vineri, 17 ianuarie 2025

***

 AVEREA ÎMPĂRĂTESEI WU


Împărăteasa Wu a fost un personaj controversat și intrigant, dar și unul dintre cei mai temuți conducători. Bogăția a fost întotdeauna o unitate de măsură a influenței, unii dintre cei mai puternici oameni din istorie acumulând averi care par inimaginabile.


A fost un personaj controversat și intrigant, dar și unul dintre cei mai temuți conducători


Astăzi, nume precum Elon Musk și Bill Gates domină conversațiile despre bogăție, însă valoarea lor netă combinată nu se compară cu cea a unuia dintre împărații Chinei.

Wu Zetian, mai bine cunoscută sub numele de împărăteasa Wu, nu a fost doar prima și singura femeie împărat din China, ci și cea mai bogată femeie care a trăit vreodată.

În timpul domniei sale în dinastia Tang (624-705 d.Hr.), China a controlat aproximativ 23% din economia mondială, ceea ce a făcut ca averea sa să ajungă, în termeni actuali, la suma uluitoare de 12 000 de miliarde de lire sterline, potrivit unui raport al SCMP.

Pentru comparație, averea netă a lui Musk este estimată la aproximativ 339 de miliarde de lire sterline, iar cea a lui Gates la 83 de miliarde de lire sterline. Aceasta înseamnă că, chiar și împreună, ei au o avere cu 11 trilioane de lire mai puțin decât împărăteasa Wu.


Cine a fost împărăteasa Wu


Născută în provincia Shanxi în anul 624 d.Hr., Wu provine dintr-o familie bogată, cu legături puternice în curtea imperială.

La doar 14 ani, s-a alăturat palatului împăratului Taizong în calitate de secretară, unde a dobândit educația și abilitățile politice care au propulsat-o mai târziu la putere.

După moartea împăratului Taizong, a devenit concubina fiului și succesorului său, împăratul Gaozong.


Urcarea ei pe tron a fost plină de controverse


Ea a condus mai întâi prin intermediul altora, înainte de a-și forța fiul să abdice și de a urca ea însăși pe tron.

Odată ajunsă la putere, Wu a domnit cu o mână de fier. Domnia lui Wu a remodelat societatea chineză, transferând puterea de la oficialii militari la oamenii de știință și încurajând creșterea economică.

Deși a fost acuzată de cruzime – legată de mai multe presupuse epurări și crime – a menținut controlul cu o eficiență remarcabilă.

Istoricii din spatele raportului SCMP au declarat: „Ea nu a fost doar o conducătoare; a fost o forță a naturii”.

Împărăteasa Wu a condus China timp de 15 ani, din 690 până în 705.

***

 CODEX GIGAS, MANUCRISUL MISTERIOS


Codex Gigas este cunoscută pentru dimensiunile sale uriașe și o legendă înfricoșătoare a unui pact cu Satana, cartea mai conține Biblia, cronici istorice, texte medicale și multe altele.


Ce este Codex Gigas


Codex Gigas, denumit adesea „Biblia Diavolului”, este un manuscris din secolul al XIII-lea care continuă să captiveze cercetătorii și publicul deopotrivă. Această carte masivă, care cântărește aproape 75 de kilograme, este renumită pentru dimensiunile sale – având o înălțime impresionantă de 91 de centimetri – și pentru ilustrația unică a Satanei pe întreaga pagină.

Codex Gigas este un compendiu de texte diverse, inclusiv Biblia completă, cronici istorice, tratate medicale și vrăji magice. Se crede că a fost creat de un singur călugăr dintr-o mănăstire benedictină din Boemia (actuala Republică Cehă).


Legenda „Pactului Diavolului”


Numele de „Biblia Diavolului” provine dintr-o legendă înfricoșătoare din jurul creării sale. Potrivit Prague Post, un călugăr, după ce a încălcat un jurământ monahal, s-a confruntat cu o pedeapsă severă. Pentru a evita expulzarea, el ar fi făcut un pact cu Diavolul, promițându-și sufletul în schimbul finalizării întregului manuscris într-o singură noapte.

Pentru a îndeplini această sarcină imposibilă, se spune că Diavolul l-a ajutat pe călugăr, ceea ce a dus la includerea portretului iconic al lui Satan în carte.

