@@@

 

''Oamenii vor să fie fericiţi, dar în fiecare dimineaţă se trezesc supăraţi pe viaţă, supăraţi pe lumina care intră pe geam, supăraţi că începe o nouă zi în care trebuie s-o ia din nou de la capăt.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat, salută trişti şi cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt şi găurile din şosea.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar intră trişti şi stresaţi la locul de muncă, se grăbesc să-şi judece colegii şi să-şi învinuiască şefii pentru tot ceea ce-i nemulţumeşte.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar pleacă spre casă apăsaţi de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăştie şi în casele lor.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar creşterea copilului a devenit o povară şi dorinţa lui de joacă, un stres în plus.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar stau ţintuiţi în faţa televizorului la ştiri, se îngrozesc la filme comerciale şi se înfurie la emisiuni politice.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar acoperă cerul nopţii cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioşi gândurile de peste zi şi pentru insomnie dau vina pe viaţă.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar tăcerea ori reflecţia li se pare timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniştea greu de suportat.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp pentru ei.

Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp de fericire.

Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineţii, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniştea casei, în stelele de pe cer şi-n rugăciunea de dinainte de culcare.

Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!"

Hrisostom Filipescu

$$$

 

Trenul de minereu de fier din Mauritania este unul dintre cele mai lungi și grele trenuri din lume, fiind coloana vertebrală a economiei mauritane. Iată câteva detalii impresionante despre acest tren spectaculos:

1. Lungime și Capacitate

Trenul poate ajunge la 3 km lungime.

Are între 200 și 300 de vagoane.

Fiecare vagon poate transporta până la 84 de tone de minereu de fier.

Greutatea totală a trenului, încărcat, depășește 20.000 de tone.

2. Traseu și Durată

Parcurge 704 km prin deșertul Sahara, de la Zouérat (o regiune minieră din nordul Mauritaniei) până la portul Nouadhibou, pe coasta Atlanticului.

Călătoria durează aproximativ 16-20 de ore, în funcție de condițiile meteorologice și de logistică.

3. Rol Economic

Este operat de Société Nationale Industrielle et Minière (SNIM) și transportă minereu de fier, principala resursă de export a Mauritaniei.

Minereul este extras din minele din Zouérat și este transportat pentru a fi exportat către piețele internaționale, în special Europa și China.

4. Transport Gratuit pentru Pasageri

Trenul este folosit și de localnici pentru transport, iar uneori, oamenii călătoresc gratuit pe vagoanele de minereu, într-o călătorie extrem de dificilă, expuși la temperaturi ridicate ziua și frig extrem noaptea.

Unii aventurieri și turiști îndrăznesc să urce în vagoanele deschise pentru a trăi experiența unică a unei călătorii prin Sahara.

5. Condiții Extreme

Trenul traversează un peisaj dur, cu temperaturi care pot varia între 0°C noaptea și peste 45°C ziua.

Praful fin de minereu de fier este o problemă majoră pentru pasagerii care aleg să călătorească în vagoane deschise.

6. Comparat cu Alte Trenuri Lungi

Este unul dintre cele mai lungi trenuri din lume, alături de trenurile de marfă din Australia și SUA.

Spre comparație, trenurile din Australia care transportă minereu de fier pot ajunge până la 4 km lungime.

7. Importanță Culturală

Trenul a devenit un simbol al rezistenței și adaptabilității poporului mauritan.

A fost subiectul multor documentare și fotografii iconice datorită aspectului său impunător și a peisajelor sălbatice pe care le traversează.

Călătoria cu acest tren este considerată una dintre cele mai intense și autentice aventuri feroviare din lume!

$$$

 Astăzi îl amintim pe Aleksandr Sergheevici Pușkin n. 26 mai/6 iunie 1799, Moscova, Imperiul Rus - d. 29 ianuarie/10 februarie 1837, Sankt Petersburg, Imperiul Rus). A fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira - asociate cu literatura rusă și influențând mult scriitorii ruși care i-au urmat.

Dimineață de iarnă - Alexandr Pușkin

Ce zi frumoasă! Ger și soare.

Iubita mea, mai dormi tu, oare?

Deschide ochii larg și sari

din somnul dulce. Iată zorii.

Acum în calea Aurorii

ca Steaua Nordului răsari.

Aseară viscolea într-una.

Arar ieșea pe ceruri luna

din nouri, și-o asemănam

cu-o palidă, gălbuie pată.

Iar tu stateai îngândurată...

și-acuma... uita-te pe geam:

Albastru-i cerul, și covoare

de nea se-ntind lucind la soare.

Copacii în pădure-s goi

și negri. Brazii verzi se-mbracă

în străvezie promoroacă,

și râu-i sclipitor de sloi.

Plutește-odaia-ntr-o lumină

de chihlimbar, și soba plină

trosnește. E plăcut aici;

visarea lânga foc e bună...

dar dac-aș spune-acum să pună

pe roib la sanie?... Ce zici?

Pe pârtii să zburam, departe,

pe unde calu-o să ne poarte

atât de zbuciumat în frâu:

pe câmpul cu zăpada groasă,

și prin pădurea ieri stufoasă;

și pe la mult iubitul râu.

