***

 Cary Grant, farmecul Hollywood-ului de altădată

Cary Grant, pe numele său adevărat Archibald Alec Leach, s-a născut pe 18 ianuarie 1904, în Bristol, fiind al doilea copil al lui Elias James, care lucra la o fabrică de confecții, și al croitoresei Elsie Maria Leach. Copilul a avut o copilărie nefericită pentru că tatăl său era alcoolic, iar mama suferea de depresie și mai târziu va mărturisi: “Am avut o copilărie atât de traumatizantă, a fost oribil. Lucrez cu o mulțime de copii și am auzit o mulțime de povești despre ce se întâmplă atunci când o familie se descompune, dar a mea a fost îngrozitoare”.

Mama lui l-a învățat să cânte și să danseze când avea patru ani, voia ca el să ia lecții de pian, îl ducea ocazional la cinema, la filme cu Charlie Chaplin și Chester Conklin, și l-a fost înscris la grădiniță de la patru ani și jumătate.

Când copilul avea nouă ani, tatăl lui a internat-o pe mamă la Spitalul Glenside, o instituție pentru pacienți cu afecțiuni psihiatrice, și i-a spus lui Cary că a plecat într-o „vacanță lungă”, anunțându-l mai târziu că a murit. După ce femeia a fost instituționalizată, băiatul și tatăl său s-au mutat în casa bunicii din Bristol, bărbatul s-a recăsătorit și și-a întemeiat o nouă familie, iar Cary Grant nu a aflat că mama era încă în viață până la 31 de ani, când tatăl său i-a mărturisit că l-a mințit.

Actorul a făcut demersuri pentru ca femeia să părăsească azilul în iunie 1935, la scurt timp după ce a aflat unde se află, dar aceasta nu a vrut.

În adolescență s-a împrietenit cu o trupă de dansatori acrobați cunoscuți sub numele de „The Pender Pender”, apoi s-a antrenat cu aceștia ca acrobat pe picioroange.

În 1915, Cary a obținut o bursă la Fairfield Grammar School din Bristol, deși tatăl său abia își permitea să-i plătească uniforma. În această perioadă își petrecea serile lucrând în culise la diverse teatre din Bristol, fiind responsabil pentru iluminatul scenei. În vacanța din acel an a lucrat ca mesager la docurile militare din Southampton și, fiind nerăbdător să plece de acasă, a încercat să se angajeze pe un vapor ca ucenic, dar era prea tânăr și a fost respins.

Pe 13 martie 1918, Grant, ajuns la vârsta de 14 ani, a fost exmatriculat de la școală, cel mai probabil pentru că fusese găsit în grupul sanitar al fetelor. După trei zile s-a alăturat trupei de acrobați Pender, iar tatăl său a acceptat să semneze un contract pe trei ani cu șeful trupei, care prevedea ca adolescentul să primească un mic salariu, o cameră de dormit, hrană și lecții de dans.

În iulie 1920, când Cary avea 16 ani, a plecat într-un turneu în Statele Unite. După ce a ajuns la New York, grupul a dat un spectacol la Hipodromul din New York, au urmat apoi spectacole în St. Louis, Missouri, Cleveland și Milwaukee, iar tânărul a decis să rămână în America alături de câțiva colegi, în timp ce restul trupei s-a întors în Marea Britanie.

În iulie 1922, a jucat cu o trupă numită „Knockabout Comedians” la Teatrul Palatului de pe Broadway, apoi într-un spectacol de varietăți numit „Better Times”.

Pentru că avea nevoie de bani, și-a luat o slujbă de body-guard al cântăreței de operă Lucrezia Bori și, la o petrecere la care a însoțit-o pe aceasta, l-a întâlnit pe George C. Tilyou Jr., a cărui familie deținea Steeplechase Park. Tilyou l-a angajat să lucreze ca acrobat pe picioroange ca să atragă clienți la parcul de distracții Coney Island Boardwalk, care tocmai se inaugurase.

Grant și-a petrecut următorii doi ani în turnee în Statele Unite cu „The Walking Stanleys”, făcând jonglerii și acrobații, iar în 1927 a fost distribuit în musical-ul Golden Dawn, primind un salariu de 75 de dolari pe săptămână. A primit apoi un mic rol alături de Jeanette MacDonald în comedia franceză Boom-Boom de la Casino Theater de pe Broadway, care a avut premiera pe 28 ianuarie 1929, la zece zile după ce împlinise 25 de ani.

