£££

 NELSON MANDELA. 

După ce am devenit președinte, am cerut escortei mele să mergem la un restaurant la

prânz. Ne-am așezat și fiecare dintre noi a cerut ce vrea.

La masa din față, era un bărbat, care aștepta să fie servit. Când a fost servit, i-am spus unuia dintre soldații mei: să i spună acelui om să ni se alăture. Soldatul s-au dus și i-a transmis invitația. Bărbatul se ridică, își luă farfuria și se așeză chiar lângă mine.

Pe măsură ce mânca, mâinile îi tremurau constant și nu ridica capul din farfurie.

Când am terminat, și a luat la revedere fără să mă privească, i-am strâns mâna și a plecat.

Soldatul mi-a comentat:

-Madiva, acel om trebuie să fie foarte bolnav, din moment ce mâinile lui nu încetau să

tremure în timp ce mânca.

-Deloc! motivul tremurului său este altul.

Apoi le-am spus:

-Acest bărbat era gardianul închisorii unde mă aflam. După ce m-a torturat, am țipat

și am plâns cerând apă și el a venit m-a umilit, a râs de mine și în loc să-mi dea apă, a urinat pe capul meu.

Nu era bolnav, era speriat, așteptându-se ca eu, acum președintele Africii de Sud, să-l trimit la închisoare și să-i fac același lucru ,cum a făcut el cu mine. Dar eu nu sunt așa, acel comportament nu face parte din caracterul meu și nici din etica mea.

„Mintile care caută răzbunare distrug națiunile în timp ce cele care caută reconciliere

construiesc națiuni. În timp ce ieșeam pe ușa libertății mele, știam că, dacă nu renunț

la toată furia, ura și resentimentul, aș rămâne încontinuare prizonier.