$$$

 Puțini știu că untul, atât de prezent în bucătăriile noastre, are o poveste care începe cu mii de ani în urmă… și cu o întâmplare absolut întâmplătoare.

Se spune că, în antichitate, triburile nomade care străbăteau deșerturile pe cămile obișnuiau să poarte laptele proaspăt în burdufuri din piele de animal. Aceste recipiente naturale erau legate de șaua animalelor și purtate zile în șir sub soarele arzător. Ce nu știau acești oameni este că, odată cu mișcarea constantă a cămilelor și căldura ambientală, laptele era agitat ore întregi — exact ca într-un uriaș mixer natural.

Rezultatul? După un timp, laptele se separa singur în unt și zer.

Astfel, accidental, omul a descoperit untul — o formă densă și hrănitoare a laptelui, care avea gust bun, se păstra mai bine decât laptele proaspăt și era ușor de transportat.

Această descoperire s-a răspândit și a devenit o practică în multe culturi. Dar poate cea mai fascinantă parte vine din Europa de Nord, unde vikingii și populațiile celtice aveau o metodă ingenioasă de conservare:

Pentru a păstra untul luni sau chiar ani de zile, îl îngropau adânc în mlaștini reci și acide. Acestea funcționau ca un frigider natural: fără oxigen, fără lumină, la temperaturi joase. Untul era adesea învelit în scoarță, piele sau lemn, apoi uitat sub pământul mlăștinos.

Ceea ce părea un gest banal de conservare a devenit, peste milenii, o comoară arheologică. În zilele noastre, arheologii au descoperit bucăți de „bog butter” vechi de până la 3000 de ani, în mlaștinile din Irlanda și Scoția. În mod uimitor, unele erau încă comestibile — nu tocmai gustoase, dar nealterate.

Aceasta nu e doar istoria untului. E povestea unui accident norocos transformat în tradiție, a invenției fără intenție și a modului în care natura a colaborat cu omul, oferindu-i un dar simplu și hrănitor care a dăinuit până în zilele noastre.

Google

$$$

 

CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI -este un cufăr auriu construit din lemn despre care se spune în VECHIUL TESTAMENT că ar găzdui cele două tablete de piatră cu Cele 10 porunci.

   De-a lungul istoriei, mulți cercetători au căutat pierdutul "CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI": un cufăr din lemn de salcâm acoperit cu aur care, conform VECHIULUI TESTAMENT, a fost construit de MOISE sub îndrumarea lui Dumnezeu.

    Se credea că acest artefact deținea puterea atotputernicului...

    „CHIVOTUL era o unealtă tehnologică construită după un model tehnic precis furnizat direct de către Iahve lui MOISE; era folosită ca mijloc de comunicare și ca armă. 

    Nu putea fi atinsă și manipulată decât de persoane experte, instruite corespunzător, deoarece era periculos.

    Oricine a atins-o fără măsurile de precauție corespunzătoare a fost electrocutat instantaneu.

     Nu era o simplă „carcasă de lemn” pentru Tabelele Legilor, așa cum cred teologii, ci un adevărat instrument extrem de sofisticat care vizează utilizări precise și concrete” (Mauro Biglino).

    Pe baza numeroaselor puteri ale ARCEI, unii teoreticieni ai teoriei antice a astronautilor au sugerat că ar putea fi un condensator electric, un instrument folosit pentru stocarea si transmiterea energiei.

    Unele povești despre CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI spun, că de fapt, din ea au izbucnit scântei și flăcări și că oricine a atins-o a murit pe loc.

    În Cartea a II-a a Regelui se poate citi că din cauza CHIVOTULUI au avut loc mai multe incidente. De exemplu, un preot care a atins-o a căzut la pământ ca și cum ar fi fost lovit de un curent electric, iar alții au murit o săptămână sau două mai târziu, cu arsuri pe piele și păr căzut, semne de otrăvire prin radiații.

    Unii teoreticieni ai teoriei astronauților antici sugerează, din acest motiv, că puterile nedumerite ale Arcei ar putea fi dovada că aceasta conținea tehnologie foarte avansată, care ar putea fi chiar de o origine extraterestră.

