$$$

 DE CE OARE VOR TOȚI SĂ NE VADĂ ÎNGENUNCHIATI!.... PENTRU CĂ SUNTEM O ENIGMA PENTRU MULȚI. 

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vreo dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii..etc.

Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa... chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista).

Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.

Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia Nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).

Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.

Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor, (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona Nord-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale, etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.

România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii."

Bibliografie:

- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric

- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit

- Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5

- Cornel Bârsan - Revanşa Daciei

Foto: Familia mea

Via Dogaru Adi

$$$

 

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți pe generații? De la cei marcați de războaie mondiale până la copiii care cresc cu inteligență artificială, fiecare generație are trăsături proprii, formate de contextul istoric și tehnologic în care a trăit.

🕊️ Generația Silențioasă (1926–1945)

A trăit în umbra marilor războaie și a reconstrucției. Sunt discreți, muncitori și profund marcați de lipsuri și disciplină.

🧱 Baby Boomers (1946–1964)

S-au născut în epoca prosperității postbelice. Optimiști, stabili, obișnuiți cu ideea de carieră lungă într-un singur loc de muncă.

🧠 Generația X (1965–1979)

Adesea sceptici și independenți. Au crescut cu casete, telefoane fixe și au făcut trecerea la lumea digitală.

🌐 Millennials (1980–1994)

Generația internetului. Colaborativi, flexibili, caută sens și echilibru între viața personală și muncă.

🤳 Generația Z (1995–2009)

Nativi digital. Crescuți cu YouTube, rețele sociale și activism online. Autentici, rapizi în gândire și adaptabili.

🚀 Generația Alpha (2010–2024)

Multiconectați, autodidacți și crescuți cu realitate augmentată, aplicații educaționale și roboți de jucărie. Pentru ei, AI-ul e ceva normal.

🤖 Generația Beta (2025–2039)

Prima generație care va trăi într-o lume în care inteligența artificială și automatizarea vor fi complet integrate în viața de zi cu zi – de la școală și job, până la medicină și divertisment.

$$$

 🔷'8️⃣0️⃣În anii ’80, în loc să fie distruse, mai multe biserici din București au fost salvate printr-o ingenioasă manevră inginerească, unică în Europa de Est la acea vreme. Au fost ridicate și mutate cu totul!

🔹În anii ’80, în plin proces de sistematizare a Bucureștiului, mai multe biserici vechi, cu valoare istorică și spirituală, au fost salvate de la distrugere printr-o ingenioasă manevră inginerească fără precedent. În loc să fie rase de pe fața pământului, aceste lăcașuri de cult au fost ridicate cu totul de pe fundațiile lor și mutate – unele chiar și câteva sute de metri.

🔹Această intervenție spectaculoasă a fost posibilă datorită curajului și inteligenței unui om: inginerul Eugeniu Iordăchescu, care a inventat o tehnologie specială de mutare a clădirilor, bazată pe glisarea întregii structuri pe șine metalice și role. Fără să afecteze zidurile, pictura interioară sau turlele, bisericile au fost deplasate cu o precizie uimitoare, milimetru cu milimetru, timp de zile întregi, sub ochii uluiți ai credincioșilor și ai muncitorilor care știau că asistă la un act de salvare în tăcere.

🔹Printre cele mai impresionante exemple se numără Biserica Mihai Vodă, mutată pe o distanță de 289 metri și coborâtă cu 6 metri față de nivelul inițial, pentru a fi mascată între clădirile nou ridicate. La fel, Schitul Maicilor, Biserica Sfântul Ilie-Rahova, Biserica Olari și multe altele au fost salvate prin aceeași metodă. În total, 13 biserici au fost relocate în București în acea perioadă, într-un efort tăcut, dar remarcabil de păstrare a patrimoniului în vremuri ostile memoriei.

🔹Această operațiune nu a fost doar un act tehnic, ci o formă discretă de rezistență culturală și spirituală. Într-o perioadă în care trecutul era considerat un obstacol în calea „omului nou”, iar credința era marginalizată, translatările bisericilor au devenit gesturi de protejare a identității și a continuității românești. Ascunse între blocuri, lăcașurile de cult și-au continuat viața, slujbele, clopotele și rugăciunile, chiar și în umbra indiferenței oficiale.

🔹Astăzi, aceste biserici stau mărturie nu doar a trecutului spiritual, ci și a geniului tehnic românesc, a curajului profesional și a valorii tăcute a celor care au ales să protejeze, nu să distrugă. Ele sunt dovezi vii că în mijlocul unei epoci care promova ștergerea memoriei colective, a existat totuși speranță, solidaritate și hotărârea de a salva ceea ce este sacru.

