$¢$

 🌞 

În timpul valurilor de căldură australiene, temperaturile depășesc adesea 40°C. În aceste condiții, nu doar oamenii, ci și păsările resimt epuizarea. Pentru a supraviețui, ele dezvoltă comportamente neobișnuite și ingenioase.

🕊️ Păsările și „îmbrățișarea” copacilor

Ornitologii au observat că unele specii de păsări caută trunchiurile reci ale arborilor și se lipesc de ele. Acest gest seamănă cu o „îmbrățișare” și ajută păsările să piardă căldură prin contact direct.

🪽 Wing-drooping – aripile lăsate

Fenomenul este cunoscut sub numele de „wing-drooping”. Păsările își lasă aripile atârnând pe lângă corp, astfel încât aerul să circule mai ușor și să le răcorească. În combinație cu trunchiul rece, acest gest devine o strategie de supraviețuire.

🌳 Copacul – aer condiționat natural

Trunchiurile și rădăcinile arborilor rețin umezeală și căldură mai scăzută decât aerul încins din jur. Atingerea scoarței devine pentru păsări un fel de „aer condiționat” natural, accesibil și vital.

🔬 Observații științifice

Comportamentul a fost documentat de cercetători care au filmat păsări la temperaturi extreme. Descoperirea ajută la înțelegerea modului în care fauna se adaptează schimbărilor climatice și poate inspira metode noi de protejare a biodiversității.

💚 Lecția păsărilor

Acest gest simplu și emoționant arată ingeniozitatea naturii. Păsările, prin „îmbrățișările” lor, ne amintesc cât de strânsă este legătura dintre viață și mediu și cât de important este să protejăm ecosistemele naturale. 🌏✨

#$$

 🎶 Regina cântecului

Privighetoarea este considerată regina cântecului din România, datorită trilurilor sale unice și melodioase. În special în nopțile de primăvară, glasul ei răsună prin livezi, grădini și păduri, aducând un farmec aparte naturii trezite la viață.

🌙 Cântec de noapte

Deosebit de fascinant este faptul că privighetoarea cântă mai ales noaptea, atunci când liniștea face ca trilurile ei să se audă clar și pătrunzător. Melodiile ei variază între sunete fluierate, ciripituri rapide și accente dramatice, ceea ce o face un adevărat artist al pădurii.

🎼 Un repertoriu bogat

Privighetoarea poate produce peste 200 de variații de sunete, pe care le combină într-un mod spectaculos. Masculii cântă nu doar pentru a atrage femelele, ci și pentru a-și marca teritoriul. Fiecare tril devine astfel o demonstrație de forță și frumusețe.

🌳 O prezență discretă

Deși este renumită pentru vocea ei, privighetoarea are un aspect modest: o pasăre mică, cu penaj maroniu, care se camuflează ușor printre ramuri. Mulți o pot asculta fără să o vadă vreodată, ceea ce sporește misterul și aura ei de „cântăreață nevăzută”.

💚 Simbol al armoniei naturale

Privighetoarea nu este doar o pasăre, ci și un simbol al frumuseții și inspirației. De-a lungul timpului, a inspirat poeți, muzicieni și pictori, fiind asociată cu dorul, dragostea și renașterea naturii. Trilul ei rămâne una dintre cele mai minunate comori sonore ale primăverii românești.

$$$

 LA O CAFELUȚĂ IMPREUNĂ.....

                          .BUNĂ DIMINEAȚA TUTUROR CITITORILOR NOȘTRI! ZI CU MUUUULTE ZĂMBETE!

        

"NEOLOGISMELE.....

Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant. 

Cizmarii sunt designeri. 

Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici, dar vioaie. 

Nici gând!

S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, iar cuvinte româneşti cât se poate de utile sunt înlocuite, prosteşte, de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române şi, cu gramatica ei.

Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un sprit, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul. 

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi. 

Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi. 

Nu mai realizăm, ci implementăm. 

Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie. 

Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. 

Nu mai consimţim, ci achiesăm. 

Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. 

Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!!! 

Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. 

Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. 

Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back. 

Nu mai avem frizeri și croitorese, avem hair stiliști și creatoare de fashion. 

Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm inexpectaţiunea unui feed-back pozitiv. 

Altfel, când ies din rol, îi auzi cu câte un neaoş şi superior ,,Hai să-mi bag..." sau cu concluzia absolut academica... ,,Un c...t!!!"

