luni, 1 septembrie 2025

$$$

 Inegalabilul Anthony Hopkins ne împărtășește din experiența lui de viață câteva gânduri...


 Și deși a trecut de 80 de ani, continuă să cucerească prin prezența sa.

 Hopkins nu mai are de mult nevoie să dovedească nimic și nici nu încearcă. 

El doar împărtășește cu simplitate înţelepciunea sa de viață, iar cuvintele lui găsesc mereu un ecou...


„Cea mai prețioasă avuție pe care o deții este timpul și energia ta, căci amândouă sunt limitate. Odată ce conştientizezi acest lucru, începi să înțelegi de ce te simți neliniştit atunci când îți petreci clipele alături de oameni care îți răpesc energia.

Când începi să lupți pentru o viață plină de bucurie și sens, nu toți vor fi dispuși să te urmeze. 

Asta înseamnă că trebuie să îi lași în urmă pe cei ce nu sunt pregătiți să meargă alături de tine.

Adevărul este că tu nu ești pentru toți și nici toți nu sunt pentru tine.

Eliberează-i pe cei care nu sunt capabili să te iubească. 

Este cel mai dificil, dar și cel mai important lucru pe care va trebui să-l faci vreodată.

Încetează să porți conversaţii istovitoare cu oameni care nu vor să se schimbe.

Încetează să te însoțești cu cei care nu dau preț pe prezența ta.

Știu că instinctul tău este să faci tot posibilul pentru a câștiga recunoașterea celorlalți, dar aceasta este o pornire care îți fură timpul, energia, echilibrul sufletesc și sănătatea trupului.


Dar există oameni care pur și simplu nu trebuie să facă parte din viața ta.

Transformă-ți existența într-un refugiu sigur, în care să lași să pătrundă doar oameni „compatibili". Nu ești dator să îi convingi pe alţii să devină mai buni. Nu este menirea ta să trăiești pentru alții și să-ți sacrifici viața pentru ei.

Singura ta datorie este să recunoști că ești stăpânul propriei tale sorți. Tu meriți o prietenie autentică, devotament și o iubire deplină.”


                      ✍️Sir Anthony Hopkins


Respect și considerație 💜❤️

$$$

 ⚔️ Mitologia Mistretului – Spiritul Neîmblânzit al Pădurii ⚔️


Mistrețul nu e doar un porc sălbatic. În vechile mituri, el este simbolul forței, al curajului și al libertății de neîmblânzit. Îl găsim în basme, în legende și în ritualuri de vânătoare ca pe un adversar de temut, dar și ca pe un animal sacru.


🌲 În mitologia românească:

• Mistrețul era proba supremă a vitejiei. Doar vânătorii și haiducii cei mai curajoși cutezau să-l înfrunte.

• Se spunea că cel ce învingea un mistreț dobândea putere, noroc și bărbăție.

• Carnea lui era considerată de mare preț – ospățul cu mistreț apare în povești ca un banchet regal, demn de eroi.


⚡ În mitologia universală:

• La greci, mistrețul apare în două legende uriașe: cel din Calydon, un monstru trimis de zeiță să pustiiască ținuturile, și cel din Erimant, capturat de Heracle la una dintre cele 12 munci.

• În mitologia nordică și celtică, mistrețul e animal solar și războinic. Zeul Freyr călătorea cu Gullinbursti, mistrețul cu peri de aur.

• În Japonia, inoshishi (mistrețul) e simbol al curajului, al încăpățânării și al spiritului liber.


🔥 Simbolistica mistrețului:

• Forța sălbatică – nu se teme de nimic și atacă chiar și prădători mai mari.

• Curajul – pentru tinerii războinici, vânătoarea lui era o încercare de inițiere.

• Destinul tragic – în multe legende, eroii cad în luptă cu un mistreț, semn al morții inevitabile și al puterii destinului.


Mistrețul rămâne un spirit al pădurii: crud, sălbatic, liber. Nu cere respect, îl impune. În el vedem lupta dintre om și natură, dintre civilizație și instinct, dintre curaj și destin.


🌌 Dacă ursul e stăpânul pădurii, mistrețul e războinicul ei, cel care îți arată că nu ești niciodată cu adevărat stăpân peste sălbăticie.