Tânărul actor și-a făcut debutul în cinematografie cu comedia “This is the Night”, regizată de Frank Tuttle, iar în 1932 a primit rolul unui playboy bogat, jucând alături de Marlene Dietrich în Blonde Venus. În 1933, Grant a obținut atenția criticilor de film pentru că a apărut în filme alături de actrița Mae West, care va pretinde mai târziu că ea l-a descoperit.

Perspectivele lui au crescut în a doua jumătate a anului 1935, când a primit un contract la RKO Pictures, unde a început să joace alături de Katharine Hepburn, iar prima sa aventură ca actor independent a fost cu „The Amazing Quest of Ernest Bliss”, în 1936, care a fost filmat în Anglia, apoi actorul a semnat un contract cu Columbia Pictures.

După o carieră de peste 30 de ani la Hollywood și zeci de filme, dintre care cele mai cunoscute sunt „Ultimul fort”, „Suspiciune”, „Arsenic și dantelă veche”, „Notorious”, „Soția episcopului”, „Afaceri încurcate”, „Să prinzi un hoț”, „Mândrie și pasiune”, „La nord, prin nord-vest”, „Șarada”, „Father Goose”, în care a jucat alături de cele mai mari vedete de la Holyywood, Cary Grant s-a retras de pe platourile de filmare în 1966, la vârsta de 62 de ani, în momentul în care s-a născut unica sa fiică, Jennifer Grant. Printre partenerele sale celebre s-au aflat Marlene Dietrich, Mae West, Irene Dunne, Rita Hayworth, Joan Fontane, Grace Kelly sau Ingrid Bergman.

Devenise din ce în ce mai deziluzionat de cinematografie în anii 1960, rareori găsind un scenariu care să-i fie pe plac. Actorul a remarcat: „Aș fi putut continua să joc un bunic sau un vagabond, dar am descoperit lucruri mai importante de făcut în viață”. De fapt, marele actor știa că „Epoca de Aur” de la Hollywood se încheiase.

La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, Grant a trăit, rând pe rând, tristețea dispariției multor prieteni apropiați, printre care Howard Hughes în 1976, Howard Hawks în 1977, Lord Mountbatten și Barbara Hutton în 1979, Alfred Hitchcock în 1980, Grace Kelly și Ingrid Bergman în 1982 și David Niven în 1983. Moartea lui Grace Kelly a fost cea mai tulburătoare pentru actor, pentru că a fost total neașteptată, iar cei doi rămăseseră prieteni apropiați după ce filmaseră împreună „To Catch a Thief”. Cary Grant mergea la Monaco de trei sau patru ori pe an și era membru în consiliul de administrație al Fundației Princess Grace.

Actorul a fost una dintre cele mai bogate vedete de la Hollywood, deținea case în Beverly Hills, Malibu și Palm Springs și era obsedat de imaginea sa. Edith Head, designer de costume de la Hollywood, spunea că era extrem de atent la detalii și considera că actorul avea cel mai mare simț al modei față de oricare alt actor cu care lucrase. Pentru că provenea din clasa muncitoare și nu primise o educație bună, actorul a făcut eforturi considerabile de-a lungul carierei sale pentru a fi asimilat înaltei societăți și pentru a învăța manierele elegante și eticheta. Fiica lui Grant, Jennifer, a povestit că tatăl ei avea sute de prieteni din toate categoriile sociale și că în casa lor veneau frecvent Frank și Barbara Sinatra, Quincy Jones și Gregory Peck.

Actorul a fost căsătorit de cinci ori. Prima soție a fost Virginia Cherrill, cu care s-a căsătorit pe 9 februarie 1934, la oficiul civil din Londra, dar cei doi au divorțat un an mai târziu, după ce ea a susținut că bărbatul a lovit-o. Apoi Cary a avut o relație cu actrița Phyllis Brooks, se gândeau la căsătorie și au petrecut o vacanță împreună la mijlocul anului 1939, dar relația s-a încheiat la sfârșitul aceluiași an. Trei ani mai târziu s-a căsătorit cu Barbara Hutton, una dintre cele mai bogate femei din lume la acea vreme, care primise de curând o moștenire de 50 de milioane de dolari de la bunicul ei. Cuplul a fost numit batjocoritor „Cash and Cary”, deși Grant a refuzat orice aranjament financiar în acordul prenupțial, pentru a evita acuzația că s-a căsătorit pentru bani. Cei doi au divorțat în 1945, dar au rămas „cei mai îndrăgostiți prieteni”.

