miercuri, 20 octombrie 2021

Tips & tricks esențiale despre bijuteriile cumpărate online

 Fiecare femeie este, în felul său, o bijuterie unică. Elegantă și versatilă, se pliază oricând, oricum și oriunde pe orice rol asumat spontan sau elaborat. Deși este una și aceeași, pare mereu altă persoană în ochii celor care o privesc și o admiră.

Orice transformare spectaculoasă se face cu puțin ajutor. Uneori doar puțin, foarte puțin ajutor. Machiajul și vestimentația sunt cele mai la îndemână ajutoare într-ale transformării. Până și cel mai mic accesoriu poate crea un efect spectaculos asupra transformării de imagine. Și nu numai...

Cele mai frumoase și de efect accesorii sunt bijuteriile din metale prețioase asociate adesea cu pietre prețioase și semiprețioase. În acest sens, bijuteriile din argint se pretează excelent la asocierea de pietre prețioase șlefuite diferit și montate singure sau în combinații diverse. Argintul pune în valoare, prin contrastul de culoare, strălucirea și nuanțele de culoare ale cristalelor, accentuându-le.

Mulți dintre noi preferă să cumpere bijuteriile direct din magazinele fizice, tocmai pentru că pot fi probate direct, atât ca dimensiune cât și ca asortare la culoarea pielii sau a vestimentației. În ultimul timp însă achiziționarea bijuteriilor se poate face și online.Avantajul? Pot veni rapid, extrem de rapid, chiar din magazinele aflate, fizic, la distanțe mult prea mari pentru a putea fi vizitate direct, mai ales atunci când timpul ne presează. În plus, bijuteria poate fi ambalată direct ca un cadou surpriză oferit persoanei dragi.

Cumpărarea online a inelelor de argint poate părea riscantă dacă ne gândim că inelul nu poate fi probat înainte de a fi cumpărat. Și totuși dezavantajul se poate transforma în avantaj. Să ne gândim că de multe ori inelele sunt produse, prezentate și vândute în diverse dimensiuni, astfel că diferența dintre inel și deget se reduce simțitor dacă alegem mărimea necesară. În plus, se poate ține cont că inelul se poate purta pe oricare dintre degete, adaptându-se la dimensiunea degetului. Și mai mult încă... inelul poate fi modificat la orice atelier de bijuterii pentru a se ajusta dimensiunea acestuia la dimensiunea degetului pe care se vrea a fi purtat.

Și dacă la inelele de argint se adaugă o pereche de cercei și un colier din argint cu același design, se poate oferi un set complex și complet de bijuterii care pot fi purtate atât separat cât și împreună. Cu cât mai multe seturi și mai complexe, cu atât mai multe variante de combinare a bijuteriilor între ele si de asortare a acestora la vestimentație.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

luni, 18 octombrie 2021

Halloween… în stil Franke

Copii fiind, organizam adesea petreceri mai mult sau mai puțin haioase ale timpului liber. Cel mai adesea era vorba de jocuri în aer liber, la orele care ne avantajau pentru a putea face totul la vedere, fără să ne furișăm sau să fim mult mai discreți ca de obicei. Dar erau și mici escapade mai discrete atunci când obțineam acces la unele locații mai ferite de ochii lumii. Fie că găseam o ocazie mai deosebită de a ne întâlni undeva pentru relaxare și distracție, fie că o făceam pur și simplu, ne foloseam toată imaginația de care dădeam dovadă pentru a încropi ceva atractiv pentru noi, fie că erau petreceri pe o anumită temă, fie că era vorba de o petrecere oarecare.

Acum, adulți fiind, trăim oarecum alte vremuri, având o mai mare deschidere spre exterior, spre surse de inspirație diverse mai ales pentru petreceri pe diverse teme. Deschiderea largă spre lume ne-a făcut să împrumutăm diverse obiceiuri și tradiții de pe alte meleaguri, pe care le practicăm între noi, cu toate că nu sunt întru totul caracteristice acestor meleaguri. Sau poate că da, există anumite puncte comune dacă cercetăm și comparăm diverse obiceiuri populare de aici și de pretutindeni.

Una dintre sărbătorile adoptate din alte părți și al cărei moment tocmai se apropie ar fi sărbătoarea de Halloween. Cum nu mai suntem chiar copii și nu ne mai permitem așa ușor să facem ceva într-un stil copilăresc, extrem de fantezist, Ne+ar tenta o petrecere mai mult sau mai puţin obişnuită, dar cu un meniu mai deosebit, cu feluri de mâncare ceva mai picante ca de obicei şi cu mult mai multă culoare.


