$$$

 

Marele Goethe avea propriul său plan de supraviețuire. Un plan născut din voința arzătoare de a trăi.

Voința de a trăi poate vindeca omul și-i poate prelungi zilele până la adânci bătrâneți. Marele Goethe s-a născut aproape mort – învinețit, fără glas. Mama lui s-a chinuit trei zile să-l aducă pe lume, și el însuși credea că de vină era luna plină. L-au readus la viață cu greu, prin frecții și îngrijiri.

Sănătatea lui a fost slabă dintotdeauna. A fost răpus de tuberculoză, iar la doar 21 de ani a avut prima hemoragie pulmonară. Tânărul bolnăvicios părea lipsit de orice șansă – nu avea, probabil, niciun organ sănătos. Cu toate acestea, nu a fost străin de excesele tinereții: bea vin, se duela, s-a îndrăgostit nefericit, fără a-i fi împărtășite sentimentele. A fost atât de zdrobit, încât s-a gândit la sinucidere.

Și totuși, în acel moment de cumpănă, când moartea părea aproape, Goethe a simțit o dorință arzătoare de a trăi. Să mori tânăr – cât de înfricoșător! Viața era prea frumoasă. Dar sănătatea nu-l ajuta… Ce putea să facă?

A făcut ceva care nu doar că i-a redat sănătatea, dar l-a condus la o viață lungă și împlinită. A trăit peste optzeci de ani – ani plini de creație, de bucurii, de faimă și de împlinire.

Ce a făcut?

– În primul rând, a renunțat la excese. A devenit cumpătat cu alcoolul, aproape că nu mai bea vin.

– A urmat o dietă proprie, un regim disciplinat. Respecta cu strictețe rutina zilnică, se culca la timp, fără abateri.

– Simțind că oboseala îl doboară, a plecat în călătorie – a petrecut doi ani în Italia. Nu toți își pot permite, desigur, dar esența e clară: schimbă decorul, caută impresii noi, folosește orice prilej pentru a călători.

– A muncit neîntrerupt, și nu oricum – ci creativ. A scris, a publicat, și-a vândut lucrările. Nu și-a oferit munca gratuit. Aceasta i-a adus motivație și inspirație.

– A evitat certurile și intrigile, deși trăia într-o epocă marcată de ele. A fost curajos și demn, dar nu polemiza fără rost. Vorbea cu respect despre alți oameni talentați, nu era invidios și nici perfid.

– A iubit și a fost iubit. Cu pasiune, sinceritate, cu admirație. Și era iubit tocmai pentru că știa să iubească.

– Și-a învins fricile. Făcea intenționat ceea ce îl speria. Nu suporta sunetul tobelor – se forța să-l asculte. Avea amețeli – urca pe turnuri înalte ca să le înfrunte.

A făcut tot ce i-a stat în putere ca să trăiască. Și a reușit: a devenit un om puternic și sănătos, sfidând diagnosticele sumbre ale medicilor.

Iubea nespus violetele. A plantat cu ele întregul Weimar, orașul său natal – și înfloresc acolo și astăzi. Ca o amintire despre un om măreț. Și ca un simbol că viața poate fi înfrântă doar dacă omul renunță.

Iubirea și munca – acestea dau forța de a trăi mult, spunea Freud. Și micile bucurii – precum florile. Și pasiunile – Goethe a învățat să picteze și a strâns o colecție impresionantă de minerale.

Și-a dorit cu tot sufletul să fie sănătos și să trăiască. Dar dorința nu e de ajuns – e nevoie de un plan de acțiune, de neabătut. Și de voință. Pe lângă cărțile sale geniale, Goethe a lăsat lumii un mod genial de a trăi.

Pentru a trăi mult, spunea el, îți trebuie curaj. Și un plan de supraviețuire de la care să nu te abați niciodată.

©️ A. V. Kirianova

$$$

 ●ȘTIAȚI CĂ :

    ●Sunetul scos de rate n-are ecou.? Nimeni nu stie de ce.

    ● Laptele de camila nu se strica pentru ca este adaptat la caldura desertului.

    ●Singura felina care nu-si poate retrage ghearele este ghepardul.

    ●Cucuveaua e singura pasare din lume care vede culoarea albastra.

    ●Limba cameleonului raportata la corp este de 5:1

    ●Albinele,  broastele testoase si termitele sunt complet surde.

    ●Panza de paianjen are o rezistanta remarcabila. Firul de grosimea unui creion ar putea opri un Boeing 747 din zbor.

    ●Sobolanii rezista mai mult fara apa decat camilele.

    ●Exista 2 animale care pot vedea spatiul din spatele lor fara sa-si intoarca capul: iepurele si papagalul.

    ●O vaca se imbata daca mananca prea multe mere.

