***

 IMHOTEP ARHITECTUL EGIPTEAN

Imhotep a fost o persoană despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă a fost reală sau dacă este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. Acesta a fost arhitectul regal al regelui egiptean Djoser și a construit prima piramidă din istorie la Saqqara, Egipt, în urmă cu aproape 4.700 de ani.

Cine a fost Imhotep

Imhotep a trăit, cu aproximaţie, între anii 2667-2600 î.Hr. Tatăl său era un anume Kanofer, de profesie arhitect, iar mama sa se numea Khreduonkh. Izvoarele antice menționează de asemenea o soție, pe nume Ronfrenofert.

Imhotep este considerat un egiptean polimat (adică o persoană expertă în mai multe domenii de studiu) cunoscut mai ales ca arhitect al Piramidei în Trepte a regelui Djoser de la Saqqara. Numele său înseamnă „Cel care vine în pace” și este singurul egiptean, în afară de Amenhotep, care a fost complet deificat.

În timp, a devenit zeul înțelepciunii și al medicinei (sau, conform unor surse, zeul științei, al medicinei și al arhitecturii). Imhotep a fost preot, vizir al regelui Djoser (și, posibil, al celor trei regi care i-au urmat în cea de-a treia dinastie), poet, medic, matematician, astronom și arhitect.

Deși Piramida în Trepte de la Saqqara este considerată a fi cea mai mare realizare a sa, Imhotep a fost amintit și pentru tratatele sale medicale care considerau că bolile și rănile apar în mod natural și nu ca pedepse trimise de zei sau provocate de spirite sau blesteme.

A fost deificat de către egipteni în jurul anului 525 î.Hr. și a fost asimilat de către greci cu semizeul vindecării Asclepius. Operele sale au fost încă extrem de populare și influente în timpul Imperiului Roman, iar împărații Tiberius și Claudius au avut templele lor inscripționate cu laude la adresa zeului binevoitor Imhotep.[sursa]

Piramida în trepte a lui Djoser

În timpul domniei regelui Djoser (c. 2670 î.Hr.), Imhotep a fost vizir și arhitect șef. De-a lungul vieții sale, el a deținut mai multe titluri, printre care cel de Întâiul După Rege al Egiptului Superior, Administrator al Marelui Palat, Cancelar al Regelui Egiptului Inferior, Nobil moștenitor, Mare Preot al Heliopolisului și Șef Sculptor și Creator de Vase. Imhotep a fost un om de rând prin naștere care a avansat până la poziția de unul dintre cei mai importanți și influenți oameni din Egipt prin talentele sale naturale.

Este posibil să fi început ca preot de templu și a fost un om foarte religios. A devenit mare preot al lui Ptah (și era cunoscut cu respect ca „Fiul lui Ptah”) sub Djoser și, cu înțelegerea voinței zeilor, era în cea mai bună poziție pentru a supraveghea construcția casei veșnice a regelui.

Primele morminte ale regilor Egiptului erau numite mastabale, structuri dreptunghiulare din cărămizi de noroi uscat construite peste camere subterane în care erau plasați cei decedați. Atunci când Imhotep a început să construiască piramida în trepte, a schimbat forma tradițională a mastabalei regelui, trecând de la o bază dreptunghiulară la una pătrată. Nu se știe de ce a decis Imhotep să schimbe forma tradițională, dar este probabil că a avut în vedere de la început o piramidă cu baza pătrată.

Prima mastaba a fost construită în două etape și, potrivit egiptologului Miroslav Verner, „a fost folosită o metodă de construcție simplă, dar eficientă. Zidăria a fost așezată nu pe verticală, ci în rânduri înclinate spre mijlocul piramidei, sporind astfel semnificativ stabilitatea structurală a acesteia. Materialul de bază folosit a fost reprezentat de blocuri de calcar, a căror formă semăna cu cea a cărămizilor mari de lut”.

Complexul care include Piramida în Trepte de la Saqqara

Primele mastabale fuseseră decorate cu inscripții și gravuri din trestie, iar Imhotep a dorit să continue această tradiție. Marea și impunătoarea sa piramidă mastaba avea să aibă aceleași atingeri delicate și același simbolism rezonant ca și mormintele mai modeste care o precedaseră și, mai bine, toate acestea urmau să fie lucrate în piatră în loc de lut uscat.

