$$$

 TRAIESTE CLIPA

                                                     Omar Khayyám

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. 

Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. 

Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, 

Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! în el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.

Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda, 

Divinul timp al rozei şi-al inimii curate! 

Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt 

Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. 

Şi totuşi două zile indiferente-mi sunt: 

Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare 

Măcar dacă-ai să termini cuvântul început? 

Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care 

De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când - beată de iubire -

Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine. 

De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, 

N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii. 

Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc 

Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc. 

Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.

Nu caut nici minciună nici adevăr viclean. 

Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu. 

Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani. 

Vreau să mă bucur astăzi. Mâini - poate-i prea târziu.

Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare. 

Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare! 

Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi. 

Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe. 

Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe. 

Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi! 

Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: 

"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!" 

Cum poate el să simtă în zori uimirea firii 

Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! la astă seară

Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta. 

Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea! 

Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară...

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne. 

Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne. 

la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar, 

Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar 

Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme. 

Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar, 

Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,

- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai, 

căci în afara dragei şi-a cupei - ce alt Rai 

mai dulce-i, - dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând. 

Nepăsător destinul ne va călca-n picioare. 

Ridică-te copilă - o, cupă vrăjitoare! 

Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, 

În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne 

Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne 

S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate 

Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, 

Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine 

Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas: 

"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul 

Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul 

Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tăcere! 

Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte! 

Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere. 

Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării, 

Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte. 

Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării, 

Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite! 

Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri 

Cei care poartă vinul - neguţători de visuri. 

Redaţi-mă vieţii, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire, 

Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire... 

lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat. 

- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt. 

Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea! 

Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea 

Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei 

Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă 

Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă 

Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul 

Suav al unor gene o să te instruiască 

Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul, 

Căci ţărna e grăbită ca să te găzduiască.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii. 

Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii. 

C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă, 

Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.

Un om prin lume trece. El nu e musulman.

Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei. 

Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi 

Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.

Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle 

Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. 

Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate, 

Dar totuşi nu mi-e teamă: curat am fost în toate.

Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!

Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?

Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.

Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!

Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese. 

Cînd mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar

Cu apa ce ia forma impusă de pahar

Şi fumu-n care vîntul năluci ciudate ţese.

Cu-o mînă ţin Coranul şi cupa cu cealaltă.

Sunt cînd de partea legii, cînd muşc din fruct oprit.

Aşa mă ştie zilnic cupola cea înaltă:

Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.

Virtuţile să-mi numeri doar una câte una. 

Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia. 

Nici vântul nu-ţi aţâţe, nici aerul mânia. 

Tu ştii: curat şi sincer am fost întotdeauna.

Cătat-am horoscopul în a iubirii carte, 

Şi-un înţelept strigat-a: „A fericirii parte 

Aceasta este: - o fată ca luna argintie 

Şi-o noapte care ţine un an cât o vecie".

Nu pot să fac deosebire între capcană şi momeală. 

Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală.

Şi totuşi vinul şi cu mine şi draga-n ceasuri de iubire, 

Mai bine fripţi într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.