$$$

 Trenul vieții

Autor - Ionel Tudor

Zilele trec implacabil ca vagoanele unui tren care merge spre o destinație necunoscută. Din când în când vezi un vagon restaurant sau unul de dormit. Sau un vagon vopsit altfel care întrerupe monotonia vagoanelor vopsite în culori cenușii. Stai într-o gară intermediară si doar te uiți la vagoanele care trec cu viteză constantă prin fața ta. E o gară mică, de provincie, iar trenul nu oprește aproape niciodată. Uneori, cineva trage semnalul de alarmă și atunci ai câteva secunde șansa să te urci în tren. Dar te gândești că nu știi în ce direcție merge trenul și eziți. Cine a tras semnalul de alarmă nu te strigă, deși tu aștepți acel strigăt de când ai ajuns în gară și te uiți la vagoanele care trec prin fața ta. Te uiți în stânga și vezi șirul de vagoane fără sfârșit care te-au depăsit. Nu se vede locomotiva, e prea departe. Doar știi că undeva există și ea va trage la nesfârșit trenul. Te uiți în dreapta și vazi același șir fără sfârșitt. Ai totuși conștiința faptului că la un moment dat nu mai sunt vagoane. Și nu mai vine nimeni să atașeze altele.

Dacă doar stai și te uiți, e plictisitor și trist. Ai putea face un gest și nu se știe cum, mecanicul de locomotivă l-ar vedea si ar oprii. Dar cât de greu e sa faci acel gest! Pentru că nu știi dacă e trenul tău. Și totuși, alt tren nu mai trece și în subconștient știi asta. 

Și trenul trece implacabil spre nicăieri sau spre oriunde si de la un timp obosești. Te dor piciarele si ai vrea să te așezi undeva. Dar nu ai unde. Gara nu are sală de așteptare.

Și vei rămâne uitându-te la tren până când simți că se apropie ultimul vagon. Și atunci, de oboseală, cazi din picioare și nu mai vazi nimic. Auzi doar ticăitul roților care se îndepărtează și apoi liniște. 

Nimic. 

Tot timpul.

O eternitate.

$$$

 Ploaia

Autor - Ionel Tudor 

Vai, câtă fericire, ce bine mă simțeam,

Când, răcoroasă, tu, mă sărutai fierbinte

Și însetat de viață, mereu te așteptam

Și îmi intrai adânc în pielea mea, în vintre.

Din ceru-nourat râzând te prăvăleai,

Să-mi potolești cu tine nevoia de iubire

Și-n iarba mea cea verde, ușor te tăvăleai

Și mă simțeai sub tine sorbindu-te-n neștire.

Iar tu, nesățioasă, toți norii îi storceai

Și soarele șăgalnic mă îndemna la viață,

Te așteptam apoi și tu mereu veneai,

Chiar și cu recea rouă în orice dimineață.

Mă mulțumeam cu tine și când lipseai o vreme,

Căci lacrimile tale de dor îmi făceau bine,

Te așteptam flămând foșnind din crizanteme

Și-orice sărut al tău se răspândea în mine.

Dar anii au trecut, mă vizitai mai rar

Și trupul meu arid a început să crape,

Dar ție nu-ți păsa, nici cu un strop măcar

Nu mă mai atingeai să-mi amintești de ape.

Fără sărutul tău pe corpul însetat,

Nici să zâmbesc nu pot, și nici măcar să țip,

Te-ai dus pe alte plaiuri, de mine ai uitat,

O să-mi dispară iarba, voi deveni nisip.

Și de te vei întoarce când eu voi fi deșert,

Degeaba mă vei plânge cu lacrimi viitoare,

Căci eu nu voi renaște, c-am devenit inert

Și n-o să am puterea să-ți dau măcar o floare.

Vreau să plouă cu mult soare, cu lumină, cu iubire,  

Să-mi pătrundă în ființă, dar cât încă pot rodi,

Vreau să-ți simt sărutul magic cu un strop de fericire,

Fără tine, ploaia vieții, simt că n-o să pot trăi!

Nov. 2021

***

 Destinul tău

Degeaba fugi, eu sunt destinul tău,

Degeaba-ncerci să mă ascunzi de lume,

Eu sunt tot ce-ai mai bun și ce-ai mai rău,

Eu sunt un gând, sunt visul fără nume.

Tu nu mă recunoști, tu vrei să scapi de mine,

Tu vrei să zbori cu aripile mele,

Eu am rămas să-ți dăruiesc ce-ți aparține

Și te voi însoți cu drag și-n stele.

Eu nu trăiesc, deci nu am cum să mor,

Sunt veșnic pentru tine, mă respiri,

Nu pot să te iubesc căci te ador,

Ești corpul ce mă poartă, mă inspiri.

Tu n-ai știut ce sunt și ai mușcat din măr

Și tot păcatul meu a năvălit în tine;

Eu îți sunt mamă, tată, soră, frate, văr

Sunt toată lumea ta, sunt tot ce te susține.

Nu poți să te mai minți, nu mă mai ignora,

Orice gândești acum e doar închipuire,

Te voi învălui căci eu sunt viața ta,

Sunt sinea ta în plâns sau în iubire.

Trăiește-ți tot ce vrei că e viața mea,

Tu mă trăiești prin tine și îți rămân dator,

Eu îți voi umple soarta, voi fi acel ceva

Ce-ți va deschide raiul, căci sunt nemuritor.