🔹În spatele fiecărei biserici mutate în acei ani se află o poveste – nu doar de piatră și mortar, ci de conștiință, verticalitate și credință dusă până la capăt. Încă în picioare astăzi, nu sunt doar clădiri religioase, ci simboluri ale unei rezistențe silențioase care a învins tăcerea cu ajutorul științei și al devotamentului față de rădăcini.

Sursa: Anxietate•

$$$

 

Cândva, voi avea un fiu, iar eu voi face totul exact pe dos. Îi voi spune, de la vârsta de trei ani: „Dragul meu! Nu ești obligat să devii inginer. Nu trebuie să fii jurist. Nu contează ce vei alege să fii când vei crește. Vrei să fii medic legist? Foarte bine! Comentator sportiv? De ce nu! Un clovn într-un centru comercial? Alegere minunată!”

Iar la împlinirea celor treizeci de ani, va veni la mine acel clovn chel, transpirat, cu fardul topit pe față, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani! Sunt clovn într-un mall! Asta ai vrut pentru mine? La ce te gândeai, mamă, când îmi spuneai că nu e necesar să fac studii superioare? Ce sperai, mamă, când mă lăsai să joc fotbal cu băieții în loc să fac matematică?”

Iar eu îi voi răspunde: „Dragul meu, eu doar te-am urmat, nu am vrut să pun presiune pe tine! Nu iubeai matematica, iubeai joaca cu cei mai mici.” Iar el va spune: „Eu nu știam unde duce totul, eram copil, nu puteam decide nimic. Tu... tu mi-ai ruinat viața” — și își va întinde cu mâneca murdară rujul pe obraz. Atunci mă voi ridica, îl voi privi cu atenție și-i voi spune: „Ascultă-mă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții caută mereu vinovați. Și dacă tu nu înțelegi asta, atunci ești un prost.”

El va spune „ah” și va leșina. Terapia va dura în jur de cinci ani.

Sau poate altfel. Cândva voi avea un fiu și voi proceda exact invers. Îi voi spune de la trei ani: „Nu fi prost, Vladic, gândește-te la viitor. Învață matematica, Vladic, dacă nu vrei să lucrezi toată viața într-un call center.”

Iar la treizeci de ani va veni la mine acel programator chel, transpirat, cu riduri adânci pe chip, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani. Lucrez la Google. Muncesc douăzeci de ore pe zi, mamă. Nu am familie. La ce te gândeai, mamă, când mi-ai spus că o slujbă bună îmi va aduce fericirea? Ce-ai vrut, mamă, când m-ai obligat să învăț matematică?”

Iar eu voi spune: „Dragul meu, eu am vrut doar să ai o educație solidă! Să ai șanse reale, copilul meu.” Iar el va răspunde: „Ce să fac cu toate aceste șanse, dacă sunt nefericit, mamă? Trec pe lângă clovni în mall și îi invidiez. Ei sunt fericiți. Puteam fi și eu acolo, dar tu... tu mi-ai frânt viața” — și își va freca cu degetele rădăcina nasului, sub ochelari. Atunci mă voi ridica, îl voi privi cu seriozitate și-i voi spune: „Ascultă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, alții se plâng continuu. Și dacă tu nu înțelegi asta, înseamnă că ești un prost.”

El va spune „oh” și va cădea leșinat. Va avea nevoie de aproximativ cinci ani de terapie.

Sau altfel. Cândva voi avea un fiu și voi face totul pe dos. Îi voi spune de la trei ani: „Eu nu sunt aici ca să-ți dau lecții. Eu sunt aici să te iubesc. Du-te la tatăl tău, dragul meu, întreabă-l pe el. Eu nu vreau să fiu din nou țapul ispășitor.”

Și la treizeci de ani, va veni la mine acel regizor chel, transpirat, cu o melancolie slavă în privire, și-mi va spune: „Mamă! Am treizeci de ani. De treizeci de ani încerc să-ți atrag atenția, mamă. Ți-am dedicat zece filme și cinci piese de teatru. Am scris o carte despre tine, mamă. Și totuși, parcă nu-ți pasă. De ce nu ți-ai exprimat niciodată părerea? De ce m-ai trimis mereu la tata?”

Iar eu îi voi spune: „Dragul meu, nu am vrut să decid în locul tău! Eu doar te-am iubit, iar pentru sfaturi... tatăl tău era acolo.” Iar el va spune: „Și la ce-mi foloseau sfaturile lui, când eu pe tine te întrebam, mamă? Mi-am dedicat viața dorinței de a-ți câștiga atenția, mamă. Sunt obsedat de tine, mamă. Aș da orice să știu măcar o dată, o singură dată, ce gândești despre mine. Prin tăcerea ta, prin detașarea ta, tu... tu mi-ai frânt viața” — și-și va arunca teatral mâna la frunte. Atunci mă voi ridica, îl voi privi adânc în ochi și-i voi spune: „Ascultă. În lume există două tipuri de oameni: unii trăiesc, iar alții așteaptă la nesfârșit. Și dacă tu nu înțelegi asta, înseamnă că ești un prost.”

