Traind visul american... altfel

Asa cum o stim astazi, America nu este o tara cu o istorie veche. Doar pamantul este vechi. Si vechi sunt vestigiile descoperite razlet pe vastele intinderi americane, vestigii ramase ascunse multa vreme, ingropate in izolarea stancilor, inundate de vegetatie sau ingropare de pamantul si praful depus de-a lungul secolelor. Si la fel de vechi pot fi considerate populatiile de amerindieni si inuiti cu obiceiuri si traditii inca nestudiate suficient, ramasi parca intr-o lume a triburilor stravechi, bantuita de spirite.
America, asa cum o stim noi astazi, are o istorie relativ recenta, daca ne raportam la ceea ce stim despre toate civilizatiile ce s-au succedat pe pamant. Totul s-a creat odata cu patrunderea europenilor care au patruns aici, initial cu  dorinta de a cauta o noua cale spre taramurile Orientului de unde veneau pe calea valurita a apelor marilor si oceanelor. Initial s-a crezut ca acea lume fusese (re)gasita, pornind in directia opusa drumurilor pe care se calatorise pana atunci. Dar se descoperise o lume noua care se cerea explorata si cucerita. Si pradata de bogatiile sale.
Nu a durat mult pana cand invazia europenilor (si nu numai!) in continentul nou (re)descoperit a capatat amploare. Toti cautau o viata noua si implinirea unui vis: aur, pamanturi bogate, un nou inceput. Si visul acesta s-a pastrat pana astazi.
Visul american... Poate ca il am si eu... Dar nu ca cel descris mai inainte si cunoscut pana acum. Da! Mi-as dori sa (re)cuceresc America. Dar nu sub forma unor bogatii materiale si a unei vieti mai bune. Asta se poate realiza oriunde in lumea noastra cea mare, primitoare si atotcuprinzatoare. Chiar si in propria tara. Sau mai ales in propria tara. NU!!! Mi-as dori sa (re)cuceresc batrana si mereu noua America cu toata istoria si cultura ei, sa cunosc oameni noi, cu traditii, obiceiuri si mod de viata, sa cunosc mai bine limba si literatura sa si tot ce inseamna cultura, sa stabilesc legaturi de prietenie (si nu numai!!)... Mi-as dori poate sa imi perfectionez abilitatile in domeniul profesiei pe care o practic si sa dobandesc abilitati noi.
Toate acestea pot deveni posibile avand un ajutor trainic din partea Work and Travel Vacante Speciale. Cu programul work and travel se pot imbina toate aceste parti ale visului american, asa cum mi l-as dori: se poate imbina oportunitatea practicarii unui job cu tot ce inseamna aceasta, adica dobandirea de noi abilitati si totodata castigarea de venituri, cu posibilitatea de a calatori si de a face schimburi multiculturale cu noi oameni si noi comunitati.
Un program work and travel pentru studenti este cu atat mai binevenit, mai ales ca de acesta pot beneficia cei ce se afla la inceput de cariera. Din start si-ar putea imbunatati abilitatile profesionale si ar putea capata noi abilitati si, totodata, imbinand utilul cu placutul, calatorind, si-ar putea largi orizontul cultural si ar putea stabili noi legaturi profesionale si nu numai.
Satisfactia va fi garantata la final cand vom putea spune din toata inima: Multumim CND Vacanțe Speciale pentru oportunitatile si sprijinul oferit!
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Tânăr investitor, caut franciză