Noroc că am parte de o bucătărie modernă, ca de revistă, dotată cu electrocasnice Franke, comandate de pe Franke magazin online (https://www.frankemagazinonline.ro/). 

CHIUVETA FRANKE MYTHOS CLV 210 CRISTALLO NERO Aproape că nu mă pot dezlipi de acea chiuvetă Franke extrem de comodă. Ce m-aș fi făcut fără ea? Mai ales că am atâtea vase de spălat pline de grăsime și de sosuri picante și extrem de pigmentate de culoare. 

PLITA FRANKE MARIS FREE INOX FHMF 604 4G TC C Iar plita Franke este aprinsă non-stop de ore bune, încărcată cu tot felul de oale și tigăi din care se revarsă aburi denși plini de arome îmbietoare.

Tot meniul este bazat pe carne. Cât mai multă carne. Cu sosuri și condimente din belșug. Gusturile se amestecă: dulce cu picant, sărat cu iute-amărui... Totul curge, totul se revarsă din tigăi în farfurie. Pe măsură ce mănânci, parcă ai mânca și mai mult, mereu altceva.

Petrecerea se pierde târziu în noapte. Cu voie bună din belșug. Oare ce vom face anul viitor?

Articol scris pentru SuperBlog 2021

sâmbătă, 16 octombrie 2021

Poveste tragică de dragoste

 Poveste (tragică) de dragoste... 



S-au cunoscut în anii '50, într-un Bucureşti sovietizat. El, poet la început de drum. Ea, solistă la Operă. El, condamnat la puşcărie politică. Ea l-a scos de acolo. S-au iubit o jumătate de secol! Apoi el a plecat Dincolo. Ea n-a rezistat. I-a cerut iertare 'Zămislitorului', a luat un pumn de somnifere şi s-a dus după el...


Balerina IRINEL LICIU şi poetul ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ 


Se găsiseră puţin după finalul marelui război. Bucureştiul era împresurat de sovietism. El se dăduse jos dintr-un tren de Ardeal, poet minor, simbrie microscopică, gazetar la o revistă culturală. Ea era Everestul. Vedetă. Studiase la Moscova şi Leningrad. Maurer și

Bodnăraş, apostolii lui Stalin, îi dădeau târcoale. Se tutuia cu Constantina si Lica Gheorghiu, fiicele lui Dej. El împărţea o masă şi o cameră închiriată cu un balerin. Aşa a cunoscut-o. Iubirea dintre o zeiţă şi un muritor. În 1957 el uita să-şi pârască la Securitate un coleg de la „Teatru”. Acesta glăsuia că ar fi bine ca revoluţia maghiară să se extindă şi peste graniţă. E arestat. Puşcărie politică. Irinel intervine. Sus, sus de tot. Poetul iubit e eliberat în februarie 1958… După eliberare, purtând stigmatul de fost deţinut politic, trăieşte, o bună perioadă „ca un parazit” fiind întreţinut de Irinel Liciu, „Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort”,

mărturisea, într-un interviu, Ştefan Augustin Doinaş. „Pur şi simplu m-a întreţinut, trăiam pe spinarea ei”. Irinel era în vogă. El mergea, ascuns sub pălărie şi palton, să o aştepte la ieşirea de la Opera. Era un proscris. Ea primise titlul de 'Artist Emerit al Poporului' din

mâinile lui Gheorghiu-Dej. 


Poetul o cere de soție după un an de la ieșirea din închisoare. Balerina își împlinește cel mai frumos vis și devine soţia lui Ştefan Augustin Doinaş. Dar, pe măsură ce viaţa ei de familie părea că se consolidează şi fericirea părea să se stabilească definitiv în viaţa ei, prim solista de la Opera din Bucureşti începea să aibă probleme în carieră iar, în cele din urmă, a fost nevoită să renunțe la dans.Pe 12 februarie 1970 marea balerină dansează pentru ultima oară. Acelaşi rol ca la debut - Lebăda Albă. Cercul este închis. De aici

înainte ea își rezervă tot timpul pentru Doinaş… Gloria ei a apus. A poetului, prinde a urca. Într-o seară, zămisleşte „Mistreţul cu colţi de argint”. I-o citeşte soaţei. E prima care aude probabil una dintre cele mai frumoase poezii din Literatură noastră. Dar scriitorul nu

e statornic, are drag de alte femei, deşi iubirea partenerei e infinită. Irinel află, e ceva ce o macină. Atâta dragoste, un Univers de dragoste şi el înşală ! Pentru prima dată își face bagajele. Doinaş simte că a înfuriat până şi pe Zeii olimpieni. Se pune la birou şi reușește o altă capodoperă : „Azi ne despărţim” 


„Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.

