joi, 3 iulie 2025

$$$

 În spatele fiecărei farfurii de mâncare de pe masa ta,

se află mâini care s-au trezit înainte de răsăritul soarelui.

Mâini care au călcat prin noroi, au îndurat arșița, ploaia și seceta...

Mâini care au semănat cu speranță, au îngrijit cu grijă și au cules cu mândrie —

doar ca tu și cu mine să putem mânca în fiecare zi.


       Țăranii nu caută faimă.

Nu apar pe coperțile revistelor.

Nu țin discursuri motivaționale și nu devin virali pe rețelele sociale.

Nu primesc aplauze.


Și totuși, munca lor este la fel de vitală ca aerul pe care îl respirăm,

la fel de esențială ca apa pe care o bem.


În timp ce mulți se grăbesc să urce tot mai sus — după funcții, titluri și recunoaștere —

țăranul rămâne cu picioarele pe pământ.

La propriu.

Pentru că el știe:

ca să crești ceva cu adevărat valoros, trebuie mai întâi să semeni cu încredere,

să îngrijești cu răbdare și să culegi cu recunoștință.

Știe că roadele cele mai bune nu cresc în grabă —

ci prin trudă zilnică și respect pentru ritmul naturii.


    Într-o lume care aleargă bezmetic, orbită de aparențe și surdă la ceea ce e cu adevărat important —

oprește-te o clipă.

Privește spre câmpuri.

Și mulțumește mâinilor tăcute care ne hrănesc fără să ceară nimic în schimb.


Pentru că pământul nu este doar lucrat —

este iubit.

Și datorită celor care îl iubesc,

fiecare masă pe care o mâncăm poartă în ea o poveste...

despre efort, răbdare și speranță.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$¢_

 „Pune și pe mine lanțul acela, tată...” Mi-a mers la inimă. Un memento blând pentru toți părinții. — „Pune și pe mine lanțul...” a șoptit b...