MOARTEA LUI DAN SPĂTARU
„Tot ce-a fost în viața mea odată
Voi lăsa uitării
Ani și luni și nopți, la rând, povară
Clipa despărțirii.”
Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică uşoară românească, a murit la 8 septembrie 2004 la vârsta de 64 de ani. O boală necruțătoare l-a învins, iar el și-a acceptat în cele din urmă soarta. În ultimele zile de viaţă, alături de-un văr de-al său, artistul s-a plimbat prin Bucureşti, noaptea, retrăind momentele de glorie, aplauzele, bucuria de a fi ştiut cât de iubit era de public. Întreba, cu durerea dată de siguranţa despărţirii : „Crezi că o să mă uite lumea?” Spunea că se va lăsa de muzică atunci când nu va mai avea nimic de spus, când va simţi că publicul s-a săturat de muzica sa. Din păcate, moartea a fost nedreaptă. L-a luat cu mult înainte să-şi termine povestea.
„Pe drumul meu”
Dan George Spătaru s-a născut la data de 2 octombrie 1939, la Aliman, județul Constanța, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Copilăria și adolescența îl găsesc în comuna natală, apoi la Ion Corvin și, mai apoi, la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, care se ocupau cu agricultura.
Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecele interpretate de părinți. Tatăl său era un foarte pasionat interpret la vioară, iar talentul său muzical a fost transmis şi fiului. Când Dan avea 13 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia, la o mătușă, pentru a îndeplini dorința mamei: „copiii mei să învețe carte”. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist.
Cânta în vestiar, după meciuri
În tinerețe, fostul selecționer al României, Mircea Rădulescu, a fost coechiper cu Dan Spătaru. „L-am întâlnit prima oară când am dat admiterea, în 1959 la – pe atunci – ICF (n.r. – Institutul de Cultură Fizică; azi UNEFS, adică Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport). Aveam cam aceeași vârstă, amândoi blonzi și pasionați de fotbal. Înaintea examenului, s-a apropiat de mine și mi-a spus că, dacă va intra, ar vrea să joace la Sportul Studențesc. Eram zece pe loc, dar am reușit amândoi”, povestește fostul selecționer.
Mircea Rădulescu a jucat alături de Dan Spătaru la Sportul Studențesc timp de doi ani, în Divizia B. Aici este locul în care Dan a debutat în muzică… în vestiarul Sportului Studențesc, acolo unde cânta la finalul partidelor disputate de trupa din Regie. „Tot ascultându-l, ne-am dat seama că are o voce deosebită. L-am încurajat să cânte”, rememorează Mircea Rădulescu. Tehnicianul a dezvăluit și cum a debutat Dan Spătaru pe scenă. „După un meci, am mers să sărbătorim succesul la restaurantul M.A.I. La un moment dat, i-am zis: Băi Dane, ce-ar fi să cânți și tu? Nu a zis nici da, nici nu, așa că am complotat cu cei din orchestră, cu o mică atenție, să-l acompanieze și pe Dan al nostru. Dan a intrat în joc. Îi plăcea teribil să-l imite pe Adriano Celentano și a cântat vreo trei piese. A fost o surpriză plăcută pentru cei prezenți în local, a primit multe aplauze.
Practic, după acea reprezentație de la restaurantul M.A.I., l-am pierdut pe fotbalistul Dan Spătaru. A fost cooptat în trupa Casei de Cultură a Studenților și, mai apoi, a ajuns o mare vedetă”, a mai spus Mircea Rădulescu.
Accidentul
S-a întâmplat în iarna anului 1963, când tânărul fotbalist Dan Spătaru ajunsese la o răscruce de drumuri. Un cumplit accident avea să-l înlăture definitiv din lumea fotbalului. Se întâmpla în anul III de facultate. Ionel Stoica, pe atunci un tânăr jurnalist, povestește: „Pe parchetul unei săli de sport s-a încins o miuţă. Deşi între prieteni, partida era crâncenă, disputată cu patimă şi ardoare. Nimeni nu accepta să piardă. Toţi doreau să înscrie goluri, să câştige. Erau fotbalişti legitimaţi la echipe bucureştene. A venit o clipă fatidică. O ciocnire involuntară. Unul dintre protagonişti nu s-a mai putut ridica de la podea. O targă l-a transportat pe un pat de spital. Un pat în care a stat imobilizat aproape o jumătate de an!