 O putere care ar fi fost prea mare pentru omenire, la acea vreme...

אלנה רפאלה

sursa:Tu știai că? -2023

$$$

 OCAUA LUI CUZA: POVESTEA NEGUSTORUL PRINS CU OCAUA MICĂ.....

     ALEXANDRU IOAN CUZA s-a bucurat popularitate şi a rămas în memoria poporului român drept un conducător corect şi cinstit. Una dintre cele mai populare poveşti legate de numele domnitorului ALEXANDRU IOAN CUZA este „OCAUA LUI CUZA ”, de la care a apărut expresia „a umbla cu ocaua mică”. 

     Pentru că existau multe metode prin care comercianţii îşi înşelau clienţii, lucru detestat de domnitor, au fost date câteva legi care să reglementeze strict unităţile de măsură. Astfel, legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri şi greutăţi s-a dat în anul 1864. Acestea erau: ocaua, metrul etalon, stânjenul şi pogonul.  

     Metrul etalon a fost introdus în anul 1864 de ALEXANDRU IOAN CUZA. Era confecţionat din alamă, având o gradaţie aplicată pe o bandă de argint. De asemenea, avea o inscripţie oficială „Metru etalon – Principatele Unite Române”.

     OCAUA lui CUZA reprezintă unitatea de măsură pentru lichide şi greutăţi. Aceasta a fost introdusă printr-o altă lege, în aunl 1866. OCAUA lui CUZA avea şi 7 submultipli, măsurând de la 200g până la 4g. Fiecare dintre submultipli avea inscripţionat, pe fundul său, gramajul.

       „CUZA-VODĂ obișnuia adesea să se îmbrace că un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți. Așa, într-o zi, și-a pus căciulă și suman țărănesc, a luat două puțini cu lapte acru și s-a dus în târg la GALAȚI. Pesemne, aflase maria-să că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, așa cum hotărâse o lege din acea vreme, și căreia poporul îi spunea OCAUA lui CUZA. A căutat, deci, țăranul să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit și că vinde cu ocaua mică, iar nimeni nu-l putea prinde cu înșelăciunea.

– Jupâne negustor, nu-ți iau bani, s-a tocmit țăranul, ci ne învoim că la șase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.

– Bine, a primit negustorul, clipind șmecher din ochi.

A luat de pe tejghea ocaua mare, ocaua lui CUZA, și-a măsurat laptele: douăzeci și patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.

– Caută să-mi măsori drept, cu aceeași oca, a stăruit țăranul.

Nu se poate, că-i plină de lapte. Îți măsor cu asta! Și a scos de sub tejghea altă oca.

– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis țăranul.

– Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca și gata!

Atunci, țăranul a scos căciulă din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunică albastră, cu epoleți auriți, ca un domnitor. Neguțătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mâna.

– Ei, negustorule, mai zici și-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?

– Nu mai zic, Maria-Ta! … Iertare, milă prea bunule …

     CUZA-VODĂ a poruncit să-i lege de gât cele două ocale și să-l poarte pe uliți, să afle lumea că a căutat să însele cumpărătorii.

-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii și să spună tare cu care va vinde și cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domnești, neguțătorul mergea pe uliți, ridică ocaua mică și strigă cât îi ținea gură:

– Cu asta, nu!

Apoi, ridică ocaua mare și strigă și mai tare:

– Cu asta, da!

Și așa l-au plimbat slujitorii domnești prin tot târgul: Cu asta, nu! … Cu asta, da! … Și i-a fost de ajuns această plimbare că să se facă om cinstit.“ – (Ocaua lui Cuza, de Dumitru Almaş).

https://descoperiri.ro/ocaua-lui-cuza-ce-este/

$$$$

 

Povestea companiei Ferrero: De la o mică cofetărie la imperiul Nutella, Kinder și Ferrero Rocher

🍫 Capitolul I: Începuturile modeste în Italia postbelică (1946)

În 1946, în orașul Alba, din nordul Italiei, Pietro Ferrero, un cofetar pasionat, a căutat o soluție pentru o problemă dificilă:

După război, cacaoa era extrem de scumpă și greu de găsit.