Dupa-amiaza de toamna tarzie... Totul pare trist si natura parca plange cu lacrimi reci de ploaie. Obosita dupa o zi de servici lunga si destul de grea, zgribulita de frig si umezeala, ma infofolisem cat putusem mai bine in bruma de haine in care apucasem sa ma imbrac de dimineata. Nu prea aveam chef sa stau de vorba cu cineva in acel moment, oricine ar fi fost acel cineva. Si totusi... In fata mea, la oarece distanta, a aparut ca din senin un amic vechi pe care nu-l mai vazusem de ceva ani buni. Ce mai... Ani? Mai bine spus decenii... Sa nu exageram totusi... Cert era ca, desi nu se schimbase prea mult, abia de il recunosteam. Imi ziceam: sa fie el? sau nu e el?
Am ajuns fata in fata, Initial ne-am salutat ca dintr-un reflex, asa cum ai saluta pe cineva din pura obligatie sau dintr-o politete automata. In secunda urmatoare am tresarit amandoi, explodand aproape de bucuria revederii...
- Ce mai faci, prietene? l-am intrebat. Nu ne-am mai vazut de un car de ani. Nici nu stiam ca esti prin orasul acesta.
- Mda..., mormai el morocanos. Nu aveai cum sa ma vezi o vreme pe aici, am lucrat multi ani "afara". Am revenit insa acasa. Nu ca ar fi mai bine aici, dar stii cum e... Imbatranim cu totii si e mai greu sa te adaptezi la conditii care nu ti se potrivesc cat de cat.
- Dar o duceai cat de cat bine. Asa auzisem intr-o vreme. Apoi nu am mai stiut nimic de tine. E drept ca nici eu nu prea mai am timp sa aud de altii...
- Apropo... Bine ca ne-am intalnit totusi. As vrea sa stam putin de vorba. Sa intram putin undeva la caldura. Poate bem o cafea calda sa ne incalzim putin.
  Am traversat strada, am mai facut cativa pasi si am intrat intr-o cafenea micuta, mai mult un chiosc. Macar puteam sta jos cu ceva fierbinte sub nas... Ma refer la cafea.
- Care e problema? l-am intrebat...
- Vroiam sa iti cer o parere. Desi cred ca nici tu nu esti cu mult mai in tema decat mine. Dar doua "capete patrate" ca noi pot uneori sa ajunga la o idee mai buna decat un singur om mai destept ca noi. Stiu totusi ca, desi esti mai retrasa, citesti enorm. Nu doar carti, ca poate nu ai mereu suficient timp sa te tii sa citesti o carte de la cap la coada pe nerasuflate, dar macar citesti presa online. Am observat ca esti adesea activa in mediul online.
- Oarecum asa este, am raspuns. Care este problema?
- Uite care e problema... O vreme am lucrat in strainatate. Am lucrat ani buni, am castigat bani frumosi. Dar nu ma gandeam sa raman definitiv departe de tara si planuiam sa ma intorc acasa si sa raman aici. Stii... E greu de la o varsta sa ai grija si de tine si de familia ramasa acasa. Ii poti lua pe ai tai dupa tine, dar stii cum e... Copiii si sotia se mai adapteaza, desi nu sunt sigur de asta 100%, dar cu parintii si cu rudele mai in varsta e mai greu, nu au cum sa se acomodeze cu o lume total noua, mai ales daca nu au avut nici o tangenta cu mediul acesta niciodata in viata lor. Asa ca singura solutie convenabila pentru mine era sa vin inapoi si sa lucrez aici pana ia retragerea la pensie.
- Continua, spusei eu... Vreau sa stiu unde vreis a ajungi...
- Ei bine, m-am intors aici in oras. Cu toti banii castigati in afara dupa mine... O parte i-am folosit sa pot sa rezolv problemele stringente: amenajarea locuintei, probleme de sanatate, achitarea eventualelor datorii... Restul, de fapt cea mai mare parte a banilor, i-am bagat in banci. Ideea era sa se adune ceva dobanda de pe urma lor. Mi-am gasit si loc de munca. De fapt mai multe slujbe, succesiv, dupa cum se iveau oportunitati. Acum insa devine din ce in ce mai dificil. Pe un loc de munca sigur nu ma mai pot baza asa usor. De fapt un loc de munca gasesti daca vrei cu adevarat sa muncesti; dar la varsta mea e din ce in ce mai dificil sa fac altceva decat pregatirea mea initiala si cea dobandita pe parcurs. Mereu trebuie sa te repliezi. Si de la o varsta te adaptezi mai greu la nou sau, daca te adaptezi aparent usor, o faci fara prea multa placere si interes. Plus ca venitul nu este stralucit si mare parte din el se duce pe transport, inlocuirea hainelor si incaltamintei care se uzeaza excesiv pe drum, pe hrana... Ca sa nu mai vorbim  de timpul consumat pe drumuri. Practic ceea ce iti ramane in buzunar e aproape un venit de subzistenta, daca tinem cont ca tracasarea asta te imbolnaveste si mai dai banii si pe medicamente. Plus ca banii din banca nu mai "fac pui", dobanda e din ce in ce mai mica. Ma ganesc sa ii scot pe toti si sa termin socotelile cu bancile, dar ce sa fac cu banii?
- Ii poti investi intr-o afacere. Te privatizezi si devii propriul tau angajator.
- Mi-ai luat vorba din gura. As incepe o afacere. Dar de ce anume sa ma ocup?
  - Uite care e ideea. Ar fi doua aspecte:
Primo: trebuie sa te hotarasti daca incepi o afacere noua, ideea ta proprie, sau faci ceva ce au mai facut si altii. Adica sa preiei o franciza. Eu as merge pe franciza. Uite care ar fi conditiile si avantajele:

Condițiile pentru ca o afacere să funcționeze în franciză:

• Brand înregistrat și protejat;
• Model de succes testat pe o perioadă suficientă;
• Asistență la transferul de know-how – cum mă înveți la început să fac afacerea la fel de bine ca și tine, deținătorul conceptului;
• Asistență pe parcursul desfășurării activității – pentru dezvoltare de produse și servicii noi, comunicare și marketing, perfecționare de proceduri și mod de lucru.

Ideea este ca la o franciza nu pornesti chiar de la zero. Ai mai multe sanse sa te documentezi, sa te informezi.
Secundo: trebuie sa te hotarasti in ce domeniu vrei sa activesi si sa iti alegi locatia. Ar fi mai multe domenii de activitate:

• Retail: Ixina, Used Products, Amazing Jewelry, Imprinto, Meli Melo, Inglot
• Food & beverage: Patiseria Tineretului, Boco Bistro, Oro Toro, Tucano Coffee
• Servicii: Logiscool, Hitio Gym, Limitless, Jetpoint, LMI (Leadership Management International), 5asec, Hansen Ergonomics Studio, Expense Reduction Analysts, Optiprint, aBeauty Clinique

 - Si care crezi ca ar fi cea mai potrivita?
- Iti propun doua variante care, cred eu, s-ar potrivi oarecum la noi. Ambele ar tine de alimentatia publica. Mi-a venit ideea din doua parti. Una ar fi o amintire din studentie: un local cu profil initial lacto-vedgetarian, dar in care, ulterior se putea consuma si mancare gatita si salata, dar si cafea si produse de cofetarie. Puteam intra acolo la orice ora, de dimineata pana seara, pentru a consuma atat mancare, cat si desert si cafea. A doua sursa de inspiratie ar fi locul unde ne aflam noi acum...
- Suntem aproape de liceul unde am invatat noi... sesiza el
- Ai dreptate. Si mai este un liceu ceva mai incolo, plus o scoala generala. Ba chiar doua... Ca "vad comercial" e numai bun, tinand cont de afluxul de copii si adolescenti ce trec prin zona. Ar fi o idee buna sa deschizi o patiserie aici:

Franciza Patiseria Tineretului a luat nastere din dorinta unui tanar antreprenor de a oferi oamenilor gustul copilariei, acele momente cu gust de neuitat, gustul zilelor in care bunica ne pregatea, grijulie, bucate care mai de care, cu mainile ei firave.
Povestea lui incepe in 2012, cand a deschis prima patiserie, avand in prezent 3 locatii in unele dintre cele mai aglomerate zone ale Bucurestiului. In cadrul locatiilor lucreaza oameni insufletiti de valori simple precum entuziasmul, pasiunea si atentia pentru detaliu, care isi doresc atingerea unui singur scop: “Sa incante clientii cu fiecare produs”.
Franciza Patiseria Tineretului ofera o gama larga de produse si servicii, menite sa satisfaca orice nevoie a clientului:

• Gustari sarate (Merdenea, Dobrogeana, Strudel branza sarata, etc.)
• Gustari dulci (Croissant cacao, Trigon vanilie, Strudel mere etc.)
• Gustari petrecere (Mini pateuri, Saleuri, Paiparmezan)
• Preparate zile sarbatoare (Cozonac, Pasca, Mucenici)
• Covrigi (Susan, Mac, Cascaval, etc.)

Misiunea lui este “Sa ofere momente de rasfat! Momentul Pentru Ceva Bun!”, obiectivul fiind acela de a deveni cea mai puternica retea de patiserii, avand in plan deschiderea de noi locatii, atat proprii cat si francizate.

Obiectivele de dezvoltare ale Francizei Patiseria Tineretului vizeaza deschiderea unor noi locatii în capitala, implementarea de noi produse si servicii menite sa satisfaca nevoile si cerintele clientilor precum si implicarea mult mai activa in proiecte de responsabilitate sociala sau educationale.