Stând la început de anotimp fermecat,

astăzi ne despărţim

cum s-au despărţit apele de uscat”. 


Dar dragostea ei arde. Irinel se întoarce. De fapt, unii zic că nici nu a plecat. 1989 îi prinde împreună. Cum au fost şi în 1977 şi în 1968. Scriitorii îl propun pentru Nobel. Academia Română îl primeşte cu braţele deschise. Apoi… Apoi vin accidentele vasculare şi tonele de medicamente. Cancer.Mai poate merge greu cu un baston. Are 80 de ani şi el ştie asta. Vineri spre sâmbătă, 25 mai 2002. Pe masa de operaţie. Infarct. Scurt ! Doctorul Irinel

Popescu a chemat-o pe Irinel Liciu l-a spital. Nu i-a spus de ce. A înţeles ea acolo. Se stinsese la 80 de ani şi o lună. Din acest timp, 50 fuseseră împreună. N-a plâns, n-a jeluit, nu s-a dat în spectacol.

S-a întors acasă. S-a aranjat, s-a dat cu fard . Ştia că atunci când barcagiul Charon te trece Styxul, râul mitologic care separă lumea celor vii de lumea morților, trebuie să te arăţi frumoasă şi nerădbătoare pentru întâlnirea cu cei dragi. Cu cel drag…

S-a dus la biroul lui Doinaş. A surâs o secundă. „Aceeaşi dezordine monumentală”… A luat stiloul lui şi a aşternut pe o coală de hârtie 16 cuvinte. Cele mai frumoase şi mai tragice din Istoria iubirilor noastre. Apoi a strâns pumnul, pentru ultima oară. L-a golit, cu un pahar de apă. Era plin cu somnifere. A găsit-o menajera, a doua zi de dimineaţă...


Patriarhia Română, înmuiată în faţă acestei profunde tragedii din Lumea noastră, le-a dat voie să păşească dimpreună pe tărâmul Veșniciei fiind de acord să aibă slubă religioasă, cu toate că Irinel – fiind sinucigașă, păcat extrem – nu ar fi avut acest drept. Au fost înmormântaţi dimpreună, cu salve de tun, cu fanfară, pe Aleea Academicienilor, din Bellu, ceea ce spune multe… De fapt, spune totul. Cele 16 cuvinte scrise de Irinel erau acestea: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide !”


P.S. Povestea asta, pe cât de tristă, pe atât de frumoasă în tragismul ei, îmi evocă cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura universală, "Romeo și Julieta".


(text preluat)

vineri, 15 octombrie 2021

Ziua bună se cunoaște după cafeaua de dimineață

Mi-am ales (din fericire!) o meserie frumoasă, cea de medic, care m-a atras de la început și care mi-a plăcut din prima întâlnire cu aceasta. Desigur au fost și momente mai puțin plăcute, uneori stresante, dar am reușit să depășesc neplăcerile inerente și să transform stresul în ceva constructiv, într-o lecție de viață personală și profesională.

Încă de la începutul pregătirii, care trebuie să recunosc că durează toată viața, căci mereu este de învățat ceva nou și de consolidat cunoștințele și noțiunile deja asimilate, am simțit că nu pot duce greul pregătirii fără un aport crescut de energie. Astfel. pe lângă o alimentație ceva mai bogată caloric în perioadele de învățat intens am recurs și la un aport de substanțe excitante, energizante, care să-mi stimuleze energia pe timp scurt. Dacă la început am recurs la ceai negru, ulterior verde, plus ciocolată și cacao, ulterior am fost nevoită prin forța împrejurărilor să recurg și la cafea.

