vineri, 21 februarie 2025

$$$

 ,,Cum moare o femeie de vie...


Nu moare într-o zi anume. Moare câte puțin, în tăcere, cu fiecare vis neîmplinit, cu fiecare promisiune uitată. Moare când își strigă durerea în pernele nopții, dar dimineața zâmbește de parcă nimic nu s-a frânt în ea.


Moare când își sacrifică dorințele pentru binele altora și nimeni nu întreabă ce își dorește cu adevărat. Moare când își ascunde rănile sub haine frumoase și își poartă tristețea ca pe o bijuterie invizibilă.💔


Moare când își dă inima pe bucăți și primește în schimb tăcere. Când își lasă sufletul să ardă pentru cineva care o privește, dar nu o vede. Când rămâne, deși totul din ea urlă să plece.


Moare când nimeni nu îi mai rostește numele cu tandrețe. Când brațele care o îmbrățișau devin străine, iar iubirea devine doar o amintire. Moare când se simte singură chiar și atunci când nu este.🥀


Și, cel mai tragic, moare 😥atunci când încetează să mai creadă că merită mai mult. Când obosește să mai spere, să mai lupte, să mai vise ze..."😥🥀

$$$

 Latif era cel mai sărac cerșetor din oraș, dormea ​​pe holul unei alte case.  Cu toate acestea, Latif a fost considerat cel mai înțelept om din oraș.  Într-o dimineață, regele a apărut în piață, până a dat peste Latif și supușii lui i-au spus despre el.


 Regele, amuzat, s-a apropiat de cerșetor și a spus:

 - Dacă răspunzi la o întrebare, îți voi da această monedă de aur.

 Care este intrebarea ta?

 Și regele s-a simțit provocat, apoi a pus o întrebare care îl tulburase de zile întregi și pe care nu a putut să o rezolve.

 Răspunsul Latif a fost corect și creativ.

 Regele a fost surprins, și-a lăsat moneda la picioarele cerșetorului.


 A doua zi, regele s-a întors și i-a pus o altă întrebare și Latif a răspuns din nou rapid și înțelept.

 „Latif, am nevoie de tine” - a spus regele.  - Vă rog să veniți la palat și să fiți sfătuitorul meu ".

 Vă promit că nu vă va lipsi nimic, jură regele.

  Lafit a acceptat propunerea regelui.

 În următoarele săptămâni, anchetele regelui au devenit obișnuite.


 Evident, acest lucru a declanșat gelozia tuturor curtenilor.

 Într-o zi, toți ceilalți consilieri i-au cerut regelui audiență și i-au spus.

 "Prietenul tău Latif, așa cum îi spui, intenționează să te răstoarne."

 „Nu se poate, nu cred” - a spus regele.

 „Îl poți confirma cu ochii tăi”


 Regele a fost dezamăgit și rănit.

  A trebuit să confirme acele versiuni.  În acea după-amiază, la cinci, aștepta ascuns la colțul unei scări.

 De acolo a văzut cum, într-adevăr, Latif a venit la ușă, s-a uitat lateral și cu cheia care îi atârna de gât, a deschis ușa de lemn și s-a strecurat tăcut în cameră.


 "Ai vazut?"  - au strigat curtenii.

 Urmat de garda sa personală, monarhul a bătut la ușă.

 "Cine e?"  - a spus Latif din interior.

 „Eu sunt, regele” - a spus suveranul ... - „deschide pentru mine”.

 Latif deschise ușa.

 Nu era nimeni în afară de Latif.  Nicio ușă sau fereastră, nicio ușă secretă, nicio piesă de mobilier care să permită cuiva să se ascundă.


 Pe podea era doar o farfurie de lemn uzată, într-un colț un baston, iar în centrul camerei o tunică zdrențuită atârnată de un cârlig din tavan.

 -" Complotezi împotriva mea Latif?"

 „Cum te poți gândi la asta, Majestate” - Latif a răspuns - „În niciun caz, de ce aș face-o?”