De mergi sau stai, de fugi sau te oprești

De vei rămâne-aici sau vei cădea în hău

Mă vei lua cu tine, io-s tu și mă iubești,

Sunt viața, moartea, timpul, eu sunt destinul tău!

$#$

 Iadul tău

Am poposit vremelnic aici unde mă știu,

Într-o-nchisoare largă lipit pe veci de glie

Și cât voi sta aici se cheamă că sunt viu,

Iar tot ce mă-nconjoară îi spune lumea vie.

Este frumos aici și m-am obișnuit,

Chiar dacă zi de zi decorul e-n schimbare,

Îmi place să iubesc și vreau să fiu iubit,

Dar știu că, într-o zi, viața o să zboare.

Acum sunt încă viu, dar timpul mă înghite

Și când mă uit în zare văd numai veșnicie;

Sunt liniștit, nici iadul nu-mi pare-așa fierbinte

Și nici în rai nu cred că-i numai armonie.

O să ajung curând în vechiul purgatoriu

Și o să stau acolo un timp nedefinit;

O sa trimit la decidenți un moratoriu

Să nu plec înainte ca tu să fi venit.

Și vom pleca înlănțuiți spre altă lume,

Nu va conta că-i iad sau raiul minunat,

Ne vom iubi la nesfârșit prin văi postume,

Sau ne vom mistui în focuri de agat.

În rai nu poate fi așa de bine,

În iad nu poate fi așa de rău,

Cum să trăiesc în rai eu fără tine?

M-aș mulțumi s-ajung mai bine-n iadul tău.

$#$

 Douăzeci de ani

Aș vrea să șterg vreo douăzeci de ani,

Aș vrea să mă trezesc din nou un om matur,

Să uit de cei care mi-au devenit dușmani,

Să nu-mi mai amintesc ce am putut să-ndur.

Aș vrea să schimb ceva, să nu te fi-ntâlnit,

Să-mi văd de viața mea pierdută în banal,

Să uit că am visat și că mi-ai oferit

Milenii de iubire, cu iz de rai real.

Vreau să te uit pe tine și tot ce nu mai am,

Ca să visez din nou că pot orice avea,

Să nu mă mai gândesc că am pierdut ce-aveam,

Să cred că aș putea să-mi văd de viața mea.

Nu pot să fiu iar tânăr, vreau doar să uit și-atât,

Să nu-mi mai zboare gândul la tot ce e mai rău,

Vreau să mai am speranță, nu să visez urât

Că merg pe fund de mare sau că mă urc în hău.

Am să mă-nfund în peșteri, am șa mă duc oriunde,

Să pot să cumpăr zile, să-nvăț vrăji de șamani,

Care cunosc misterul ce timpul ni-l ascunde,

Să pot s-arunc din viață vreo douăzeci de ani.

Și dac-o să se-ntâmple ca mintea-mi obosită

Să se goleasc-atât cât să îți uite chipul,

Nu mi-ar păsa de tine și-aș vrea să fii iubită,

Dar tu să nu iubești, pân' s-o găta nisipul.

$$$

 Eminescu, te iubesc!

Dacă n-aveam Eminescu, ar fi trebuit să-l facem

Din pămăntul ce ne ține și din zâmbetul naturii,

Să-i dăm apa din izvoare și în brațe să îl strângem,

Să-i dăm din iubirea noastră și din foșnetul pădurii.

Să-l hrănim cu răzvrătirea și cu dragostea de glie,

Precum pruncul care suge zilnic laptele matern,

Să-i punem iubirea-n pâinea crescută cu apă vie

Să reziste peste veacuri pentru-a dăinui etern.

Mi-ar fi dor de Eminescu, dar el curge-adânc în mine,

Este-n sângele din vene și în lacrima durerii,

El străbate-a mea ființă ca un rău cu valuri line,

Răspândind sămânța vie după germenii plăcerii.

Îmi ajunge Eminescu, pot chiar liniștit să mor

C-am trăit cu el în mine și-am putut să îi slujesc,,

Dac-aș fi din veacu-acela, aș zice că îl ador,

Dar îi spun pe românește, Eminescu, te iubesc!

$$$

 Anotimpuri

Mă uit pe geam, e negură afară,

Poate și vremea are-un suflet trist

Și cred că starea vremii se măsoară

În inimi mari sau sfâșiate de artist.

Dacă am sufletu-necat în nostalgie,

Presimt că o să plouă bătrânește

Și o să mă inunde o melancolie

Hrănită din ideea că totul se sfârșește.

În părul meu se pare că iarna e prezentă,

S-a așternut zăpada și totul a albit,

De-acum simt veșnicia ce pare iminentă,

Aștept răceala gheții cu sufletul cernit.

S-au dus zilele verii cu cerul plin de stele,

Când sufletul vibra de vraja tinereții,

Iubeam lumina lunii și construiam castele,

Dar risipeam senin petalele vieții.

Aș vrea să simt din nou furtunile de vară,

Iubirea ce țâșnea din inimi pătimașe,

Să mai dansez tangouri pe strune de vioară

Și să gust nemurirea din buzele-ți gingașe.

Vreau alte anotimpuri să treacă peste mine,

Însă acum le simt și ele mă strivesc,

Mi-a dispărut regina din roiul de albine

Și-acuma gust otrava, nu pot să mai iubesc!