    ●Pielea hipopotamului are o grosime de 6,5 cm asa ca il apara impotriva multor arme de foc. Acest animal fuge mai repede ca omul desi are 4 tone

    ●Stiati ca liliecii sunt singurele mamifere capabile sa zboare?

    ●Stiati ca cel mai otravitor animal din lume este o broasca? Ea secreta prin piele o substanta neurotoxina suficienta pentru a ucide 10 oameni?

****

Nu le vom ști niciodată pe toate 🤔

****

$$$

 

Dacă 1,2% din suprafața Deșertului Sahara ar fi acoperită cu panouri solare, s-ar produce 600 gigawați de energie. Un studiu estimează că asta ar satisface 50% din nevoile energetice globale, un proiect pilot fiind testat în Maroc.

Ideea că o zonă aridă, aparent lipsită de viață, ar putea deveni sursa principală de energie a umanității pare la prima vedere o utopie științifică. Însă, în contextul actual al crizei climatice și al tranziției energetice globale, Deșertul Sahara – cel mai mare și mai fierbinte deșert din lume – se conturează tot mai clar ca o soluție reală, spectaculoasă și viabilă pentru alimentarea lumii cu energie verde.

Potrivit unui studiu amplu realizat de cercetători de la Universitatea Technische Universität Lappeenranta din Finlanda, dacă doar 1,2% din suprafața totală a Saharei ar fi acoperită cu panouri solare, ar putea fi generată o cantitate impresionantă de energie – aproximativ 600 gigawați. Această valoare nu este doar simbolică sau teoretică: estimările arată că echivalează cu aproximativ 50% din consumul global de electricitate, ceea ce înseamnă că jumătate din planeta Pământ ar putea funcționa alimentată de soarele care dogorește zi de zi peste dunele africane.

📐 Cifre care par incredibile, dar sunt reale

Suprafața totală a Deșertului Sahara este de aproximativ 9,2 milioane de kilometri pătrați. Așadar, 1,2% din aceasta înseamnă în jur de 110.000 km², o zonă echivalentă cu teritoriul Bulgariei sau al Islandei. La scară globală, acest procent pare infim, însă când vorbim despre un teren unde soarele strălucește 3000 de ore pe an, potențialul devine uriaș. Într-o singură oră, Sahara primește mai multă energie solară decât întreaga umanitate consumă într-un an întreg.

Studiile arată că dacă s-ar instala panouri fotovoltaice pe doar o fracțiune din această zonă, s-ar putea asigura nu doar autonomia energetică a Africii, ci și alimentarea masivă a Europei, Asiei și chiar a unor zone îndepărtate, cu ajutorul rețelelor moderne de transport al energiei.

⚙️ Marocul – pionierul unui vis solar transcontinental

Această viziune grandioasă nu a rămas doar pe hârtie. Un exemplu concret este proiectul solar Noor Ouarzazate din Maroc, considerat deja una dintre cele mai mari centrale solare din lume. Complexul, situat în marginea Saharei, se întinde pe o suprafață de peste 3.000 de hectare și are capacitatea de a produce energie pentru peste 1 milion de locuințe.

Ceea ce este cu adevărat remarcabil este că acest complex folosește nu doar panouri fotovoltaice clasice, ci și tehnologii de stocare a energiei termice, permițând furnizarea de energie electrică chiar și pe timp de noapte. Noor Ouarzazate este mai mult decât un experiment – este o demonstrație funcțională că visul Saharei solare poate deveni realitate.

🔌 Probleme și provocări – de la nisip la geopolitică

Desigur, implementarea unui astfel de megaproiect la scară globală nu este lipsită de provocări. Deșertul Sahara, cu toate avantajele sale solare, este și un teritoriu dificil: temperaturi extreme, furtuni de nisip, lipsă de apă și infrastructură slabă în unele regiuni. În plus, instabilitatea politică din anumite zone africane poate afecta investițiile și mentenanța proiectelor energetice de amploare.

Mai mult, transportul energiei electrice pe distanțe foarte mari (de exemplu, din Sahara până în Europa de Nord) necesită investiții masive în rețele de înaltă tensiune și sisteme inteligente de distribuție. Tehnologia există, dar costurile și colaborările internaționale necesare transformă acest vis într-un proiect de anvergură geopolitică, nu doar tehnologică.

🌍 Un pas uriaș pentru viitorul energetic al planetei

Cu toate acestea, avantajele sunt prea mari pentru a fi ignorate. Proiectele solare din Sahara oferă o cale clară către decarbonizarea globală, oferind o sursă de energie curată, constantă și abundentă. Prin dezvoltarea unor astfel de inițiative, se pot crea zeci de mii de locuri de muncă locale, se pot stimula economiile africane și se poate reduce dependența mondială de combustibilii fosili.