Inițial nu m-am preocupat de calitatea deosebită a cafelei. Important era să fie acel lichid fierbinte, tare, aromat și... la un preț relativ accesibil. În acele vremuri, piața de cafea din România nu era atât de dezvoltată, de abundentă și de variată încât să am pretenții mult prea mari față de posibilitățile mele de la acel moment. Treptat-treptat am mărit relativ doza ingerată, adaptând-o nevoilor și... plăcerii asociate unei pauze de relaxare și de încărcare cu energie.


 Cafeaua a fost mereu la loc de cinste în familia noastră. Dacă la început am procurat cafeaua boabe, vrac, proaspăt prăjită, fie că o luam gata prăjită, fie că procuram boabele verzi pe care le prăjeam acasă, oarecum artizanal, apoi le măcinam în cantitatea pe care o puteam consuma în momentul respectiv, tocmai pentru a nu-și pierde savoarea. Ulterior am început să cumpărăm cafeaua ambalată, fie că era cafea boabe, fie că era cafea măcinată. Important era însă să fie cafea proaspăt prăjită sau ambalată corespunzător, în așa fel încât să nu-și piardă savoarea.

Aproape niciodată nu beam cafea imediat după trezire. Întotdeauna sau aproape întotdeauna lăsam organismul să reușească să se trezească și să-și intre în ritm alert în mod cât mai natural cu putință. Astfel, prima doză de cafea, dacă nu reușeam s-o înghit spre mijlocul dimineții, o serveam cel puțin după o oră și jumătate până la două ore după trezire, urmând să mai beau o cafea la câteva ore bune după prima, cumva spre prânz sau chiar după amiază, tocmai pentru a mă putea simți plină de energie pentru cât de mult timp posibil, chiar până spre seară.

Dacă la început eram focusată, în ceea ce privea cafeaua, mai ales pe cantitate și pe un preț relativ accesibil, odată cu înaintarea în vârstă am început să fiu cât de cât atentă și la calitatea cafelei. Fie că este cafea boabe sau măcinată, îmi place să simt aroma cafelei proaspăt prăjite, fie că este preparată la ibric, la cafetieră sau la espressoare de diverse tipuri. Chiar dacă nu iau cafea de specialitate de la un magazin de cafea tradițional, recunosc că, deși nu sunt pretențioasă, totuși rămân fidelă acelor mărci de cafea care m-au cucerit de la prima ceașcă de cafea savurată.

Timpul trece extrem de repede. Și ca mâine mă voi vedea în postura de „tânără pensionară” care deja nu mai trăiește din plin stresul ritmului alert de muncă. Și totuși mă imaginez chiar în postura de bătrânică ce-și citește cărțile preferate în căldura propriului cămin în compania unei cești aburinde de cafea aromată, proaspăt prăjită, ascultând muzica preferată, emisiunile preferate la radio sau urmărind în tihnă un film bun sau o piesă de teatru.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

miercuri, 13 octombrie 2021

Home, sweet home!

 Practic o meserie pe care am învăţat-o cu plăcere. Și poate tocmai de aceea nu mi se pare tocmai o corvoadă munca mea de zi cu zi. Și, cu toate acestea, atunci când oboseala se face resimțită, abia aștept să ajung, în fine, ACASĂ... Acel ACASĂ unde încerc să mă odihnesc, să mă relaxez, să-mi încarc bateriile cu energia necesară efortului de muncă din ziua/zilele următoare.

Ajunsă acasă, încerc să pătrund în universul bibliotecii pentru a mă detașa de cotidian și de a pătrunde într-o lume nouă, total nouă. Și totul se transformă magic, de parcă toată locuința se transformă total cu ajutorul magiei dată de FAVI.ro...

Mă așez pe canapeaua din sufragerie cu privirea îndreptată spre bibliotecă. Cărțile parcă se revarsă spre mine, năvălind cu toatele, parcă voind să mă acopere cu totul, pagină cu pagină. Deși stau unele peste altele, unele în fața celorlalte, de mă mir cum de reușesc să mai încapă nu doar în bibliotecă ci în toată casa, nu mi se par deloc prea multe. Dimpotrivă, parcă aș vrea să fie din ce în ce mai multe, noi sau vechi, cu parfumurile lor diferite în raport de vechime, dar la fel de atrăgătoare. Aș vrea să le țin în mână, simțind căldura coperților ce se vor a fi deschise, să simt textura paginilor pe care le întorc una după alta, pe măsură ce le citesc. Cănile de ceai fierbinte pe care le-am pus fierbinți pe măsuța din fața mea, pentru a simți aroma aburilor de ceai ce se ridică alene din ele, se răcoresc pe nesimțite încă înainte de a începe să fie băute.

