$¢$

 Știai care este cea mai frumoasă poezie de dragoste dintre toate? „Am coborât, oferindu-ți brațul, cel puțin un milion de trepte, și acum că nu mai ești aici, e gol la fiecare pas.” Și nu, nu este doar o poezie de dragoste, ci mult, mult mai mult! Are o poveste extraordinară în spate, îți vorbește despre o iubire care supraviețuiește la toate: timpului, bătrâneții și chiar morții.

Eugenio Montale a scris această poezie după moartea soției sale, Drusilla Tanzi. S-au întâlnit pentru prima dată la douăzeci de ani. Ea este o femeie căsătorită, el este un poet fără un ban. „Casa ta nu este acolo unde te-ai născut. Acasă este locul unde încetează toate încercările tale de a evada.” Și așa a fost pentru ei. Cu iubirea lor, sfidează totul și pe toți: moralitatea, convențiile vremii, regimul care interzicea divorțul, dar nu le pasă.

Și totuși nu ar putea fi mai diferiți. Ea este o femeie practică, el este poet. Ea își ține picioarele ferm pe pământ, în timp ce el se înalță spre cer. El aleargă după soare și apoi este orbit de el, pentru că atâta lumină îl orbește. Ea, pe de altă parte, era cu adevărat aproape oarbă. O boală de ochi o făcuse să-și piardă vederea. „Zboară”, o numeau toți, pentru că nu vedea aproape nimic. Și el a făcut ceva foarte simplu, cel puțin la suprafață: a ținut-o de braț ca să o ajute să coboare scările. Pentru că a iubi înseamnă a-ți păsa. Înseamnă să fii acolo, nu în lucrurile mari, ci în cele mici. Îl numeau poetul „lucrurilor mici”. Pentru că știa că lucrurile mici sunt mai elocvente decât o mie de cuvinte.

„Am coborât milioane de trepte cu tine, nu pentru că poate cu patru ochi se poate vedea mai mult. Le-am coborât cu tine pentru că știam că între noi singurele pupile adevărate, oricât de încețoșate, erau ale tale.”

 Ea are încredere în el că „va vedea” în exterior, el are încredere în ea că va vedea „în interior”. Iar sensul vieții, sensul iubirii, este tot aici: în a oferi un braț persoanei de lângă tine; în a fi tovarăși și nu doar iubiți, prieteni și nu doar iubiți, în a nu mai fi un „tu” și un „eu” ci „noi”. 

Și „noi” rezistă la tot. 

Rezistă Timpului. 

Ceții. 

Rezistă vieții și chiar morții.