 - Stii ca e o idee buna? O patiserie ar fi pe gustul copiilor. Si nu numai... Si cei maturi isi pot lua o gustare in timpul pauzelor.
- Sa iti mai dau o idee. La o gustare merge si o cafea buna, nu-i asa?
- Evident!
- Deci o a doua idee ar fi o cafenea:

Tucano Coffee a fost creata din dragoste, cu scopul de a face viata mai interesanta, cu zile colorate in culori aprinse si arome bogate, cu weekend-uri intense si de neuitat. E un spatiu unde fiecare isi poate gasi un refugiu in compania unei carti si sa simta caldura celor din jur, sau, dimpotriva, sa-si petreaca timpul vesel si interesant impreuna cu prietenii. E cafeneaua in inima careia domneste dragostea pentru cafeaua de inalta calitate, proaspat prajita si aromata, pentru tarile exotice cultivatoare de cafea, pentru traditiile si cultura lor bogata.

mai mult decat o simpla cafeanea

Tucano Coffee reprezinta o retea internationala de franciza de cafenele, care promoveaza in lumea intreaga filosofia sa: Love.Peace.Coffee: Dragostea (Love) ca sentiment, pacea (Peace) ca stare si cafeaua (Coffee) in calitate de bautura preferata.

Love – reprezinta dragostea si respectul pentru oaspetii coffee shop-ului, discutiile interesante, schimbul de experienta, prietenia si intelegerea.
Peace – se refera la ambianta calda, placuta, unica, care permite oricui sa-si petreaca timpul citind o carte preferata, sa lucreze pe laptop sau sa se vada cu prietenii. Tucano Coffee este, in acelasi timp, un spatiu creativ perfect pentru realizarea ideilor, locul unde se desfasoara multiple seminarii, ateliere, proiectii de filme, expozitii si festivaluri de muzica.
Coffee – in inima Tucano Coffee traieste dragostea pentru cafeaua gustoasa si de inalta calitate, proaspat prajita si aromata, pentru tarile exotice in care se cultiva cafeaua, pentru cultura bogata si traditiile acestor tari.

transmite mai departe filosofia tucano coffee

Daca esti antreprenor si totodata un iubitor de cafea, care doreste sa urmeze un model de business de succes si se regaseste in filosofia acestui concept, Tucano Coffee este ceea ce cauti. Numarul iubitorilor de cafea este unul foarte mare, insa nu orice cafenea reuseste sa satisfaca placerea clientilor sai de a savura o cafea buna, de calitate, intr-o ambianta si companie placuta.
Prin asta se diferentiaza Tucano Coffe, reusind sa creeze arta din savurarea unei cafele, transmitand o filosofie plina de insemnatate tuturor celor care le calca pragul.

 - Deci as putea sa preiau macar una din aceste francize. Daca nu chiar pe amandoua.
- Evident. O cafenea s-ar potrivi in zonele in care exista fie scoli, desi nu e locatia ideala, dar mai ales unde exista institutii, firme de birouri... Unde exista oameni maturi dispusi sa aiba oricand o pauza de cafea si de revigorare.
Ne-am despartit curand. Iar amicul meu a plecat multumit si increzator in ceea ce ii putea oferi viitorul.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Lumea din si de dincolo de carti - un multivers dintre realitate si imaginatie

