$$$

 💕NICOLAE IORGA I-A SCRIS CATINCAI 129 DE SCRISORI....

       Cel mai prolific scriitor român, cărturarul NICOLAE IORGA, i-a scris CATINCĂI BOGDAN 129 de scrisori pentru a o convinge de iubirea lui.....

    Scriitorul a continuat să-i scrie soţiei cuvinte de dor şi în timpul celor aproape patru decenii de căsnicie. Tot ce căuta sentimentalul Iorga la o femeie avea să găsească la tânăra blondă CATINCA din BRAŞOV. Şapte copii, trei băieţi şi cinci fete, i-a dăruit partenera de viaţă lui IORGA. 

     Pe tot parcursul căsniciei, IORGA a continuat să îi scrie CATINCĂI din pelegrinări. „Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine. Vorbele s-au învechit demult şi nu se mai potrivesc cu un suflet care nu vrea să împrumute de nicăiri ce ar vrea să-ţi spuie. De aş mai avea norocul să te văd, sănătoasă şi - bagă bine de seamă - tânără şi frumoasă, îngrijită de tine, ca suflet şi trup, cum ţi-e datoria”.

     În cele129 de scrisori găsim declarații de la versuri naive şi aluzii delicate, la mărturisiri exaltate şi rugi dezarmante.

     Cele 129 de scrisori sunt mărturisirea celei dintâi iubiri care a ars până la moartea dramatică a marelui istoric român. 129 de scrisori şi-apoi alte sute, în care NICOLAE IORGA, teribilul geniu de la începutul secolul trecut, lasă deoparte stilistica savantă a academicianului şi morga militantului politic, pentru a ni se descoperi copilăros şi tandru, pasional şi fermecător, cum puţini ni l-am fi imaginat.

,,Dragă CATINCĂ,

(…) n-am căpătat încă lămuriri asupra unui punct foarte însemnat:anume dacă eşti tot mică şi n-ai crescut. E foarte interesant să ştiu: dacă ai crescut, e păcat, fiindcă aşa de bine-ţi stătea când erai mică! Dar e şi bine, pentru că atunci, ştii cine-ţi place şi cine nu-ţi place, ceea ce mi-ai spus că nu ştiai, fiindcă erai mică. Dar tot prefer să aflu că nu poţi lega aceste noţiuni: om şi iubire, decât să te văd mare… Deci sunt convins că te voi găsi tot aşa, un fragment frumos de domnişoară blondă. Îmi eşti dragă. (Nicolae Iorga, 4 septembrie 1900, scrisoare de la Sibiu către Catinca Bogdan)’”,,Deci peste două-trei zile, o să ai… neplăcerea de a mă vedea. Eu sunt foarte curios să văd pe cine voi găsi: pe vechea domnişoară Catinca, aceea care râdea aşa de dulce, când îi exprimam ce planuri am faţă de biserica din cetate, ori cealaltă, de la plecare. Dar îmi sunt dragi amândouă: şi cea bună, şi cea rea.(Nicolae Iorga, 7 septembrie 1900, scrisoare de la Sibiu către Catinca Bogdan)

     Departe de CATINCA, IORGA e măcinat de dor. Sunt zile în care îi scrie şi de două ori! Cu trecerea săptămânilor, ajunge să îi trimită iubitei sale colecţii întregi de ilustrate dintre cele mai exotice, scene din cultura japoneză sau din cea chineză, apoi din ceaitaliană, până ajunge la colecţii de timbre bulgăreşti… Şi, deşi are sprijinul fraţilor tinerei braşovence – IANCU BOGDAN îi transmite că ar fi foarte mândru ca cel mai bun prieten şi cel mai distins coleg al său să-i devie ,,cumnat” 

     La 4 februarie 1901,a fost nunta, iar 

imediat după, NICOLAE şi CATINCA merg în Italia, la FLORENŢA. Nu avea să fie însă o lună de miere, căci Iorga şi soţia sa petrec majoritatea timpului în biblioteci, arhive şi muzee. Avea să fie, mai degrabă, începutul unui an de încercare pentru tânărul cuplu. 