Traducerea de George Lesnea

***

 

Zimbrul (Bison bonasus) este o specie de bizon care se găsește în Europa. Animalul a fost descris prima dată în literatura științifică de Carl Linné în 1758. În 1996 a fost clasificat ca specie în pericol. Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat. Un zimbru are o lungime de 2,9 - 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american. De asemenea are păr mai scurt decât acesta.

Zimbrii sunt pe cale de dispariție, trăiesc în păduri, având foarte puțini dușmani naturali; există doar câteva relatări din secolul al XIX-lea încoace despre atacuri din partea lupilor și urșilor. Zimbrul este erbivor.

Zimbrii trăiesc 28 de ani în captivitate, dar în sălbăticie trăiesc mai puțin. Pot avea pui la vârste între 4 și 20 de ani la femele și între 6 și 12 ani la masculi. Teritoriul zimbrilor poate ocupa și 200 km², iar unele turme preferă pajiștile și poienile din pădure.

În Europa de Vest zimbrii au dispărut încă din secolul al XI-lea, mai puțin în Ardennes unde au rezistat până în secolul al XIV-lea.

Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. În estul Europei, zimbrii erau proprietatea regilor poloni, lituanieni și țarilor ruși. Regele Sigismund I al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor în anii 1500. Ultimul zimbru în sălbăticie a fost ucis în Polonia în 1919, iar din lume în 1927, în Caucaz.

În 1927 mai puțin de 50 de zimbri mai rămăseseră în lume, toți în grădini zoologice, ultimii zimbri în sălbăticie fiind uciși de braconieri după Primul Război Mondial.

Zimbrii au fost reintroduși cu succes în sălbăticie începând cu 1951. Se găsesc în zone protejate din păduri din Polonia, Belarus și Republica Moldova, turme existând și în Lituania, Ucraina, Rusia și Kîrgîzstan, iar grădini zoologice din 30 de țări au exemplare din acest animal.

În 2000, specia număra 3.600 de exemplare cu un grad mare de consangvinitate, toate fiind descendente din doar 12 indivizi. Din acest motiv zimbrii actuali au o diversitate genetică limitată, fiind foarte vulnerabili la boli.

În țara noastră zimbrii pot fi admirați în Rezervația Dragoș-Vodă de la Vânători Neamț, în Rezervația Neagra de la Bucșani, Dâmbovița (cea mai mare rezervație din România ca număr de exemplare în rezervația Valea zimbrilor din Vama Buzăului, Brașov, la Hațeg - Slivuț, la Grădina Zoologică din Târgoviște, două exemplare la Grădina Zoologică din Reșița, două exemplare la Grădina Zoologică din Bârlad[necesită citare] și două exemplare la Grădina Zoologică din Hunedoara. Zimbrii au fost re-introduși în România în anul 1958, când primele două exemplare de animale au fost aduse din Polonia și ținute într-o rezervație din Hațeg. Ideea zimbrilor în libertate, pe teritoriul României, s-a născut abia în 1999, printr-un program susținut de Banca Mondială și Uniunea Europeană.

În 2003 au fost aduși 15 zimbri din vestul Europei, pentru care a fost amenajat un țarc cu o suprafață de 180 de hectare. În acest loc, zimbrii trăiesc în semi-libertate.[3]

În data de 21 martie 2012 au fost eliberați 5 zimbri din Parcul Național Dragoș Vodă, ei sunt monitorizați în permanență.

Zimbri liberi în Carpații Meridionali, prin inițiativa WWF România și Rewilding Europe, cu sprijinul comunităților locale și Uniunii Europene prin programul LIFE.

Prin inițiativa WWF România și Rewilding Europe[4], împreună cu sprijinul comunităților locale[5], începând cu anul 2014, în Munții Țarcu (pe raza comunei Armeniș, județul Caraș-Severin) au fost reintroduse mai multe exemplare din această specie (17 mai 2014 au fost reintroduse 17 exemplare, 12 iunie 2015, 14 exemplare) În 11 iunie 2016 încă 10 exemplare au fost transportate din rezervații și centre de reproducere, urmând ca în fiecare an să mai ajungă în Munții Țarcu alte exemplare din Germania, Suedia, Italia, Elveția, Polonia și România.

Acum sunt peste 70 de zimbri în libertate, cea mai mare populație de zimbri pe care România a avut-o în 200 de ani, acest lucru este posibil prin sprijinul Programului LIFE al Uniunii Europene a proiectului LIFE Bison coordonat de Rewilding Europe[8] și WWF-România cu ajutorul comunităților locale și instituțiilor statului.

Scopul proiectului este de a avea o populație viabilă care să ajute la creșterea biodiversității și să sprijine dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale prin ecoturism.

Începând cu anul 2019 Fundația Conservation Carpathia a demarat un program de reintroducere a zimbrului în Munții Făgăraș. La început au fost aduși din Germania un număr de patru zimbri, iar la finalul anului au fost aduși alți nouă zimbri de proveniență poloneză. Fundația își propune ca treptat să creeze o populație stabilă de 30 de zimbri în zona inițială.