Cary Grant s-a întâlnit cu Betty Hensel pentru o perioadă și apoi s-a căsătorit cu Betsy Drake pe 25 decembrie 1949, alături de care jucase în două dintre filmele sale. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai lungă căsnicie a sa, încheindu-se pe 14 august 1962.

În sfârșit, trei ani mai târziu, pe 22 iulie 1965, actorul s-a căsătorit cu Dyan Cannon, în Las Vegas și fiica lor, Jennifer, singurul său copil, s-a născut pe 26 februarie 1966. Cary Grant va mărturisi: “Viața mea s-a schimbat în ziua în care s-a născut Jennifer. Am ajuns să cred că motivul pentru care suntem pe acest pământ este să procream. Să lăsăm ceva în urmă. Nu filme, pentru că nu cred că filmele mele vor fi veșnice, ci o altă ființă umană. Asta e cel mai important”.

Grant și Cannon s-au separat în august 1967 și au divorțat un an mai târziu, iar actorul va avea la sfârșitul anilor ’70 o scurtă aventură cu actrița Cynthia Bouron. Pe 11 aprilie 1981, Cary Grant s-a căsătorit cu englezoaica Barbara Harris, care avea cu 47 de ani mai puțin decât el. O întâlnise în 1976 la Hotelul Royal Lancaster din Londra, unde Barbara lucra la acea vreme, iar Grant participa la o conferință Fabergé. Cei doi au devenit prieteni, dar abia în 1979 tânăra s-a mutat cu el în California.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 noiembrie 1986, actorul se afla la Teatrul Adler din Davenport, Iowa pregătindu-se pentru conferința „A Conversation with Cary Grant” când a început să se simtă rău. Cei din jur au observat că părea foarte obosit și că se împiedicase în timp ce mergea spre sală. Cary Grant a fost dus la Hotelul Blackhawk, unde era cazat, a fost chemat un medic, iar acesta a descoperit că suferise un accident vascular cerebral masiv și avea tensiunea arterială 21 cu 13. A refuzat să fie dus la spital, iar medicul își va aminti: „Accidentul vascular cerebral se înrăutățea. În doar cincisprezece minute starea lui s-a deteriorat rapid. A fost groaznic să-l privesc murind”. Până seara actorul a intrat în comă și a fost dus la Spitalul St. Luke din Davenport, fiind transferat la terapie intensivă. A murit la ora 23:22, la vârsta de 82 de ani.

Trupul actorului a fost dus în California, unde a fost incinerat, iar cenușa lui a fost împrăștiată în Oceanul Pacific, așa cum își dorise.

***

 18 ianuarie 1562 - Papa Pius al IV-lea convoaca pentru a treia si ultima data Conciliul de la Trent.

Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica Catolică), ținut între 1545 și 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestantă. Conciliul de la Trent s-a întrerupt de mai multe ori din cauza dezacordurilor politice sau religioase si a actionat ca o Contra-Reforma, fiind considerat raspunsul Bisericii Catolice la reforma protestanta inceputa de Luther.

Urmatorul Conciliu Ecumenic,Vatican II, a fost convocat dupa mai mult de 300 de ani, in timpul sau Papa Ioan al XXIII-lea declarand că preceptele Consiliului din Trent continuă sa fie valabile până în timpurile moderne, o poziție care a fost reafirmat de către Papa Paul al VI-lea.

