$$$

 "Există un fenomen psihologic numit „Efectul Tetris”, care ne arată cât de maleabil este creierul nostru. Dacă joci Tetris ore în șir, vei începe să vezi forme geometrice în lumea reală și să încerci mental să potrivești clădirile sau cutiile de cereale în spații goale. Deși pare o glumă, este o lecție profundă despre neuroplasticitate: creierul nu face diferența între un joc și realitate atunci când vine vorba de antrenament. Dacă îți „hrănești” mintea zilnic cu știri negative, scandaluri și griji, creierul tău va deveni expert în a găsi negativitate oriunde (la fel cum găsește piese de Tetris). Dar, dacă îl antrenezi să caute trei lucruri bune în fiecare zi (recunoștință), va începe automat să scaneze realitatea după bucurie. Tu alegi jocul pe care îl joacă mintea ta.

Termenul a fost popularizat la scară largă după un studiu celebru realizat la Harvard de către doctorul Robert Stickgold în anul 2000. El a observat că participanții care jucau Tetris intens, chiar și cei care sufereau de amnezie anterogradă (care nu își puteau aminti fapte noi), raportau că vedeau piese căzând în fața ochilor înainte de a adormi. Acest lucru a demonstrat că activitatea repetitivă modifică memoria procedurală și vizuală la un nivel profund, inconștient, rescriind practic modul în care percepem mediul înconjurător imediat, chiar dacă nu ne amintim conștient activitatea care a cauzat schimbarea.

Explicația neurologică rezidă în eficiența metabolică a creierului. Atunci când repetăm o sarcină, fie ea vizuală sau cognitivă, neuronii implicați în acea activitate formează conexiuni mai puternice și mai rapide, un proces rezumat de fraza „neuronii care se aprind împreună, se leagă împreună”. Creierul încearcă să economisească energie anticipând tiparul cu care este alimentat cel mai des. Dacă tiparul dominant este rezolvarea problemelor spațiale din Tetris, cortexul vizual va rămâne activat pe această frecvență, aplicând șablonul peste orice imagine reală, de la rafturile din magazin la clădirile de birouri.

Acest efect nu se limitează la jocuri video; el se manifestă puternic în viața profesională, fenomen cunoscut sub numele de „deformare profesională”. De exemplu, avocații sau auditorii financiari sunt antrenați să identifice erori, riscuri și discrepanțe opt ore pe zi. Fără o „deconectare” conștientă, creierul lor continuă să scaneze mediul familial sau social după aceleași greșeli și riscuri. Ei pot deveni critici excesivi nu din răutate, ci pentru că mintea lor a rămas blocată în modulul de „depanare” și analiză critică, aplicând grila profesională asupra relațiilor personale.

Cercetătorul Shawn Achor, autorul cărții „Avantajul Fericirii”, a studiat reversul acestui proces, numindu-l „Efectul Tetris Pozitiv”. El a demonstrat că simplul act de a scana mediul pentru trei lucruri pozitive în fiecare zi, timp de 21 de zile, reconfigurează filtrul prin care privim lumea. Nu este vorba despre ignorarea problemelor, ci despre antrenarea creierului să observe oportunitățile și resursele care, de obicei, sunt trecute cu vederea. Persoanele care practică acest exercițiu devin mai eficiente în rezolvarea problemelor, deoarece un creier pozitiv eliberează dopamină, care activează centrii de învățare.

Un alt exemplu fascinant de neuroplasticitate indusă de activitate este studiul realizat pe șoferii de taxi din Londra. Pentru a obține licența, aceștia trebuie să memoreze „Cunoașterea” (The Knowledge), harta mentală a 25.000 de străzi. Scanările RMN au arătat că hipocampul lor (zona responsabilă cu memoria spațială) este fizic mai mare decât la restul populației. Aceasta este o dovadă fizică a faptului că, la fel ca un mușchi, creierul își modifică structura anatomică în funcție de informația pe care o procesăm cel mai des.

Mecanismul de filtrare al creierului, numit Sistemul Reticulat Activator (RAS), joacă un rol crucial aici. RAS este portarul care decide ce informații ajung la conștiință și ce informații sunt ignorate. Într-o lume cu milioane de stimuli, nu putem procesa totul. Dacă îi spui acestui sistem că „lumea este periculoasă”, el va lăsa să treacă doar dovezile care confirmă pericolul și va bloca semnalele de siguranță sau bunătate. Efectul Tetris este, în esență, programarea manuală a acestui filtru pentru a permite accesul tipului de informație pe care dorim să îl vedem.

Implicațiile pentru educație și învățare sunt majore. Dacă un student abordează matematica cu mentalitatea „nu sunt bun la asta”, creierul său va scana doar după dificultăți și va ignora micile succese, consolidând blocajul. Prin schimbarea „jocului” mental – adică prin concentrarea pe progresul incremental – studenții pot declanșa un Efect Tetris de competență, unde încep să vadă legături logice și soluții acolo unde înainte vedeau doar obstacole de netrecut.

În era digitală, algoritmii rețelelor sociale amplifică acest efect în mod artificial. Dacă interacționezi cu conținut care provoacă indignare, algoritmul îți va servi mai mult din același lucru, iar creierul tău va intra într-o buclă de feedback negativ. Efectul Tetris devine astfel un ciclu auto-susținut: vezi lumea ca fiind ostilă, cauți confirmări online, algoritmul îți oferă acele confirmări, iar convingerea ta se întărește, modificând fizic sinapsele neuronale pentru a susține această viziune.

În concluzie, suntem arhitecții propriei noastre realități cognitive. Nu suntem victime pasive ale mediului sau ale geneticii, ci participanți activi în formarea structurii creierului nostru. Fiecare gând repetat, fiecare emoție cultivată și fiecare informație consumată este o „piesă” de Tetris care se așază în construcția minții noastre. Responsabilitatea noastră este să alegem cu grijă piesele, știind că modelul pe care îl construim în interior va deveni, inevitabil, harta după care navigăm în exterior."

Sursa" Știați ca" blog personal