Istoricul Mark Van de Mieroop comentează acest lucru, scriind: „Imhotep a reprodus în piatră ceea ce fusese construit anterior din alte materiale. Fațada zidului de incintă avea aceleași nișe ca și mormintele din cărămidă de lut, coloanele semănau cu mănunchiuri de stuf și papirus, iar cilindrii de piatră de la lintrele ușilor reprezentau paravane de stuf rulate. Au fost implicate multe experimente, ceea ce este clar mai ales în construcția piramidei din centrul complexului. Aceasta a avut mai multe planuri cu forme de mastaba înainte de a deveni prima piramidă în trepte din istorie, îngrămădind șase niveluri de mastaba unul peste altul… Greutatea masei enorme a fost o provocare pentru constructori, care au așezat pietrele înclinate spre interior pentru a împiedica ruperea monumentului.”

Când a fost finalizată, piramida în trepte a lui Djoser avea o înălțime de 62 de metri și era cea mai înaltă structură a lumii din acea perioadă. Proiectul a necesitat aducerea a peste 200.000 de tone de piatră, până când Imhotep s-a declarat mulțumit. 

Complexul înconjurător includea un templu, curți, sanctuare și locuințe pentru preoți, acoperind o suprafață de 16 hectare și fiind înconjurat de un zid înalt de 10,5 metri. Zidul avea 13 uși false tăiate în el, cu o singură intrare adevărată tăiată în colțul de sud-est. Întregul zid a fost apoi înconjurat de un șanț lung de 750 de metri și lat de 40 de metri.

Istoricul Margaret Bunson a scris: „Imhotep a construit complexul ca sanctuar mortuar pentru Djoser, dar a devenit o scenă și un model arhitectural pentru idealurile spirituale ale poporului egiptean. Piramida în trepte nu era doar un singur mormânt piramidal, ci o colecție de temple, capele, pavilioane, coridoare, depozite și săli. Coloane canelate ieșeau din piatră conform planului său. Cu toate acestea, arhitectul a făcut ca zidurile complexului să fie similare cu cele ale palatului regelui, în conformitate cu stilurile arhitecturale antice, păstrând astfel o legătură cu trecutul.”

Djoser a fost atât de impresionat de creația lui Imhotep încât a ignorat precedentul antic conform căruia doar numele regelui apărea pe monumentele sale și a făcut să fie înscris și numele lui Imhotep.

La moartea lui Djoser, acesta a fost așezat în camera mortuară de sub Piramida în Trepte, iar Imhotep se crede că i-a servit pe succesorii săi, Sekhemkhet (c. 2650 î.Hr.), Khaba (c. 2640 î.Hr.) și Huni (c. 2630-2613 î.Hr.). Cercetătorii nu sunt de acord dacă Imhotep i-a servit pe toți cei patru regi ai celei de-a Treia Dinastii, dar dovezile sugerează că a trăit o viață lungă și a fost foarte căutat pentru talentele sale.

Imhotep şi piramidele celei de-a treia dinastii

Este posibil ca Imhotep să fi fost implicat în proiectarea și construcția piramidei și a complexului Sekhemkhet, despre care arheologii cred că, inițial, s-a dorit a fi mai mare decât cea a lui Djoser. Piramida nu a fost niciodată finalizată, deoarece Sekhemkhet a murit în al șaselea an al domniei sale, dar baza și primul nivel prezintă asemănări în ceea ce privește designul cu munca lui Imhotep la piramida lui Djoser.

Sekhemkhet a fost succedat de Khaba, care și-a comandat propria piramidă, cunoscută acum sub numele de Piramida Stratificată, care a rămas, de asemenea, neterminată la moartea lui Khaba. Piramida Stratificată este, de asemenea, asemănătoare ca design cu monumentul lui Djoser, în special în ceea ce privește baza pătrată pentru fundație și tehnica de a construi spre interior, spre mijlocul structurii, în loc de a construi în sus. Nu se știe dacă Piramida Stratificată și Piramida Îngropată au fost proiectate de Imhotep însuși sau dacă s-au bazat pe proiectele sale.

Există cercetători care susțin că Imhotep a contribuit personal la realizarea piramidelor ulterioare, iar alții contestă această afirmație. Întrucât ambele părți ale dezbaterii indică aceleași dovezi și nu a apărut nimic nou care să încline balanța, problema rămâne nerezolvată.

Se crede că Imhotep l-ar fi servit și pe ultimul rege, Huni, dar cum se știu puține lucruri despre domnia lui Huni, această afirmație rămâne speculativă. S-a crezut cândva că Huni și-a construit propriile piramide, dar acum acestea au fost identificate cu certitudine ca aparținând altor regi.