Decizii adoptate:

- Înființarea seminariilor teologice, ca locuri pentru formarea viitorilor preoți

- Plasarea altarului la loc vizibil în biserici (în evul mediu spațiul clericilor era delimitat de cel al mirenilor printr-un perete sau grilaj despărțitor)

- Păstrarea cuminecăturii în tabernacolul plasat pe masa altarului, spre deosebire de obiceiul medieval care prevedea ca ostiile consacrate să fie păstrate în nișe special construite în biserici

- Introducerea confesionalelor (acele “dulapuri” pentru spovadă, specifice Bisericii Catolice)

- Introducerea scaunelor în biserici, sub formă de bănci

- Stabilirea canonului Bibliei pentru Biserica Catolică

- În decretele asupra căsătoriei (sesiunea a XXIV-a din anul 1563) validitatea căsătoriei a devenit funcție de a avea loc în fața unui preot plus doi martori, iar a prin a stipula că nu mai era nevoie de consimțământ din partea părinților au încheiat o dispută care se prelungea începând din secolul al XII-lea. În cazul unui divorț, partea nevinovată nu avea drept de recăsătorire cât timp trăia cealaltă parte la căsătorie, chiar dacă acea persoană comisese adulter.

***

 Un oltean, un ardelean si un moldovean discutau cat de proaste sunt nevestele lor.

Zice olteanul:

- Nevasta-mea e atat de proasta că a cumparat 50 kg de carne ,ca erau la reducere si nici macar nu avem frigider!

Zice ardeleanul:

- Eh..a ta e Einstein pe langa a mea.

A mea a cumparat o Dacia si nici macar nu avem carnet de conducere.

La care moldoveanul:

- Bai cumetrilor, nevestele voastre sunt genii pe langa a mea. Vin acasa si o vad facand valiza. Langa haine 100 de cutii de prezervative.

Si eu nici macar nu plec cu ea in Turcia!

***

 Oliver Hardy (Bran din “Stan și Bran”), viața iubitului actor american dincolo de marele ecran.  

Oliver Norvell Hardy s-a născut pe 18 ianuarie 1892 în Harlem, Georgia. Tatăl său, pe care îl chema tot Oliver, era veteran de război și fusese rănit în bătălia de la Antietam, devenind apoi ofițer de recrutare pentru Compania K, Regimentul 16 Georgia. După Războiul Civil bătrânul Hardy a fost ales colector de taxe pentru Columbia County, Georgia. Mama lui Hardy, Emily Norvell, era fiica lui Thomas Benjamin Norvell, descendent al căpitanului Hugh Norvell de Williamsburg. Părinții actorului s-au căsătorit pe 12 martie 1890, când tatăl său era deja în vârstă, apoi familia s-a mutat în Madison, Georgia, în 1891, cu un an înainte de nașterea lui Norvell. Bătrânul său tată a murit la mai puțin de un an de la nașterea copilului care era cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei proveniți din căsătoriile anterioare ale părinților. Fratele mai mare al lui Oliver, Sam, s-a înecat în râul Oconee și el va fi cel care l-a scos din râu, dar nu a putut să-l resusciteze, iar acest eveniment tragic îl va marca multă vreme.

Când era copil, micul Hardy era considerat dificil, motiv pentru care a fost trimis la Colegiul Militar Georgia din Milledgeville. În 1905, când avea 13 ani, a fost trimis la Colegiul Young Harris pentru semestrul de toamnă, dar nu a fost prea interesat de școală, mai ales că era pasionat de muzică. S-a alăturat unei trupe de teatru și mai târziu a fugit de la un internat de lângă Atlanta, unde îl trimisese mama sa pentru a studia muzica, pentru a se alătura grupului din care făcea parte, cântând la Teatrul Alcazar pentru 3,50 dolari pe săptămână.

În 1910, în orașul său natal s-a deschis un cinematograf numit The Palace, iar Hardy a devenit proiecționist, vânzător de bilete, om de serviciu și manager. Curând a devenit obsedat de cinematografie și era convins că poate face o treabă mai bună decât actorii pe care îi vedea în peliculele pe care le proiecta. Un prieten i-a sugerat să se mute în Jacksonville, în Florida, unde se făceau unele filme, și a făcut acest lucru în 1913. Laurel lucrat în Jacksonville într-un cabaret unde cânta pe timp de noapte, iar ziua muncea la Lubin Manufacturing Company. În această perioadă a cunoscut-o pe pianista Madelyn Saloshin cu care s-a căsătorit pe 17 noiembrie 1913, în Macon, Georgia.

În anul următor, Oliver a făcut primul său film, Outwitting Dad, pentru studioul Lubin. Avea un fizic masiv, o înălțime de 1.85 m și o greutate de 136 kg, iar statura sa i-a pus limite pentru rolurile în care le-ar putea juca. Până în 1915, Hardy a apărut în 50 de filme scurte și apoi s-a mutat la New York, unde a început să lucreze pentru Pathé, Casino și Edison Studios.