Parcă nu mai contează dacă sunt singură în casă sau mai este cineva cu mine. Lumea în care am pătruns treptat-treptat este acea lume plina de magie a poveștilor dintre pagini. Aproape că nu mai văd scrisul de pe paginile cărților, căci literele de pe pagini se amestecă între ele, cuvintele se amestecă printre rânduri și totul prinde viață prin imagini, sunete, parfumuri, texturi ale materiei topită în spiritul poveștilor. Timpul trece altfel, pe măsură ce mă afund în magia cititului,de parcă aș fi alunecat pe alte tărâmuri unde viața, timpul și spațiul au cu totul alte dimensiuni

Nici nu știu cum trece timpul și se face (deja!) seară. Mă retrag în dormitor cu gândul la culcare și la somn, dar tot cu cartea-n mână. Nu o las decât când reușesc să o termin sau când ochii mi se închid și nu mai pot citi. Și mă retrag în întunericul nopții visând... povești. Nu neapărat poveștile din cărțile citite sau din cele pe care, poate, le voi citi în viitor. Doar povești transpuse în visele ce-mi vor reface organismul și-l vor încărca cu energia și liniștea necesară pentru munca de a doua zi.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

luni, 11 octombrie 2021

O sesiune de consultanță ține neplăcerile la distanță

 Cei mai mulți dintre noi au trecut măcar o dată-n viață prin experiența construcțiilor de locuințe, fie construind o casă pe de-a-ntregul, de la fundație până în stadiul final de locuință predată la cheie și gata de a fi locuită, fie renovând o locuință deja existentă pentru a corespunde standardelor nou apărute la un moment dat. Este o experiență dură, o treabă extrem de migăloasă și de pretențioasă, greu de dus la capăt cu succes atunci când nu ai ca sprijin o echipă de meseriași pricepuți în domeniu și o echipă de consultanță de specialitate, când trebuie să alergi după materiale și mână de lucru potrivită.

Tocmai de aceea Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro este o adevărată mană cerească pentru cei care sunt nevoiți să construiască repede, bine și cu costuri extrem de accesibile.

Vindem-Ieftin.ro reprezintă un concept unic pe piața materialelor de construcții din România, ca alternativă la comerțul clasic cu depozite și hipermarketuri. Ceea ce reprezintă un real avantaj al acestui concept unic este faptul că se scurtează lanțul clasic fabrică-client la nivel național, reducând costurile cu până la 10-15%, oferind totodată materiale de calitate.

Caracteristicile definitorii ale acestui concept sunt:

  • CONSULTANȚA PREȚ-CALITATE
  • prezența permanent ONLINE pentru clienți
  • consultanții firmei sunt dedicați prin prisma faptului că operează în vânzări tehnice
  • a fost creat un grup VIP pentru clienții care doresc să beneficieze de consultanță prioritară.

Achiziția de materiale de construcții prin Vindem-Ieftin.ro prezintă astfel o serie de avantaje:

  • se cumpără totul dintr-un singur loc de la materiale pentru structură și fundație și până la acoperișuri, incluzând tot ce este necesar pentru amenajări interioare și amenajări exterioare, și astfel se câștigă timp și se economisesc bani
  • comparând ofertele de la alți furnizori, te asiguri că primești cele mai bune prețuri
  • se beneficiază de consultanță gratuită dacă este nevoie de informații suplimentare despre produse
  • marfa se livrează direct de la producător, fiind ambalată corespunzător, ajungând la client în cele mai bune condiții, nefiind stocată prin depozite
  • riscul la achiziții este ZERO - drept dovadă multitudinea de recenzii video de la clienții Vindem-Ieftin.ro

  De ce am prezentat toate aceste lucruri? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, cu toții trecem prin etapa construirii sau renovării unei case. De aceea este vital să avem din start un plan foarte bine pus la punct înainte de a trece la treabă. Cum nu toți suntem experți în construcții, un consultant ne poate scuti de greșeli, timp și bani irosiți tocmai pentru că acesta cunoaște materialele, producătorii și cele mai bune oferte. Odată având planurile casei și toate aprobările necesare, firma, prin consulțanții săi, se ocupă de tot ceea ce înseamnă partea de construcție, cuprinzând achiziționarea și livrarea tuturor materialelor necesare în cantitatea și de calitatea corespunzătoare și la cel mai bun preț posibil

Articol scris pentru SuperBlog 2021

duminică, 10 octombrie 2021

„Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!”

