In Memoriam: Profesorul Alexandru Pesamosca, ''îngerul copiilor''
"Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci sănătos tun, să alerge la tine şi să te strângă în braţe, asta înseamnă fericire!""
________________
Medicul chirurg Alexandru Pesamosca s-a născut la 14 martie 1930, la Constanţa, într-o familie cu origini italiene.
Şi-a efectuat studiile primare la Şcoala Italiană din Constanţa şi a absolvit Liceul ''Mircea cel Bătrân'' din localitate.
În copilărie visa să ajungă marinar, ca tatăl lui. În 1948, când toţi cei din Marina Regală au rămas fără loc de muncă, s-a hotărât să încerce la Medicină. A învăţat şi a intrat printre primii. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, în 1954.
A fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sătuc de lângă Feteşti, unde a profesat în perioada 1954-1957.
Din anul 1957, s-a transferat la Bucureşti, unde a lucrat în domeniul chirurgiei pediatrice la Spitalul de Copii ''Grigore Alexandrescu'', între anii 1957-1984, fiind şef de clinică o mare parte a acestei perioade. A muncit fără încetare, fără să-şi ia concediu, cu o mare abnegaţie şi credinţă în Dumnezeu, insuflată de mic copil de către mama sa.
În anul 1984, s-a transferat la Spitalul Budimex (în prezent ''Marie Curie''), fiind şeful clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică (1984-2000). În tot acest răstimp, a efectuat un număr uriaş de operaţii (după unele estimări, în jur de 45.000, după propriile calcule ajungând la aproape 50.000), cu un mare devotament faţă de meserie, cu har şi o mare o iubire faţă de copiii încercaţi de boli grave (uneori considerate incurabile).
Unele dintre operaţiile efectuate de medicul Alexandru Pesamosca au constituit premiere mondiale. A operat cazurile cele mai grele venite din toată ţara, multe şi din străinătate: China, Franţa, Italia, Republica Moldova ş.a.
Cu mulţi ani în urmă, au venit la profesorul Pesamosca părinţii unui copil grav bolnav. Erau din Ardeal şi fuseseră la zeci de medici din ţară. Chiar şi medicul Pesamosca a rămas uluit. Micuţul Radu avea numai şapte ani, iar esofagul lui era plin de formaţiuni tumorale benigne, iar copilul se putea sufoca în somn în orice moment. Cazul era deosebit de grav, doctorul a înţeles că n-are de ales. A acceptat să-l opereze fără nicio ezitare. S-a apropiat de iconiţa din peretele cabinetului, a spus o rugăciune şi a intrat în sala de operaţie, deşi nu ştia ce avea de făcut pentru a-l salva pe copil.
"În momentul în care l-am deschis am simţit aşa, ceva, ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creştet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influenţă divină, o inspiraţie providenţială? Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouţ. Totul într-o singură operaţie. Aşa ceva nu s-a mai făcut niciodată'', povestea profesorul Pesamosca într-un interviu.
Au fost zeci de ani în care a uitat cu totul de el. Gândurile lui erau doar la copii, iar unicul rost a fost să-i facă din nou să zâmbească. Fericirea lui supremă era să-i vadă pe copii după operaţie, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni şi îi spun "tata Pesi". Aşa îl strigau toţi copiii, iar pentru el nu exista o bucurie mai mare.
Un alt caz deosebit a fost cel al unei fetiţe de 9 ani, cu o infirmitate cumplită - se născuse fără sfinctere, cel anal şi cel ureteral. Profesorul Pesamosca era deja după două nopţi nedormite, a aţipit cam o oră, apoi a intrat la sala de operaţii. A reuşit să ia din pulpa fetiţei un mănunchi de fibre musculare, din care a ''confecţionat'' două noduri pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul ureterului. Operaţia a fost filmată, fiind vorba de-o premieră mondială. După nişte ani, medicul a primit o invitaţie la un botez. Era vorba despre copilul nou născut al acelei fetiţe operate când avea 9 ani.
"Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped şi sănătos tun, să alerge la tine şi să te strângă în braţe, asta înseamnă fericire!", spunea reputatul chirurg în interviu.
În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti.