Andrei Pleșu 

 

Motto

,,Ca să înțelegi că ești prost, trebuie totuși să-ți meargă mintea!" (Georges Brassens)

$¢$

 Uneori poți avea convingerea fermă că admiri o persoană, dar, în realitate, o invidiezi. De aceea este important să înțelegi cum funcționează fiecare fenomen în parte.

Inspirație din cartea 𝑪𝒐𝒏𝒇𝒆𝒔𝒊𝒖𝒏𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝑻𝒆𝒎𝒑𝒍𝒖

Invidia este un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă la adresa cuiva sau de jinduire la ceva ce îi aparține, sentiment ațâțat de succesul sau fericirea acelui om: „Nu înțeleg! El de ce a avut norocul să facă atâția bani? Eu cu ce am greșit în viața asta, de nu reușesc?”. Din cauza acestei amărăciuni trăite atât de intens, sufletul omului invidios se întunecă, iar viața i se umple de o suferință provocată chiar de el însuși.

În teoria celor cinci elemente, invidia corespunde elementului Foc, iar reversul ei este admirația. Acest sentiment pozitiv de apreciere față de întreaga creație naște în inimă inspirația.

De exemplu, observi un cuplu care se iubește. Dacă în inima ta apare admirația sinceră, atunci nu vei simți nici măcar o clipă vreo părere de rău pentru fericirea pe care o ai în fața ochilor. Dimpotrivă, te împărtășești într-o oarecare măsură din fericirea aceea și vei păstra speranța curată că, într-o zi, vei găsi și tu persoana potrivită.

Invidia separă și îndepărtează, în timp ce admiratorul își va dori întotdeauna să se apropie de obiectul admirației sale. 

Ai atunci curajul, smerenia și inteligența necesare pentru a-ți recunoaște că s-ar putea să îți lipsească anumite calități, informații sau deprinderi. Mai mult decât atât, ești pregătit(ă) să îți schimbi alegerile de viață pentru a intra în acord cu ceea ce îți dorești.

Înțelegând deplin că fiecare persoană și fiecare relație sunt unice, nu vei avea intenția să reproduci în propria existență destinul celorlalți, ci, lăsându-te inspirat(ă) și motivat(ă) de reușita acestora, te vei concentra pe construirea propriei tale fericiri.

            Suada Agachi

$$$

 

🐅 Patru fețe ale tigrului 🐅

Există doar trei fotografii în lume în care toate cele patru culori rare ale tigrului apar împreună:

🟠 Bengal clasic

⚪ Alb

✨ Tigru auriu

⚫ Melanistic (Negru)

Aceștia nu sunt subspecii, ci variații genetice care le modifică pigmentarea.

⚪ Tigrii albi nu sunt albinoși - blana lor palidă provine dintr-o genă recesivă care blochează pigmentul portocaliu.

✨ Tigrii aurii poartă dungi moi și blană aurie, aproape strălucind la soare.

⚫ Tigrii melanistici arată ca niște umbre vii, dungile lor fiind abia vizibile în întuneric.

Astfel de imagini există doar în centrele de conservare, după decenii de reproducere atentă - o amintire vizuală a paletei ascunse a naturii și a cât de fragilă este aceasta cu adevărat. 🌍💔

$$$

 Câți dintre voi vă amintiti când vă cumpărai o casetă în anii '90 și descopeai că lipsește piesa voastră preferată de pe ea?

Pe tarabele de la Universitate, Romană sau prin piețe, casetele "originale" cu coperți color xeroxate erau comoara zilei. Brandurile Vivo și Music Factory se luptau pentru supremație în dezbaterile de la bloc - care te păcălesc mai puțin, care au sunetul mai curat.

Era o întreagă economie subterană. Găseai Led Zeppelin, AC/DC sau Beatles la tarabe, dar nu știai niciodată dacă găseai albumul complet sau doar o selecție aleatorie. Tarabagiii înregistrau pe casete no-name, de obicei prost, cu dublu deck la viteză rapidă pentru "productivitatea muncii".

Să ai un radiocasetofon era statut social. Cei cu Fisher sau Panasonic erau regii cartierului. Cei cu International "de pe vapor" se mulțumeau cu luminițele de la difuzoare. Cei mai norocoși aveau deck Technics și boxe Unitra - visul oricărui meloman adolescent.

Ritual-ul procurării era o aventură în sine. Mergeai cu banii strânși săptămâni întregi, te uitai la toate tarabele, compari prețurile, verificai dacă caseta chiar conține ce promite coperta. O garanție se onora prin inspecția vizuală a benzii cu un creion sau un pix Atlas.