În 1917, tânărul s-a mutat în Los Angeles, jucând pentru mai multe studiouri de la Hollywood. În 1919, s-a despărțit de soția sa, divorțul fiind finalizat pe 17 noiembrie 1921 și după o săptămână, pe 24 noiembrie 1921, s-a căsătorit cu actrița Myrtle Reeves, dar și acest mariaj a fost nefericit, iar Myrtle avea să spună mai târziu că actorul era aproape alcoolic.

În 1921, Oliver a apărut în filmul The Lucky Dog, produs de Broncho Billy Anderson, alături de Stan Laurel în rolul principal și apoi, timp de cinci ani, carierele celor doi nu se vor mai intersecta. În 1926, Hardy urma să apară în Get ‘Em Young cu Laurel, dar a fost spitalizat pe neașteptate și a pierdut rolul. Un an mai târziu, în 1927, Laurel și Hardy au început facă echipă și așa a început seria Stan și Bran (Laurel și Hardy), care a avut un succes fulminant. Cei doi au fost inițiați în această perioadă în francmasoneria la Solomon Lodge No. 20 în Jacksonville, Florida și au fost incluși în Marele Ordin al Șobolanilor de Apă.

În 1937, Hardy a divorțat de soția sa, Myrtle Reeves pentru că se îndrăgostise de scenarista Virginia Lucille Jones, cu care se va căsători anul următor și de această dată căsnicia va fi fericită și va dura tot restul vieții sale.

În 1939, Laurel și Hardy au început să cânte pentru USO, sprijinind trupele aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar după doi ani, în 1941, au semnat un contract cu 20th Century-Fox, apoi cu Metro-Goldwyn-Mayer, studiouri care au produs filme cu bugete uriașe. Inițial cei doi comedianții au fost angajați doar ca actori, fiind oarecum forțați să cedeze dreptul de scriere și editare a textelor către echipele de producție ale studiourilor. Dar filmele lor aveau un succes uriaș și, treptat, atât Laurel, cât și Hardy au primit dreptul de a avea contribuții creative la scenariile pe care le jucau.

În 1947, cei doi au plecat într-un turneu de șase săptămâni în Regatul Unit, apoi au avut angajamente în Scandinavia, Belgia, Franța, și un spectacol special pentru regele George al VI-lea și regina Elisabeta.

În perioada 1950-1951, Laurel și Hardy au realizat ultimul lor film, Atoll K, cunoscut și sub numele de Utopia. Marii comedianți au avut și două apariții TV în direct: în 1953, într-o emisiune live a emisiunii BBC Face the Music și în decembrie 1954 în emisiunea This Is Your Life de la NBC.

Ar fi trebuit să apară apoi într-un serial produs de NBC, dar filmările au fost amânate pentru că Laurel a suferit un accident vascular cerebral și a necesitat o convalescență îndelungată. Mai târziu în acel an, în timp ce Laurel se recupera, Hardy a avut un atac de cord și un accident vascular cerebral din care nu și-a mai revenit niciodată. A slăbit 68 de kilograme în câteva luni, iar acest fapt i-a schimbat complet aspectul cu care publicul era obișnuit. S-a zvonit că are cancer în fază terminală și acesta ar fi fost motivul pentru pierderea rapidă în greutate. Actorul a suferit un accident vascular cerebral major pe 14 septembrie 1956, a rămas imobilizat la pat și nu a putut vorbi timp de câteva luni, fiind îngrijit cu devotament de soția sa, Lucille. După ce a suferit încă două accidente vasculare cerebrale la începutul lunii august 1957, Hardy a intrat în comă și a murit din cauza trombozei cerebrale pe 7 august 1957, la vârsta de 65 de ani. Conform dorinței sale, trupul lui a fost incinerat, iar cenușa lui a fost înmormântată în Grădina Masonică a Cimitirului Valhalla Memorial Park din North Hollywood.

***

 Luni dimineața. Ofițerul și-așteaptă soldații să se-ntoarcă din permisie. Apare primul întârziat.

- Soldat, dă-mi un motiv bun!