  Probabil ca m-am nascut sub o zodie speciala: zodia cartilor. Nu numai ca am invatat sa citesc de la o varsta extrem de frageda (nu aveam nici macar cinci ani), dar odata ce am reusit sa patrund in universul magic al cartilor nu am reusit sa ma desprind de el nici macar in ziua de astazi. Si probabil ca voi ramane captiva literelor toata viata mea.
Discutand cu cineva total necunoscut mie pana atunci pe messengerul unui site de nisa, specializat in carti si literatura, venise vorba despre stilul meu de a citi. "Aveti o viziune cinematografica in stilul dumneavoastra de a citi", mi-a spus gazda acelei discutii. Si oarecum avea dreptate. Si iata care este ideea si cum de s-a ajuns la o asemenea concluzie...
De regula citesc mai usor si cu mai multa placere cand am o atmosfera adecvata. Adica liniste in jurul meu, o lumina discreta si odihnitoare, o muzica in surdina... Si sa am siguranta ca nu sunt intrerupta prea curand din citit. Odata ce patrund in universul cartii, e ca si cum cuvintele se transforma in imagine, iar cartea devine un film in care imaginile se deruleaza sub propriii-mi ochi, sunetele capata substanta, iar personajele se misca in jurul meu ca dupa un scenariu dictat de actiunea cartii si sub bagheta regizorala a autorului. Totul pare atat de real incat parca, rand pe rand, eu insami as intra in pielea fiecarui personaj, miscandu-ma ca el, vorbind ca el, gandind ca el.
  Uneori, citind o carte, mi se intampla sa vreau sa ma identific cu personajul principal. Sau cu unul dintre personaje, oricare ar fi acesta. Dar personajul principal prezinta, pentru mine, un potential mai mare de a incerca sa ma identific cu el, cu atat mai mult cu cat respectivul personaj este eroul principal al mai multor carti. Si ma ajuta cu atat mai mult aceasta transpunere in pielea personajului cu cat respectiva carte sau respectiva serie de carti s-a(u) ecranizat in una sau mai multe versiuni si am reusit sa vad mai toate aceste filme o data sau de mai multe ori. Astfel cartea si filmul se contopesc intr-o singura serie de imagini, iar trairea este mai intensa.
Mi-ar fi placut, de pilda, sa ma identific cu Robert Langdon, eroul creat de Dan Brown. Poate ca vi-l amintiti pe profesorul de simbolistica din "Ingeri si demoni", "Codul lui Da Vinci" si "Simbolul pierdut". De ce mi-ar fi placut sa ma transpun in "pielea" lui? Poate pentru ca ma fascineaza si pe mine domeniul studiat de acesta. Mi-ar fi placut sa studiez mai mult istoria, simbolistica, ezoterismul. E ca si cum as fi patruns intr-un domeniu aflat la intrepatrunderea dintre stiinta si fictiune, un domeniu extrem de complex, care are un potential extrem de ofertant pentru studiul teoretic si aplicatiilor practice.
  Mi-ar fi placut totodata sa mi-l inchipui nu doar scriind carti ci si studiind foarte mult, citind foarte multe carti de-ale confratilor specialisti in acest domeniu.

  Nu stiu daca a citit cartea "Stirpea Sfantului Graal" de Laurence Gardner. Dar aceasta carte poate ca i-ar fi fost de ajutor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci. La fel de mare ajutor i-ar fi fost si cartea "Rosslyn si Graalul", scrisa de Mark Oxbrow si Ian Robertson. Iar cartea "Testamentul Magdalenei" a aceluiasi Laurence Gardner ar fi completat de minune seria cartilor dupa care s-ar fi putut documenta celebrul profesor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci.
Probabil ca ar fi citit si numeroase alte carti de simbolistica. Sau carti de ezoterism sau istoria diverselor societati secrete. Si le-ar fi citit, chiar studiat in profunzime, pur si simplu din placerea de a cunoaste modul de gandire si organizare nu doar a mintii umane ci si a diferitelor organizatii si societati umane, a modului lor de a se exprima si a-si impartasi cunoasterea si credintele proprii, faurite in timp si de-a lungul generatiilor si transmise spre noi sub o forma ce pare a apartine de domeniul legendelor.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Spirit practic in cochetarie...

Nu pot spune ca sunt o persoana supercocheta, dar prefer sa am grija cum ma imbrac: haine adecvate vremii de afara si contextului, potrivite intre ele ca si stil, material si culoare... Pe de alta parte sunt varii motive pentru care nu imi permit intotdeauna sa imi achizitionez in orice clipa cantitati mari de articole de vestimentatie si accesorii. Fie pentru simplul fapt ca nu am suficient spatiu acasa pentru pastrarea lor... Plus ca sunt destul de greu de imbracat/incaltat: sunt miniona, dar departe de a fi supla, asa ca probabilitatea de a gasi haine scurte si mai largi este destul de redusa. Plus ca traiesc pe picior mic, asa ca este un efort sa gasesc incaltaminte cu model pentru adulti dar de dimensiuni aproape cat pentru un copil mai mare.
Uneori as vrea sa gasesc un brand sau mai multe de unde sa gasesc si sa achizitionez tot ce mi s-ar potrivi si de ce as avea nevoie in acel moment. Atunci as putea spune: "Va apartin. Sunt fanul vostru. Sunt membru al oricarei comunitati de tipul #WeAreTheAnswear"...