Inspirat de tradiția locală, a amestecat puțina cacao disponibilă cu nuci de alun (abundente în regiunea Piemonte), zahăr și ulei. A rezultat o pastă solidă de ciocolată-alună, ambalată în folie – pe care copiii o tăiau cu cuțitul și o puneau pe pâine.

A numit-o “Giandujot” – precursorul Nutellei.

🥄 Capitolul II: Inovație prin simplitate – nașterea Nutella (1964)

Fiul său, Michele Ferrero, a preluat afacerea și a avut o idee inovatoare:

„Ce-ar fi dacă am transforma pasta aceea într-o cremă tartinabilă moale, ușor de întins?”

Așa s-a născut Nutella, în 1964. Cu un gust unic și un preț accesibil, Nutella a cucerit rapid piața europeană.

Brandul s-a remarcat prin:

 • Ambalaj recognoscibil

 • Campanii orientate spre copii și familii

 • Accent pe calitate constantă

🍫 Capitolul III: Extinderea imperiului – Kinder, Ferrero Rocher, Tic Tac

🔹 Kinder (1974):

Michele Ferrero a lansat Kinder Chocolate, creat special pentru copii: porții mici, cu gust delicat de lapte, adaptat nevoilor lor.

A urmat:

 • Kinder Surprise (ouă cu jucării – succes uriaș internațional),

 • Kinder Bueno, Kinder Pingui, etc.

Kinder a devenit un univers complet, nu doar o gamă.

🔹 Ferrero Rocher (1982):

Un produs premium, creat pentru ocazii speciale, cu o prezentare luxoasă (aurie).

Ferrero Rocher a devenit sinonim cu rafinamentul și cadoul dulce perfect.

🔹 Tic Tac (1969):

Un alt succes iconic – bomboane mentolate ambalate ingenios, promovate global.

🌍 Capitolul IV: Expansiunea globală și cultura secretului (1980–2010)

Sub conducerea discretă a lui Michele Ferrero, compania:

 • Nu a fost niciodată listată la bursă,

 • A păstrat producția în mare parte în Europa (nu în Asia),

 • A cultivat o cultură internă extrem de loială și familială.

Ferrero a devenit:

 • al 3-lea cel mai mare producător de dulciuri din lume,

 • cu produse vândute în peste 170 de țări,

 • o companie cu profituri constante și loialitate enormă din partea consumatorilor.

📉 Capitolul V: Provocări și tranziții (2011–prezent)

După moartea lui Michele Ferrero în 2015 (cel mai bogat om din Italia la acea vreme), fiul său Giovanni Ferrero a preluat conducerea.

Sub el, Ferrero a făcut pași îndrăzneți:

 • A cumpărat branduri americane precum Butterfinger, Baby Ruth, Keebler.

 • A păstrat tradiția dar a început modernizarea producției.

 • A început timid digitalizarea și deschiderea spre marketing global integrat.

De asemenea, compania a fost atentă la:

 • Probleme legate de zahăr și obezitate infantilă,

 • Critici privind uleiul de palmier (răspuns: trasabilitate, sustenabilitate),

 • Cererea crescândă de produse vegane și fără zahăr.

💡 MORALA:

Ferrero a dovedit că inovația nu înseamnă mereu tehnologie, ci și rețetă, ambalaj, emoție.

Când combini gustul autentic cu respect pentru client și consecvență în valori, poți transforma o pastă de alune într-o legendă mondială.

$¢$

 

GÂNDUL ZILEI.... EMIL REBREANU.....O POVESTE DE VIAȚĂ REALA,TRAGICĂ ȘI TULBURĂTOARE....😢

✍️ prof.Janeta Hulea

   EMIL REBREANU nu a fost doar fratele unui mare scriitor, LIVIU REBREANU, ci a fost un erou tragic al istoriei noastre, un simbol al loialității faţă de neam şi al curajului suprem.

    Puţini știu că în spatele unuia dintre cele mai cunoscute romane din literatura română," PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR" ,scris de romancierul LIVIU REBREANU, se află o poveste reală, tragică și dureroasă!

  EMIL REBREANU, fratele scriitorului LIVIU REBREANU, a fost prototipul personajului APOSTOL BOLOGA. 