#MitologiaMistretului #Mistrețul #LegendaMistretului #ForțaSălbatică #SpiritulPădurii #RăzboiniciiPădurii #EroiȘiLegende #TraditiiRomanesti #Heracle #Calydon #Erimant #ZeulFreyr #Gullinbursti #Inoshishi #SacruȘiSălbatic #WildRomania #PutereaCodrilor

$$$

 🦌 Mitologia Cerbului – Mesagerul Luminii și al Nemuririi 🦌


Cerbul nu este doar o făptură grațioasă a pădurilor. În mitologie, el a fost văzut ca un animal sacru, cosmic, un mesager al zeilor și un simbol al renașterii. Coarnele lui, asemenea unui arbore care se înalță spre cer, se reînnoiesc an de an – iar asta l-a transformat într-un semn al vieții veșnice.


🌲 În mitologia românească:

• Cerbul apare în basme ca ființă miraculoasă – „Cerbul cu stea în frunte”, „Cerbul cu coarne de aur” – o călăuză și o încercare pentru erou.

• În colinde, cerbul magic luminează calea și leagă lumea oamenilor de lumea divină.

• Vânătoarea lui era tabu: doar cei vrednici puteau încerca. Se spunea că cine omoară un cerb sacru își atrage blestemul cerului.


✨ În mitologia universală:

• La celți, cerbul era animal al fertilității și pădurii sacre. Zeul Cernunnos, „stăpânul animalelor”, e înfățișat cu coarne de cerb.

• La greci și romani, cerbul era simbolul zeiței Artemis/Diana – imagine a purității, a sălbăticiei și a grației.

• În creștinism, cerbul alb apare ca mesager divin, călăuzind sfinții și cavalerii spre izvoare sacre și locuri de lumină.

• În Asia, cerbul aduce noroc și longevitate, fiind văzut ca protector al armoniei și al abundenței.


🔥 Simbolistica cerbului:

• Renaștere – coarnele care cad și reapar sunt oglinda ciclurilor vieții.

• Lumina și puritatea – ființă grațioasă, aproape neatinsă de om.

• Mesager cosmic – călăuză între pământ și cer, între viață și moarte.

• Puterea arborelui vieții – coarnele ca ramuri ce leagă lumea materială cu cea spirituală.


Cerbul e un zeu tăcut al pădurii, un spirit solar care, prin frumusețea și noblețea lui, ne amintește de eternitatea naturii. În el se ascunde forța nevăzută a renașterii și lumina care călăuzește sufletul.


🌌 Dacă mistrețul e războinicul codrilor și ursul stăpânul lor, atunci cerbul e prințul luminii, cel care poartă pe frunte semnul divinității.


#MitologiaCerbului #CerbulAlb #LegendaCerbului #CerbulCuSteaÎnFrunte #CerbulCuCoarneDeAur #AnimalSacru #Cernunnos #Artemis #Diana #Spiritualitate #SacruȘiLuminos #Renaștere #ArboreleVieții #TotemRomânesc #PoveștiStrăbune #WildRomania #PutereaCodrilor #RegelePădurii

$$$

 31 august: Intrarea trupelor sovietice în București


În urma loviturii de stat de la 23 August 1944, România a ieşit din alianţa cu Germania și a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Uniunii Sovietice. Însă dezamăgirea populației după trecerea României de partea Aliaților va avea loc destul de repede, asta datorându-se unui complex de factori, între care un rol important l-au avut abuzurile noului aliat sovietic faţă de România. Astfel, la data de 31 august 1944 o primă coloană blindată sovietică a intrat în București fiind primită de o delegație compusă din ministrul fără portofoliu, Constantin Titel Petrescu și de generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al capitalei. Populația capitalei a întâmpinat trupele sovietice în spiritul cel mai amical, deoarece odată cu venirea acestora, Bucureștiul nu mai era amenințat de distrugerile directe ale războiului. Însă, în ciuda propagandei oficiale, care îi prezenta pe sovietici ca pe niște eroi, intrarea soldaților din Armata Roșie în București a fost marcată de evenimente tragice precum: jafuri, violuri, furturi, confiscări, devastări, sechestrări de persoane și pe alocuri chiar și crime. Astfel că, după primele contacte amicale, relațiile dintre trupele sovietice și populație au devenit deosebit de încordate, mai ales că toate aceste fapte, ce erau întreprinse de militarii sovietici, nu erau niciodată sancționate de superiori. În afara trupelor sovietice, pe 31 august 1944 a intrat în București și divizia „Tudor Vladimirescu”, compusă din voluntari români recrutați din rândul prizonierilor de război de la Stalingrad, care doreau să lupte contra germanilor. Formată la începutul anului 1944, divizia a plecat spre front, unde la 21 august primise misiunea de a ataca Iașiul alături de trupele sovietice. Numai că evenimentele de la 23 august 1944 au avut ca rezultat neimplicarea ei în luptele contra trupelor românești, iar acest lucru a făcut ca divizia să fie trimisa spre București și să intre în oraș alături de trupele sovietice. Divizia „Tudor Vladimirescu” a fost prima unitate militară românească organizată după model sovietic, adică cu ofițeri politici, care odată sosiți în București, prima grijă a acestora, a fost să ia contact cu membrii partidului comunist și împreună să treacă la sovietizarea întregii societăți românești. În ceea ce privește intrarea trupelor sovietice în București la data de 31 august 1944, putem spune că deși teoretic erau aliaţi, când au intrat în capitală, sovieticii s-au comportat ca nişte dușmani, deoarece soldaţii şi ofiţerii Armatei Roșii au prădat civili, au dezarmat forţele de ordine româneşti şi au înjosit populaţia terorizată orașului, aceste fapte continuând pe tot teritoriul românesc.