Contribuțiile lui Imhotep în medicină

Imhotep practica medicina și scria despre acest subiect cu 2.200 de ani înainte de nașterea lui Hipocrate, părintele medicinei moderne. În general, Imhotep este considerat autorul Papirusului Edwin Smith, un text medical egiptean, care conține aproape 100 de termeni anatomici și descrie 48 de leziuni și tratamentul acestora. Este posibil ca textul să fi fost un manual militar de teren și datează din jurul anului 1600 î.Hr., cu mult după epoca lui Imhotep, dar se crede că este o copie a lucrării sale anterioare.

Papirusul Edwin Smith este cel mai vechi document medical din lume care a supraviețuit până în zilele noastre, scris în grafie hieratică

Papirusul Edwin Smith este numit astfel după numele colecționarului care l-a cumpărat de la un negustor de antichități în anul 1862 d.Hr. Este scris în alfabet hieratic, care reprezintă stenografia cursivă a hieroglifelor egiptene.

Cel mai interesant aspect al lucrării este abordarea modernă pe care o are în ceea ce privește tratarea rănilor. Spre deosebire de multe texte medicale din lumea antică, în Papirusul Edwin Smith se recurge foarte puțin la tratamente magice. Fiecare rană este descrisă și diagnosticată rațional, cu un tratament următor, un prognostic și note explicative. Acest lucru nu înseamnă că nu există nicio aluzie la practicile medicale folosite în mod obișnuit în acea perioadă; pe versoul papirusului sunt prezentate opt vrăji magice și incantații pentru vindecare.

Examinările sunt descrise în același mod ca și o vizită la medic din zilele noastre. Pacienții erau întrebați unde sunt răniți/simt durere, medicul se ocupă apoi de rană prin atingere sau palpare și chestionarea pacientului.

Prognosticul dat după fiecare mențiune începe cu frazele „O afecțiune pe care o voi trata” sau „O afecțiune cu care voi combate” sau „O afecțiune pentru care nu se poate face nimic”, ceea ce, potrivit articolului pe această temă al Bibliotecii Naționale de Medicină din SUA, „ar putea fi considerat ca fiind cea mai veche formă de etică medicală, deoarece un medic antic refuza în general să trateze o afecțiune pe care o știa fatală”.

Articolul Bibliotecii Naționale din SUA continuă să observe că aceste pronosticuri ar fi putut servi și ca un fel de asigurare „atunci când se aștepta un rezultat slab” și ar fi ajutat la salvarea reputației medicului în cazul în care tratamentul nu reușea să vindece pacientul.

Moștenirea lui Imhotep

O serie de scrieri didactice despre moralitate și religie, precum și poezii, observații științifice și tratate de arhitectură îi sunt, de asemenea, atribuite lui Imhotep, dar nu au supraviețuit până în zilele noastre. Acestea sunt menționate în lucrările scriitorilor de mai târziu.

În ceea ce privește capodopera sa, Piramida în Trepte, Miroslav Verner scrie: „Puține monumente ocupă un loc atât de important în istoria omenirii ca cel al Piramidei în Trepte din Saqqara… Se poate spune fără exagerare că complexul său piramidal constituie o piatră de hotar în evoluția arhitecturii monumentale din piatră din Egipt și din întreaga lume. Aici calcarul a fost folosit pentru prima dată pe scară largă ca material de construcție și aici s-a realizat pentru prima dată ideea unui mormânt regal monumental sub forma unei piramide.

Într-o inscripție din Dinastia a XIX-a descoperită în Saqqara de Sud, egiptenii antici îl descriau deja pe Djoser ca fiind «deschizătorul de piatră», ceea ce putem interpreta ca însemnând inventatorul arhitecturii de piatră.”

Inovațiile atribuite lui Djoser au fost de fapt inițiate de Imhotep în urma viziunii sale de a construi un monument colosal în întregime din piatră. El a fost capabil să își imagineze o faptă niciodată încercată înainte, poate nici măcar concepută, și să o transforme în realitate. Făcând acest lucru, a schimbat lumea. Marile temple și clădiri administrative, palatele și mormintele, monumentele maiestuoase ale piramidelor și statuile impunătoare care au ajuns să definească peisajul egiptean, toate au început cu viziunea lui Imhotep asupra Piramidei în Trepte de la Saqqara.