 Sunt momente cand totusi ramai in pana cu imbracamintea sau incaltamintea. Se poate desprinde talpa pantofului sau vreo cusatura si risti sa ramai descult. Sau cedeaza un nasture, un fermoar sau o cusatura de la haina si risti sa ajungi acasa, in cel mai bun caz, dezbracat partial.
Am patit-o intr-o zi la servici. Era toamna, inca era relativ cald afara, asa ca nu aveam pe mine decat o fusta, o bluza si o jacheta mai scurta. Adica cat sa imi acopere doar fundul. Din nefericire, fusta in care ma imbracasem era una ceva mai veche si imi ramasese putin cam stramta. Putin mai mult... In fine... De asezat pe scaun... am reusit sa ma asez. Dar stateam intr-o pozitie putin cam nefireasca, caci fusta ma strangea cam tare; am tinut picioarele cat se poate de apropiate, practic lipite, asa ca stateam asezata in siguranta atata timp cat nu ma miscam aproape deloc. Dar am facut imprudenta sa ma ridic in picioare. Si cusatura mai veche si cu ata probabil subrezita, a cedat. Am auzit un parait scurt: fusta se rupsese de la cusatura. E adevarat ca miscarile mi se facusera putintel mai lejere in partea de jos, dar m-am gandit ca, rupandu-se cusatura, incepea sa se vada de sub fusta mai mult decat trebuia. Inca 2-3 miscari imprudente si cusatura din spatele fustei a cedat cu totul pana la fermoar. Practic eram goala la spate. "Asta e. Dar cum ajung acasa in halul asta?", asta a fost tot ce aveam in minte. "Esti cu masina?", mi-am intrebat colega. "Da! Te duc eu acasa, stii doar"... Atunci am gasit solutia de compromis. "Mi-a cedat fusta. Noroc ca esti cu masina, ca nu pot merge asa pe strada. Cred ca ies cu halatul pe mine, sa imi acopere ruptura macar pentru cativa metri de drum"...
Si asa am facut. Ruptura fustei a fost mascata de un halat pus pe deasupra. Solutia era rezonabila. Probabil ca daca nu era halatul, un defect aparut la imbracaminte in mod accidental ar fi putut fi mascat cu orice altceva folosit in mod inteligent ca accesoriu: o esarfa, o flanea legata in jurul taliei... Pentru cativa metri puteam sa trec neobservata pana la locul unde m-as fi putut schimba.
Si uite-asa se poate rezolva un necaz accidental...
Articol scris pentru SuperBlog 2017