Discopatie lombară. Acesta a fost necruţătorul verdict al medicilor. Pacientul: Dan Spătaru. În pofida unui fizic deloc impunător, nu era un «blând», o «domnişoară» în teren. Lovea excelent mingea cu ristul. Era un foarte bun executant al loviturilor libere, un bun pasator, un fotbalist cerebral care se distingea prin clarviziune. Abia împlinise 23 de ani, iar acea clipă nefericită a reprezentat răscrucea unor drumuri ale vieţii.”
Un nou început
După ce a fost nevoit să spună adio sportului de performanță, Dan Spătaru ia microfonul în mână și susţine concerte la Casa Studenților din Bucureşti, fiind membru al „brigăzii artistice” a instituţiei, interpretând mai ales muzică italiană, la modă în acea vreme. Talentul său remarcabil a fost descoperit în anul 1965, mai întâi de regizorul TV Sorin Georgescu, care îi propune să meargă la o emisiune de varietăţi cu public, apoi de compozitoarea Camelia Dăscălescu, în timpul unui recital susţinut de Dan Spătaru la localul „Mon Jardin”.
Tot în anul 1965 debuteaza la radio cu piesa „Nu-ţi fie teamă de-un sărut”, pe muzica Cameliei Dăscălescu, versurile fiind scrise de Viorel Burlacu. Primele piese de referinţă ale interpretului au fost cele compuse de aceasta, iar mai apoi, compozitorul Temistocle Popa i-a realizat aproape toate melodiile, multe dintre ele devenind şlagăre. Așa a venit și primul său mare succes, melodia „Măicuța mea”.
Pe Temistocle îl întâlnise la o terasă și din acea clipă între cei doi s-a născut o prietenie ce-avea să dăinuie peste ani. Iată ce povesteşte maestrul Temistocle Popa: „A venit la mine Sorin Grigorescu, de la Televiziunea Română, şi Simona Patraulea şi m-au rugat să-i fac un cântec lui Dan Spătaru. El era student. Sigur că i-am făcut, că eram prieten cu Grigorescu! Eu îl ştiam pe Dan Spătaru, care interpreta pe atunci cântece italiene. I-am făcut un cântec pe versurile lui Eugen Mirea. L-am chemat la mine să-i dau cântecul. El era refractar la tot ce era nou. A venit însă. I-a plăcut cântecul, l-a învăţat, l-am dus la vizionare la Sorin Grigorescu. Şi… a venit ziua spectacolului. Din clipa aceea s-a schimbat şi viaţa mea şi a lui, pentru că ne-a unit dragostea pentru muzică”.
În scurt timp vocea lui Dan Spătaru se impune pe scenele din ţară şi este invitat chiar la festivaluri de muzică din străinătate, impresionând prin prezență scenică și timbrul său unic.
A ajuns chiar și în Cuba unde, în 1967, la festivalul internaţional de muzică de la Varadero a bătut recordul mondial la aplauze: a fost ovaţionat timp de 16 minute și 19 secunde, performanţa sa fiind menţionată în Guiness Book. La festivalul din Cuba, Dan Spătaru a obţinut şi premiul „Discul de Aur”.
În anul 1969 a câştigat „Premiul de interpretare” la Festivalul de la Mamaia, unde a cântat melodiile „Ţărăncuţă, ţărăncuţă” şi „Cu cine semeni dumneata?”.
A urmat un lung șir de șlagăre fredonate de o țară întreagă: „Nici o lacrimă”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „În rândul patru”, „Te-așteaptă un om”, „Măicuță, îți mulțumesc” și nu în cele din urmă „Drumurile noastre”, un cântec ale cărui origini s-ar afla undeva pe malurile belgrădene ale Dunării, recreat cu har de Dan Spătaru în aranjamentul muzical realizat de Alexandru Wilmary.
Un familist convins
La începuturile carierei, din 1975 până în 1982, Dan Spătaru a fost angajat al Teatrului Fantasio din Constanţa. Prima colaborare cu Fantasio a avut-o însă în 1967, când abia se afirmase în calitate de cântăreţ şi când a lansat împreună cu Margareta Pâslaru cântecul „Ale tale”.
În această perioadă artistul a primit locuință într-un bloc din Constanța situat pe una din străduțele aflate între bulevardul Ferdinand (Republicii) și strada Traian. În 1972, la Teatrul Fantasio a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soție, Sidonia, membră a corpului de balet.
„Toate colegele mele erau înnebunite după Dan; stăteau grămadă în culise când urma să intre în scenă”, își amintește Sida Spătaru despre acea perioadă. „Eu am fost singura care stăteam la cabină. După aceea primeam braţe de flori, le trimitea prin cabinieră la mine. A început o discuţie și apoi ne-am împrietenit. A fost dragoste la prima vedere. Dan Spătaru era cap de afiş, un tânăr chipeş şi şarmant, eu eram balerină”, mai mărturisește ea. „M-a cucerit cu trandafiri roşii. Era un romantic incurabil, un adevărat cavaler. Povestea noastră a fost ca în basme. Când ne-am mutat împreună, nu exista zi să nu-mi aducă flori, cadouri multe, de oriunde venea, aducea daruri din inimă. A fost un om deosebit, un soţ perfect”.