Odată realizat un monument construit din piatră, acesta putea fi încercat din nou și apoi din nou, cu o mai mare atenție la detalii și îmbunătățirea tehnologiei, pentru a crea „adevăratele piramide” de la Giza. Mai mult, vizitatorii din Egipt care au văzut aceste creații imense au transmis relatări despre ele în țările lor, cum ar fi Grecia, care a construit apoi pe baza a ceea ce Imhotep și-a imaginat mai întâi și apoi a transformat în realitate.

***

 POVESTEA ȚĂRANULUI CARE S-A CREZUT FRATELE LUI IISUS

Hong Xiuquan a fost un țăran chinez,ce în urma unui eveniment personal nefericit, ajunge să pretindă că este fratele lui Iisus,devenind profet religios și lider al Rebeliunii Taipinilor, desfășurată între 1853-1864, eveniment ce va duce la declinul ireversibil al Dinastiei Qing în China.

Copilăria și tinerețea lui Hong Xiuquan

Hong Xiuquan se naște la 1 ianuarie,1814, în satul Fuyuanshui,comitatul Hua,regiunea Guangzhou (în partea de sud-est a Chinei), fiind fiul lui Hong Jingyang, un fermier și notabil (dibao) și al unei femei numite Wang,de etnie hakka[1], făcând parte după cum afirmă unele surse, dintr-o familie nu prea înstărită.[2]

În ceea ce privește data exactă a nașterii acestuia, aceasta nu este cu exactitate cunoscută, nu mai puțin de 9 date diferite fiind atribuite zilei de naștere a lui Hong Xiuquan, asta până când...istoricul și funcționarul Jian Youwen, pe baza unor surse documentare stabilește faptul că ziua de naștere a lui Hong Xiuquan ar fi fost 1 ianuarie(această dată fiind acceptată de cei mai mulți istorici,printre care și faimosul istoric Luo Ergang).[3] La scurt timp după nașterea sa, el și familia sa se mută în satul Guanlubu.

Încă de la o vârstă fragedă, Hong arată un mare interes pentru învățătură,așadar, familia sa va face toate sacrificii financiare necesare pentru a-i putea oferi o educație formală aceestuia, în speranța că el va putea, într-o zi să-și finalizeze toate examenele pentru Serviciul Civil(în urma cărora putea obține o funcție în aparatul de stat al Dinastiei Qing,ce conducea la acea vreme Regatul Chinei).

Hong Xiuquan își începe studiile primare la o școală din satul său, la vârsta de 5 ani, fiind capabil să recite Cele 4 cărți(un corpus de texte aparținând Doctrinei lui Confucius și discipolilor săi) după doar 5-6 ani de studiu.[4] Apoi, el se înscrie la examenele locale de intrare în Serviciul Civil, la care se clasează primul. În 1827, acesta va merge pentru prima dată în capitala provinciei,Guangzhou (care servea de asemenea și ca centru pentru activitățile comerciale cu națiunile vestice - Marea Britanie și Franța) pentru a participa la examenele provinciale, pe care,însă...nu la va lua, iar părinții săi, nemaiputând să-și permită să-l susțină pentru a-și continua educația, el va fi nevoit să se întoarcă să-și ajute părinții cu activitățile agricole ale acestora.[5]

În următorul an,1835, el își însoțește un coleg de școală bogat altundeva pentru un an de studiu, iar la întoarcerea sa, devine învățător în satul său de baștină.

În 1836, la 22 de ani, Hong Xiuquan se întoarce la Guangzhou pentru a da din nou examenele imperiale. În timp ce se afla acolo, acesta îl va auzi pe Edwin Stevens, un misionar creștin și interpretul său predicând despre Creștinism. De la aceștia, el va primi un set de pamflete intitulat ,,Cuvinte de îndemn pentru această epocă”, care erau scrise de Liang Fa, asistentul lui Stevens, ce conțineau fragmente din Biblie, împreună cu omilii și alte materiale pregătite de Liang.[6]

Din câte se știe, Hong s-ar fi uitat peste ele, dar nu le-ar fi dat prea multă atenție la acea vreme. Deloc surprinzător, el nu va reuși din nou să ia examenele imperiale, care la acea vreme aveau o rată de promovabilitate mai mică de 1%!

Viziunile și convertirea sa la Creștinism

În 1837, Hong Xiuquan dă și pică examenele imperiale pentru a-3-a oară, însă de data aceasta tensiunea va fi mult mai mare decât putea suporta el. Ca atare, el va suferi o cădere emoțională serioasă. În timpul unui delir ce durase câteva zile, el își imaginase că se afla alături de un bătrân venerabil cu o barbă de aur.[7] Bătrânul i se plânsese că lumea era invadată de demoni malefici și îi dăduse acestuia o sabie și un sigiliu spre a le folosi pentru eliminarea spiritelor rele.[8] De asemenea, Hong crede că e posibil să se fi întâlnit și cu un om de vârstă mijlocie ce-l ajutase și instruise în exterminarea demonilor.