- Să vedeți dom' căpitan, am pierdut autobuzul, am sărit într-un taxi, taxiul s-a stricat, am văzut o fermă, am cerut un cal, calul a crăpat de goană, l-am lăsat, am alergat 15 kilometri și…iată-mă, să trăiți!

Căpitanul, zâmbind în sinea lui..

- Bine soldat. Treci la cazarmă!

Ceilalți opt după el, exact aceeași poveste.

Într-un final, apare și ultimul și-ncepe…

- Să vedeți, am pierdut autobuzul, am sărit într-un taxi…

Căpitanul:

- Da... și taxiul s-a stricat…

- Nu, nu s-a stricat, dar erau altele stricate-n drum și-o grămadă de cai morți…ne-a luat 3 ore ca să-i ocolim!

***

 Olena, fiica lui Ștefan cel Mare, ucisă în temniță la Moscova

Domniţa Olena (Elena, după numele românesc) s-a născut în anul 1464 sau 1466 la Suceava și a fost fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev, prima soție a domnitorului moldovean. În anul 1479, când fiica sa era încă adolescentă, domnul a început tratativele pentru căsătoria ei cu moştenitorul cneazului Moscovei, Ivan Ivanovici.

Tânărul era fiul lui Ivan al III-lea al Rusiei și al primei lui soții, Maria de Tver, iar intermediară în negocierea mariajului a fost cumnata lui Ștefan, Teodosia, sora Evdochiei, care era o apropiată a familiei princiare de la Moscova. Aceasta îi scrie domnitorului în anul 1480: “Şi eu am rugat pe marea cneaghină şi marea cneaghină a binevoit şi s-a rugat fiului său și marelui cneaz. Şi marele cneaz a binevoit ca să vrea să ia pentru fiul său pe fiica ta. Şi marea cneaghină şi marele cneaz au poruncit ca să poruncesc către tine ca tu cu acest lucru cu tot să trimiţi la marele cneaz pe omul tău bun”.

După logodna din 1482, care a avut loc prin procură la Suceava, Ivan cel Tânăr fiind reprezentat de Andrei Plesceev, Olena a plecat spre noua familie din Moscova însoțită de un alai impresionant.

Cununia religioasă a avut loc în ianuarie 1483, iar pe 10 octombrie 1483 principesa a născut un fiu, pe Dimitrie. Șapte ani mai târziu, pe 7 martie 1490, soțul ei a murit, cel mai probabil fiind otrăvit de un medic care fusese chemat din Veneţia pentru a-l îngriji. Din acel moment, fiica lui Ștefan cel Mare a intrat în conflict cu Sofia Palaiologhina, cea de-a doua soţie a marelui cneaz al Moscovei, care dorea ca tronul să-i revină fiului ei, Vasili, al doilea născut al marelui cneaz.

Ştefan cel Mare, care era la curent cu intrigile în care era implicată fiica sa, i-a trimis un document principelui lituanian prin care îi cerea drept de trecere liberă pentru solii moldoveni, iar răspunsul celui din urmă a fost: “Dacă ai vrea de data aceasta chiar să trimită soli la cuscrul său, la marele cneaz Ivan Vasilievici, ca să se încredinţeze de sănătatea fiicei sale, a marii cneaghine şi a nepotului său, noi dăm solilor săi trecere slobodă prin ţara noastră la Moscova şi de acolo îndărăt la ţara ta. Aceasta, noi, la dorinţa Domniei Sale, a prietenului nostru, o facem”.

Complotul pus la cale de marea cneaghină Sofia în 1498 a fost înăbuşit, iar Dimitrie, nepotul lui Ștefan cel Mare, a fost proclamat succesor al marelui cneaz al Vladimirului, Moscovei şi Novgorodului, fiind încoronat la vârsta de 15 ani, dar luptele pentru putere nu s-au încheiat. După doar patru ani și o nouă rundă de conspirații, Sofia a ieşit învingătoare, Olena şi fiul său au fost închişi, iar Vasili a fost desemnat moştenitorul lui Ivan al III-lea. Fiica lui Ștefan cel Mare a murit în temniță pe 18 ianuarie 1505, la vârsta de 41 de ani, probabil otrăvită, şi a fost înmormântată la Mănăstirea Voznezenskaia.