Cele 4 exemplare aduse în Munții Făgăraș sunt găzduite într-un țarc de aclimatizare situat în zona lacului Pecineagu, începând cu luna noiembrie 2019, au fost eliberați în sălbăticie în primăvara anului 2020, la distanțe de 20-30 km de localități.

Sursa foto Wikipedia

***

 Tot azi îl amintim și pe pe Boris Leonidovici Pasternak (n. 29 ianuarie/10 februarie 1890, Moscova, Imperiul Rus - d. 30 mai 1960, Peredelkino, RSFS Rusă, URSS) a fost un poet și scriitor evreu rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958.

Grea cruce să iubești pe unii... - Boris Pasternak

Grea cruce să iubești pe unii.

Dar tu - ce simplă! De-nțeleg

Secretul frumuseții tale,

Enigma vieții o dezleg.

S-aude, primăvara, foșnet

De adevăruri, cum răzbat.

Ca aerul îți e-nțelesul,

Ca el de dezinteresat.

Freamătul viselor s-aude

Atunci - și parcă le și vezi.

În rândul marilor temeiuri,

Tu, precum aerul, te-așezi.

Ușor e: te trezești, din suflet

Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,

Curat s-o duci de-aici-naite,

Să nu te mai mânjești de-a pururi.

1931

&&&

 Bertolt Brecht, născut Eugen Berthold Friedrich Brecht, (n. 10 februarie 1898, Augsburg, Regatul Bavariei - d. 14 august 1956, Berlinul de Est, Republica Democrată Germană) a fost un dramaturg, poet și regizor german, inițial expresionist, întemeietor al instituției teatrale "Berliner Ensemble", inițiator al "teatrului epic", a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice. A fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului 20. Provenit dintr-o familie mixtă confesional, mama sa a fost protestantă, iar tatăl catolic. A studiat medicina și a lucrat o perioada scurtă într-un spital din München, în timpul Primului Război Mondial.

Fiind student la medicină, frecventa boema literară și participa la întrunirile din cafeneaua ”Stephanie”. Atmosfera militaristă din timpul Primului Război Mondial l-a motivat să devină un pacifist convins și s-a apropiat mult de mișcarea muncitorească. Atitudinea sa antirăzboinică se manifestă încă în primele poezii. Un exemplu elocvent este poezia ”Legenda soldatului mort”, care i-a fost inspirată de armatele imperiale care se întorceau înfrânte de pe toate fronturile, dar și dintr-o zicătoare populară germană despre morții care trebuiau dezgropați pentru a fi din nou trimiși pe front.În acestă baladă, împăratul consideră că soldatul a murit prea devreme și trimite o comisie medicală care îl dezgroapă, declarându-l, pentru a doua oară, apt pentru front.

În ianuarie 1949 a creat Berliner Ensemble și a formulat teoria teatrului epic.

Opera

Mann ist Mann (1926, Un om egal un om)

Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită

Baal

Tobe în noapte

Mutter Courage și copiii ei

Die Sieben Todsünden der Kleinbürger

În hățișul orașelor

Opera de trei parale

Omul cel bun din Sâciuan

Puștile doamnei Carrar

Ascensiunea și căderea orașului Mahagonny

Teama și mizeriile celui de-al treilea Reich

Cercul de cretă caucazian

Viața lui Galilei

Poezii din Svendborg

O sută de poezii.

Cei ce iubesc - Bertolt Brecht

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!

De-abia plecaţi, erau deja în faţă

de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,

acuma dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.

Cu-aceeaşi grabă şi înalţi la fel

unul pe lângă altul trec, de parcă

cocori şi nori, în zborul paralel,

cerul să şi-l împartă azi încearcă,

Frumos e cer, dar nimeni să rămână

prea mult pe-aici şi altceva să vadă

decât plutirea celuilalt, cum creşte

vântul pe care-l prind în aripi, până

Să simt cum înspre neanturi îi răpeşte

Iar cât timp nu adastă şi nu pier,

nu îi ating nici o ameninţare

din orişicare loc sub acest cer,

De-ar fi și ploi cum sună tunătoare

Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,

se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.

Dar unde - spre nicăieri. - De ce fugiţi? - De toate.

- De cât timp sunteţi împreună oare?

- Puţin. - Când vă veţi despărţi?

- Curând.

Astfel, iubirea doar o nălucă pare.

***

 Dușmani - Traian Demetrescu 

Eram prieteni vechi, odată,

ba din acelaşi sat,

și pentr-o 'mpărăţie 'ntreagă

noi nu ne-am fi certat.

Dar într-o zi de sărbătoare,

mergând pe câmp agale,

c-o fată, dintr-un sat aproape,

ne-am întâlnit în cale.

„A cui eşti, fa?” - i-am zis în treacăt

„ia stăi din mers o leacă...”

„A cui să fiu?” - ea ne răspunde,

„A cui o şti să-mi placă...”

Atât a trebuit: o vorbă,

și-un semn cu salba mâinii,

și dintr-o vorbă de muiere

azi ne mâncăm ca câinii...