 



 Cu toţii avem nevoie, măcar o dată-n viață, de ajutor, fie din partea prietenilor, oameni simpli ca și noi, fie de ajutor specializat. Și atunci apelăm la ajutorul diverselor instituții sau firme pentru a ne rezolva problemele, fie și doar pentru a merge înainte în viață pe drumul pe care ni le-am ales sau pe care suntem nevoiți să mergem chiar forțați de împrejurări.

Să luăm un exemplu. De multe ori pentru a merge înainte pe drumul vieții avem nevoie de o sumă relativ mai mare de bani grămadă. Motivele sunt diverse: fie este nevoie să renovăm casa și/sau să înlocuim aparatura electrocasnică, fie avem nevoie de o locuință nouă, uneori mai spațioasă, alteori mai mică sau alteori... pur și simplu altfel concepută, pentru a corespunde noilor noastre nevoi dintr-un moment anume. Alteori suntem nevoiți să achiziționăm obiecte noi, de valoare mare și de folosință ceva mai îndelungată (cel puțin câțiva ani buni), pentru că avem nevoie în activitatea noastră personală sau profesională, fără de care munca pe care o desfășurăm ar fi din ce în ce mai greoaie, mult prea greoaie, adesea practic imposibilă. Sau suntem puși în fața opțiunii de a trece din postura de angajat în postura de angajator/antreprenor, condiție în care, pentru demararea proiectului avem nevoie instant de o sumă ceva mai mare de bani. Ca opțiuni pentru a obține suma respectivă am avea cel puțin două variante: fie economisim treptat sume mici de bani, dar în mod constant, până se acumulează o sumă suficient de mare, fie recurgem la credite bancare. Iar varianta a doua, cea a creditelor, devine adesea prima opțiune de finanțare, singura atunci când nu reușim să facem economii suficiente sau ca și variantă complementară atunci când economiile care pot fi acumulate nu acoperă întreaga sumă necesară demarării noului proiect. Și atunci apelăm la serviciile bancare de credite. În acest caz fie ne ocupăm noi înșine de a căuta cea mai bună variantă de creditare, umblând din bancă în bancă în căutarea pachetului potrivit de creditare, fie apelăm la serviciile unei companii de brokeraj de credit. Primul impact îl avem cu compania în sine, apoi descoperim oamenii care se află în spatele siglei/sediului/firmei. Și surpriza este adesea una dintre cele mai plăcute.

Să exemplificăm cele povestite până acum cu un exemplu concret: compania de intermedieri credite bancare și non-bancare AVBS Credit. Mulți dintre voi ați mai întâlnit-o fie și doar tangențial, din prezentările făcute pe diverse canale de informare, firma activând din anul 2007.

Dar să recunoaștem și să acceptăm că în spatele firmei se află OAMENI extrem de bine pregătiți și de un profesionalism aparte, formând o echipă extrem de sudată.

  Fondatorul și CEO-ul companiei de intermedieri de credite bancare și non-bancare AVBS Credit este Valentin Anghel, antreprenor și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.). Tânărul antreprenor de 41 de ani, dincolo de pregătirea sa impecabilă în domeniu și de profesionalismul cu care-și desfășoară activitatea, este un om obișnuit în viața de zi cu zi, pasionat de călătorii, sailing, inventică, inteligență artificială, psihologie, filosofie și pian.

În 2002 și-a început activitatea într-un birou notarial din București, din dorința de a evolua din punct de vedere profesional și financiar, unde în scurt timp a devenit Secretar Delegat al respectivei societăți.

În decursul a celor cinci ani de activitate în notariat, lucrând cu mii de clienți, a constatat rigiditatea sistemului bancar de la acea vreme și de cât de mult ajutor aveau nevoie românii în obținerea unor finanțări potrivite. Tocmai în ideea de putea oferi ajutor potrivit în acest sens a identificat oportunitatea de a dezvolta un business propriu care să aibă la bază prestarea unui serviciu de intermediere credite care să fie personalizat și complet GRATUIT pentru client. Așa că în 2007 a renunțat la slujba bună, sigură și foarte bine plătită din notariat și a înființat compania de brokeraj bancar AVBS Credit.

