Blonde. Povestea lui Marilyn Monroe, a tuturor copiiilor neiubiți din lume: o mamă schizofrenică, un tată necunoscut
_______________
Prestigioasa revistă Vanity Fair găzduiește în paginile sale un amplu material despre filmul Blonde, difuzat de Netflix, în care este prezentată, cu detalii mai puțin știute, viața celebrei Marilyn Monroe.
S-au scris multe rânduri despre frumoasa actriță, s-au făcut și filme, pentru că Monroe a fascinat milioane de oameni cu frumusețea și talentul ei, dar și cu viața misterioasă pe care a avut-o. S-a spus că era naivă, alții au scris că avea o inteligență scânteietoare.
A curs multă cerneală în încercarea de a desluși relația ei amoroasă cu fostul președinte american John F. Kennedy. În filmul Blonde se dezvăluie câteva din aspectele despre care nu s-a vorbit până acum. Rândurile următoare sunt o traducere a articolului din Vanity Fair.
“Fiecare copil are nevoie de un ta-ta-tată”, (Every baby needs a da-da-daddy"), cântă Marilyn Monroe într-unul dintre primele sale roluri, cel al fostei dansatoare Peggy Martin din filmul Ladies of the Chorus din 1948. Într-un fel, această pledoarie infantilizată, dar și sexualizată, se află în prim-planul portretizării lui Monroe și a psihicului ei rănit în Blonde.
Blonde, un film pentru toți copiii neiubiți din lume�
Așa cum este interpretată de Ana de Armas, viziunea regizorului Andrew Dominik asupra lui Monroe este una influențată de "convingeri greșite din copilărie și de traume", a declarat Dominik pentru Vanity Fair.
Bazat pe romanul lui Joyce Carol Oates, nominalizat la Premiul Pulitzer, regizorul a numit Blonde "un film pentru toți copiii neiubiți din lume".
��La începutul filmului, este prezentată o fetiță de șapte ani, Norma Jeane Baker (Lily Fisher), care este chinuită de mama ei alcoolică și bolnavă mintal, Gladys (Julianne Nicholson).
Aceasta este înfățișată amenințând viața fiicei sale de mai multe ori – aproape că o îneacă într-o cadă de baie și duce, în mod voit, în mijlocul unui incendiu, care a avut loc in 1933, in Griffith Park.
În ceea ce îl privește pe tatăl Normei Jeane, Gladys atârnă o poză cu el pe perete și îi spune lui Monroe că este un jucător puternic de la Hollywood (în realitate, Gladys l-a cunoscut pe tatăl lui Monroe când lucra ca monteur la o companie americana). Ea îi promite fetiței că bărbatul le va scoate într-o zi din sărăcie.
Pe tot parcursul filmului Blonde, Monroe este chinuită atât de lipsa unei figuri paterne (ea le spunea "tati" ambilor soți), cât și de amintirile dureroase cu mama ei.
O mamă bolnavă psihic
De fapt, Monroe avea doar două săptămâni când Gladys a părăsit-o pentru prima dată la un centru de plasament din Hawthorne, California.
Ca mamă a doi copii – Jackie și Berniece – care îi fuseseră deja luați de un fost soț, Gladys era dornică să o păstreze pe cea mai mică în viața ei într-o formă sau alta, potrivit Biography.com
Ea făcea vizite frecvente la casa de adopție a lui Monroe și uneori chiar o lua acasă pentru a dormi împreună. Când fiica ei avea trei ani, Gladys ar fi avut o tentativă zădărnicită de a intra în casa părinților adoptivi ai lui Monroe, punându-o într-un sac de voiaj și blocând-o într-o cameră pe mama adoptivă.
La vârsta de șapte ani, Monroe s-a întors în grija mamei sale biologice, deși, așa cum se arată în Blonde, mama ei ar fi fost internată pentru schizofrenie paranoidă la scurt timp după aceea.�
Între orfelinat și căsătorie, a ales a doua variantă�
Monroe și-a petrecut copilăria în diverse orfelinate și centre de plasament, unde se spune că a fost supusă la abuzuri sexuale și suferință emoțională. Faptul că s-a mutat la o prietenă de familie, Grace McKee Goddard, la vârsta de 11 ani, i-a schimbat soarta.
"Abia mai târziu mi-am dat seama cât de mult a făcut ea pentru mine", a scris Monroe despre "mătușa Grace" în cartea sa de memorii publicată postum, My Story.
"Dacă nu ar fi fost Grace, aș fi fost trimisă la o instituție de stat sau de țară, unde există mai puține privilegii, cum ar fi faptul că mi se permite să am un pom de Crăciun sau să văd un film uneori.
Am trăit în orfelinat doar din când în când. În cea mai mare parte a timpului am fost plasată la o familie, care primea cinci dolari pe săptămână pentru că mă ținea.
Am fost în nouă familii diferite înainte de a putea renunța legal la statutul de orfan. Am făcut acest lucru la șaisprezece ani, căsătorindu-mă." (Singurul tutore al lui Monroe în film este o vecină care apare pentru scurt timp, interpretată de Sara Paxton).
Când McKee Goddard și soțul ei și-au anunțat mutarea în Virginia de Vest, i-au oferit lui Monroe, pe atunci în vârstă de 15 ani, posibilitatea de a alege între a se căsători cu James Dougherty, fiul de 21 de ani al unui fost vecin sau a se întoarce la orfelinat. Ea a ales căsătoria. S-au căsătorit în 1942 și s-au despărțit în 1946.��
"Obișnuiam să spun minciuni în interviurile mele”�
Când a venit momentul să-și aleagă un nume de scenă, Norma Jeane a ales Monroe, numele de fată al mamei sale, dar aceasta a fost singura parte a vechii sale vieți pe care a dezvăluit-o – cel puțin la început.