Lectia de istorie

$$$

 Dan Deșliu – potrivit unora numele real ar fi fost Beșleagă – se născuse pe 31 august 1927 la București. A murit in circumstante care au bulversat lumea literara, fiind gasit inecat in largul marii, langa Neptun, pe 4 septembrie 1992, in ciuda faptului ca era un excelent inotator. Actorul-poet a lasat in urma o poveste de viata fascinanta. A fost, în tinerețe, actor (absolvent de Conservator la clasa Mariei Filotti), traducător din Valery, debutat la revista Lumea a lui George Călinescu. În 1949 se angajează, pasionat, pe frontul realismului socialist, cu volumul (emblematic intitulat) Goarnele inimii. Istoria propagandei epocii îl reține ca pe un „gornist” de primă linie, mai ales prin romanele în versuri: hagiograficul Lazăr de la Rusca (despre un personaj controversat, Lazăr Cernescu, valorificat și în nuvela Vânătoare de lupi a lui Petru Dumitriu) și standardul Minerii din Maramureș – apreciază criticul literar Paul Cernat.


Și pe bună dreptate, pentru că regimul îl recompensează prompt. Deșliu primește, trei ani la rând, Premiul de Stat (1949, 1950, 1951). Mai mult, devine și deputat în Marea Adunare Națională (1952- 1957). „În 1953 semnează, împreună cu Eugen Frunză, versurile noului imn de stat Te slăvim, Românie! Din 1958, goarnele lasă însă loc unui sunet o dată cu volumul Ceva mai greu (1958). E perioada în care poezia i se «estetizează» progresiv, devenind nostalgică, intimistă, modernistă (Cercuri de copac ș.a.)”, mai meționează Paul Cernat.


 

Dan Deșliu publică și cărți reportericești despre fotbal (În poartă, Voinescu!); un deceniu mai târziu, fostul true believer al realismului socialist își va pune, pe drumul Damascului, cenușă în cap, devenind unul dintre puținii disidenți pe care i-a dat scriitorimea noastră postGoma și Țepeneag; mult mai radical, oricum, decât esopicii, prudenții Bogza, Jebeleanu sau Doinaș (prieteni ai lui, de altfel). Poezia sa din epocă are și ea o tentă apocaliptică pe măsură (Pavăză putredă etc.) – evidențiază, în continuare, Paul Cernat.


Conflicte cu Ana Blandiana și Mircea Dinescu


Unii spun că și-ar fi depus carnetul de partid în 1980, alții – în 1986, în fața lui Ceaușescu. Fostul gornist al comunismului începe să strecoare răvașe (anti) revoluționare către Europa Liberă, în timp ce colegii de breaslă alimentează legenda potrivit căreia Deșliu i-ar fi strigat în față lui Nicolae Ceaușescu: „Vă purtați ca și cum ați fi proprietarul României!” După scrisori deschise vehemente adresate „conducătorului iubit” și alte gesturi antiregim, urcă pe „valul” revoluției din decembrie 1989 (membru în CFSN etc.), dar nu rămâne acolo – relevă Cernat. În anii următori incomodul personaj intră în conflict cu mai toate taberele, de la „România Mare” la Ana Blandiana (căreia îi denunță începuturile realist-socialiste ocultate) sau Mircea Dinescu (pe care-l acuză de malversațiuni ca șef al Uniunii Scritorilor).


Dan Deșliu s-a implicat și în alcătuirea unei antologii controversate de poezie românească pentru export. Neprietenii au văzut în el un tip frivol, un play boy versatil pentru toate anotimpurile; alții l-au privit ca pe un chinuit de propriile iluzii și deziluzii. Drama lui, reală, este drama unui poet „sub vremi”, reținut de prieteni și dușmani mai ales pentru angajările sale (pro- sau anticomuniste) și prea puțin pentru poezia sa neangajată – consideră Paul Cernat. Imediat, concluzia: „Totuși, cititorii răbdători vor putea descoperi și un «alt Deșliu», elegiac și confesiv, vag retro, poet minor, dar fin. Personajul istoric Dan Deșliu primează totuși, iar cazul său continuă să intrige”.


