$$$

 Ți-ai mai amintit vreodată gustul acela de roșie care se rupea în palmă, roșie până-n inimă, cu miros de grădină și de soare copt? Era dulce, sărată de la muncă și caldă de la soare. O mâncai simplu, cu puțină sare, și părea că n-ai nevoie de nimic altceva.

Dar unde a dispărut? De ce în ziua de azi roșiile sunt perfecte la formă și goale la suflet? Poate pentru că nu mai cresc în grădinile bunicilor, ci în rafturi reci. Poate pentru că au fost alese să reziste transportului, nu gustului. Sau poate pentru că și noi am uitat să așteptăm anotimpul lor.

Roșia aceea nu era doar un aliment. Era vacanță la țară, mâini murdare de pământ, râsete printre rândurile de porumb și soare pe umeri. Era răsplata unei veri trăite afară, fără Wi-Fi și fără grabă.

Gustul acela n-a dispărut complet. E încă acolo, în piețele mici, în grădinile celor care nu s-au grăbit să uite, și mai ales… în amintirile copilăriei tale!