marți, 5 noiembrie 2024

***

 Povestea relaţiei pasionale dintre Vivien Leigh şi Laurence Olivier

.  

 Vivien Leigh s-a nascut pe 5 noiembrie 1913 

„Dacă ne-am iubi doar cu trupurile noastre, cred că tot nu ar fi suficient“ 

 Doi dintre cei mai faimoşi actori ai tuturor timpurilor, Vivien Leigh şi Laurence Olivier, au avut o relaţie întinsă pe parcursul a 23 de ani, dintre care aproape 20 de ani au fost căsătoriţi. O relaţie presărată cu numeroase momente conflictuale.   Laurence Olivier a văzut-o prima oară pe Vivien Leigh în filmul The Mask of Virtue în 1936 şi s-au împrietenit după ce el a felicitat-o pentru rolul foarte bun. Cei doi au devenit amanţi în timpul filmărilor la „Foc deasupra Angliei” în 1937. Amândoi erau căsătoriţi, însă asta nu i-a împiedicat să aibă o relaţie extraconjugală foarte pasionată şi intensă. În acea perioadă, Vivien Leigh a citit „Pe aripile vântului” şi i-a cerut agentului ei să o recomande lui David O. Selznick, care se pregătea să facă un film după carte. Deşi nu avea foarte mare experienţă, Vivien Leigh a fost aleasă de Olivier să o joace pe Ofelia în Hamlet, pus în scenă la Old Vic Theatre. Laurence Olivier şi-a amintit peste ani un incident survenit înainte de unul dintre spectacole, când starea ei de spirit s-a schimbat brusc, a început să ţipe la el, după care s-a liniştit brusc. În scurt timp, cei doi au început să trăiască împreună, în timp ce partenerii lor refuzau să divorţeze. În 1938, Vivien Leigh i-a cerut agentului ei-Myron Selznick (fratele lui David O. Selznick) să fie luată în considerare pentru rolul lui Scarlett O'Hara în „Pe aripile vântului”. David O. Selznick o văzuse jucând în Fire Over England şi A Yank at Oxford, îi plăcuseră foarte mult interpretările ei, însă nu credea că ar putea fi o posibilă Scarlett pentru că era „prea britanică”. Vivien Leigh a mers la Los Angeles şi a dat o probă într-unul dintre studiourile unde urma să se facă filmul, impresionându-i pe toţi şi primind rolul lui Scarlett. „Pe aripile vântului” a avut un succes uriaş, iar Vivien Leigh a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă. În perioada filmărilor la „Pe aripile vântului”, Vivien Leigh şi Laurence Olivier şi-au expediat zeci de scrisori pline de pasiune şi iubire. Într-una dintre ele, Vivien Leigh îi spunea lui Laurence Olivier: „Dacă ne-am iubi doar cu trupurile noastre, cred că tot nu ar fi suficient. Te iubesc mult mai mult de atât. Tot sufletul meu îţi aparţine“. Marele actor îi mărturisea la rândul său: „Eşti în mod constant în gândurile mele. Nu am trăit până când nu te-am cunoscut pe tine“. În februarie 1940, Jill Esmond a fost de acord să divorţeze de Laurence Olivier, iar Leigh Holman a fost şi el de acord să divorţeze de Vivien. Pe 31 august 1940, Vivien Leigh şi Laurence Olivier s-au căsătorit în Santa Barbara.  Cei doi au jucat împreună în 1941 în filmul That Hamilton Woman (1941), foarte apreciat în S.U.A. şi în Uniunea Sovietică, devenind una dintre peliculele favorite ale lui Winston Churchill. Vivien Leigh filma Caesar şi Cleopatra în 1945 când a descoperit că era gravidă şi a făcut avort. La scurt timp, ea a căzut într-o depresie acută presărată cu crize de isterie. În 1948, cei doi au fost într-un turneu în Australia timp de şase luni, iar în acea perioadă neînţelegerile dintre ei s-au accentuat, ajungând la palme şi ţipete. Deşi relaţia ei cu Laurence Olivier se deteriorase, Vivien Leigh nu a lăsat ca dramele personale să se vadă şi în activitatea profesională. Iar în 1949 a făcut un rol memorabil în filmul „Un tramvai numit dorinţă”,câştigând al doilea Oscar. În 1956, Vivien Leigh a mai făcut un avort, iar în 1958, după 10 ani de aparenţe păstrate, cei doi s-au separat. Vivien a început să se vadă cu actorul Jack Merivale, iar Laurence Olivier a început o relaţie cu actriţa Joan Plowright, cu 22 de ani mai tânără ca el. În toamna lui 1960, Vivien Leigh şi Laurence Olivier au divorţat. Cei doi au continuat însă să îşi scrie până la moartea marii actriţe, survenită în mai 1967. Laurence Olivier a murit în 1989. Se spune că cu puţin timp înainte să moară, Laurence Olivier a fost văzut uitându-se la un film cu Vivien Leigh, cu lacrimi în ochi şi spunând: „A fost dragoste între noi”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 CALENDARUL ZILEI– 6 noiembrie                  "O idee trebuie s-o iubeşti întocmai ca pe o femeie.                   Să fii fericit o...