Manole Deșliu, fiul poetului Dan Deșliu, comenta, printre altele, la scurt timp după moartea tatălui: „Perioada în care tata a întors armele împotriva cetății a fost cumplită. Au început să i se pună bețe în roate atunci când trebuia să publice. În anii ’80, ușor-ușor, au început fel de fel de provocări. A fost inclusiv agresat fizic!”


Doamna de la talcioc


Rămasă văduvă în 1992, cu o pensie de 500 de lei și fără niciun alt ban adunat de pe urma fostului bărbat, soția lui Dan Deșliu ajunsese să-și rotunjească veniturile de pe urma obiectelor vândute, joi și sâmbătă, în talciocul din Militari. „De unde pensie de urmaș? Păi, el (n.r. – Dan Deșliu), înainte de Revoluția din 89 – sau ce-o fi fost – vorbea și ce trebuie, și ce nu trebuie și cui nu trebuie”, se destăinuia, în urmă cu mai mulți ani, doamna Deșliu în Evenimentul zilei.


Este de notorietate în lumea literară modul în care a reușit Dan Deșliu să finalizeze poemul Lazăr de la Rusca (publicat în „Scânteia” din 6 august 1949). „L-au închis în sala de ședinte a Palatului Curentul, de la etajul unu, cu o sticlă de băutură fină în față și l-au amenințat că până nu termină poemul, nu-l vor lăsa să iasă afară”, povestea scriitorul Mircea Horia Simionescu. Bineînțeles, Deșliu s-a conformat, lăsând culturii noastre un document de epocă elocvent.

$$$

 DEZASTRUL DE LA CERNOBÎL


Accidentul de la Cernobîl (26 aprilie 1986) a fost o catastrofă nucleară care a avut loc la Cernobîl, Ucraina. Este considerat unul dintre cele mai regretabile evenimente din istorie. Sâmbătă, 26 aprilie 1986, a fost efectuat un test pentru creșterea siguranței reactorului nuclear nr. 4 instalat la centrala nucleară de la Cernobîl.


Intenția testului efectuat de tehnicieni a fost de a afla cât timp turbina cu abur putea genera energie electrică după întreruperea alimentării cu energie electrică. Condițiile în care urma să fie efectuat testul fuseseră convenite anterior: o echipă specială de ingineri electricieni era prezentă pentru a testa noul sistem de reglare a tensiunii. În zori, a început reducerea programată a puterii, ajungând la 50% din capacitate. A apărut o problemă: o centrală electrică regională a fost scoasă din funcțiune, iar controlorul rețelei electrice din Kiev a ordonat oprirea reducerii producției de energie de la Cernobîl, deoarece aceasta trebuia să satisfacă vârful de cerere din după-amiaza zilei.


Directorul de la Cernobîl a urmat ordinele și a amânat testul. Cu toate acestea, au fost efectuate unele teste care nu au afectat puterea reactorului. Sistemul de răcire de urgență a miezului reactorului, destinat să furnizeze apă centralei în cazul unei pierderi de agent de răcire, a fost dezactivat.


La ora 23:00, controlorul rețelei electrice de la Kiev a permis reluarea reducerii puterii. Testul, așa cum plănuiseră, trebuia să se încheie în timpul zilei, iar noaptea avea ca scop doar controlul căldurii rămase. Alexandr Akimov era șeful turei de noapte, iar Leonid Toptunov era responsabil de regimul operațional al reactorului. Au fost martori la o reducere a puterii, din cauza producției naturale de xenon-135: un gaz foarte absorbant de neutroni. Acest proces este cunoscut sub numele de „otrăvire cu xenon”. Toptunov a introdus din greșeală barele de control prea repede, puterea fiind de peste 500 MW. Drept urmare, puterea a scăzut la 30 MW, personalul din camera de control a decis să crească puterea prin dezactivarea sistemului automat care mișca barele de control și ridicarea manuală a acestora până la oprire. Deși puterea s-a stabilizat la 160-200 MW, otrăvirea cu xenon a împiedicat creșterea puterii și, pentru a contracara acest lucru, au trebuit să fie îndepărtate mai multe bare de control.