„Oare ce-ar fi dacă…?”.... “Dincolo de orizont”, dincolo de temeri

Am povestit asta de nenumarate ori. Dar nu ma pot abtine sa va mai povestesc din nou, iar si iar, mereu acest lucru: am invatat sa citesc extrem de timpuriu. Nu aveam inca cinci ani cand deja citeam cursiv aproape orice text; la acea varsta, lecturile mele se rezumau (inca!!!) la povesti, la basme, dar curand temele lecturilor mele s-au diversificat enorm. Pot spune ca citesc (aproape!) orice imi cade sub priviri. Si ani de-a randul am exersat patrunderea tainelor si savurarea farmecului cartilor; si cand, dupa cativa ani, am descoperit farmecul filmelor, pe de o parte, si a rebusului/enigmisticii, pe de alta parte. De atunci, in mintea mea s-au amestecat toate de-a valma: citesc cartile ca si cum as vedea un film desfasurandu-si actiunea in jurul meu, adesea vazandu-ma pe mine jucand rolul unuia sau altuiaa din personaje, pe rand, in functie de starea mea de spirit din acel moment.
In adolescenta si tinerete am descoperit un gen de literatura/filme ce mi-au aprins enorm imaginatia: literatura si filmele SF. Acest gen de carti/filme mi-au infiripat imaginatia intr-atat incat mi-as fi dorit sa aflu ce se afla „Dincolo de orizont” / „Beyond Skyline”... Ma vedeam un fel de supererou dintr-un thriller SF dornic mereu sa exploreze si sa caute mereu noi lumi si noi civilizatii cu care sa interactioneze si sa acumuleze cat de mult posibil din modul lor de viata, din experienta si cultura fiecarei populatii intalnite...
 Filmul de acțiune SF “Dincolo de orizont”/(“Beyond Skyline”) se va lansa în cinematografele din Romania vineri, 3 noiembrie 2017. Poate voi reusi sa il vad candva; nu neaparat acum, la lansare, ci poate candva la o data ulterioara. Pana atunci as vrea sa fac un exercitiu de imaginatie. Nu e nevoie sa fiu personajul principal din film, detectivul Mark Corley (interpretat de Frank Grillo), dar as putea sa imi imaginez ca pot veni in contact cu fiinte venite din alte lumi inca necunoscute mie. Ar putea aparea oricand si de oriunde si este greu de presupus ca as putea sa stiu care le sunt gandurile. Pot fi prietenosi, rezervati,d istanti sau chiar ostili. Nu le cunosc semnificatia gesturilor sau limbajul trupului, dupa cum este greu de presupus ca le pot cunoaste limba sau mimica fetei. Nu pot comunica cu ei, dupa cum mi-ar fi greu de presupus ca as putea intelege daca au intentia de a comunica cu mine sau le-as intelege limbajul. Nu pot sa prevad ca vor veni cu ganduri bune sau, dimpotriva, din fel de fel de motive, vor ataca oricand sau pe oricine. Mai mult ca sigur ma voi gandi ca teama nu este o solutie; teama ma va transforma fie intr-o fiinta slaba, usor de ucis, sau dimpotriva voi parea un potential atacator ce incearca sa isi apere viata sa si a semenilor, atacand la randul sau pe oricine ii sta in fata. M-as gandi ca singura solutie ar fi sa incerc sa parez un eventual atac, fara a rani macar pe adversar, sau macar sa incerc sa trec fara sa ma poata observa potentialul atacator. La fel as incerca sa imi protejez prietenii si pe toti cei apropiati mie, formand cu ei o adevarata echipa capabila sa se protejeze de orice atac.
Nu stiu daca as reusi sa fac fata in totalitate atacului. Asa ca prefer sa cred ca nu voi intalni niciodata in viata mea persoane ostile, care sa ma puna in pericol.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Contopiti cu apa intru fiinta

  Ne-am nascut din apa cu privirea atintita spre lumina spre care vroiam sa ne indreptam. Am tras suflet din sufletul cu care eram inconjurati si ne-am indreptat cu trupul, fiinta si spiritul spre o noua viata. Si totusi aceeasi...
Ne-am desprins din apa in care ne-am format pana la nasterea spre lumina si totusi traim in acelasi ocean de apa; caci ne scaldam intr-o mare de lichide, seruri si umori din care ne tragem hrana si suflarea de zi cu zi si clipa de clipa. Prin aceasta mare de lichide preluam informatii si transmitem informatii; insasi apa care ne inconjoara si care face parte din noi si din propria noastra structura este informatie pura.
Ne reintoarcem mereu la apa din care am iesit, intrand in ea ca in propria casa. Invatam sa o (re)descoperim treptat-treptat, uimiti de frumusetile pe care nu credeam sa le fi descoperit vreodata.
Oare suntem constienti ca apa de izvor, la fel de pura ca si viata insasi, ne este indispensabila in viata de zi cu zi? Cati dintre noi suntem constienti ca nu putem trai fara un aport corespunzator de apa, tocmai acea apa care ne structureaza, ne hidrateaza si ne purifica organismul?
Copii fiind, avem organismul imbibat cu o cantitate foarte mare de apa. E ca si cum organismul pruncului nu ar fi iesit inca din marea usor sarata in care a trait pana atunci in pantecele mamei. Treptat-treptat, organismul se deprinde sa functioneze si cu o cantitate sensibil mai redusa de apa; insa chiar si la cele mai inaintate varste, proportia de apa din corp nu scade sub 2/3 din greutatea sa totala.
Apa ajuta in mod esential la hranirea organismului si face ca organismul sa respire pana in cele mai profunde "cotloane" ale sale, caci nutrientii si oxigenul adusi din exterior prin sange trec prin lichidele ce inconjura fiecare celula pana in interiorul celular. Tot apa ne si purifica organismul; caci fiecare molecula de reziduuri face drumul invers din celule spre exterior, strabatand lichidele si fiind purtata de aceste lichide afara din celule si din organism.
Apa ne racoreste organismul supraincalzit de efort sau atmosfera torida din jurul nostru; caci tot binefacatoarea apa ne iese prin toti porii pielii, inundandu-ne de sudoare, dar si prin aerul expirat din plamani, iar prin transformarea siroaielor de apa curgand de peste tot din corp in aburi absoarbe si inlatura caldura in exces ce ne-ar fi incins corpul.
In momentul cand organismul are nevoie de mai multa apa, constientizeaza acest fapt prin senzatia de sete mai mult sau mai putin imperioasa; in acel moment, se pare, intreg echilibrul mentinut de apa din organism este deteriorat, iar creierul percepe asta pana in cele mai inalte niveluri ale constientului.
Numai ca nu trebuie sa se ajunga pana in acest stadiu. Ne este foarte la indemana sa purtam la noi un recipient cat de mic plin cu apa de izvor sau cu ceaiuri naturale din plante, bogate in apa si minerale,tocmai pentru a ne rehidrata organismul in orice moment ce ne poate stresa corpul, fortandu-l sa se deshidrateze: temperatura mare, atat la exterior cat si in interiorul corpului, acumularea in interior, in cantitate mare, de toxine ce trebuie rapid evacuate in exterior, tocmai pentru a nu ne otravi corpul. Caci nu trebuie sa ne spalam corpul doar in exterior, doar la nivelul pielii si parului, ci si in interiorul organismului, tocmai prin consumul de apa care sa ne rehidrateze si sa ne curete intreg organismul, celula cu celula. Si ce placere mai mare poti avea in momentul in care, rehidratandu-te, te simti mai curat in interior si mai plin de energie.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Energia casei mele