Deși legenda adaugă o notă de intrigă, Codex Gigas este un artefact istoric semnificativ. Acesta oferă informații valoroase despre erudiția medievală, credințele religioase și practicile artistice. Scrisul complicat, ilustrațiile detaliate și conținutul divers al cărții oferă o fereastră către viața intelectuală și culturală a Evului Mediu.


Codex Gigas se află în prezent la Biblioteca Națională Suedeză din Stockholm


Conform Library of congress, „Codex Gigas (sau Biblia Diavolului) este un manuscris mare din secolul al XIII-lea din Boemia, unul dintre ținuturile istorice cehe.


Renumit pentru dimensiunea sa și pentru reprezentarea uimitoare a diavolului pe întreaga pagină (găsită la pagina 577), acesta conține mai multe părți: Vechiul și Noul Testament, două lucrări ale lui Josephus Flavius, Etimologiile lui Isidor din Sevilla, manualul standard pentru predarea medicinei în Evul Mediu cunoscut sub numele de Ars medicinae (Arta medicinei), Chronica Boeemorum (Cronica boemilor) din secolul al XII-lea a lui Cosmas din Praga și un calendar”.


„De un interes deosebit sunt secțiunile care atestă originea boemă a manuscrisului și istoria sa zbuciumată. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Codexul a fost încorporat în colecțiile domnitorului habsburgic Rudolph al II-lea. În timpul asediului suedez asupra Pragăi la sfârșitul Războiului de treizeci de ani (1648), manuscrisul a fost luat ca pradă de război și transferat la Stockholm.”

***

 ELENA CONSTANTINSCU, SPIOANA CARE L-A CONFRUNTAT PE NICU CAUȘESCU


Elena Constantinescu, născută în 1925 într-o familie de elită din București, a devenit o figură emblematică în Londra sub numele de Helen O’Brien. Fata unui proprietar de imobile și a unei ducese ruse, Elena a visat întotdeauna la propriul club de noapte.


Elena Constantinescu, o căsătorie tragică și exilul forțat


Din tinerețe, a fost atrasă de aventură și adrenalină, învățând să călărească și să piloteze avioane de la prizonieri de război și instructori germani.

La 21 de ani, s-a căsătorit cu Kenneth Archer, un ofițer britanic, dar a devenit văduvă după doar o lună, într-o tragedie cu circumstanțe neclare. Acuzată de asasinarea soțului și suspectată de relații cu militari britanici, a fost constrânsă să părăsească România în timpul regimului comunist.

Ajunsă în Londra, Elena, acum Helen, a început de la zero, lucrând în industria nocturnă până când s-a căsătorit cu Jimmy O’Brien, un interlop influent. Împreună, au deschis Eve’s, un club de noapte ce a devenit un magnet pentru celebrități, politicieni, și agenți secreți. Eve’s era renumit pentru baletul său exotic și pentru atmosfera sa care promitea să îți satisfacă orice fantezie.


Scandaluri și intrigi politice


Se povestește că Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecător-șef al Londrei, a fost uimit când a aruncat o privire asupra listei de membri ai clubului Eve’s. Cu un aer de ironie, ar fi spus: „Eve’s pare mai degrabă o ramură a Ministerului de Externe și a Parlamentului decât un club obișnuit!”.

Acum câțiva ani, publicația britanică Daily Mail a dezvăluit o listă impresionantă de personalități afiliate acestui faimos club: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atașați diplomatici, 70 de nobili britanici, numeroși membri ai Parlamentului și oficiali de rang înalt, printre care se număra și Ducele de Norfolk. 

Alți clienți celebri au fost mari vedete precum: Frank Sinatra, Errol Flynn, Judy Garland, miliardarul Aristotel Onassis, scriitoarea Barbara Cartland și chiar Nicu Ceaușescu.


Clubul deținut de Elena Constantinescu a fost epicentrul unor scandaluri majore


Printre scandaluri se numără inclusiv cel al secretarului de război John Profumo, care a dus la demisia sa din guvern. „A fost implicat, ulterior, într-un scandal de securitate notoriu după ce a avut o aventură cu Christine Keeler, care se culca în același timp cu un ofițer KGB”.

Helen O’Brien, cu abilitățile sale lingvistice și de socializare, a devenit o figură centrală în colectarea de informații pentru MI5 și MI6, serviciile de informații britanice.