De asemenea, Sahara ar putea deveni un simbol al transformării ecologice globale – de la o regiune percepută ca sterpă și neospitalieră, la una care susține viața, tehnologia și echilibrul climatic. Poate părea paradoxal, dar tocmai în unul dintre cele mai aride locuri de pe Pământ se găsește cheia către un viitor mai verde.

Concluzie: soarele Saharei, energia unei lumi întregi

Proiecțiile privind utilizarea energiei solare din Sahara nu mai sunt scenarii de science-fiction. Ele reprezintă o alternativă realistă și necesară într-o lume aflată în criză climatică. Dacă doar o mică parte din deșert ar fi acoperită cu panouri, umanitatea ar avea la dispoziție o sursă regenerabilă, nepoluantă și aproape inepuizabilă de energie.

Iar proiectul început în Maroc nu este decât începutul. Cu voință politică, colaborare internațională și respect pentru mediu, Sahara ar putea deveni centrala solară a planetei – una care nu doar luminează, ci inspiră.

$$$

 

Cafeaua se recoltează în continuare manual în multe părți ale lumii, deși este una dintre cele mai consumate băuturi la nivel global. Culesul este doar începutul unui proces complex care transformă un fruct roșu mic într-o băutură aromată și revigorantă.

• Recoltarea cu grijă a cireșelor de cafea

Boabele de cafea sunt, de fapt, semințele din interiorul unor fructe numite cireșe. Acestea nu se coc toate simultan, motiv pentru care în regiunile cu plantații tradiționale, precum Columbia sau Etiopia, culegătorii aleg manual doar cireșele perfect coapte. Acest pas este esențial pentru calitatea finală a cafelei.

• Procesarea: uscare sau spălare

După recoltare, cireșele de cafea sunt procesate pentru a extrage boabele. Există două metode principale: uscată (fructele sunt lăsate la soare până se stafidesc) sau umedă (pulpa este îndepărtată mecanic, apoi boabele sunt fermentate și spălate). Fiecare metodă influențează gustul final.

• Prăjirea, momentul în care aroma prinde viață

După uscare și sortare, boabele sunt prăjite la temperaturi ridicate. În această etapă, ele capătă culoarea maronie și dezvoltă aromele specifice – de la note florale, până la ciocolată sau nuci, în funcție de origine și stilul de prăjire.

• Măcinarea și prepararea

Boabele prăjite sunt măcinate în funcție de metoda de preparare dorită – espresso, filtru, ibric etc. O măcinare corectă influențează extracția și gustul.

• Din fermă în cana ta

Fiecare ceașcă de cafea este rezultatul unei munci migăloase, care începe pe plantații aflate la mii de kilometri distanță. De la cules până la preparare, totul contează – iar un singur detaliu poate schimba complet aroma pe care o simțim în fiecare dimineață...

Sursa: Atlas Geografic ...

$$_

 

Tăciunele de porumb, numit huitlacoche, are gust de ciuperci sălbatice și fum, cu o textură cremoasă, perfectă pentru preparate unice.

Tăciunele de porumb – cunoscut științific sub numele de Ustilago maydis – a fost, timp de secole, considerat un blestem al culturilor agricole. Fermierii îl priveau ca pe o boală periculoasă care deforma știuleții de porumb, îi umplea de umflături gri-albăstrui și îi făcea aparent inutilizabili. În multe părți ale lumii, infecția era asociată cu pierderi de recoltă și era eliminată imediat ce era detectată. Și totuși, în mod paradoxal, ceea ce era văzut cândva ca o molimă agricolă a devenit, în timp, o delicatesă culinară prețuită în cele mai rafinate restaurante din lume.

În Mexic, acest fenomen ciudat este cunoscut sub numele de huitlacoche, un termen provenit din limba nahuatl care înseamnă aproximativ „excrementele corbului” – o denumire dură, dar fidelă aspectului neobișnuit al infecției fungice. Cu toate acestea, mexicanii au învățat de secole să aprecieze savoarea unică a acestei ciuperci parazite, care transformă boabele de porumb într-o pastă moale, neagră și aromată, cu un gust profund, pământiu, ușor afumat, asemănător cu trufele sau ciupercile sălbatice gătite pe jar.

Astăzi, huitlacoche este un ingredient vedetă în bucătăria gourmet – și nu doar în Mexic. Chefii din restaurante cu stele Michelin din SUA, Franța, Germania sau Japonia îl integrează în preparate sofisticate: tacos fine cu cremă de huitlacoche, risotto negru cu arome de fum, omlete cremoase sau chiar paste artizanale umplute. Textura lui catifelată îl face ideal pentru preparate care doresc să atingă acel echilibru dintre rustic și rafinat, dintre pământ și lux.