S-au căsătorit la starea civilă în 1974, naș de cununie fiind celebrul Viorel Păunescu. La scurt timp s-a născut și unica lor fiică, Dana.
„Îi cam place șprițul”
După ce a cunoscut succesul, Dan Spătaru a început să guste uşor-uşor şi din plăcerile vieţii, căzând astfel, încă de tânăr, în patima alcoolului. Artistul a avut mari probleme din cauza băuturii, dar a reuşit să treacă peste acest viciu de unul singur. Cel mai tare l-a ajutat „vocea interioară”, după cum el însuşi mărturisea într-un interviu acordat în 1995. Cântăreţul povestea atunci că, din cauza licorilor bahice ajungea să hoinărească singur pe străzi şi că, la un moment dat s-a întâlnit cu un măturător. Atunci, l-a întrebat dacă ar vrea un bilet la un spectacol cu Dan Săptaru. „La beţivul ăla?”, i-a trântit lucrătorul vorbele în faţă, fără să ştie cu cine vorbeşte.
Cântăreţul a povestit că acela a fost momentul în care a decis să-şi „asculte vocea interioară”. „A vorbit cu el. Şi a reuşit”, a mărturisit soţia sa, Sida. „A suferit foarte mult pentru că a fost arătat cu degetul din cauza băuturii. Aveam damingenele înşirate pe terasă, cu tot felul de băuturi, însă lui mereu îi plăcea ca paharul să fie vorbit. Chiar îl certam şi îi spuneam că, măcar dacă tot bea, să bea acasă. Iar el asta îmi răspundea. Că îi place ca paharul să fie vorbit. Bea mereu la discuţii, la restaurant, îşi chema prietenii. Era foarte generos cu ei, le dădea şi masa şi de băut…”, a mai adăugat Sida.
Timp de 28 de ani, Dan Săptaru s-a bucurat de o viaţă normală, alături de familia lui, nu fără a regreta faptul că a căzut în patima alcoolului. De acea perioadă rămasă într-un colţ umbrit din suflet, găsea puterea chiar să facă haz, când fusese declarat de mult câştigător în această luptă. „Mi s-a reproşat că îmi cam place şpriţul. Da, dar eu trebuie să beau de acum înainte multă apă minerală, ca să îl fac şpriţ pe ăla dinainte”, era gluma pe care îi plăcea cel mai mult să o spună spectatorilor, înainte să le cânte.
Băutura a fost și unul dintre motivele pentru care Dan și Sida Spătaru s-au cununat religios abia în anul 2001, după 27 de ani de la cununia civilă.
O prezență scenică desăvârșită
Spre sfârșitul carierei, Dan Spătaru ducea un stil de viață sănătos și se bucura de fiecare zi, mergea la spectacole cu drag și era foarte activ. Interpretul Adrian Enache povestește: „Am avut ocazia să stau lângă Dan Spătaru în ultimii ani, am făcut turnee împreună și întotdeauna am fost impresionat de modestia lui. Cât de mare artist era și cât de modest era cu noi, cei care abia pășeam, alături de dânsul, pe scenă. Era întotdeauna pedant și foarte serios când venea vorba de profesie. Chiar dacă făceam câte un popas la o terasă, înainte de spectacol, sau pur și simplu mergeam la un Shop & Go să cumpărăm câte ceva, el întotdeauna avea pantofii de scenă cu dumnealui, pentru că se temea să nu întârzie. Spunea: „Dacă se întâmplă ceva, dacă e coadă… Să fiu pregătit”. Oriunde ar fi mers era îmbrăcat la patru ace, în costum și doar își punea pantofii și era gata să intre pe scenă, ca scos din cutie. Asta m-a impresionat foarte mult.”
„Dan Spătaru nu a făcut meseria asta pentru bani, altfel ar fi fost bogat”, își amintește Sida Spătaru. „Lui i-a plăcut atât de mult, şi avea un mare respect pentru scenă, pentru public. Venea cu două ore înainte la spectacol, să vadă cum e cu sunetul. Dădea telefon de acasă la casa de cultură să întrebe câte bilete s-au vândut, dacă sunt spectatori. El avea un cult pentru scenă. Apărea doar îmbrăcat impecabil. Când era mai tinerel cânta cu diferite formaţii în care oamenii veneau îmbrăcaţi pestriţ. Şi lui nu-i plăcea. Câteva orchestre au fost îmbrăcate de el. El a cântat numai live, nu-i plăcea altfel, nu simţea. Când era invitat la diferite emisiuni nu putea să cânte live şi de multe ori a renunţat chiar din cauza asta. El a cântat cu orchestra în spate. Altfel te simţi, altfel cânţi, altfel transmiţi.”