 - „Ei bine, vii aici în fiecare după-amiază în secret.

  Ce cauți dacă nu vezi pe nimeni?

  De ce vii pe ascuns la această clădire?"


 Latif zâmbi și se îndreptă spre haina ruptă care atârna de tavan.  A mângâiat-o și i-a spus regelui: „Acum șase luni, când am ajuns la castelul tău, tot ce aveam erau această haină, această farfurie și această tijă de lemn” - a spus Latif.

 „Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port, patul în care dorm este atât de confortabil, respectul pe care mi-l oferi este atât de măgulitor și puterea pe care mi-o oferă locul meu lângă tine este atât de fascinantă ... încât vin în fiecare  zi să fiu sigur de un singur lucru ... 

    SĂ NU UIT NICIODATĂ CINE SUNT ȘI DE UNDE AM VENIT!

  


Dedicată unora, mulți dealtf el,care nu mai recunosc de unde au plecat...

###

 Până mai ştii cărarea întoarcerii ’napoi,

întoarce şi-o sărută cu-al lacrimii şuvoi,

căci mâine ori cărarea, ori ochii nu mai sunt

şi sufletu-ţi vei duce zdrobit până-n mormânt.


Până mai ai un tată şi-o mamă lâng-un prag,

întoarce-le sărutul înlăcrimat şi drag,

căci mâine ori sărutul, ori pragul e pustiu

şi sufletu-ţi vei duce zdrobit până-n sicriu.


Până mai ai pe fraţii ce-aşteaptă-ndureraţi,

întoarce – şi-aşteptării un duh smerit să-araţi,

căci mâine ori nu-s fraţii, ori nu mai ai mijloc

şi sufletu-ţi vei duce zdrobit şi-amar în foc.


Până mai ai pe cine să-ntrebi şi să urmezi,

întoarce şi urmează-l în tot ce-auzi şi vezi,

căci mâine o să-l ’nalţe al îngerilor şir

şi sufletu-ţi vei duce zdrobit în cimitir.


Până mai ai o clipă de har la Dumnezeu,

întoarce spre iertarea păcatului tău greu,

căci mâine poate singur din uşă-I ai să pleci

şi sufletu-ţi vei duce zdrobit pe veci de veci. 


          Traian Dorz

&&&

 “Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,

De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,

Mi-e dor de albul pân' la hornuri,

De seara albastră din cătun,

De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.


Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,

De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,

Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,

De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.


Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,

De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,

Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,

De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.


Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,

De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,

Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,

De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.


Mi-e dor de sania din scânduri ce mă plimba printre troieni,

De tinda casei-mbătrânită, de coşuri pline de coceni,

Mi-e dor de-acele clipe-n care mâncam un altfel de dejun,

De pâinea unsă cu untură, de pâinea unsă cu magiun.


Mi-e dor de zgomotul de lanţuri ce câinii-n curte îl făceau,

De fumul gros, de bradul verde, de fulgii magici ce cădeau,

Mi-e dor de glasul de copii ce colindau din casă-n casă,

De anii-aceia-n care viaţa ne aduna pe toţi la masă.”

 

Sursa: Sibiana Mirela Antoche

$$$

 MAMĂ, CE-ASCUNDEAI?!...


Mamă, ce-ascundeai în riduri de erau atât de dulci,

Creionând pe frumusețe trăsături de bunătate...

Poate nopțile în care n-apucai să te mai culci,

Împletind cântec de leagăn cu miros de flori și lapte?!


Mamă, ce-ascundeai în ochi de erau atât de limpezi,

Că în negrul lor ca mura încăpea doar răsărit...

Poate dragostea răsfrântă peste pruncii tăi cei fragezi,

Pentru care nici o caznă ,grea nicicând nu ți-a părut ?!


Mamă, ce-ascundeai în vorbă de se prelingea ca mierea,

Lecuind ca prin minune orice rană sau suspin...

Poate toată-nțelepciunea ce putea s-o dea durerea,

De care în astă lume ai avut parte din plin?!