Funcționarea la putere redusă, prezența xenonului-135, temperatura miezului reactorului, debitul agentului de răcire și instabilitatea fluxului de neutroni au fost factorii care au declanșat alarmele. Camera de control a primit multiple semnale de urgență legate de nivelurile separatoarelor de apă și abur. Între orele 00:35 și 00:45, alarmele privind parametrii termohidraulici au fost ignorate de tehnicieni, chipurile pentru a menține nivelul de putere. Când nivelul de putere de 200 MW a fost în sfârșit atins, pregătirile pentru experiment au fost reluate. La ora 01:05 au fost activate pompe de apă suplimentare, crescând debitul de apă. Creșterea debitului agentului de răcire a cauzat o creștere a temperaturii agentului de răcire la intrarea în miezul reactorului.


Câteva minute mai târziu, limita a fost depășită. Simultan, debitul suplimentar de apă a scăzut temperatura generală a miezului și a redus golurile de abur existente în miez și în separatoarele de abur. Operatorii au decis să oprească două dintre pompele de circulație pentru a reduce debitul apei de alimentare, pentru a crește presiunea aburului și pentru a îndepărta alte tije de control pentru a menține puterea. Pe scurt, sistemul automat care putea face același lucru fusese dezactivat pentru a menține nivelul de putere. Aceste acțiuni au constituit încălcări grave ale Regulamentului de Securitate Nucleară al Uniunii Sovietice.


În cea mai mare parte a experimentului, sistemul de control automat a contracarat cu succes acest feedback pozitiv. Cu toate acestea, sistemul avea doar un control de 12 bari. Cu sistemele de urgență deconectate, reactorul a înregistrat o creștere atât de rapidă a puterii încât operatorii nu au reușit să o detecteze la timp. La 01:23, s-a înregistrat începerea unei opriri de urgență (SCRAM - emergency shutdown) a reactorului, care avea să declanșeze explozia.


SCRAM-ul a fost pornit prin apăsarea butonului AZ-5. Acum nu se cunoaște motivul pentru care a fost apăsat butonul AZ-5. Există o opinie că SCRAM-ul ar fi putut fi comandat ca răspuns la creșterea bruscă și neașteptată a puterii, deși nu există date documentate care să dovedească acest lucru. Unii au sugerat că butonul nu a fost niciodată apăsat, ci că semnalul a fost produs automat de sistemul de protecție în caz de urgență (SPE), însă computerul SKALA a înregistrat un semnal manual. Aceasta este o întrebare care încă nu are o explicație clară, ci doar presupuneri.


A fost nevoie de doar trei secunde pentru ca nivelul puterii să crească peste 530 MW . Conform unor estimări, puterea reactorului a crescut la aproximativ 30.000 MW, de zece ori producția normală. A avut loc o explozie produsă de formarea unui nor de hidrogen în miez, care a aruncat în aer capacul de 2000 t al reactorului, alimentând un incendiu în centrală și o emisie gigantică de produse de fisiune în atmosferă. Aproximativ 25% din grafitul incandescent și alte materiale supraîncălzite au fost expulzate din canalele de combustibil.


Pe scurt, temperatura ridicată a miezului a creat un flux de aer prin acesta, iar aerul fierbinte a aprins grafitul. Câteva minute mai târziu, dezastrul a fost rezolvat. Flăcările au afectat mai multe etaje ale reactorului 4 și s-au apropiat periculos de clădirea în care se afla reactorul 3. Autoritățile au reușit să oprească amenințarea exploziei. Spectatorii au fost martori la o adevărată catastrofă: combustibilul și alte metale se transformaseră într-o masă lichidă incandescentă. Temperatura a ajuns la 2500°C, iar fumul radioactiv a fost aruncat dintr-un coș de fum aflat la o înălțime considerabilă. Pe de altă parte, s-a înregistrat un nivel astronomic de 2080 roentgeni. Unei ființe umane i-ar lua cincisprezece minute să moară după ce a inhalat un astfel de conținut.


Locuitorii orașului Prípiat au fost evacuați. Această primă evacuare a început masiv la 36 de ore după accident și a durat trei ore și jumătate. Evacuarea de la Cernobîl a avut loc până pe 2 mai. Până atunci, existau deja aproximativ 1000 de persoane afectate de răni acute produse de radiații. Mai multe elicoptere ale Armatei Roșii au aruncat un amestec de materiale (nisip, argilă, plumb, dolomit și bor) asupra miezului pentru a evita orice emisie.


Până la sfârșitul misiunilor de urgență, pe 13 mai, fuseseră efectuate 1.800 de zboruri și 5.000 de tone de materiale fuseseră aruncate în nucleu. Ulterior, s-a verificat că efectul său era opus, deoarece contribuia la eliberarea de radionuclizi. Radiațiile s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei, aceste zone având o rată ridicată de radioactivitate timp de mai multe zile.