Un episod emblematic a fost expulzarea lui Nicu Ceaușescu din club, cunoscut pentru comportamentul său nepotrivit. Helen nu a ezitat să îl dea afară din club pentru că i-a pipăit animatoarele, afirmând clar poziția sa și protejându-și angajații, într-o mișcare care a devenit legendă în rândul expatriatilor români și nu numai.

După aproape patru decenii de activitate, Elena Constantinescu (Helen O`Brien) și Jimmy au închis clubul în 1992 și s-au retras în Franța. După moartea soțului, Helen s-a întors în România, unde a înființat o asociație caritabilă și a luptat pentru recuperarea proprietăților familiei sale.


A trăit până în 2005, lăsând în urmă o viață plină de aventuri, descrisă în memoriile sale, „Regina nopții: cabaretul Eva”.

***

 CONSTANTIN DOBROGEANU-GHEREA


Înainte de 1989, adică în dictatura comunistă (ceauşistă), s-au spălat la greu creiere prin intermediul învăţământului preuniversitar şi universitar. Elevilor şi studenţilor li se repetau la infinit aceleaşi minciuni comuniste, împănate cu citate tembele din delirul bolşevic al ucenicului de cizmar, Ceauşescu Nicolae.

Una dintre metodele de spălare a creierelor copiilor şi tinerilor în dictatura comunistă (ceauşistă) a fost falsificarea grosolană a istoriei românilor, mai ales a istoriei recente. Astfel, istoria de după 1877 (anul declarării independenţei de stat a României) se rezuma, pentru comuniştii criminali veniţi pe tancurile lui Stalin, la istoria Partidului Comunist Român, fost social-democrat, grup terorist finanţat de Moscova şi care avea ca principal obiectiv distrugerea Regatului României.

Unul dintre personajele ce era ridicat în slăvi în manualele comuniste, plină de minciuni şi propagandă, a fost Constantin Dobrogeanu-Gherea, pe numele său adevărat Solomon Solomonovici Katz. Acesta era născut în Imperiu Ţarist, într-o familie de negustori evrei, era un agitator comunist vânat de poliţia ţaristă şi care a găsit un culcuş cald în Regatul României, loc de refugiu pentru mulţi terorişti comunişti ruşi şi nu numai.

De altfel, Partidul Comunist Român a fost scos în afara legii nu pentru că apăra drepturilor muncitorilor, aşa cum se minţea cu neruşinare în manualele comuniste, ci pentru că organiza atentate teroriste pe teritoriul României Mari şi milita pentru dezmembrarea României Mari („imperialiste”, cum spuneau teororiştii comunişti), prin furtul Basarabiei de către ruşii sovietici, ceea ce s-a şi întâmplat în 1940.

Revenind la Constantin Dobrogeanu-Gherea, rusnacul ce voia „revoluţie comunistă” în Regatul României, am găsit câteva informaţii interesante într-un număr din „Academia Caţavencu” (nr. 680/2004), într-un scurt articol pe care-l puteţi citi mai jos.


Odiseea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea


Născut în Rusia în 1853, în satul Slaveanka, lângă Ekaterinoslav, Solomon Solomonovici Katz, rămas în istorie sub numele de Constantin Dobrogeanu-Gherea, intră în cercul revoluţionarilor ruşi la 17 ani. Urmărit de autorităţile ţariste pentru activităţi anrahiste, fuge în Crimeea, iar de acolo în România, într-un grup de contrabandişti.

Se angajează ca ucenic într-un atelier de cizmărie din Iaşi (se pare că foarte mulţi terorişti comunişti au fost ucenici de cizmari – n.m.), după care pleacă la Berna, unde contactează cercul socialiştilor ruşi din Elveţia.

Revine în România în 1875 şi se stabileşte la Bucureşti, unde întreţine financiar transporturile de manifeste anarhiste tipărite în Occident, destinate Rusiei.

Formează cercul socialist din Capitală şi se mută la Ploieşti, unde îşi propagă ideile în mediul proletariatului din industria petrolieră.

În timpul războiului ruso-româno-turc din 1877-1878 îşi procură un paşaport american fals şi activează împotriva Rusiei sub numele de Robert Jenkes, obţinând concesiunea unor activităţi în spitalele ruse din Ploieşti, Buzău şi Brăila.

Sub acoperirea americană, întreţine o intensă agitaţie în rândul trupelor ruseşti din spatele frontului.