Cântecul a fost viaţa lui, iar iubirea publicului, hrană sufletească. Pentru Dan Spătaru, a fi pe scenă nu era o meserie. Era o credinţă, era pasiunea şi viaţa lui. După 1990 însă, marile nume ale muzicii ușoare românești au intrat într-un con de umbră și asta l-a afectat foarte mult.
„Pe drumul meu” este titlul ultimului album înregistrat de Dan Spătaru. Nimeni nu se gândea atunci că va fi ultimul. „Peste ani, am reluat colaborarea în calitate de compozitor şi i-am compus câteva melodii pentru un album”, rememorează compozitorul Ionel Tudor. „Piesa de care se ataşase foarte mult, asta şi datorită textului semnat de Andreea Andrei, a fost cea care a dat şi titlul albumului: «Pe drumul meu». La acest ultim CD am avut onoarea de a colabora şi cu Temistocle Popa, cel care i-a încredinţat cele mai multe şlagăre de-a lungul vieţii. Eu am semnat, împreună cu Andreea Andrei, patru piese, toate scrise special pentru Dan, dar am orchestrat majoritatea cântecelor de pe album. Cine ar fi crezut că va fi ultimul?!”, se întreabă cu mâhnire Ionel Tudor.
„Din ce simt, tu nimic nu ştii”
Deși la ultimele concerte Dan Spătaru apărea pe scenă în fața publicului său mereu cu aceiași dezinvoltură și poftă de viață, organismul îi era din ce în ce mai slăbit, măcinat de o boală înfiorătoare. „Căpătase o tumoare la stomac pe care nişte medici nu au operat-o cum ar fi trebuit” explică Sida Spătaru. Necazurile au început în aprilie 2003 în timpul unui turneu prin Italia, unde interpretul a avut o criză puternică de stomac. „Eram la Rimini când s-a îmbolnăvit Dan. A avut o lună de turneu în Germania, apoi două zile în Italia, la Torino. Lui Dan i-a fost foarte rău, a fost internat la Rimini și operat. Era vorba de o tumoare, dar nu s-a făcut rezecţia ca lumea. După două săptămâni ne-am întors în România”, povestește Sida.
În România s-a considerat că operația nu a avut un rezultat prea bun și a urmat o a doua intervenție chirurgicală, la numai o lună, de această dată la Spitalul Militar Central, din București. Operația de colecist a fost efectuată de șeful Secției Chirurgie II, dr. Ioan Timaru. In tot acest timp, Dan Spătaru a fost sprijinit de soția sa, Sida, și de fiica lor, Dana.
Familia, pe care el o considera ca fiind centrul universului său, i-a fost alături și a încercat să îi dea forța să vadă viața în mod optimist. Din păcate, doctoriile pe care ajunsese să le ia cu pumnul pentru a-i atenua durerile îl transformaseră într-o persoană ursuză și deprimată.
„Nu știi ce aripi mi s-au frânt”
Spre regretul tututror, aparițiile publice ale lui Dan Spătaru au devenit din ce în ce mai rare. Despre ultima întâlnire cu Dan Spătaru, Marius Ţeicu îşi aminteşte: „Ştiam că este bolnav, aveam nişte spectacole cu Angela Similea la Nürnberg, în Germania, a venit şi el. Era acolo pentru a vedea un doctor. Am stat mult de vorbă în cabină. Speram că se va face bine. A fost ultima oară când ne-am întâlnit”.
„Ultimul Crăciun al lui Dan l-am făcut la Chişinău. 25,26 şi 27 decembrie, el a cântat la Chişinău,” mărturisește Sida Spătaru. „De Revelion a fost aici la expoziţie, în Bucureşti, şi încă două locuri. Acestea au fost ultimele lui apariţii în public. Înainte de Sărbători avusese un spectacol la Galaţi. A fost aşa de multă lume încât a trebuit să facă trei spectacole”. Îi cădea părul din cauza cancerului, dar a mângâiat sufletul românilor şi s-a retras de pe scenă cântând „Nu m-am gândit, nu m-am gândit la despărţire”. Ce recompensă poate fi mai mare pentru un artist decât iubirea fanilor și căldura cu care e întâmpinat pe scenă?