Din motive de siguranță, țările europene au instituit măsuri pentru a limita efectul poluării câmpurilor și pădurilor asupra sănătății umane. Ajutor umanitar internațional Mai multe țări au colaborat, dar Cuba a menținut din 1990 un program medical pentru victimele acestui accident nuclear. Aproape 24.000 de pacienți, din Ucraina, Rusia, Belarus, Moldova și Armenia, au fost tratați la Spitalul de Pediatrie Tarará din Havana. Majoritatea pacienților sunt copii ucraineni afectați de dezastru.


Aproximativ 67% dintre copii provin din orfelinate și școli pentru copii fără protecție filială. Aceștia sunt evaluați și primesc tot felul de tratamente, inclusiv transplanturi de măduvă osoasă pentru cei cu leucemie. Ministerul Sănătății din Ucraina plătește pentru călătoria copiilor în Cuba, iar restul finanțării programului este acoperit de guvernul cubanez. Pe de altă parte, ONG-ul galician Asociación Ledicia Cativa adăpostește temporar minorii afectați de radiațiile de la Cernobîl.

$$$

 GEORGES LEMAÎTRE


Există percepţia că religia şi ştiinţa se potrivesc la fel de bine ca maioneza şi bezelele. În unele cazuri, acest lucru este, probabil, adevărat. Dar într-o zi obişnuită din luna ianuarie a anului 1933 la California Institute of Technology din Pasadena, California (în acelaşi loc şi în aceeaşi perioadă când Jack Parsons efectua celebrele sale experimente cu rachete; iată cum se intersectează evenimentele din istorie), s-a dovedit că religia şi ştiinţa nu reprezintă două concepte care se resping între ele.


În acea zi, unii dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă din istorie, printre care şi Edwin Hubble şi Albert Einstein pentru a numi doar doi dintre ei, s-au întâlnit pentru a asculta o serie de prelegeri. A existat un om şi o prezentare care l-a făcut pe Albert Einstein să declare următoarele: „Aceasta este cea mai frumoasă şi mai bună explicaţie a creaţiei pe care am ascultat-o vreodată".


Este binecunoscut faptul că din cauza creşterii influenţei celui de-al Treilea Reich în ţara sa natală, Einstein a părăsit Germania şi a plecat în Statele Unite. Dar puţini ştiu că odată cu el a călătorit şi un preot catolic belgian pe nume Georges Lemaître, un om pe care Einstein l-a respectat foarte mult.


Georges Lemaître a fost o persoană religioasă, dar el a fost, de asemenea, un mare om de ştiinţă, mai exact un cosmolog. El a studiat Universul şi în special începuturile sale. Cercetările, ideile şi concluziile sale au influenţat foarte mult modul în care noi înţelegem lumea.


Născut în anul 1894 în Charleroi, Belgia, Georges a manifestat de timpuriu un interes deosebit pentru înţelegerea modului prin care funcţionează lucrurile din jurul său. Şi-a început studiile de inginerie civilă la Universitatea Catolică din Leuven, cea mai mare universitate de limbă franceză din Belgia. El şi-a întrerupt studiile pentru a servi în armata belgiană ca ofiţer în timpul primului război mondial. S-a comportat admirabil, astfel încât la sfârşitul războiului a primit crucea de război belgiană (Belgian War Cross), o distincţie pentru curajul pe care l-a arătat pe câmpul de luptă. Ulterior, el s-a întors la universitate pentru a-şi finaliza studiile de matematică şi filozofie.


Încă de tânăr Georges a acceptat educaţia religioasă, dar a înţeles şi legătura pe care aceasta o poate avea cu ştiinţa. Cardinalul Desire Mercier a fost cel ce i-a influenţat cariera, acesta având convingeri progresive în ceea ce priveşte filozofia şi cosmologia. În consecinţă, în loc să urmeze o carieră în mediul academic, el a intrat în preoţie. În data de 23 septembrie 1923, Lemaître a fost hirotonit ca preot de cardinalul Mercier, profesorul său spiritual.


În timpul său liber Lemaître şi-a continuat studiile ştiinţifice, în special în ceea ce priveşte teoria relativităţii generale şi teoria relativităţii speciale. Cardinalul Mercier, recunoscând aptitudinile lui Lemaître, i-a permis să studieze la celebrul observator Harvard. În aceeaşi perioadă Lemaître a obţinut un doctorat în fizică la MIT (Massachusetts Institute of Technology). Datorită diferitelor sale studii el a avut posibilitatea să se întâlnească cu alţi astronomi şi cosmologi celebri din acea perioadă, inclusiv George Hale (cel ce a descoperit vortexurile solare şi petele magnetice solare) şi Vesto Slipher (cel ce a descoperit deplasarea spre roşu a galaxiilor şi a supervizat descoperirea lui Pluto) care au avut o mare influenţă asupra convingerilor sale de mai târziu.