Respiră, transpiră, are propria energie, personalitate și poveste, ca și mine. Este casa mea. Nu este neaparat casa in care m-am nascut sau am copilarit. Poate ca nu este neaparat nici casa in care imi voi trai ultimele clipe din viata. Dar este casa in care traiesc ACUM, in care ma intorc intotdeauna dupa orele de munca si unde ma relaxez, ma odihnesc, imi incarc bateriile cu energie si unde incerc sa imi incarc mintea si spiritul cu informatii diverse.  Si asta e tot ceea ce conteaza. Pentru ca propria casa imi este camin, mediu de viata, prieten sau dusman in functie cum am grija de ea pentru a avea grija de mine ca persoana. Este mediul cu care fac schimb de energie si care poarta amprenta propriei persoane si propriei personalitati.
Nu trebuie sa aiba in mod obligatoriu un certificat energetic care sa ateste ca pot mentine o temperatura optima in interior si nici nu este nevoie, cred, in acest moment, sa angajez un auditor energetic care sa imi certifice eficienta energetica a propriei locuinte. Apartamentul, desi este plasat undeva spre mijlocul blocului, avand o suprafata destul de mica de pereti exteriori, acesti pereti exteriori sunt perfect izolati de exterior atat pe suprafata dinspre interior cat si pe suprafata exterioara, iar balconul este "captusit" cu geamuri tip termopan, care izoleaza atat termic cat si fonic. Mai mult ca sigur ca o termografie efectuata la nivelul fatadei blocului, in dreptul apartamentului in care locuiesc, ar arata ca prin pereti se pierde o cantitate foarte mica de caldura. Dar nici nu intra de afara nici caldura si nici frigul, chiar daca locuinta respira lejer atat prin pereti cat si pe langa ferestre. Asa se face ca vara, nici in zilele cele mai toride, temperatura din casa nu depaseste 26-27 de grade, iar in timpul iernii, cu un consum relativ mic de gaz de catre centrala termica, temperatura interioara nu scade sub 17-18 grade, ceea ce este extrem de confortabil pentru organism.
Iluminatul artificial este extrem de economicos, toate sursele de lumina (becuri/leduri) sunt de putere mica, consumand extrem de putin, caci lumina oferita este "rece", desi este suficient de intensa pentru a nu-mi forta ochii sa vada bine. Aparatura electrocasnica este aproape in totalitate din clasa energetica A, cu un consum extrem de redus, dar fara a afecta necesitatile casnice. In plus, nu folosesc surse de incalzire sau de iluminat, cat si majoritatea aparaturii consumatoare de energie decat doar atata timp si atunci cand este absolut necesar si doar atunci cand sunt acasa.
Si uite-asa reusesc sa am un confort bun in locuinta fara a avea costuri mari.
Articol scris pentru SuperBlog 2017