marți, 5 noiembrie 2024

***

 Trenul lui Kasztner, o istorie controversată

Rudolf Kasztner, cel care va deveni cunoscut pentru afacerea „Trenul lui Kasztner”, s-a născut în anul 1906 în Cluj, oraș aflat în acel moment în Austro-Ungaria, fiind fiul lui Izsak Kasztner, un evreu foarte religios care își petrecea mare parte din zi la sinagogă și al Helénei, mama sa ocupându-se de magazinul familiei și de creșterea celor trei copii ai săi. Tânărul a urmat facultatea de drept, apoi a lucrat ca jurnalist pentru publicația Új Kelet. Mai târziu a devenit asistent al doctorului József Fischer, membru al Partidului Național Evreiesc, cu a cărui fiică, Erzsébet, s-a căsătorit în 1934.

Tânărul Kasztner s-a alăturat partidului Ihud, cunoscut mai târziu sub numele de Mapai, un partid sionist de stânga, sprijinind înființarea Comitetului de ajutor și salvare, împreună cu Joel și Hansi Brand, Samuel Springmann, Ottó Komoly și Ernő Szilágyi.

Potrivit lui Joel Brand, grupul lor a ajutat 22.000-25.000 de evrei din Austria, Polonia și Slovacia ocupate să ajungă în Ungaria. În 1941, guvernul maghiar a închis toate ziarele evreiești din Cluj, inclusiv Új Kelet, iar Kasztner, ajuns la vârsta de 36 de ani, a decis să se mute la Budapesta pentru a-și căuta un loc de muncă, lăsându-și soția în oraș. Aici a devenit unul din intermediarii dintre comunitatea evreiască din Ungaria și autoritățile naziste.

În vara lui 1944, Kasztner s-a întâlnit în mod repetat cu Adolf Eichmann, ofițerul responsabil de deportarea comunității evreiești din Ungaria, formată din aproximativ 800.000 de oameni, la Auschwitz. Cei doi au ajuns la un acord care prevedea că aproximativ 1.685 de evrei vor fi cruțați pentru un preț de 1.000 de dolari de persoană și vor fi transportați cu un tren în Elveția. Majoritatea pasagerilor nu-și puteau permite această sumă, așa că avocatul a scos la licitație 150 de locuri oferindu-le evreilor bogați care plăteau, în acest fel, pentru ceilalți. În plus, ofițerul SS Kurt Becher, trimisul lui Heinrich Himmler, a insistat ca 50 de locuri să fie rezervate familiilor persoanelor care îi plătiseră lui personal o sumă de aproximativ 25.000 de dolari de persoană.

Pasagerii au fost aleși de un comitet din care făceau parte Rudolf Kasztner, Ottó Komoly și Hansi Brand, reprezentanți ai Comitetului de ajutor și salvare. Juristul israelian Asher Maoz a scris că Kasztner ar fi declarat în fața Congresului Sionist de după război, într-un raport despre acțiunile Comitetului de ajutor și salvare, că a considerat operațiunea cun fel de „arcă a lui Noe”.

În trenul care avea 35 de vagoane de vite au urcat 972 de pasageri de sex feminin și 712 de bărbați. Cel mai în vârstă avea 82 de ani, iar cel mai tânăr avea doar câteva zile. Unul dintre pasageri, Ladislaus Löb, a scris că numărul exact al celor care au urcat în trenul care a plecat din Budapesta a fost incert, pentru că în primele etape ale călătoriei mai mulți pasageri au coborât temându-se că vor ajunge la Auschwitz. Ceea ce se știe cu exactitate este că 1.684 de persoane au fost înregistrate când au ajuns în lagărul de concentrare Bergen-Belsen de lângă Hanovra, pe 9 iulie. Potrivit lui Löb, printre pasageri s-au numărat 199 de sionişti din Transilvania, 230 din Budapesta şi 126 de evrei ortodocşi şi ultraortodocşi, dintre care 40 de rabini, unul dintre aceștia fiind Joel Teitelbaum, fondatorul școlii rabinice de tradiție hasidică înființată în anul 1905 la Satu Mare.

Ceilalți pasageri din „trenul lui Kasztner” au fost selectați astfel încât să acopere toate clasele socio-profesionale: profesori, artiști, casnice, țărani, fermieri, industriași, bancheri, jurnaliști, profesori și asistente medicale. Printre cei mai cunoscuți au fost scriitorul Béla Zsolt, psihiatrul Léopold Szondi, cântărețul de operă Dezső Ernster, artistul István Irsai și Peter Munk, care va deveni om de afaceri în Canada, dar și aproximativ 273 de copii, mulți dintre ei orfani. Alte 388 de persoane proveneau din Cluj, orașul natal al lui Rudolf Kasztner. Helene, mama avocatului, a primit și ea un loc în tren, la fel și fratele său, Ernő, soția sa, care era însărcinată, și tatăl acesteia, József Fischer.