Acesta a fost momentul în care Lemaître a propus o teorie importantă care chiar şi în zilele noastre are un impact puternic asupra modului în care studiem Universul. În anul 1927 el a publicat un articol al cărui titlu era: „A Homogeneous Universe of Constant Mass and Increasing Radius accounting for the Radial Velocity of Extra Galactic Nebulae”.


În această lucrare el a propus şi a descris teoria sa cu privire la un Univers aflat în expansiune. Utilizând teoria relativităţii a lui Einstein ca pe un ghid, Lemaître a presupus că spaţiul se află într-o continuă expansiune şi, prin urmare, distanţa dintre galaxii se măreşte în timp. Mai târziu Hubble a demonstrat acelaşi lucru şi chiar şi în ziua de azi acesta este, în general, considerat că a fost primul care a avut această idee.


Mai mult, Lemaître a descoperit ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Legea lui Hubble", adică modul în care variază viteza de expansiune în funcţie de distanţa galaxiilor faţă de Pământ. Lemaître a obţinut, de asemenea, ceea ce este acum cunoscut sub numele de „Constanta lui Hubble". În ambele cazuri, el a făcut cunoscute aceste informaţii înainte ca Hubble să-şi publice lucrarea sa privind aceste idei revoluţionare. Contribuţia reală a lui Hubble în acest caz a fost aceea să ofere datele observaţionale care au susţinut teoria lui Lemaître, care, în cea mai mare parte, s-a bazat pe argumente matematice.


Din păcate pentru Lemaître, lucrarea lui care ar fi meritat un premiu Nobel (deşi în acea perioadă astronomii nu puteau câştiga premii Nobel pentru activitatea lor în cadrul astronomiei, deoarece aceasta nu era considerată o parte a fizicii) a avut un impact redus asupra comunităţii ştiinţifice, deoarece ea a fost publicată într-o revistă care cu greu putea fi citită în afara Belgiei. Cu toate acestea, un om a citit-o: Albert Einstein. Lemaître şi Einstein s-au întâlnit pentru prima dată în anul 1927 la cea de-a cincea conferinţă Solvay din Bruxelles. Impresionat de concluziile la care a ajuns Lemaître, acesta i-a spus următoarele: „calculele sunt corecte, dar fizica dumneavoastră este îngrozitoare". În esenţă, Einstein a crezut că matematica lui Lemaître a fost corectă, dar ceea ce matematica părea să indice nu putea fi corect.


În anul 1931, dorind ca teoriile sale să devină cunoscute mai multor oameni, Lemaître a trimis articolul său lui Sir Arthur Eddington, un astrofizician britanic care a dorit ca teoriile ştiinţifice să devină accesibile pentru toată lumea. Acesta a fost cel care a făcut cunoscută teoria relativităţii a lui Einstein în rândul populaţiei vorbitoare de limba engleză din întreaga lume şi a ajutat la explicarea acesteia atunci când Einstein încă mai trăia în Germania.


Eddington a tradus lucrarea lui Lemaître şi a publicat-o în „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”, o revistă de analiză ştiinţifică care mai publică lucrări ştiinţifice şi în prezent. După publicarea acesteia a devenit evident atât scepticilor, cât şi lui Lemaître că ceva lipsea din această teorie. Universul se extinde în mod continuu, dar când şi cum a început această expansiune?


Acest lucru l-a nedumerit pe Lemaître, dar ca un adevărat om de ştiinţă el a început să caute un răspuns la aceste întrebări. După doar câteva luni, utilizând o lucrare a lui Eddington din anul 1931 în care se vorbea despre sfârşitul Universului şi care era intitulată „On the End of the World From the Standpoint of Mathematical Physics”, Lemaître a venit cu o altă teorie revoluţionară. Într-o scrisoare din data de 9 mai 1931 adresată revistei Nature (revistă care, de asemenea, mai apare şi în prezent) Lemaître a scris:


„În cazul în care lumea a început cu o singură cuantă, noţiunile de spaţiu şi timp nu pot avea nicio semnificaţie la început, acestea începând să aibă sens doar atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de cuante. Dacă această presupunere este corectă, atunci începutul lumii a avut loc cu puţin timp înainte de a exista timpul şi spaţiul".


Acest lucru a fost urmat de o colecţie de eseuri din anul 1950 în care Lemaître a propus termenul de „atom primordial" şi în care s-a referit la momentul de început al Universului ca la „un prezent fără trecut" sau sub denumirea mai cunoscută de „o zi fără ieri". Acest lucru a constituit temelia a ceea ce a devenit mai târziu „teoria Big Bang".