Dar adevărata magie se întâmpla acasă, când împrumutai casetele de la prieteni. "Păstrează-o cu grijă" era rugămintea sfântă. O casetă împrumutată era mai prețioasă decât orice obiect din casă. O întorceai în maxim două zile, în stare perfectă.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu emoția de a descoperi o nouă trupă pe o casetă împrumutată. Nu puteai să treci peste melodii - trebuia să asculți tot, în ordine, să descoperi și piesele pe care nu le cunoșteai. Fiecare casetă era o aventură sonoră completă.

Radioul era sursa ta de muzică nouă. Așteptai ore întregi ca Pro FM sau Europa FM să dea piesa ta preferată. Țineai deck-ul gata cu toate butoanele apăsate: play, record, pause. Când începea melodia, săreai ca arsă să apăsați pause și să înceapă înregistrarea.

Sunetul casetei derulate cu creionul când se strica mecanismul era banda sonoră a copilăriei. Să știi să salvezi o bandă încurcată cu pixul Atlas era abilitate de supraviețuire. Să auzi "click" când caseta se termina și se oprea automat era semnalul că frumusețea s-a terminat.

Colecția ta de casete era oglinda sufletului. Le aranjați cu grijă, le numerotai, le făceai liste. O casetă pierdută sau distrusă era tragedie personală. O casetă nouă adusă de un prieten din străinătate era evenimentul anului.

Te-ai întrebat vreodată cum era să trăiești într-o lume unde muzica avea greutate fizică și emoțională? Unde să asculți ceva nou însemna să riști banii de buzunar pe o casetă necunoscută de la tarabă?

În anii 2000, când a explodat digitalul, românii au aruncat la gunoi colecții întregi de casete. Nu realizau că aruncă și amintiri, și ore de așteptare la radio, și emoția descoperirii unei trupe noi pe o casetă împrumutată de la cel mai bun prieten.

Astăzi, când ai acces instant la orice melodie din lume, e imposibil să înțelegi că acum 30 de ani să cumperi o casetă era un act de credință, să o împrumuți era un gest de încredere, iar să o păstrezi era dovada că muzica avea cu adevărat valoare în viața ta.

$$$

 „Multimiliardarul indian cu o avere de 291 de miliarde de dolari, Ratan Tata, a fost întrebat de o prezentatoare de radio într-un interviu telefonic:

- Domnule, când ați fost cel mai fericit din viața dumneavoastră?

Ratan Tata a răspuns:

Am trecut prin cele patru etape ale fericirii din viața mea și, în sfârșit, am înțeles sensul fericirii adevărate.

Primul pas a fost acumularea de bogăție și resurse.

Dar în acel moment nu am obținut fericirea pe care mi-o doream.

Apoi a urmat a doua etapă de acumulare a valorilor și a obiectelor.

Dar mi-am dat seama că efectul acestui lucru este și temporar, iar strălucirea bijuteriilor nu durează mult.

Apoi a urmat a treia etapă a proiectelor mari.

Aveam 95% din rezervele de petrol din India și Africa. De asemenea, am deținut cea mai mare fabrică de oțel din India și Asia.

Dar nici aici nu am atins fericirea pe care mi-am imaginat-o.

Al patrulea pas a venit când prietenul meu mi-a cerut să cumpăr scaune cu rotile pentru copiii cu dizabilități. Aproximativ 200 de copii.

La recomandarea unui prieten, mi-am cumpărat imediat cărucioare. Dar un prieten a insistat să merg cu el și să le dau cărucioare copiilor. Pregătit și pornit. Acolo le-am dat acestor copii scaune cu rotile cu propriile mele mâini.

Am văzut o strălucire ciudată de fericire pe fețele acestor copii. I-am văzut pe toți stând în scaunele lor cu rotile, mișcându-se și jucându-se. Era ca și cum ar fi ajuns la un loc de picnic și și-au împărțit premiul câștigător.

M-am simțit atât de fericit înăuntru.

Când am decis să plec, unul dintre copii m-a prins de picioare. Am încercat să-mi eliberez încet picioarele, dar copilul s-a uitat în fața mea și le-a strâns și mai tare.. Așa că m-am aplecat și l-am întrebat pe copil, mai ai nevoie de ceva?

Reacția acestui copil nu numai că m-a șocat, dar mi-a schimbat complet viziunea asupra vieții.

Acest copil a spus:

„Vreau să-mi amintesc Fața ta, astfel încât atunci când te văd în Rai, să te pot recunoaște și să-ți mulțumesc din nou……..!!!”