"Obișnuiam să spun minciuni în interviurile mele – în special despre mama și tatăl meu", a scris Monroe în My Story. "Spuneam că ea era moartă – iar el era undeva în Europa. Mințeam pentru că îmi era rușine ca lumea să știe că mama mea era într-un spital de boli mintale – și că mă născusem "în afara căsătoriei" și că, de fapt, nu auzisem niciodată vocea tatălui meu."
Monroe a lăsat bani moștenire pentru întreținerea mamei sale
Twentieth Century Fox a întărit această poveste, prezentându-și cea mai nouă vedetă drept o orfană care a fost descoperită în timp ce făcea pe dădaca pentru un scouter de talente.Monroe chiar a pozat schimbând scutece și citind copiilor pentru un articol din 1947 intitulat "Pretty Sitter Sittin' Pretty".
Potrivit The Hollywood Reporter, cinci femei diferite ar fi pretins că ar fi mama naturală a lui Monroe, dar un ziarist a identificat-o pe Gladys. "Biata femeie le spunea oamenilor că este mama lui Marilyn Monroe și nimeni nu o credea", a declarat biograful lui Monroe, J. Randy Taraborrelli, pentru THR.
"De-a lungul anilor, cele două au dezvoltat încet-încet o relație". Când Monroe a murit în 1962, i-a lăsat mamei sale 5.000 de dolari pe an dintr-un fond fiduciar de 100.000 de dolari. Mama ei i-a supraviețuit 22 de ani, încetând din viață în 1984.
“L-am visat pe tata de o mie de ori”
În ceea ce privește tatăl ei, care a fost identificat în1952 prin teste ADN ca fiind Charles Stanley Gifford, Monroe scrie în cartea sa că a văzut pentru prima dată o fotografie a acestuia când era copil.
Ulterior, ea ar fi privit o fotografie a lui Clark Gable, cu care avea să lucreze mai târziu în filmul The Misfits din 1961, "pentru că semăna cu tatăl meu – mai ales felul în care își purta pălăria și mustața".
Monroe a scris: "Ani mai târziu am aflat cum îl chema și multe alte lucruri despre el – cum locuia în același bloc în care locuia mama mea, cum s-au îndrăgostit și cum a plecat și a părăsit-o în timp ce eu mă nășteam – fără să vrea să mă vadă vreodată."
Ea a adăugat: "Lucrul ciudat era că tot ce auzeam despre el mă făcea să îl iubesc. L-am visat, după ce i-am văzut poza prima dată. Și l-am visat de o mie de ori după aceea."
Monroe a venit pe lume dintr-o greșeală�
În Blonde, Monroe este prezentată în timp ce corespondează cu un bărbat care pretinde în mod fals că este tatăl ei. De fapt, tatăl ei adevărat a respins încercarea fiicei sale de a intra în contact, a scris autorul Charles Casillo în cartea Marilyn Monroe din 2018: The Private Life of a Public Icon.
"Sunt căsătorit și am o familie", i-ar fi spus Gifford când a fost contactat în 1952. "Nu am nimic să vă spun. Sunați-mi avocatul".
Monroe ar fi fost devastată. "Își punea toate speranțele în bărbații cu care era", a scris Casillo. "Este ceea ce a căutat mereu – acesta este tatăl meu, acesta este salvatorul meu. A fost o doamnă care a venit pe lume dintr-o greșeală și și-a petrecut restul vieții căutând să fie salvată."�
“Îi era teamă ca va ajunge ca mama ei”
Trauma din copilărie a lui Monroe va avea un impact asupra dorinței sale de a întemeia o familie, care apare ca o temă majoră în Blonde. "Să ai un copil. Asta a fost întotdeauna cea mai mare frică a mea. Îmi doresc un copil și mă tem de un copil", i-ar fi spus ea lui Lawrence Schiller, care a fotografiat-o pe Monroe în ultimele ei luni de viață.
"De fiecare dată când am rămas însărcinată, corpul meu a spus nu și am pierdut copilul". Schiller a mai spus: "Îmi amintesc că vorbea despre faptul că se temea că va ajunge ca mama ei, care a intrat și ieșit din instituții de psihiatrie toată viața ei. Și mi-am dat seama că asta o speria".��
După divorțul dureros de Arthur Miller, în 1961, temerile lui Monroe aveau să se concretizeze atunci când a fost internată în secția de psihiatrie de la Payne Whitney. Ceea ce trebuia să fie "o cură de odihnă prescrisă" s-a transformat într-un coșmar de trei zile în care Monroe a fost ținută într-o cameră încuiată și capitonată împotriva voinței ei.
În martie 1961, ea i-a scris o scrisoare doctorului Ralph Greenson, psihiatrul ei, în care îi detalia experiența: "Inumanitatea de acolo mi s-a părut înfiorătoare… totul era sub cheie… ușile au mici vizoare pentru ca pacienții să fie supravegheați tot timpul, de asemenea, am văzut semnele scrijelite pe pereți de foștii pacienți".
��Dar există dovezi că poziția lui Monroe cu privire la maternitate s-a schimbat de-a lungul vieții sale. O idee care cândva "îmi făcea părul măciucă", pentru că "nu o puteam vedea decât ca pe mine, o altă Norma Jean într-un orfelinat", scria ea în My Story, a devenit "unul dintre visurile mele". Monroe a continuat: "Copilul meu nu va fi o altă Norma Jean. Și știu cum o voi crește – fără minciuni".