Surprinzător, în epoca agriculturii industrializate, fermierii din anumite regiuni ale Mexicului și chiar din Statele Unite au început să cultive porumb special pentru a încuraja apariția tăciunelui – inversând complet logica agricolă tradițională. De la distrugerea forțată, la cultivarea deliberată, tăciunele a devenit un ingredient valoros pe piața internațională, cu un preț care poate depăși 30-50 de dolari pentru 250 de grame în formă proaspătă. Unele surse afirmă chiar că în forma lui uscată sau conservată, poate ajunge să valoreze până la 1.000 de dolari/kg, în funcție de raritate și calitate.

Pe lângă gustul special, huitlacoche este bogat în aminoacizi esențiali, fibre și antioxidanți, motiv pentru care unii nutriționiști îl consideră un superaliment. Se remarcă prin prezența lizinei – un aminoacid rar în cereale – dar și prin proprietăți antiinflamatorii datorate pigmenților naturali de culoare închisă.

Mai mult decât o simplă ciupercă, tăciunele de porumb este o lecție despre cum natura ne oferă comori ascunse în cele mai neașteptate forme. Este o poveste despre transformare: un dăunător devine o delicatesă, o greșeală a pământului devine o revelație gastronomică. Într-o lume tot mai atentă la sustenabilitate și resurse locale, reabilitarea tăciunelui ne amintește că uneori, răspunsurile nu vin din laboratoare sterile, ci din revalorificarea cunoștințelor străvechi și a curiozității culinare.

Astăzi, când intri într-un restaurant care servește preparate cu huitlacoche, nu guști doar o ciupercă rară – ci și o istorie fascinantă despre supraviețuire, adaptare și frumusețea neașteptată a imperfecțiunii naturale.

$$$

 Un vis de iarnă 

(Rêvé pour l'hiver) 

       À *** Elle

                                Arthur Rimbaud 

                                    (trad. Nicolae Mușa) 

.

În iarnă, în vagonul roz cu perne albastre

Noi vom pleca şi vom fi bine doar noi doi

Acolo unde-n toate colțurile moi

Vor face cuib săruturile noastre. 

Şi vei închide ochii când prin noapte duşi

Vom traversa tărâmuri depărtate

Cu monştri şi cu demoni populate

Ce pot privi prin geamuri ca intruşi. 

Apoi tu vei simți pe-obraz o gâdilare,

Un mic sărut, ca un păianjen care

Îți va fugi apoi pe gât... 

Şi îmi vei zice înclinându-ți capul :

- Să căutăm de-a lungul şi de-a latul

Insecta mică, vinovatul, chiar dacă va dura oricât..

.

&&&

 

Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912 la Poienița, județul Râmnicu-Sărat.

A fost general de armată și profesor de matematică.

A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.

„Interesantă este povestea cu micul Grigore care până la 12 ani a rezolvat toate problemele de matematică din manuale împrumutate, iar atunci mama sa l-a luat de mână şi l-a dus la un cunoscut liceu din Râmnicu Sărat, unde după cum era îmbrăcat a stârnit hohote de râs printre elevii de aici. Când directorul unităţii l-a întrebat cum se scrie trei milionimi şi a văzut cum micul ţăran a scrijelit la tablă fără ezitare 0,000.003, a rămas impresionat, iar toţi elevii care se umflau de râs până atunci au rămas fără grai, uimiţi de talentul zdrenţărosului”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Mai târziu, acesta urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău, devenind sublocotenent, din această calitate înrolându-se pe front, ca militar al Armatei Române. Grigore Gheba a participat la luptele de la cotul Donului, cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, unde au murit peste 150.000 de soldaţi. El a scăpat cu viaţă, dar a fost capturat de ruşi şi ţinut prizonier un an.

Cu siguranţă, nu există român din generaţia după anul 1950 să nu fi auzit de ilustrul matematician Grigore Gheba, omul despre care se spune că a scos la tablă toţi elevii din ţară, datorită excepţionalei sale culegeri de matematică pentru învăţământul gimnazial.

Au fost vremuri când toţi profesorii de matematică din România îşi desfăşurau orele prin intermediul culegerii, elevii ajungând să viseze şi noaptea problemele din culegerea de „Gheba”.

„Am vrut ca elevii să înţeleagă matematică. Să o înţeleagă că pe un exerciţiu al minţii. Şi creierul are nevoie de gimnastică. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am învăţat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfătuitor”, mărturisea Grigore Gheba.

Grigore Gheba a fost profesor la Şcoala Generală Nr. 146 din Bucureşti şi, începând din 2001, este înfiinţat concursul care-i poarta numele, pentru elevii claselor a IV-IX-a. Pentru întreaga sa activitate depusă în slujba învăţământului, marele creator de culegeri de matematica, Grigore Gheba, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.

Grigore Gheba a plecat ... în anul 2004 pe 6 septembrie, la vârsta de 92 de ani, în urma unui atac de cord, pe biroul său de lucru rămânând neterminată o altă culegere.