Octav George Lecca scria în 1907 în Viața românească despre evenimentele care au urmat uciderii Olenei: “Dimitri, scos din închisoare când bunicul său era pe patul de moarte, acesta îi ceru iertare pentru greșeala ce făcuse și îi înapoie drepturile lui. Dar era scris să nu apuce tronul Moscovei, căci pieri tot atunci, ucis de unchiul său Vasile (1509).”

Cercetări ulterioare au arătat însă că Dimitrie a murit tot în închisoare, de frig, de foame sau posibil ucis din ordinul rivalului său. Vasili a deveni cneaz al Moscovei și a fost căsătorit timp de 20 de ani cu Solomonia Saburova, dar cuplul nu a avut niciun copil. Solomonia a încercat inutil să aducă pe lume un moștenitor, a mers în pelerinaje și a consultat vrăjitori, având credința că rugăciunile o vor ajuta, dar încercările ei au fost inutile. În aceste condiții, boierii i-au sugerat lui Vasili să-și ia o nouă soție, și în ciuda opoziției clerului, marele cneaz a divorțat de femeie și s-a căsătorit cu Elena Glinskaia, o prințesă tătară în vârstă de 23 de ani. Bărbatul era atât de îndrăgostit, încât a decis să sfideze normele sociale și și-a tuns barba ca să pară mai tânăr, dar după câteva luni de strădanie părea că Elena era la fel sterilă ca și precedenta soție. În cele din urmă, cneaghina Elena a dat naștere unui fiu, Ivan al IV-lea, care a moștenit tronul la vârsta de doar trei ani și a fost cunoscut în istorie ca țarul Ivan cel Groaznic.

***

 Iubirile lui Ion Besoiu

Regretatul actor a decedat pe 18 ianuarie 2017... 

A avut patru soţii şi un singur copil. Pe ultima lui soţie a iubit-o cel mai mult.

Ion Besoiu a fost unul dintre cei mai chipeşi actori români şi a avut mare succes la femei. Aşa că nu e de mirare că a fost căsătorit de patru ori.

„Prima mea căsătorie a fost cu o cântăreaţă foarte talentată, când aveam 23 de ani. A durat câteva luni, apoi m-am recăsătorit de două ori, iar cea de-a patra soţie, e filoloagă. E minunată, sunt fericit”, povestea Ion Besoiu.

De altfel, pe ultima soţie, maestrul Ion Besoiu a iubit-o cel mai mult. Luminiţa Marcu era, la bază, profesoară de franceză şi italiană, însă a lucrat câţiva ani buni în presă. Ulterior a intrat în televiziune, însă a preferat să nu o facă din faţa camerelor de filmat, ci doar din spate, de unde a îndrumat generaţii întregi prezentatori de televiziune. A fost o femeie discretă, pe care admiratorii lui Besoiu ajunseseră s-o cunoască doar din povestirile acestuia.

„Era un om extraordinar, de o frumuseţe fizică şi spirituală ieşită din comun, cu o imensă influenţă benefică asupra mea. Avea mare grijă ce să fac şi la ce să renunţ. Era sufletul meu”, mărturisea Ion Besoiu într-un interviu acordat în urmă cu mai mulţi ani.

La moartea ei, în 2007, actorul a fost devastat. „Când a murit, mi s-a zguduit credinţa în Dumnezeu”, spunea acesta despre femeia cu care s-a însurat când avea 61 de ani.

Ioana, în vârstă de 36 de ani, este singura fiică a lui Ion Besoiu. Ea s-a născut în urma căsătoriei cu actriţa Emilia Dobrin.

„Nu pot să definesc sentimentul de tată. Îl ai de când odorul tău e în pântecul mamei. Cu ivirea unui copil, viaţa, Sărbătorile, capătă o altă semnificaţie. Sunt cel mai fericit, pentru că a moştenit de la mine patima istoriei. Se spune că cine n-a sădit un pom şi n-a făcut un copil a trăit degeaba pe pământ. Eu vă recomand cu căldură să faceţi copii, dar, din păcate, în vremurile astea e tot mai greu”, mărturisea Ion Besoiu. 

Prietenă bună cu Maria Marinescu, Ioana Besoiu s-a măritat cu un om de afaceri din Braşov, despre care presa locală a scris că i-ar fi fost infidel. Ioana este mama unei perechi de gemeni de 2 ani.