014 (Ediție jubiliară la 15 ani)

- Savoureuse Roumanie : 358 recettes culinaires et leur histoire, éditions Noir sur Blanc, 2001, 2004

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. I, Hop și noi pe papa-mond, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. II, Ardealul, la pohta ce pohtim, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. III, Valahia de miazăzi, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. IV, Banatul și Muntenia colinară, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. V, Moldova atributelor, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. VI, Mese și obiceiuri românești, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate, vinuri și obiceiuri românești, vol. VII, De la munte la deltă, Editura Paideia, București, 2008,

- Bucate tradiționale românești. Muntenia-Moldova, Editura Paideia, București, 2009, 2011,

- Bucate tradiționale românești. Banat-Ardeal, Editura Paideia, București, 2009, 2013,

- Sărbătoarea Paștilor, Editura Paideia, București, 2010, 2013,

- Bucate foarte românești, Editura Paideia, București, 2011, 2012, 2013, 2014,

- Bucate românești recomandate de Radu Anton Roman, Editura Paideia, București, 2011, 2013,

- Bucate de post, Editura Paideia, București, 2011,

- Vinuri din România, Editura Paideia, București, 2011, 2012,

- Wine from Romania, Editura Paideia, București, 2011 (en), 2012 (en), 2014 (bilingvă ro-en),

- Bucate, tradiții și obiceiuri de Crăciun, Editura Paideia, București, 2012, 2014 (bilingvă ro-en),

- Dragobete în rețete, Editura Paideia, București, 2013.

- Suflet candriu de papugiu vol. 1 Scrisă dintâi, Editura Noi Media Print, București, 2006

- Suflet candriu de papugiu vol. 2 Scrisă din urmă, Editura Noi Media Print, București, 2008,

- Delta Dunarii (fotografie), Editura Artec Impresiones, 2009, Editura Vellant, 2013 (bilingvă ro-en),