      Scrisorile trimise în ţară de CATINCA scot în evidenţă destule neînţelegeri între cei doi, precum şi detalii despre cât de greu de suportat sunt capriciile unui soţ total absorbit de munca sa. Atmosfera încinsă din periplul italian dă naştere unor momente savuroase adesea în dramatismul lor, exagerat, de moment.

 Bunăoară, pe un colţ de ziar unguresc, IORGA nota, la PESTA, în august 1901, ,,Pentru că a cumpărat brânză puturoasă şi mere acre, CATINCA: 1) S-a dat dracului; 2) A spus că vorbesc „tare, tare”; 3) Că nu mai poate suferi; 4) Că o să moară într-un an; 5) Şi că e gata să mântuie tot. 8 ceasuri de sară. Până la 9, cine ştie ce va mai spune”.

 După mulţi ani, istoricul ANDREI PIPPIDI, nepotul lui NICOLAE IORGA, a găsit această bucăţică de ziar împăturită cu grijă într-un plic pe care CATINCA scrisese: Document de la a şasea lună din căsătoria noastră. Amare zile!”.

    Dar spre deosebire de MARIA, prima soţie a savantului, CATINCA înţelege bine câtă nevoie are NICOLAE IORGA de sprijinul ei şi se înhamă, cu tenacitate ardelenească, la marea operă pe care Iorga o punea la cale. Îi ţine corespondenţa, îi ordonează lucrările, transcrie manuscrise, îl ajută cu preţioase traduceri. CATINCA e pentru IORGA mai mult decât o soţie grijulie, e un adevărat partener de viaţă, e de fapt cea mai importantă colaboratoare a lui IORGA.  

   Exact ceea ce IORGA îşi dorea mai mult, ce remarcase la soţia prietenului A. C. CUZA: cea mai cuminte femeie ce se poate închipui”, care urăşte modele şi petrecerile şi ajută la lucrul ştiinţific pe bărbatul ei”.

         În primii ani de căsnicie, până la naşterea primilor patru copii, CATINCA îl însoţeşte peste tot pe NICOLAE IORGA, şi la PARIS, şi la BUDAPESTA, şi la CRACOVIA, CLUJ, SOFIA sau ISTANBUL, la conferinţe şi în deplasările documentare.

     Încântat de devotamentul şi de calităţile de cercetător ale soţiei sale, savantul nu scapă nici un prilej să atragă atenţia în mod public asupra binecuvântării de a o avea pe CATINCA alături. În august 1900, Iorga mărturiseşte că e ajutat în arhivele de la BUDAPESTA,, de soţia mea, care îmi face grelele traduceri din ungureşte”. Apoi, în introducerea volumului despre războaiele de cucerire ale lui MIHAI VITEAZUL, precizează că pentru documentele ungureşti,,, traducerea mi-a fost făcută de un colaborator pe cât de statornic, pe atât de modest”.

     După 1907, cu patru copii deja şi cu multe probleme pe cap, CATINCA şi NICOLAE IORGA decid să lase la o parte viaţa tumultoasă a BUCUREŞTIULUI şi să se mute într-un târguşor liniştit, unde savantul însuşi visa să găsească un loc prielnic pentru ambiţioasele sale proiecte culturale. 

      Când află despre VĂLENII de MUNTE, CATINCA e în al nouălea cer, chiar dacă nu vizitase niciodată locul! Probabil că ,,ardeleancă şi econoamă de casă cum era ea”, se şi interesase cum se trăia pe acolo. 

,,Vreau doar atâta să le spun copiilor mei că, fără sacrificarea mea, tatăl lor nu ar fi fost în stare să facă tot ce a făcut. Forţele mele, până la extenuare, au fost puse la dispoziţia lui. Cu jurământ o pot spune, că nu am trăit nici o zi pentru mine, decât cu foarte rari excepţii, când am fost singură acasă. Eu nu am putut cânta, nici plânge, când am simţit nevoia… Doar în rare cazuri, în lipsa lui… Îmi dau seama că e nevoie de suferinţa mea pentru împlinirea unor lucruri mai mari… Un lucru este sigur: că nu regret că am servit o mare minte, poate unică în timpul de faţă.”

(Catinca Iorga, 30 aprilie 1932, însemnare în jurnalul intim)

sursa:prof.Ion Ionescu-Bucovu