Fiind extrem de bine motivat și găsind această motivație extrem de puternică în interiorul propriei persoane, a avut încredere în visul său și și-a folosit toate cunoștințele și abilitățile pentru a-și îndeplini obiectivul, chiar dacă la acea vreme brokerajul bancar era complet necunoscut în România, fiind o lipsă acută de specialiști în domeniul intermedierii creditelor.

Cu o investiție inițială de aproximativ 40.000 de euro și-a început activitatea într-un birou decent și cu o echipă de oameni determinați și capabili împreună cu care să inoveze creditarea în România. Implicarea de care a dat dovadă l-a ajutat să semneze câteva parteneriate cu cele mai importante instituții financiare din țară, iar acțiunile de marketing pe care le-a demarat le-a atras clienți numeroși cărora le-a prestat servicii excepționale de brokeraj bancar.

Criza economică din 2008 care a ținut aproximativ doi ani a condus la mari dificultăți financiare și la numeroase sacrificii. Cu toate acestea și-a ascultat intuiția și nu a renunțat, a făcut tot ceea ce era omenește posibil, regândindu-și strategia de business și chiar serviciile pentru a-și menține activă compania. Abia din 2010 a început cu adevărat ascensiunea AVBS Credit.

Ajutat de studiile de specialitate, experiența în afaceri, perseverență și adaptabilitate, profesionalism și dorința de a ajuta oamenii să obțină soluții de finanțare potrivite a ghidat AVBS Credit în topul marilor companii de brokeraj bancar din România.

În prezent, în echipa AVBS Credit se află zeci de brokeri care intermediază toate tipurile de credite, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice, de la 30 de instituții financiare din România. În decursul celor 14 ani de activitate, rețeaua de brokeri AVBS Credit, care lucrează în sistem de franciză în peste 25 de orașe din țară, a intermediat credite în valoare de peste 350 de milioane de euro. Vânzările totale ale AVBS Credit în 2021 au crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra de afaceri va fi de peste un milion de euro la sfârșitul acestui an.

Unul dintre secretele succesului companiei este acela că oferă servicii personalizate și adaptate profilului și nevoilor fiecărui client în parte. Această flexibilitate vine în sprijinul clienților și al potențialilor clienți, reușind să atragă încrederea fiecăruia în posibilitatea de a-și realiza visurile și de a-și satisface nevoile de la un moment dat. În plus, serviciile oferite sunt GRATUITE, costul final al creditului obținut nefiind influențat în nici un fel de potențialul cost al serviciului de brokeraj. Mai mult decât atât, se economisește timp și efort, brokerul asigurând toate serviciile legate de procesul obținerii creditului respectiv, oferind soluția cea mai avantajoasă posibil pentru clientul respectiv.

O altă modalitate eficientă de dezvoltare a companiei este dezvoltarea în sistem franciză, care oferă noilor veniți atât activitate independentă cât și posibilitatea de a activa sub îndrumarea firmei. Astfel beneficiezi de tot sistemul de know-how esențial necesar derulării cu succes a activității firmei, de grile de comisioane atractive și cu portofoliul de clienți asigurați. În plus profiți din plin de experiența acumulată deja din partea firmei, beneficiind de suport tehnic și asistență oferit în mod constant de câtre managementul companiei. Fluxul de lucru este facil și există acces la toate parteneriatele bancare și non-bancare. Totodată se poate intra în training-uri de pregătire în domeniul vânzărilor de produse bancare. Se asigură suport în selectarea celor mai potriviți brokeri și acces la cele mai bune produse de creditare de pe piață. De asemenea se beneficiază de campanii puternice de marketing și PR implementate la nivel național. În plus brokerul francizat beneficiază de asigurarea de răspundere civilă pentru erori și omisiuni decurgând din activitatea de intermedieri de credite și conformarea activității din punct de vedere GDPR. La rândul său brokerul are posibilitatea de a-și dezvolta propriul sistem de francize generator de venituri lunare.

Să nu uităm că în spatele unei companii de succes stă un antreprenor de succes. Un om obișnuit asemenea fiecăruia dintre noi, dar un om extrem de bine pregătit profesional ca un elev de nota zece plus, un om animat de o motivație interioară extrem de puternică pentru a da tot ce este mai bun din el în folosul semenilor săi și a cărui direcție în viață este mereu ÎNAINTE!

Articol scris pentru SuperBlog 2021

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...