Mulţi sceptici nu au fost de acord cu această teorie asupra originii Universului. Ei credeau că convingerile religioase ale lui Lemaître influenţează cercetările sale ştiinţifice. În esenţă, ceea ce Lemaître pretinde, au susţinut criticii săi, este că cineva, cumva, a creat „atomul primordial", ceea ce lasă deschisă posibilitatea existenţei unui creator. De fapt, Papa Pius al XII-lea a proclamat în anul 1952 că teoria Big-Bang susţine ideea unui „creator transcendental" şi, prin urmare, este în armonie cu dogma catolică.


În ceea ce îl priveşte pe Lemaître, acesta nu a apreciat susţinerea papei şi a afirmat cu vehemenţă că papa nu trebuie să folosească munca sa ca pe un argument pentru creaţionism, preferând ca analiza muncii sale să nu fie perturbată de ideile religioase care pot afecta percepţia oamenilor asupra ei. În mod ironic, deşi se crede că matematica şi ideile lui Lemaître au susţinut teoriile ştiinţifice din prezent, au existat cazuri în care oameni de ştiinţă au influenţat prin convingerile lor percepţia asupra muncii lui Lemaître.


În ciuda divergenţelor de opinii, Lemaître a prezentat toate aceste teorii în anul 1933 în cadrul conferinţei menţionate anterior ce a avut loc în Pasadena, California. Atunci când el a terminat prezentarea şi Einstein a făcut faimoasa sa declaraţie asupra acesteia, Duncan Aikman de la New York Times a fost cel care a scris că „există un respect profund şi o admiraţie reciprocă între ei". În acelaşi articol, Aikman a continuat:


„Nu există niciun conflict între religie şi ştiinţă, este ceea ce Lemaître le-a spus de nenumărate ori celor din această ţară... Punctul său de vedere este interesant şi important nu pentru că el este un preot catolic, nu pentru că el este unul dintre cei mai importanţi fizicieni şi matematicieni din zilele noastre, ci pentru că el este atât preot cât şi om de ştiinţă".


Mai multe informaţii:


1. În afara faptului că a susţinut că Universul se află în expansiune, Lemaître a dedus că Universul se extinde accelerat. Au mai trecut şase decenii până când acest lucru a fost dovedit pe baza datelor observaţionale obţinute datorită telescopului Hubble şi al supernovelor.


2. Ulterior Lemaître şi-a dedicat o mare parte din timp computerelor şi domeniului informaticii, inclusiv prin lucrări importante în ceea ce priveşte transformata Fourier rapidă şi limbajele de programare a calculatoarelor.


3. Atunci când Eddington a tradus lucrarea lui Lemaître din franceză în engleză în anul 1931, au existat două pagini care lipseau din original. Paginile care lipseau erau tocmai cele dedicate constantei Hubble, acesta fiind prin urmare motivul pentru care mulţi oameni asociază această descoperire cu numele lui Edwin Hubble. Motivul pentru care acele pagini nu s-au regăsit în traducerea în limba engleză este necunoscut.


4. Cea de-a cincea conferinţă Solvay de la Bruxelles a fost organizată pentru ca cei mai importanţi fizicieni din lume să discute împreună despre „teoria cuantică". La această conferinţă au participat 29 de persoane dintre care 17 câştigaseră sau urmau să câştige un premiu Nobel. Printre ei s-a numărat şi Marie Curie, renumita chimistă şi fiziciană care a fost o pionieră în domeniul cercetării radioactivităţii. Ea nu a fost doar prima femeie care a câştigat un premiu Nobel, dar ea a fost şi prima persoană care a câştigat premiul în mai multe domenii ale ştiinţei.


5. Cu foarte puţin timp înainte de Lemaître, un alt om de ştiinţă a susţinut, de asemenea, unele idei similare cu ale lui Lemaître în legătură cu expansiunea Universului. Acesta a fost Alexander Friedmann, a cărui operă a fost puţin cunoscută în ciuda faptului că aceasta a fost publicată în binecunoscuta Zeitschrift für Physik şi în ciuda faptului că el a avut ocazia să-şi împărtăşească unele idei ale sale cu Einstein. Einstein la un moment dat i-a respins teoriile, ceea ce a reprezentat mai târziu unul dintre cele mai mari regrete din cariera ştiinţifică a lui Einstein.

$$$

Femeia care a scris ceea ce alții se temeau să gândească – Povestea lui Sigrid Undset La începutul secolului XX, într-un Oslo cenușiu și gră...