Însă ceea ce a trăit EMIL în viața reală a fost, poate, chiar mai dramatic decât ce a imaginat fratele său în ficțiune.

  EMIL REBREANU, al cincilea din cei 14 copii ai familiei VASILE și LUDOVICA REBREANU, a venit pe lume în dimineața zilei de 17 decembrie 1891, în satul MAIERU. Cu șase ani mai mic decât LIVIU, viitorul scriitor, alături de care nu-și petrece foarte mult timp, EMIL era o îmbinare între gingășie și bărbăție, iar adolescența i-a oferit multiple ocazii pentru a se defini, mai ales în contextul social existent la acea vreme.

     După ce devine elev al liceului maghiar din BISTRIȚA, acesta ia contact cu realitatea politică și își dă seama că apărarea naționalității române se transformă într-o luptă. 

    În semn de revoltă, recită versurile imnului „DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE ”, moment care se transformă într-un conflict aprins cu colegii unguri. După acest incident, părinții preferă să nu-l mai trimită la școală, însă, la vârsta de 16 ani, EMIL hotărăște să-și ia viața în piept și își caută de lucru.

    EMIL REBREANU a crescut într-un context social și politic extrem de complicat. 

La acea vreme, TRANSILVANIA făcea parte din IMPERIUL AUSTRO-UNGAR, iar tinerii români din zonă erau considerați supuși loiali ai unui imperiu care nu le recunoştea identitatea naţională.

   Când a izbucnit Primul Război Mondial, EMIL, ca și mulți alți români ardeleni, a fost încorporat în armata austro-ungară şi trimis să lupte pe front. A fost repartizat pe frontul din GALIȚIA și mai apoi în zona CARPAŢILOR ORIENTALI, acolo unde armata austro-ungară se confrunta cu armata româna, care intrase în război de partea Antantei.

  Drama lui EMIL a început cu un conflict interior. Deşi ofiţer în armata austro-ungară, conștiința și identitatea sa românească îl făceau să se simtă tot mai vinovat că era obligat să lupte împotriva fraţilor săi de sânge,români.

    Măcinat de această dilemă morală, în 1917, a luat o decizie extremă: a încercat să treacă linia frontului și să se alăture armatei române.

A fost prins în timpul tentativei de dezertare, iar autoritățile austro-ungare l-au acuzat de trădare.

A fost judecat de o curte militară, condamnat la moarte prin spânzurare și executat în noaptea de 14 spre 15 mai 1917, în apropierea localității GHIMEȘ-PALANCA, chiar la granița dintre AUSTRO-UNGARIA și ROMÂNIA.

    Execuția a fost secretă, dar extrem de dureroasă pentru cei care au aflat... 😢Se spune că EMIL a fost spânzurat de un copac în prezenţa câtorva camarazi şi superiori, fără a i se permite nici măcar o ultimă scrisoare. ...

  LIVIU REBREANU, fratele său, a fost devastat când a aflat ce s-a întâmplat. A pornit în cercetări pentru a înțelege în detaliu ultimele zile ale fratelui său, reușind să stea de vorbă cu martori și să afle locul execuției.

Toate aceste informații l-au inspirat să scrie "Pădurea spânzuraților", romanul în care Apostol Bologa, personajul principal, trăiește același conflict moral și sfârşeşte într-un mod asemănător cu EMIL REBREANU. 

     Pentru jertfa lui stă mărturie monumentul ridicat în inima pasului GHIMEȘ-PALANCA: „Sublocotenent EMIL REBREANU, spânzurat de unguri la 14 mai 1917, pentru că a vrut să treacă în rândul armatei române să lupte pentru întregirea neamului. Patria recunoscătoare, nu l-a uitat "!

EMIL REBREANU este un simbol al jertfei unui om care a ales moartea în locul trădării propriei identități.

El a fost un erou tragic al istoriei noastre, un simbol al loialității faţă de neam şi al curajului suprem.

Povestea lui a devenit nemuritoare prin literatura fratelui său,dar fapta lui rămâne o lecție de conştiinţă, de sacrificiu și de luptă pentru adevăr....

 " PATRIA RECUNOSCĂTOARE, NU L-A UITAT!

$$$

 Pilda asinului care n-a renunțat...