Când se recuperează, el se întoarce la ocupația sa de învățător de la țară. În 1843, Hong dă examenele imperiale pentru a-4-a și ultima oară, dar eșuează din nou.[9] La scurt timp după aceea, Li Jingfeng, un verișor de al său vine în vizită la el și observă pe rafturile bibliotecii sale o lucrare neobișnuită numită Quanshi Lingyan(,,Cuvinte de îndemn pentru această epocă”,cea pe care Hong o primise de la un misionar englez când se dusese pentru prima dată la Guangzhou să dea examenele imperiale). Aparent, el aruncase o privire asupra ei,la cuprins, dar apoi…uitase cu totul de ea.

Când Li o aduce în atenția sa, Hong reexaminează lucrarea și descoperă,brusc…explicația pentru viziunile sale, din acest viața sa luând o cu totul altă turnură. Astfel, el realizează că în timpul bolii sale fusese dus în Rai, că bătrânelul care îi vorbise era chiar Dumnezeu,iar omul de vârstă mijlocie pe care îl întâlnise era Iisus,Fiul lui Dumnezeu.[10]

Mai mult decât atât, ajunge să înțeleagă că el era…al doilea fiul al lui Dumnezeu,fratele lui Iisus, trimis să salveze China. În momentul în care Hong citește anumite părți ale Bibliei care apar în ,,Cuvinte de îndemn pentru această epocă”, el traduce adeseori pronumele Eu,Noi,Tu și El, ca și cum s-ar referi la sine însuși, ca și cum cartea ar fi scrisă de el. Acesta se botează,începe să se roage lui Dumnezeu și de atunci(de la momentul botezului) se consider creștin.

În același timp, odată cu trecerea sa la Creștinism, Hong începe să propage noua sa doctrină (ce era un amestec între Creștinism,Daoism și Milenarism) în rândul prietenilor și rudelor sale, unul dintre cei mai importanți convertiți ai săi fiind colegul său de școală Feng Yunshan. În 1844, acesta își pierde slujba de învățător pe care o avea, deoarece distrusese tablele lui Confucius din școala de la țară în care acesta preda și pleacă alături de Feng(prietenul său) într-o călătorie de convertire în regiunea învecinată,Guangxi. [11] Hong se întoarce din Guangxi după câteva luni,însă Feng decide să rămână, punând bazele unei societăți secrete numite Baishangdi Hui(,,Societatea Adoratorilor lui Dumnezeu”), un grup religios devotat noilor doctrine ale lui Hong,factorul declanșator al dezastrului ce avea să vină...

În 1847, Hong merge la Guangzhou pentru a studia Creștinismul alături de Reverendul I.J Roberts, un misionar american.[12] Cele 2 luni petrecute alături de Roberts vor marca singura pregătire formală a lui Hong în doctrinele Religiei Creștine, scrierile sale arătând puțină înțelegere a conceptelor străine culturii chineze. Ideile de modestie și bunătate ale Noului Testament sunt complet ignorate, precum și ideile creștine de Păcat Originar și Mântuire, Hong punând mai degrabă accentul pe un Dumnezeu mânios, unul care ar trebui venerat și căruia trebuie să i te supui.[13] Totodată, el va cere și abolirea unor practici malefice precum fumatul opiului,pariurile și prostituția și promite o recompensă finală celor ce vor urma învățăturile Domnului.

Pe de altă parte, contactele pe care Hong le are cu membrii Creștinismului Occidental îl învață,totuși, că existau și alte țări în lume. Ca atare, spre deosebire de doctrina chinezească tradițională a Etnocentrismului(conform căreia Regatul Chinei reprezenta mijlocul lumii, restul țărilor gravitând în jurul ei), el figurează o lume a mai multor națiuni, toate fiind egale în ochii Domnului. Mai mult decât atât, el va avea o atitudine iconoclastă cu privire la cultura chineză a zilelor sale, etichetând reprezentarea diverselor zeități ale Confucianismului drept lucrarea malefică a demonilor și insistând ca toate simbolurile acestora să fie distruse.[14] Toate aceste idei ale lui Hong se vor opune culturii tradiționale chineze și autorității imperiale, ducând la un moment ce avea să pună la încercare stabilitatea Dinastiei Qing...