Din 1999, de când a murit soţia sa (de la care a avut doi fii, ambii decedaţi), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătraţi a Spitalului ''Marie Curie''. Aici, în cămăruţa cât o chilie de mănăstire, se afla toată averea lui de-o viaţă. Sute de cărţi, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up, toate îngrămădite în jurul lui, ca într-un ''templu'' al amintirilor. În cămăruţa aceea consulta, mânca şi dormea. Apoi, zi şi noapte, opera. A început să rămână în spital din 1984, la început, doar pe perioade, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera sau pentru a ajuta colegii mai tineri sau rezidenţii. După ce au murit, rând pe rând, copiii şi soţia, s-a mutat definitiv în spital.
La acest spital a fost şeful Clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică până la pensionare, în 2006.
"Eu nu mai am ce să aştept. M-am pregătit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie.(...) Da, am iubit mult copiii. Măcar şi doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine şi să-mi mai ierte din păcate", spunea profesorul Pesamosca în interviu.
În spatele unui caracter "care radia lumină", Alexandru Pesamosca era un om foarte exigent. Spitalul de pediatrie nu era un loc de joacă. Cu rezidenţii se purta în consecinţă. Îi pregătea, ţinea "cursuri foarte frumoase", dar cerinţele sale profesionale erau atât de dure, încât foarte mulţi medici tineri n-au rezistat alături de dânsul, spune medicul chirurg Gheorghe Burnei, care a fost rezident şi ulterior colaborator al profesorului Pesamosca, într-un interviu.
"Puţini au fost cei care au rezistat, dar el îi iubea pe toţi. Avea o duritate cerută de rigurozitatea şi severitatea cazului respectiv şi de dificultăţile pe care le întâmpină un chirurg", îşi aminteşte prof. dr. Burnei.
Profesorul Pesamosca impresiona de nenumărate ori în sala de operaţii, prin faptul că lua decizii covârşitoare cu o claritate stupefiantă. "Nu era intervenţie pe care să n-o abordeze. Avea un repertoriu extrem de larg, era de o ingeniozitate pe care greu ţi-o poţi imagina fără să vezi cu ochii tăi. Şi avea nişte rezultate extraordinare. De multe ori te afli în faţa unor situaţii aşa de dificile, încât trebuie să aduci inovaţii. L-am văzut personal cum a inventat tehnici în domeniul chirurgiei de malformaţie, al malformaţiilor elementelor toracice, al malformaţiilor tubului digestiv", declara medicul Gheorghe Burnei.
El şi-a amintit, în interviu, cum, treptat, vârsta nu i-a mai permis profesorului Pesamosca să folosească bisturiul cu precizie. Dar nu s-a plâns niciodată. Şi-a asumat însă imediat rolul de mentor, de sfătuitor. În sala de operaţii, multă vreme s-a auzit vocea lui indicând chirurgilor mai tineri: "Aici trebuie să faci aşa, aici altfel".
"Şi totul mergea ca şi cum intervenţia ar fi fost făcută de el însuşi. S-a transformat din ce era înainte, adică mentor şi chirurg, în mentor şi atât. Era ca un fel de duhovnic, ca un fel de patriarh al tuturor celor care aveau nevoie de el", îşi amintea prof.dr. Gheorghe Burnei.
Ameninţat cu evacuarea din rezerva unde locuia, intervenţia opiniei publice şi a presei a făcut ca acest lucru să nu se întâmple. Aici şi-a trăit ultimii ani ai vieţii, aproape de pacienţii, studenţii şi medicii pe care i-a iubit şi i-a sfătuit până în ultima clipă a vieţii sale.
Marele chirurg a fost unul dintre ctitorii bisericii cu hramul Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor şi Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al familiei şi al pruncilor, ale cărei lucrări au fost finalizate în februarie 1998, târnosirea bisericii având loc la 22 februarie 1998.
Medicul Alexandru Pesamosca (supranumit ''îngerul copiilor'') se numără printre marile nume din istoria chirurgiei româneşti, rezolvând un uriaş număr de cazuri în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic), inclusiv în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei. Cazurile operate de el au fost rezolvate definitiv, fără sechele.
Profesorul Pesamosca a murit în noaptea dintre 31 august şi 1 septembrie 2011. În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în faţa Spitalului de Copii ''Marie Curie''.