Inspirată din Esop, VI sec. î.Hr.

Într-o zi, asinul unui ţăran căzu într-un puț adânc.

Animalul începu să răcnească și să plângă cu disperare.

Timp de ore întregi, ţăranul încercă să găsească o soluție, dar în cele din urmă se opri, obosit și deznădăjduit.

„E prea bătrân... și oricum, puțul acesta e uscat de mult timp şi trebuie astupat," îşi zise.

Așa că își chemă vecinii, fiecare luă o lopată și începură să arunce pământ în puţ.

Când înțelese ce i se întâmplă, bietul animal începu să ragă și mai tare.

Dar, după câteva clipe, spre uimirea tuturor, asinul tăcu.

Ţăranul privi în jos și ceea ce văzu îl lăsă fără cuvinte:fiecare pală de pământ care cădea pe spatele lui era scuturată, bătută cu copitele, iar asinul urca un pas mai sus.

Cu fiecare lopată aruncată, asinul se ridica. Până când, în cele din urmă, ieși singur din puţ, liber, cu capul sus.

Morala:

Viața ne va arunca, fără milă, tot felul de greutăți.

Uneori, ne va îngropa în dezamăgiri, boală, singurătate sau nedreptate.

Dar secretul nu e să ne plângem,ci să folosim fiecare pală de pământ ca pe un pas spre ieşire...

Fiecare problemă e o treaptă.

Fiecare lovitură poate fi transformată în ridicare.

lar dacă nu renunțăm, chiar și din cel mai adânc puț putem ieși... în lumină.

Gând de final:

Bate pământul. 

Calcă-I. 

Ridică-te. 

Nu te opri.

Învaţă să fii o soluție, nu o povară.

lubește mai mult.

 lartă mai repede. 

Şi lasă ca „adevărații măgari" să fie alții....

$$$

 

RAPIREA PROSEEPINEI.....

        -Rapirea Proserpinei (1621-1622), a fost una dintre paradigmele absolute ale artei sculpturale încă din momentul realizării sale.

      -E artă, e știință, e anatomie. Carnea coapsei PROSERPINEI se presează sub presiunea palmei lui PLUTO, într-un detaliu în care iese în evidență perfecțiunea absolută și măiestria totală a tehnicii sculpturii.

      -Este un megagrup sculptural în marmură baroc de artistul italian GIAN LORENZO BERNINI -n. 7 decembrie 1598,NAPOLI, Regatul NEAPOLELUI – d. 28 noiembrie 1680, ROMA, Statele PAPALE , executat între 1621 și 1622. Bernini avea doar 23 de ani la finalizarea sa.

     ,,În timp ce culegea flori la marginea unui câmp împreună cu ARTEMIS și ATENA, pământul s-a deschis și a înghițit-o pe PERSEPHONE ,numită în mitologia romană PROSERPINA. Îndurerată, zeița DEMETER a cutreierat pământul în lung și-n lat în căutarea fiicei sale. În cele din urmă a aflat că PERSEPHONE a fost răpită cu buna știre a lui ZEUS, de către unchiul ei, PLUTO care era îndrăgostit de ea și luat-o cu el în împărăția umbrelor. PLUTO știa că DEMETER, mama PERSEPHONEI, se împotrivea ca fiica ei să-i devină soție.

      -Deși DEMETER îl convinge în cele din urmă pe ZEUS să-i înapoieze fiica, PERSEPHONE nu se mai poate întoarce pe pământ. Ea apucase să mănânce un sâmbure de rodie și se legase în felul acesta o dată pentru totdeauna de lăcașul umbrelor. Ulterior, ea devine soția lui PLUTO și stăpâna INFERNULUI...... PERSEPHONE primește încuviințarea de a petrece jumătate din an alături de DEMETER, urmând ca cealaltă jumătate să o petreacă alături de soțul ei. PERSEPHONE devine zeița prosperității și a primăverii.'' 

 Sculptură: Răpirea Proserpinei, Gian Lorenzo Bernini, 1621–22,marmură de Carrara

Dimensiuni

225 cm (89 inchi)

Locație Galleria Borghese , Roma.....

Web