Declanșarea Rebeliunii Taipinilor și moartea lui Hong Xiuquan

După ce îl părăsește pe Reverendul(Preotul) Roberts, Hong Xiuquan i se alătură lui Feng și Societății Adoratorilor lui Dumnezeu și este acceptat imediat ca noul lider al grupului. Situația socio-economică a lumii rurale din China era una deplorabilă și mai mult decât atât, nemulțumirea devenise și mai mare față de conducătorii Dinastiei Qing. Ca atare, Hong și Feng încep să pună la cale o rebeliune, una care începe în iulie 1850 și care va fi cunoscută drept Rebeliunea Taipinilor.

Povestea Rebeliunii Taipinilor poate fi prezentată și ca o revoltă populară împotriva unei dinastii străine(formată din conducători manchu, originari din Manciuria,nordul Chinei ce detronase Dinastia Ming în 1644 și apoi,unificase întreaga Chină sub sceptrul ei), întruchipată de Împăratul Xianfeng (1850-1861) și de împărăteasa văduvă Cixi(1835-1908), dinastie ce fusese destul de puternică, în secolul al XVIII-lea să se extindă către nordul și vestul Chinei.[15]

Pe de altă parte, aceasta pierduse atât Primul Război al Opiului(1839-1842),cât și cel de Al Doilea Război al OpiuluI(1856-1860), dar era prea slabă pentru a ține piept încălcărilor venite din partea europenilor, în special a britanicilor, precum permiterea consumării opiului de către chinezi (în urma Tratatului de la Nanjing din 1842) și deschiderea forțată a mai multor porturi de pe coasta de vest a Chinei (Nanjing, Ningbo, Shanghai, Hong Kong etc) vaselor europene prin ,,Politica Porților Deschise”.[16]

În același timp, idealurile lor originale, precum împărțirea proprietății în comun(a pământului,hranei,hainelor și banilor) și solicitarea de drepturi egale pentru femei(inclusiv interzicerea mutilării picioarelor acestora din motive estetice) îi vor atrage pe țărani,muncitori și mineri într-un număr din ce în ce mai mare.[17] Astfel, numărul rebelilor lui Hong va crește în districtele vecine, iar la 1 ianuarie 1851(cu ocazia celei de a-37-a aniversări a lui Hong Xiuquan) el își proclamă noua lui dinastie, Taiping Tianguo (,,Regatul Ceresc al Marii Păci) și ia titlul de Tiangwang(,,Rege Ceresc”).[18]

Taipinii înaintează spre nordul Chinei, prin Valea Fluviului Yangtze, iar pe măsura ce înaintează în regiunile rurale, orașe și sate întregi li se alătură. Astfel, aceștia ajung să se transforme, dintr-o bandă de câteva mii de soldați zdrențuiți, într-o armată fanatică,dar foarte disciplinată de mai mult de 1 milion de oameni, divizată în regimente separate de bărbați și femei soldați.[19] Bărbații și femeile erau considerați egali de către Taipini, dar nu le erau permise relațiile sexuale

La 10 martie 1853, Armata lui Hong capturează marele oraș Nanjing(din centrul Chinei) iar după această mare victorie, el decide să-și oprească trupele acolo și să transforme orașul în capitala sa, redenumindu-l Tianjing(,,Capitala cerească”).

Mai mult decât atât, Taipinii trimit o forță expediționară către nordul Chinei, pentru a captura Beijing-ul(capitala Dinastiei Qing),dar aceasta este înfrântă de trupele imperiale, însă o alta va înregistra multe victorii pe valea Fluviului Yangtze.[20]

Între timp,Yang Xiuqing,Ministrul de stat al Taipinilor(și mâna dreaptă a lui Hong), încearcă să preia mare parte din puterea lui Tiangwang(adică a lui Hong Xiuquan) și ca atare, Yang și mii dintre adepții săi sunt omorâți.[21]

Wei Changhui(generalul care îl ucisese pe Yang și adepții săi) va fi, la rândul său, omorât. Un alt general al Regatului Taiping, Shi Dakai începe să se teamă pentru viața sa,așadar, îl va abandona pe Hong, luând cu el mulți dintre adepții acestuia. În 1858, trupele lui Hong ajung la Tianjin și sunt gata să pună mâna pe trofeul suprem, orașul Peking (capitala imperială).[22] Visul Taipinilor de a-și transforma regatul în realitate era la un pas să se împlinească ...