Fiecărui pasager i s-a permis să-și aducă două rânduri de haine de schimb, șase seturi de lenjerie intimă și mâncare pentru 10 zile. Când trenul a fost oprit la granița ungaro-austriacă, oamenii au intrat în panică, pentru că de aici se putea îndrepta fie spre vest, fie spre est, spre Auschwitz.

Adolf Eichmann a decis, din motive care rămân neclare, să devieze trenul către lagărul de concentrare Bergen-Belsen aflat în nord-vestul Germaniei, lângă Hanovra, vagoanele au trecut prin Linz, Austria, unde pasagerii au fost coborâți și au fost trimiși la o unitate militară unde li s-a făcut o examinare medicală. Oamenii au fost forțați să se dezbrace și să stea goi ore întregi așteptând să fie văzuți de personalul medical sau să intre la dușuri.

Când „trenul lui Kasztner” a ajuns la Bergen-Belsen, călătorii au fost transportați într-o secțiune specială, cunoscută sub numele de Ungarnlager (tabăra maghiară), unde au fost ținuți săptămâni întregi. Löb a scris că dieta lor zilnică consta în 330 de grame de pâine, 15 grame de margarină, 25 de grame de dulceață, 1 litru de supă de legume, cafea și, uneori, brânză sau cârnați, lapte și rații suplimentare pentru copiii sub 14 ani. Grupului i s-a permis să-și organizeze diverse activități, iar Józef Fischer a fost cel care a coordonat programul zilnic, existau cercuri de lectură și se țineau prelegeri de istorie, filozofie și educație religioasă. Condițiile de viață erau foarte proaste, în fiecare cameră erau înghesuiți între 130 și 160 de oameni.

Una dintre pasagere, Szidonia Devecseri, a descris în jurnalul său atmosfera: „Soția rabinului încearcă în zadar să-și potolească cei doi copii, de patru și opt ani, care se luptă în patul ei. Vecinii ei, treziți de zgomot, îi înjură. O femeie țipă pentru că un șoarece i-a trecut peste față. O altă femeie țipă pentru că băiețelul din patul de deasupra a vărsat peste ea borcanul de gem pe care îl folosește ca oală de noapte. Cineva suferă de tuse convulsivă. Un alt băiețel o roagă pe mama lui să nu-l bată pentru că a udat patul, femeia îl pleznește, iar el începe să plângă cu sughițuri. O fostă dansatoare de club de noapte își povestește amintirile sordide unei profesoare rafinate, care nu știe dacă să-și acopere urechile sau să râdă”.

Primul lot format din 318 pasageri a plecat din lagăr și a sosit în Elveția pe 18 august 1944, iar ceilalți aproximativ 1.350 de oameni au ajuns în decembrie. Între timp avuseseră loc mai multe nașteri și decese, iar aproximativ 17 persoane au continuat să fie reținute în Bergen-Belsen sub diverse pretexte. De exemplu, unii dintre pasagerii inițiali care se declaraseră români la sosirea în lagăr au fost forțați să rămână pe loc după ce Ion Antonescu a fost arestat pe 23 august la București.

Cei 1.670 de oameni au fost cazați în satul elvețian Caux, lângă Montreux, în foste hoteluri de lux rechiziționate, evreii ortodocși fiind găzduiți în Regina (fostul Grand Hotel), iar ceilalți în Hotel Esplanade (fostul Palat Caux).

Rudolf Kasztner a emigrat în Israel în 1947 și a devenit purtător de cuvânt al ministrului comerțului și industriei. Afacerea “trenul lui Kasztner”, cum a fost numită operațiunea, a jucat un rol major în procesul prin care a trecut avocatul în 1954. Guvernul Israelului l-a dat în judecată atunci pe jurnalistul Malchiel Gruenwald pentru calomnie, după ce acesta a publicat un pamflet în care îl acuza pe Kasztner pentru faptul că a fost de acord cu salvarea oamenilor urcați în tren în schimbul păstrării tăcerii despre soarta marii mase a evreilor maghiari. În plus, faptul că printre pasageri s-a aflat familia sa, precum și 388 de oameni din Cluj a întărit sentimentele opiniei publice că acțiunile lui au fost egoiste. Acuzațiiile lui Gruenwald au fost acceptate de instanță, iar judecătorul Benjamin Halevi a declarat că Kasztner „și-a vândut sufletul diavolului”.

Bărbatul va fi asasinat în fața casei sale din Tel Aviv în martie 1957, la scurt timp după ce a fost făcută publică decizia instanței care l-a declarat vinovat de colaboraționism. Hotărârea tribunalului a fost anulată în mare parte de Curtea Supremă a Israelului la un an după moartea lui, în 1958.

Surse:

The Kastner Affair, https://www.jewishhistory.org

http://www.kasztnermemorial.com

http://www.kasztnerscrime.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...