Surprins ca spion şi propagandist al revoluţiei, este atras de poliţia secretă ţaristă printr-o falsă telegramă în Constanţa, unde este arestat şi deportat în închisoarea „Petru şi Pavel” din Petrograd (la ruşi închisorile au nume de sfinţi; probabil că acolo erai trimis în lumea „sfinţilor” – n.m.).

După pronunţarea sentinţei va fi exilat pe viaţă la Mezen, lângă Arhanghelsk, pe ţărmul Mării Albe. Îl mituieşte pe gardian, evadează şi ajunge în Norvegia, pe un vas pescăresc.

În 1879 se va reîntoarce pentru totdeauna în România, unde obţine concesiunea restaurantului gării Ploieşti.

În 1880 publică primul manifest socialist din România, sub formă de scrisoare adresată ministrului-preşedinte I. Brătianu.

În 1882, intelighenţia grupată în jurul lui Gherea scoate revista de popularizare a ştiinţelor Contemporanul, care a influenţat profund formarea ideologiei tinerei generaţii a vremii, prin textele critice şi tendenţioase strecurate în conţinutul paginilor ei.

joi, 16 ianuarie 2025

***

 La un seminar al femeilor, pe tema "Cum să trăiesti într-o atmosferă de dragoste cu soţul tău, participantele au fost întrebate dacă îşi iubesc soţii.

Toate au ridicat mâna, aprobator.

Atunci au fost întrebate cand le-au spus ultima dată soţilor, că îi iubesc.

Unele au răspuns că azi, altele că ieri, altele că nu-şi amintesc.

Atunci au fost rugate să le expedieze soţilor un SMS, cu textul "te iubesc, scumpule", iar apoi să citească răspunsurile primite.

Iată cateva:

1. Cine eşti?

2. Te simţi bine?

3. Te iubesc.

4. Ce mai e acum? Ceva cu maşina?

5. N-am înţeles ce ai în vedere.

6. Ce-ai mai făcut acum? De data asta nu te mai scuz.

7. Nu mă lua pe ocolisuri, spune direct cât vrei.

8. Oare visez ?

9. Dacă nu-mi spui cui îi este adresat mesajul, fac moarte de om!

10. Răspunsul la ce vrei tu este nu!

***

 ULTIMELE VERSURI ALE LUI MIHAI EMINESCU,


"Sînt ultimul romantic, al țării mele sfinte,

Vă spun la despărțire, doar câteva cuvinte;

Eu am cântat, natura, și tei, și flori albastre,

Iubirea țării-am pus-o, în inimile voastre,

Mă duc și las în urmă, o prea frumoasă țară,

Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!

Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,

Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți,

Feciori ai lui Zamolxe, al Geei popor sfânt!

Să nu lăsați străinii să ia acest pământ !

Eu plec pe alt tărâm, să mă-nsoțesc cu zeii,

Voi, pe pământul țării, să vă purtați ca leii!

Luceafăr strălucind în pagini literare,

Asupra voi veghea, cu razele-mi astrale,

Pribeag nu voi mai fi, bătut de mii de gânduri,

Doar flori de tei de-asupra-mi, s-or cerne...

rânduri, rânduri!"



miercuri, 15 ianuarie 2025

**#

 MARELUI POET


Au înflorit şi-acum teii în crânguri,

Şi păsări care cântă-n cor sau în duet,

Cu trilul lor duios ne-aprind în inimi,

Acelaşi dor, nemărginit de-un drag POET.


Pe lacuri, nuferii-şi închid corola

Şi stelele în cer se-aprind încet, încet.

Se leagănă uşor în linişte, gondola,

În luna când s-a stins, nemuritor POET.


Luceafăr blând, ivit pe bolta cea senină,

Înfige-şi razele-n amurgul violet

Şi mângâie uşor, flori de grădină,

Albastre flori, cântate de-un iubit POET.


Coboar-apoi, alunecând pe-o rază,

Pătrunde, pe furiş, în casa mea, încet,

Pe cartea ce-o deschid, uşor se-aşează,

Nepreţuita carte scrisă de marele POET.

(Livia Baciu Tilea)

_$$$

 CONSTANTIN HÂRJEU Generalul Constantin Hârjeu (10 decembrie 1856 – 24 mai 1928) a fost „… un militar cu o cultură vastă, un spirit critic a...