 În 1860, forțe ale Taipinilor cuceresc Hangzhou și Suzhou(orașe din nord-estul Chinei de astăzi) și mai mult decât atât, vor asedia Shanghaiul.[23] Cu toate acestea, nu vor reuși să-l cucerească, fiind învinși de către ,,Armata Mereu Victorioasă”(formată în majoritate din mercenari chinezi aduși de pe docurile Manilei controlată de spanioli) condusă de aventurierul american Frederick Townsend Ward și mai târziu, de către generalul britanic Charles George(,,Chinezul”) Gordon.[24] Mai mult decât atât, eșecul mișcării ajunge să fie inevitabil, când Zeng Guofan,un general al Dinastiei Qing, înconjoară Nanjingul.

O imagine de epocă ce înfățișeză o bătălie între trupele lui Hong Xiquan și forțele anglo-franceze,venite să înăbușe rebeliunea (Surs

În cele din urmă,bolnav și încercuit, refuzând toate cererile primite de a părăsi orașul, Hong Xiuquan se sinucide în iunie 1864, dar nu înainte de a-i oferi titlul de ,,Rege Ceresc”, fiului său de 15 ani.[25] Nanjingul cade pe 19 iulie 1864, acest eveniment marcând sfârșitul Rebeliunii Taipinilor(cu toate că încercări de rezistență ale societății vor continua în alte părți ale țării până în 1868), rebeliune ce duce,la moartea,directă sau indirectă a 20 de milioane de oameni,aproape decimând populația Chinei,la distrugerea a sute de orașe și sate,exodul în masă al chinezilor(către Europa Occidentală,dar mai ales în S.U.A), intrarea Regatului Chinei în ,,sfera de influență” a marilor puteri europene(Marea Britanie,Franța,Germania și Rusia) și nu în ultimul rând, la decăderea totală a Dinastiei Qing,ce va dispărea în 1911,în urma Revoluției Xinhuai.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Hong-Xiuquan

https://www.britannica.com/event/Taiping-Rebellion

***

 Abia acum..... când Adrian Păunescu nu mai e , vom realiza cât de mare a fost ....

Abia acum 

        Rănit la piept de crivățul cîinesc ,

Ce-mi bandajează rănile cu luna ,

Abia acum încep să te iubesc 

Când simt că te-am pierdut pe totdeauna .

     Şi rănile mereu mă vor durea ,

Slăvind întâmpinarea ta târzie ,

Şi-abia acum îți spun 'iubita mea ',

Când nici nu-ți ştiu adresa spre a-ți scrie .

    Deodată , apa lumii te-a înghițit ,,

Deodată am rămas rănit de crivăț ,

Gesticulând spre minus infinit 

Şi construind delicte împotrivă-ți 

      Atunci când totul se -ntâmpla firesc 

Ne -mpotriveam ca soarele şi luna ,

Şi-abia acum încep să te iubesc 

Când simt că te-am pierdut pe totdeauna .

     Deodată ce spun eu şi ce spui tu 

Sînt două înghețate limbi străine 

Şi la hotarul dintre da şi nu 

Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine .

     

    Atunci când totul se-ntâmpla firesc 

Ne- mpotriveam ca soarele şi luna 

Şi -abia acum încep să te iubesc 

Când simt că te -am pierdut pe totdeauna .

Când ştiu că te-am iubit dintotdeauna .

     ADRIAN PĂUNESCU

**"

 Azi spune-mi, te iubesc Ioan

Azi lumea-mi spune: La mulți ani, Ioan!

Și mă înalț pe cer, de fericire,

dar totuși vreau, la început de an,

gurița ta, în semn de prețuire!

De ziua mea ce-ar trebui să fac,

când toate gândurile sunt la tine? 

Pân’ ai s-ajungi, te-aștept și mă prefac

că mâna mea, de mâna ta se ține! 

Eu mă gândesc, că dacă te visez,

poți fi aici și-am să-ți citesc pe buze

cum toată fantezia mi-o tratez

la pieptul celei mai frumoase muze.

Așa fac noaptea-ntreagă, când mai vreau

să gust un strop din farmecele tale

ori însetat de tine să te beau,

cum zeii beau nectarul din petale.

De ziua mea, te vreau, că doar visând

te pot cuprinde-n brațe pân’ la moarte,

iar dacă mor o fac cu tine-n gând

și visurile mele nu-s deșarte!

Coboară, azi, din visul meu, spontan,

să-ți simt tandrețea cum mă împresoară,

când spui în taină: Te iubesc Ioan,

chiar dacă toată lumea o să moară!