În august 2004, Dan Spătaru a primit ultima recunoaștere a valorii sale incontestabile: o distincție din partea organizatorilor Festivalului de la Callatis, aceea a popularității. Din păcate, starea de sănătate nu i-a permis acestuia să își ridice premiul, cu atât mai puțin să își încânte auditoriul cu un minirecital live. El a mulțumit, telefonic, organizatorilor și publicului pentru dragostea pe care i-au arătat-o. A fost un ultim rămas bun, pentru că la începutul toamnei, în dimineața zilei de miercuri, 8 septembrie 2004, la ora 7:00, Dan Spătaru și-a încheiat călătoria pe acest pământ. Inima i se oprise la 64 de ani.
* * *
Vestea trecerii în neființă a unuia dintre cei mai îndrăgiți cântăreți români, Dan Spătaru, a luat prin surprindere lumea artistică din întreaga țară. Puțini cunoșteau drama prin care trecea de ceva vreme interpretul, de problemele sale de sănătate destul de grave. În mai puțin de un an, marele interpret suferise două intervenții chirurgicale, care, se pare că l-au slăbit foarte mult.
Din presa vremii – Jurnalul National, 9 septembrie 2004:
„Familia lui Dan Spătaru era ieri-dmineață în stare de șoc. Soția și fiica artistului aveau ochii goliți de lacrimi, iar chipurile trădau o nedumerire nefirească. Nu înțelegeau ce se întâmplă în jurul lor. Dan Spătaru avea întipărită pe figură o pace dumnezeiască.
Îmbrăcat în smoking, aceeași ținută elegantă pe care a abordat-o întotdeauna pe scenă, supremul gest de respect față de public, Dan Spătaru părea că și-a luat un simplu „La revedere” de la cei pe care i-a iubit mai presus de propria ființă: spectatorii. Mirabela Dauer, una dintre marii prieteni ai familiei, era țintuită în fotoliu, fixând cu privirea un tablou din tinerețe al artistului, care îl înfățișa în toată frumuseațea lui: „Era frumos ca un soare, dar cât de dureros este că acum este acoperit de umbră…”, îngăima vărul artistului, Viorel Spătaru.
După câteva zeci de minute, acesta a putut să ne povestească ultimele clipe din viață ale uriașului interpret. „Cu o seară în urmă, s-au plimbat prin grădina casei, Dan Spătaru fiind optimist în ceea ce privește victoria tricolorilor în meciul cu Andorra. În zorii zilei de 8 septembrie Dan Spătaru s-a ridicat brusc din pat deoarece simțea că nu mai are aer. A coborât în grădină, însă când să intre în casă s-a prăbușit pe scări, acolo unde l-a găsit soția. Diagnosticul medicilor a fos stop cardiac, iar cei care vor continua să facă speculații pe seama suferinței sale sunt niște proști.”
Dana Spătaru, fiica regretatului artist, confirmă: „Tatăl meu a murit dimineața, la ora 7.00. A fost un stop cardiac. Din nenorocire, nici nu am avut cum să vorbim cu el, pentru că totul a fost foarte rapid. A murit aproape imediat după ce s-a trezit din somn. În ultima vreme, nu pot spune că a avut o perioadă prea fericită, suferise multe intervenții chirurgicale dureroase, ultima a avut loc în luna mai.”
După ce a fost nevoie să i se administreze mai multe calmante, Sida Spătaru ne-a povestit un moment cutremurător, ce parcă a prevestit această tragedie. În urmă cu o săptămână, Dan Spătaru a presimțit că în curând, călătoria sa pământeană se apropie de sfârșit. Cu zâmbetul pe buze, parcă pentru a sfida ultimele clipe, și-a întrebat soția pe un ton retoric dacă la înmormântarea sa oamenii vor veni în număr mare, așa cum o făceau la spectacolele sale. Sida Spătaru i-a întors zâmbetul spunându-i că artiștii mari nu mor niciodată.
„Nimic din tot ce-a fost nu se mai poate șterge”
Corpul neînsuflețit al cântărețului a fost depus în aceeași zi, miercuri după-amiază, în jurul orei 14.30, la capela Cimitirului „Bellu” din Capitală. Tristețe, lacrimi, disperare pentru familie, prieteni și toți cei care l-au cunoscut. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, 11 septembrie 2004, începând cu ora 13:00, la Cimitirul Bellu. La catafalc au ținut să-i aducă flori și să-i spună adio nume mari din show-biz cum ar fi Mihaela Mihai, Victor Socaciu, Cornel Fuga
