marți, 7 ianuarie 2025

***

 ~ ALĂTURI DE IUBIRE... ~

(Mai lasă-mă un an să te iubesc!)


A mai trecut un an și peste mine,

Ca peste tot ce Timpul e stăpân...

S-au năruit și s-au născut destine,

La Templul tău vin iarăși să mă-nchin.


Am adunat tot ce-am crezut că-i bine,

Pe-altarul tău pe mine mă jertfesc

În fiecare zi, căci nu știu mâine

Dacă mi-e îngăduit să mai trăiesc.


Am vrea nemuritori să fim în toate,

Eternitate clipei îi cerem,

Dar știu că lucru-acesta nu se poate...

De-aceea cu o lacrimă te chem


S-alungi din preajma mea suflete moarte

Ce întinează trupul trecător.

Îți cer, chiar te conjur, să faci dreptate

Și dă-le tuturora cât' -un dor!


Din nou însuflețește-le privirea,

Zâmbet de floare dă femeilor.

Un fulg de nea să fie supărarea

Topită-n colțul dulce-al buzelor.


În lipsa ta nu știu ce-i fericirea!

Nu mă-ntreba nici Ce nici Cine ești...

Dar când îți simt în suflet mângâierea

Învăluit de cete îngerești,


Toate-mi sunt dragi și dragă-mi este lumea,

Când liber pot alege ce-mi doresc.

Alături de IUBIRE-ntotdeauna

Ferice sunt pe globul pământesc.

........................................................................

Purtat mă las de-un dor spre veșnicie.

De drum tovarăș, am ales un gând

Și ochii tăi - izvor de apă vie -

Ce îmi adapă sufletul plăpând,


Căci ești Altar în Templul Fericirii...

Noi lumi, din trupul tău, se zămislesc.

Femeie - torță vie a Iubirii -

Mă lasă înc' -un an să te iubesc!


     Daniel-Petrișor Dumitru

***

 CIFRUL FRATERN


Adrian Păunescu


Vântul depărtării bate 

Şi miroase a prăpăd, 

Mi-a fost dor de tine, frate, 

Şi-am venit să te revăd.


Morţii i se-aude piua, 

Pe întregul continent, 

Şi ţi-aş spune,, bună ziua", 

Dac-ar fi suficient.


Dar e multă-nstrăinare, 

Sârmele ghimpate cresc 

Şi e singur, fiecare, 

Pe pământul strămoşesc.


Vin consilii să ne spună

Ce mai este de făcut 

Şi nu suntem împreună 

Şi ne poticnim de Prut.


Dezunirea ne omoară, 

Nu suntem precum eram, 

Tu n-ai vrut să fim o ţară, 

Dar, oricum, rămânem neam.


Şi, dacă acestea toate 

Sunt cum sunt, de-atâţia ani, 

Regăseşte-ţi firea, frate, 

Cum să devenim duşmani?


Port un nume, porți alt nume, 

Ne privim înstrăinati, 

Totuşi, cel mai mult, pe lume, 

E să ai părinţi şi fraţi.


Mila dublelor catarge 

Ne îmbie cu infern, 

Nu-s oştiri, să poată sparge 

Taina cifrului fratern.


Depărtarea ta mă doare, 

Fără tine mi-e urât, 

Dar te rog s-avem răbdare, 

Să rămânem fraţi şi-atât.


Prin dihonii programate – 

Spic de moarte şi prăpăd, 

Am venit la tine, frate, 

Mi-a fost dor să te revăd.


Sfânta neamului amiază 

N-o să ne găsească trişti, 

Gardul curţii nu contează, 

Important e că exişti.


Eu, salutul meu, frăţescul, 

A-l rosti banal nu pot, 

Îți voi spune Eminescu 

Şi vei înţelege tot.


Morţii i se-aude piua, 

Dar o întrerup, zicând: 

Eminescu-i,,Bună ziua",

Eminescu-i ,,Pe curând"!


Eminescu este plânsul 

Regăsirii celei mari, 

Să ne regăsim într-însul, 

Restu-i treabă de notari.


12 iunie 1994, Vaslui, Huşi, Albita - Leuşeni

***

 Să nu-ți doreşti niciodată viața altui om... de departe, toți oamenii ni se par perfecți, de aproape, totul e diferit...

Ce vezi tu despre bucuria cuiva este doar percepția ta, nu neapărat şi realitatea... poți cunoaşte un om doar când trăiești cu el, zi de zi, clipă de clipă... Altfel, ne putem imagina orice, despre oricine, dar adevărul nu îl putem şti decât pe jumătate... acea jumătate aranjată special pentru lume, exterior, fațadă... 

Iar adevărul despre un om, o viață, un caracter se trăieşte de aproape, cu fiecare trăire şi emoție nestudiată, nepregătită, nefiltrată...

Şi culmea, toată viața nu facem altceva decât să ne ferim unii de alții, să ne demonstrăm nouă şi altora neadevăruri cumplite, pentru ca mai apoi, ajunşi acasă în simțirea noastră, să ne zbatem în neputință...

Minciuna costă mai mult decât îți poți permite...ia tot...anii, bucuria, familia... Adevărul în schimb, cere tot de la tine, te lasă fără nimic, crezi tu, apoi vezi că ți-a dat în schimb viață nouă, purtătoare de iubire vie, care arată cum se simte, nu cum se vrea de ceilalți să arate...