Și eu am să-ți răspund, cumva, la fel

să simți în piept întreaga mea iubire

și-am să-ți pictez cu slove un pastel

să nu-ți strivesc deloc din strălucire.

versuri: Ioan Grigoraș

***

 Nu mi-e totuna

      de Cornelia Climov 

Nu mi-e totuna când tăcerea doare,

Când ploaia plânge, rece, pe pământ,

Și pașii mei rătăcitori mă poartă

Prin labirintul unui trist cuvânt.

Nu mi-e totuna când uitarea cade

Peste priviri ce-n noapte s-au pierdut,

Când visele, în colțuri prăfuite,

Nu mai găsesc nici loc, nici început.

Nu mi-e totuna când răsar lumini

Pe-un cer străin ce nu îmi aparține,

Când glasul tău răsună undeva,

Dar timpul trece fără să mai țină.

Nu mi-e totuna când inima tace,

Și-n strigăt mut își caută alin,

Când lumea-i gri și dorul se înalță,

Dar tot ce prinde zbor se schimbă-n chin.

Nu mi-e totuna să te știu departe,

Când amintirea ta îmi curge-n vene,

Ești cântecul ce încă mă încearcă,

Și pasul greu ce calcă-n mii de semne.

Nu mi-e totuna, sufletu-mi mă ceartă,

Când trec prin viață fără să-ți zâmbesc,

Căci fără tine cerul mi-e povară,

Și tot ce sunt nu pot să mai găsesc.

06.01.25

***

 Eu sunt un trubadur hoinar,

Prin suflete, nu prin reviste,

Un fel de...,,medic" literar,

Un vraci al inimilor triste!

Sunt doar un scriitor banal,

Printre cuvinte călător,

Nici geniu, nici fenomenal,

Ci doar..Un simplu visător!

Dacă ar fi să mă descriu,

Fără prea multe amănunte,

Eu sunt țăran, din tată-n fiu,

Născut la poalele de munte!

De mic am ținut coasa-n mâini,

Dar după-o vreme, din păcate,

Ca cei mai mulți dintre români,

A trebuit să plec departe!

Nu mi-a fost greu...dar nici ușor,

Ce am simțit, nici nu mai știu,

Și fiind cuprins de-al casei dor,

Am încercat modest să scriu!

La început, n-a fost decât,

Un vis timid...iar mai apoi,

În acest vis, am hotărât,

Să vă port cumva și pe voi!

Cândva, o să ne întâlnim,

Să ne întindem cu drag mâna,

Și-n acea clipă, să simțim,

Că ne-am știut...Dintotdeauna!

------------------------------------------------------

           Dorel Mărgan ✍

***

 ~ ALĂTURI DE IUBIRE... ~

(Mai lasă-mă un an să te iubesc!)

A mai trecut un an și peste mine,

Ca peste tot ce Timpul e stăpân...

S-au năruit și s-au născut destine,

La Templul tău vin iarăși să mă-nchin.

Am adunat tot ce-am crezut că-i bine,

Pe-altarul tău pe mine mă jertfesc

În fiecare zi, căci nu știu mâine

Dacă mi-e îngăduit să mai trăiesc.

Am vrea nemuritori să fim în toate,

Eternitate clipei îi cerem,

Dar știu că lucru-acesta nu se poate...

De-aceea cu o lacrimă te chem

S-alungi din preajma mea suflete moarte

Ce întinează trupul trecător.

Îți cer, chiar te conjur, să faci dreptate

Și dă-le tuturora cât' -un dor!

Din nou însuflețește-le privirea,

Zâmbet de floare dă femeilor.

Un fulg de nea să fie supărarea

Topită-n colțul dulce-al buzelor.

În lipsa ta nu știu ce-i fericirea!

Nu mă-ntreba nici Ce nici Cine ești...

Dar când îți simt în suflet mângâierea

Învăluit de cete îngerești,

Toate-mi sunt dragi și dragă-mi este lumea,

Când liber pot alege ce-mi doresc.

Alături de IUBIRE-ntotdeauna

Ferice sunt pe globul pământesc.

........................................................................

Purtat mă las de-un dor spre veșnicie.

De drum tovarăș, am ales un gând

Și ochii tăi - izvor de apă vie -

Ce îmi adapă sufletul plăpând,

Căci ești Altar în Templul Fericirii...

Noi lumi, din trupul tău, se zămislesc.

Femeie - torță vie a Iubirii -

Mă lasă înc' -un an să te iubesc!

     Daniel-Petrișor Dumitru