Simt ca viata nu mai doare

 Simt că viața nu mai doare

Mi-e viața ca un tort de ciocolată,

o savurez la nesfârșit, intens,

și vreau să fie de se poate toată

dulce-suavă, iar noi în consens.

Să fii mereu în noaptea mea lumină,

mai mult decât cireașa de pe tort,

luceafărul din zori sau luna plină,

să-mi dai pentru iubire pașaport.

Mi-e viața un acord subtil de liră

sub mâna ta ce-o mângâie suprem

și azi nici stelele nu se mai miră

că-mi ești metaforă, și-mi ești poem,

și vei rămâne vers în poezie

cât te îmbraci cu slove în mister,

iubirea mea, frumoasă și târzie

ce-mi poartă fantezia în eter.

Mi-e viața dulce-amară lângă tine

când îmi oferi coșul cu fructe plin

și sânii tari ce-mi par două praline,

iar gura ta paharul cristalin

din care beau esența de iubire

c-un strop de fantezie și absint

atât numai cât să mă pierd din fire

și-apoi în poala ta să mă  alint.

versuri: Ioan Grigoraș

Scrie-mi prefața

 Scrie-mi prefața

E tot mai frig și gerul parcă taie

în carne vie ca un bisturiu

de-mi tremură și rimele pe foaie,

de frig și dor nici nu mai pot să scriu,

iar peste noapte mă transform în gheață...

Pune un cub din mine în pahar!

Să ne-mbătăm! S-o ia naiba de viață

că picură, când dulce, când amar! 

Topește-mă pe piept, să curg ca lavă

peste buric și undeva mai jos,

să-mi fii stăpână, mai apoi și sclavă,

să te trăiesc, adânc, primejdios!

Scrie-mi și tu cu buzele prefața,

fierbinte, cum ai fost și cum te știu!

Dezgheață-mă pe toată suprafața,

când mă posezi simt că plutesc și-s viu!

versuri: Ioan Grigoraș

Flămând de tine

 Flămând de tine

Azi mai pășesc prin vise și mi-e foame

de fantezii, să le trăim în doi,

de sânii tari și dulci ca două poame

și de piciorul stâng ca să-l îndoi

pe după gât, când mă aplec spre tine

și mușc din sfârc cu dințișori'-ncet...

Piciorul drept pe stângu' îl susține

și amândouă-mi cer să mai repet

mișcarea buzelor pe fiecare

din sânii ce nu se opun deloc,

dar se-nfioară... parc-ar vrea să zboare

la fel ca fluturii de la mijloc.

Îmi place să-ți întinzi apoi piciorul

spre lustra fără viață din tavan

și eu să-i caut bâjbâind izvorul

cu buzele cum cauți la pian

notele-ascunse în claviatură

până descopăr unde-i cheia sol

și-apoi să gust ca dintr-o prăjitură

însiropată-n gama Si bemol.

Mi-e foame iar de tine și mă doare

că nu-mi ajunge-o noapte de amor

să punem fanteziile-n valoare...

pe toate câte sunt... și-apoi s ă mor.

versuri: Ioan Grigoraș

Babe

 Babe

Te caut prin poemele nescrise

când nu am somn și simt noaptea de gheață

și am cu tine-atâtea manuscrise

de nu le pot citi nici într-o viață.

Și plec la drum, îți bat sperând la ușă,

tu îmi deschizi de fiecare dată,

doar cât să-mi pui pe inimă cătușă

și fugi... mereu... nu m-ai vrut niciodată.

Te caut, Babe, încalc orice cutumă

și sufletul mi l-am vândut din toamnă,

dar n-ai văzut cum focul mă consumă

și la iubire zilnic mă condamnă.

Nu vreau să cred că ești stea căzătoare

și lași în urma ta o galaxie,

tentată doar să fii o muritoare

în orice vers banal de poezie.

Mă plouă ochii tăi ca o ninsoare

pe care o aștept de multă vreme,

mă ninge, Babe, mă ninge și mă doare

și când îmi scrii mesaje în poeme .

versuri: Ioan Grigoraș

Când totul e permis

 Când totul e permis

Îți mângâi cu privirea pielea fină,

cu degetele caut s-o ating

de jos în sus, ușor ca să nu sting

din fantezii vreo geană de lumină.

Și buzele ar vrea să te alinte,

se tem și ele c-ar fi interzis,

tu spui că în iubire e permis

să faci ce vrei și să nu fii cuminte.

Îmi dai curaj și gura ta-mi ridică

moralul până la un punct pervers

să evadez din propriul univers

că-n dragoste ce-i mult nicicând nu strică.

Mă las purtat de val și limba-mi joacă

într-un picior în ceașca de cafea,

îmi juri pe sfinți că va fi doar a mea,

doar pentru mine o să se desfacă.

Îmi las la tine-n holdă orice teamă

și fermecat de gustul de abis

îți spun, iubirea mea, că vreau un bis

să experimentăm întreaga gamă.

Tu ești de-acord, dar nu mai ai răbdare

și vrei dacă se poate înc-un pic... 

acum... Ajută-mă ca să-mi ridic

moralul adormit printre pic ioare!

versuri: Ioan Grigoraș

Îmi place

 Îmi place

Îmi place iarna lângă foc cu tine

să fim doar noi, o cană de vin fiert,

și o cutie plină de praline,

sunt bune după dragoste, desert...

Îmi place să m-ascuzi, numai pe mine,

mai multe nopți la rând la tine-n piept,

să nu mă-nșeli oricând și cu oricine

mizând pe faptul că iubesc și-accept.

Îmi place gura ta când mă provoacă,

cu ea ferestrele mi le descui

ca să-mi stârnești staminele la joacă

și-apoi promiți că n-o dai nimănui.

Să fie-a mea cât dragostea va ține,

ceilalți să stea la rând de te doresc,

inima mea întreagă-ți aparține,

s-o cer pe-a ta ar fi ceva firesc.

Îmi place jocul dragostei să fie

curat și tandru, fluturi la mijloc,

metaforă să-mi fii în poezie -

Într-o poveste numai doi au loc .

versuri: Ioan Grigoraș

Timp

 "Lucrezi 8 ore pentru a trăi 4.

Lucrezi 5 zile pe săptămână, pentru a te bucura de 2.

Lucrezi tot anul, pentru concediu de o săptămână.

Muncești toată viața pentru a te pensiona la bătrânețe.

Dacă ești norocos să prinzi acele vremuri de liniște și singurătate, în care să te bucuri de câțiva lei.

Îți dedici întreaga viață pentru a face viața șefului mai frumoasă.

Îți dedici toată tinerețea copiilor, iar la bătrânețe uită de tine. 

Ești mereu pe fugă și epuizat: serviciu, casă, copii, curățenie, plata facturilor, mâncare, cumpărături, etc...

Vrei și tu să pleci într-o vacanță, dar nu-ți ajung banii aceia munciți pe brânci și lacrimi... 

Te simți ca un robot, sclav locului de muncă, ce îți ajunge doar să-ți duci traiul, ce să mai vorbim de vacanță, uneori nu-ți ajung banii de la lună la lună. 

Stau și mă gândesc dacă viața asta nu este o iluzie? O fi oare vorba despre a face mereu ceva pentru alții, dar niciodată pentru tine...? 

Iar apoi, pe patul de moarte, te întrebi unde și cum ți s-au scurs anii, înecându-ți ultimele lacrimi..."

Sur sa: internet