Nu, nu vă doriți vreodată viața nimănui altcuiva...pentru că ea nu poate fi altceva decât o pânză frumos pictată de aşteptări nerealiste... doriți-vă doar propria viață... chemați-o pe nume, lăsați-o să răspundă şi când viața vă cheamă, oricât doare, răspundeți: "prezent!"... apoi, începe marea eliberare...


_Ana Maria Ducuță_

PAGINA Viata cu de toate

***

 Las' să vină vina iarna!


Las' să vină iarna,chiar că nu îmi pasă

Cu tine în suflet, eu mă simt frumoasă

Las' să vină iarna, fulgii albi să cearnă

Cu tine în suflet, niciodat "nu-i iarnă


Vântul suflă rece, șuierând la geam

Cu tine în suflet, primăvară am

Norii se adună, ceață încet se lasă

Cu tine în suflet, am lumină aleasă!


Fulgi în dans haotic, scriu o simfonie 

Cu tine în suflet, sunt o poezie 

Are iarna are, frumuseți pe bune 

Cu tine în suflet, iarna-i o minune!!


Uite, cum se ascund, razele de soare

Cu tine în suflet, este sărbătoare

Las' să vină iarna, cum e și firesc

Eu te port în suflet și cald, te iubesc!


Las" să vină iarna, tot repet în gând 

Cu tine în suflet, Primăvară sunt!


~Aurica Crudu Lalu~

***

 Dezbracă-mă


Dezbracă-mă de frunzele uscate

ce m-au acoperit atâta timp,

și șterge-mi tu, iubirile uitate,

ce praf de stele mi-au lasat pe trup!


Dezbracă-mă de negura albastră

ce mă-nfășoară ca un giulgiu greu,

și șterge-mi tu cu amintirea noastră,

vise urâte ce le am mereu!


Dezbracă-mă de amintiri vulgare,

și spală-mă cu soare si ploi reci,

îmbracă-mă în straie de candoare,

și stai cu mine, nu mai vreau să pleci!


Rămâi cu mine, te-oi ascunde-n suflet,

să nu te știe nimeni pe pământ,

tu să-mi fii soare, și eu ție zâmbet,

să nu ma uiți, să nu te uit nicicând!


           - Zenovia Priboi-

***

 Îmi răscolește firea, atâtea zeci de gânduri 

Și-mi poartă pașii minții, prin marea de suspine. 

Privirea-mi rătăcită, se-alintă prin apusuri

La porțile deschise, a nopților senine.


Prin forfota de stele ce-și cerne infinitul,

Îmi curăț veșnicia, de spinii neputinței. 

Un tribunal al sorții, îmi prinde-n chingi sfârșitul 

Și-mi dă răgaz să-mi mântui, păcatul necredinței. 


Mi-am regăsit speranța, sculptată prin abisuri 

Ascunsă printre aștri de grijile lumești, 

Un anotimp mi-e viața, de frământări și visuri,

Eu, ploaia ce se-așterne, pe pleoape pământești. 


Nepăsătoare fire,de gânduri istovită, 

Fă să rodească zarea de clipe-ngemănate.

Când timpu-și schimbă haina,tu prinde-te grăbită,

De aripile vieții, cu dragoste brodate. 


Primește-mbrățișarea speranțelor divine,

Te mântuie prin rugă de tristele-ți poveri, 

Nepăsătoare fire, întoarce-te la tine.

Fii sufletul pereche, al multor primăveri!


autor Rodica Larie 

foto internet

***

 Anul 2025 — este Anul Mihai Eminescu 

Se împlinesc 175 de ani de la nașterea geniului literaturii române. 


Misterele nopții

                       Mihai Eminescu 


Când din stele auroase

Noaptea vine-ncetișor,

Cu-a ei umbre suspinânde,

Cu-a ei silfe sopotinde

Cu-a ei vise de amor;


Câte inimi în plăcere

Îi resaltă ușurel!

Dar pe câte dureroase

Cântu-i mistic le apasă,

Cântu-i blând, încetinel.


Două umbre, albicioase

Ca și fulgii de ninsori,

Razele din alba lună

Mi le torc, mi le-mpreună

Pentru-ntregul viitor;


Iar doi îngeri cântă-n plângeri,

Plâng în noapte dureros,

Și se sting ca două stele,

Care-n nuntă, ușurele,

Se cunun căzânde jos.


Într-un cuib de turturele

Ca și fluturii de-ușor

Saltă Eros nebuneste,

Îl dezmiardă, l-ncălzește

Cu un vis de tainic dor;


Iar în norul de profume

Două suflete de flori

Le desparte-al nopții mire

Cu fantastica-i șoptire,

Le resfiră, până mor.


Când pe stele aurie

Noaptea doarme ușurel,

Câte inime râzânde,

Dar pe câte suspinânde

Le delasă-ncetinel!


Dar așa ne e destinul,

Vitreg prea adeseori,

Unui lumea-i acordează,

Iar pe altul îl botează

Cu-a lui rouă de plânsori.


La 16 iulie 1866 revista "Familia" publică poezia "Din străinătate" urmată de două noi creații, " Speranța" și "Misterele nopții".

**#

 MARELUI POET Au înflorit şi-acum teii în crânguri, Şi păsări care cântă-n cor sau în duet, Cu trilul lor duios ne-aprind în inimi, Acelaşi ...