Mamă, ce-ascundeai în zâmbet de îți lumina făptura

De parcă în viața ta n-ai mai fi știut de-amar...

Poate că iubirea ta n-a mai cunoscut măsura

Bucuriilor mărunte și vedeai în toate-un  har?!


Mamă, ce-ascundeai în palme de erau atât de moi,

Oropsite de țărână,ostenite și crăpate...

Poate fericirea sfântă de-a ne mângâia pe noi,

Răzbătea peste asprime și păreau catifelate?!


Mamă, ce-ascundeai în suflet de era așa blajin

Încât nici un neajuns n-a putut să-l întărâte...

Doar credința și iubirea ți l-au luminat prin chin,

De orice poveri a dus, au rămas nespovedite?!


Mamă, ce-ascundeai în poală când mă cuprindea visarea,

De n-am mai aflat vreodată  și nici nu mai pot uita...

Poate liniștea deplină,fericirea și-mpăcarea

Pe care în orice clipă le rupeai din dumneata?!


Mamă, ce-ascundeai pe buze când mă sărutai pe frunte,

De simțeam cum mi se zvântă lacrimile dintre gene...

Ce-ai făcut cu alinarea care-ar ști acum să-nfrunte

Icnetul durerii surde ce din amintiri se cerne?!


Liliana Burac

$$$

 L-AM RUGAT PE DUMNEZEU...


L-am rugat pe Dumnezeu să ia mândria de la mine, și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.

Mândria nu se ia. De ea trebuie să te lepezi.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare și El mi-a răspuns: Nu.

Răbdarea este cununa încercărilor. Ea nu se dă ,ea se dobândește.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericirea și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.

Eu îți dau binecuvântarea, dar depinde de tine să fii fericit.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ferească de durere și Dumnezeu mi-a raspuns: Nu.

Suferințele îl îndepartează pe om de grijile lumești și îl apropie de Mine.

I-am cerut lui Dumnezeu creștere duhovnicească și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.

Duhul trebuie să crească singur. Eu doar îl altoiesc, ca să aducă roade.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-mi iubesc aproapele, așa cum mă iubește El și Dumnezeu mi-a spus: În sfirsit ai înțeles ce trebuie să ceri.

I-am cerut lui Dumnezeu putere și El mi-a dat încercări ca să devin puternic.


Pr. Irodion - Sf. Mă năstire Lainici

###

 1. Întotdeauna vei avea probleme. Învață să te bucuri de viață în timp ce le rezolvi.


2. Oamenii nu își decid viitorul, ci își decid obiceiurile și obiceiurile le decid viitorul.


3. În viață poți controla doar două lucruri: efortul și atitudinea ta.


4. Nu întreba cum să începi. Începe, apoi întreabă cum să îmbunătățești.


5. Fericirea are mai puțin de-a face cu plăcerea și mai mult cu scopul.


6. Viața e mai grea când aștepți multe de la lume și puțin de la tine.


7. Viața e mai ușoară când aștepți multe de la tine și puțin de la lume. Standarde înalte, așteptări scăzute


8. Jumătate din problemele tale sunt doar mintea ta care face lucrurile mici să pară lucruri mai mari.


Nouă. Nu căuta secrete când tot ce ai nevoie sunt repetiții.


Zece. Nu te lăsa controlat de trei lucruri: oameni, bani sau experiențe trecute.


11. În fiecare provocare sau chiar tragedie, există oportunități. Și dacă te antrenezi să cauți oportunitatea, poți prelua controlul asupra situației și chiar să o transformi în ceva pozitiv sau, dacă nu se poate transforma în ceva bun, măcar ceva bun ar putea ieși din ea.


12 ani. Mulțumește în fiecare zi, pentru că, chiar dacă crezi că nu ai motive să mulțumești, ziua ta "normală" e ste visul altcuiva....

***

 „🏡 După ce tata a murit, am vrut să o iau pe mama la mine în București. Dar ea a refuzat categoric. — Eu nu plec nicăieri. Trei ani mai tâ...