El va spune „ah” și va leșina. Terapia va dura, cel mai probabil, cinci ani.

Acest text este un excelent antidot împotriva perfecționismului nostru matern – acea luptă de a fi „mama ideală”. Relaxați-vă! Oricât ne-am strădui să fim cele mai bune mame, copiii noștri tot vor avea ce povesti psihoterapeuților lor.

Autor: Svetlana Hmel...

Preluat: Marcus de seară...

$$$

 Pilda asinului care n-a renunțat...

Inspirată din Esop, VI sec. î.Hr.

Într-o zi, asinul unui ţăran căzu într-un puț adânc.

Animalul începu să răcnească și să plângă cu disperare.

Timp de ore întregi, ţăranul încercă să găsească o soluție, dar în cele din urmă se opri, obosit și deznădăjduit.

„E prea bătrân... și oricum, puțul acesta e uscat de mult timp şi trebuie astupat," îşi zise.

Așa că își chemă vecinii, fiecare luă o lopată și începură să arunce pământ în puţ.

Când înțelese ce i se întâmplă, bietul animal începu să ragă și mai tare.

Dar, după câteva clipe, spre uimirea tuturor, asinul tăcu.

Ţăranul privi în jos și ceea ce văzu îl lăsă fără cuvinte:fiecare pală de pământ care cădea pe spatele lui era scuturată, bătută cu copitele, iar asinul urca un pas mai sus.

Cu fiecare lopată aruncată, asinul se ridica. Până când, în cele din urmă, ieși singur din puţ, liber, cu capul sus.

Morala:

Viața ne va arunca, fără milă, tot felul de greutăți.

Uneori, ne va îngropa în dezamăgiri, boală, singurătate sau nedreptate.

Dar secretul nu e să ne plângem,ci să folosim fiecare pală de pământ ca pe un pas spre ieşire...

Fiecare problemă e o treaptă.

Fiecare lovitură poate fi transformată în ridicare.

lar dacă nu renunțăm, chiar și din cel mai adânc puț putem ieși... în lumină.

Gând de final:

Bate pământul. 

Calcă-I. 

Ridică-te. 

Nu te opri.

Învaţă să fii o soluție, nu o povară.

lubește mai mult.

 lartă mai repede. 

Şi lasă ca „adevărații măgari" să fie alții...

Sursa: Planeta Pământ 

și curiozitatea ei...

$$$

 Când te gândești la cele mai inteligente animale, probabil îți vin în minte delfinii, cimpanzeii sau câinii. Dar... porcii?

Porcii sunt uneori mai inteligenți decât câinii, iar asta nu e doar o legendă rurală. Studii științifice au demonstrat că porcii au o inteligență comparabilă cu a unui copil de 3 ani. Ei pot învăța comenzi, pot fi dresați ușor și reacționează la nume exact ca un câine de companie.

Recunosc propria reflexie în oglindă, acesta fiind un test clasic al conștiinței de sine, pe care puține animale îl trec (alături de elefanți, delfini sau ciori).

 Învăță rapid prin observație și sunt capabili să rezolve puzzle-uri sau să treacă prin labirinturi pentru a obține hrană, demonstrând o memorie excelentă și o remarcabilă capacitate de planificare și adaptare.

Mai mult decât atât, porcii sunt extrem de sociabili și empatici. Își formează prietenii, comunică printr-o gamă variată de sunete și pot chiar suferi dacă sunt separați de partenerii lor.

Departe de stereotipul de animal „murdar și simplu”, porcul este o creatură complexă, curată și... deșteaptă!...

Sursa: Atlasul Lumii ...

$$$

 În Japonia medievală, pisicile erau considerate extrem de valoroase, deoarece aveau un rol esențial în protejarea uneia dintre cele mai importante resurse ale țării: mătasea. Producția de mătase era o industrie vitală, iar șoarecii și șobolanii reprezentau o amenințare constantă pentru fermele de viermi de mătase și pentru depozitele de coconi. Din acest motiv, autoritățile japoneze au emis legi care interziceau cumpărarea și vânzarea pisicilor, pentru ca acestea să poată circula liber și să-și facă treaba.

Pisicile erau hrănite și respectate de comunități, fiind văzute drept protectoare ale bunăstării colective. Multe temple și gospodării le ofereau hrană și adăpost, considerându-le adevărate „gardiene” ale prosperității. În unele zone, se credea că pisicile protejează nu doar bunurile materiale, ci și de spirite rele, așa că erau tratate cu mult respect.

Această protecție legală a dus la creșterea populației de pisici și a consolidat statutul lor special în cultura japoneză. Chiar și astăzi, în Japonia, pisicile sunt privite ca animale norocoase și protectoare, moștenire directă a credințelor și practicilor din acea perioadă...

Preluat: Internet...